#DobrogeaDigitală „Personalități marcante ale Medgidiei“, de Adrian Ilie. Dan Spătaru, artistul care a intrat în cartea recordurilor
27 Aug, 2021 00:00
27 Aug, 2021 00:00
27 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
4557
Marime text
- Iubea fotbalul, dar a devenit un artist consacrat. Detalii din viața lui Dan Spătaru, artistul care a intrat în cartea recordurilor.
Plecând de la întemeietorul oraşului modern, sultanul Abdul Medgid, și trecând printr-o serie de personalități de marcă ale Dobrogei, cu contribuții definitorii la devenirea acestei provincii, autorul alcătuiește o galerie a valorilor pe care le-a dat de-a lungul timpului Medgidia, orașul apărut din cenuşa lăsată de confruntările dintre marile imperii.
Portretele detaliate, însoțite de ilustrații, sunt născute din cercetări atente în arhive, colecții sau în presa vremii și fac o incursiune în trecutul acestui oraș cu istorie bogată. Cele 33 de figuri evocate conturează o imagine luminoasă a unui loc binecuvântat, care avea într-adevăr nevoie de un om pasionat și decis să adune într-o carte memoria valorilor sale perene.
Despre Dan Spătaru, artistul care a intrat în cartea recordurilor
„A văzut lumina zilei la 2 octombrie 1939, în comuna Aliman, din judeţul Constanţa, în familia învăţătorilor Gherghina şi Aurel Spătaru. Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o la Aliman şi Ion Corvin, uneori ajungând în vizită şi la Medgidia. Era pasionat de cai şi de fotbal. Îi plăcea să stea alături de bunicii săi. După moartea mamei sale, pe când avea doar 12 ani, se va muta la Medgidia, fiind elev al Liceului „Nicolae Bălcescu“, promoţia 1956.
Iubea fotbalul. Va debuta la „Progresul“, iar mai apoi va juca la „Ştiinţa Bucureşti“, pe postul de mijlocaş. Va fi admis la „Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport“ din Bucureşti, dar datorită unei accidentări va fi nevoit să abandoneze această pasiune a sa.
Se va dedica unei alte pasiuni şi anume muzica. A început să cânte la „Casa Studenţilor“, în anul 1962. A început cu muzica italiană, iar Camelia Dăscălescu a fost cea care l-a descoperit şi i-a încredinţat primele melodii. Ulterior, va lucra cu Temistocle Popa, care i-a încredinţat o serie de melodii devenite şlagăre. în 1966, va debuta pe scena Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia, unde va fi foarte apreciat şi aplaudat la scenă deschisă.“
Dan Spătaru a cunoscut-o pe Sida, în anul 1972. Aceasta era balerină la „Teatrul Fantasio“ din Constanța. Doi ani mai târziu, s-au căsătorit și au avut un copil, pe Dana. A lucrat în cadrul acestei instituții timp de șase ani, din 1973 până în 1979.
Dan Spătaru este artistul care a intrat în cartea recordurilor înregistrând în anul 1967, în Cuba, 16 minute și 19 secunde de aplauze. Zeci de șlagăre se fredonează și în ziua de astăzi, cum ar fi: „Drumurile noastre“, „Vin` la noi la Medgidia“, „Trecea fanfara militară“, „Nu m-am gândit la despărțire“, „Țărăncuță, țărăncuță“ și multe altele.
A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, iar cântecele sale şi timbrul vocii sale inconfundabile au rămas şi vor rămâne în amintirea românilor. În anul 2004, va primi în cadrul „Festivalului de muzică Callatis-Mangalia“, un premiu pentru întreaga carieră desfăşurată în slujba muzicii uşoare româneşti.
Medgidienii l-au iubit, au participat în număr mare la spectacolele sale şi i-au acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului, la data de 22 octombrie 2001.
A murit la 8 septembrie 2004, în urma unei suferinţe ce dura de doi ani. După moartea sa, se va organiza la Medgidia, Festivalul internaţional de muzică uşoară „Dan Spătaru“, în memoria marelui artist.“
Citește continuarea în cartea „Personalități marcante ale Medgidiei“, de Adrian Ilie
Sursa foto: „Personalități marcante ale Medgidiei“, de Adrian Ilie
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Constantin Brătescu – promotor al Dobrogei și al valorilor sale
#DobrogeaDigitală: Un dascăl de vocație – Costică Buștiuc
#DobrogeaDigitală: Constantin Brătescu - un tezaur dobrogean de cunoaştere şi împărtăşire
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii