Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:38 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Prefect și primar al Constanței, „una din cele mai de seamă figuri ale Dobrogei contemporane”

ro

19 Jun, 2021 00:00 4668 Marime text
 
În urmă cu 125 de ani, pe 19 iunie 1896, se năștea Horia Grigorescu.

Prefect al Constanței și de două ori primar, în perioada interbelică, Horia Grigorescu a fost cu adevărat o personalitate marcantă a vremii, care și-a pus puternic amprenta asupra dezvoltării Constanței.

În revista „Analele Dobrogei” anul 18 (1937), sub titlul Figuri dobrogene, putem descoperi portretul detaliat al acestui primar uitat, precum și ctitoriile sale, care au dus la modernizarea urbei de la malul mării.

Stațiunea și Cazinoul din Mamaia, consolidarea malurilor, Abatorul de export, împroprietăriri, școli, biserici, străzi, aducțiuni de apă – sunt doar câteva dintre realizările celui care a contribuit la ascensiunea edilitară a orașului natal.
 

„Fiu al lui Petre Grigorescu, originar din Sibiu şi primul inginer silvic în Dobrogea anului 1878, - Horia Grigorescu s'a născut în Constanta la 1896, Iunie 19. Studiile superioare şi le-a făcut la Universitatea din Bucureşt, unde şi-a luat licența în drept; iar după terminarea războiului de întregire a Neamului, trecu la Paris, unde obţinu diploma de doctor în drept, secţia politico-economică, în anul 1922. Înscris ca avocat în baroul din Capitală, se permută la 1924 în Constanta, unde a rămas până azi.
Fost deputat de Constanța în sesiunea 1927-28, fost prefect al aceluiaş județ până în 20 Martie 1934, Horia Grigorescu fu numit, la această dată, preşedinte al comisiei interimare a oraşului Constanța, iar în vara aceluiaş an fu ales de cetățeni ca primar al Municipiului lor.
În aceşti patru ani din urmă, oraşul Constanța a cunoscut un asemenea progres edilitar, cum niciodată nu l-a mai simţit în trecut, progres dobândit prin executarea unui program de lucru bine studiat, prin ordine gospodărească şi prin cinste în realizări. Drept aceea, ca recompensă pentru asemenea înalte însuşiri, cetățenii Constanței l-au reales ca primar, la 12 Iulie 1937, spre a desăvârşi opera începută şi a supraveghia şi mai departe ascensiunea edilitară a Municipiului lor [...]
 
Stațiunea balneo-climaterică Mamaia. Oraşul Constanța, fiind aşezat la Mare într'o poziție pitorească şi posedând spre Nord una dintre cele mai frumoase şi mai sănătoase plăji de pe întreg litoralul M. Negre, avea neapărată nevoie de instalațiuni moderne de băi, care să satisfacă gustul şi cerintele vremii şi să atragă cât mai mulți vizitatori, oferindu-le tot confortul occidental. Staţiunea Mamaia funcţiona într'un pavilion vechiu de scânduri, deoparte şi alta a că ruia se înşirau gherete primitive şi fără instalaţiuni necesare. Şi aci s'a procedat după un plan bine studiat. S'a început cu o nouă parcelare a plăjii, pe o lungime de peste 3 km, cuprinsă între Marea sărată şi lacul cu apă dulce al Mamaei; apoi, în locul pavilionului vechiu, s'a ridicat un măreț cazinou central, încadrat pe flancuri de câte 150 cabine şi instalaţiuni de băi după ultimele norme ale tehnicei moderne. Arhitect fiind d-I V. Ştefănescu, iar antreprenor d-l inginer A. Ioanovici, întreaga lucrare reprezintă expresia artei şi tehnicei pur româneşti. Stațiunea Mamaia ajunge astfel fără de rival pe tot litoralul M. Negre şi contribue, prin aspectul ei civilizat, la prestigiul oraşului şi țării întregi.”

 
#citește mai departe în „Analele Dobrogei”

#„Analele Dobrogei” anul XVIII, 1937

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR


a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Sursa foto: ilustrație din „Analele Dobrogei” anul 18 (1937) (1937)
 

Citește și:

#citeşteDobrogea Aventura primarului Horia Grigorescu, pentru ascensiunea edilitară a Constanţei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari