Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:17 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Pe când cei mari şi-au garnisit bine pungile, cei săraci sunt siliţi să postească la infinit”

ro

02 Apr, 2022 00:00 3382 Marime text

 
 
Dintr-un articol publicat în ziarul „Ecoul”, III, nr. 35, din 20 mai 1916, intitulat „Impresiuni și relevări curioase”, putem reconstitui o frântură din imaginea Constanței, cu doar cinci luni înainte ca trupele germano-bulgare să ocupe orașul, în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Neajunsurile provocate de criza din preajma conflagrației, dar și corupția de la vârful societății au dus - atunci, ca și acum – la sărăcirea masivă a păturii de jos și îmbogățirea celor „descurcăreți”.



Materialul este indexat în volumul istoricului Stoica Lascu,  Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)”.
 
„Știut este că războiul european a avut şi are repercurtări serioase, în toate ţările neutrale, între care şi a noastră.

Astfel, avem de suferit lipsa şi scumpirea excesivă a tuturor articolelor de prima necesitate, cum şi a mărfurilor de ori ce categorie; de pe urma sa ni s-au înfiinţat comisiuni şi paracomisiuni ce ne-a monopolizat comerţul şi tot lui se datoreşte în ţara noastră faptul că, pe când cei mari şi-au garnisit bine pungile, vânzând prin contrabandă vitele şi alimentele de care avem nevoie, cei săraci sunt siliţi să postească la infinit şi mai rău ca aceia din statele ce de doi ani se găsesc în luptă.

Ce vreţi ! toate acestea sunt curiozităţi, al căror apanagiu îl avem numai noi Românii !

E cunoscut lucru, că tot din cauza războiului european şi în vederea economiilor, de mult timp a încetat în ţară, efectuarea de lucrări importante atât la stat, cât şi la comune (oraşe şi sate), dar aceste măsuri ni se par într-ucât-va logice, faţă de împrejurările din cursul actual al vremei. Nu înţelegem însă de loc, ca zisele măsuri, să fie impuse prea departe şi pentru cheltuieli de infime sume, să se lase în părăsire lucrări edilitare aproape terminate.

Şosele şi străzi executate încă de câte-va luni de zile stau şi astăzi în părăsire, ne-terminate şi ne întreţinute, - iar ca motiv se dă economia, vecinica economie.

Astfel: străzile Vasile Lascăr şi Lascăr Catargiu (spre ironia numelor ce poartă), din centrul oraşului, pentru câte-va căruţe cu piatră, sunt expuse a se deteriora, pierzându-se şi ce s-a făcut cu ele.

Şoseaua Mircea cel Bătrân, aceasta ca şi celelalte străzi, executată tot sub Primariatul D-lui Luca Brândză - epocă de prodigioasă activitate, - e expusă ruinărei din cauza absolutei ne-întreţineri.

Echipa permanentă de lucrători, ce a fost înfiinţată de către fostul harnic şi cinstit Primar Brândză şi prin care s-a executat cu sume de nimic aproape, frumoase îmbunătăţiri oraşului, a fost desfiinţată pe ziua de 1 Aprilie a.c., tot pe motivul de economie; luându-se în acest chip şi existenţa a zece muncitori nevoiaşi, în timp ce se ştie, câtă risipă se face în alte direcţiuni cu banul nostru public.”
 

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu
 
 
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 

Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Amintirile unui funcționar – o radiografie a oraşului Constanţa la 1878

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari