#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei” „Frica e cauza mai tuturor relelor și nenorocirilor din lume”
23 Jul, 2020 00:00
23 Jul, 2020 00:00
23 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2260
Marime text
Pe Gh. Carp, excelent pedagog și autor al unui studiu extrem de actual vizând tineretul școlar și „psihozele” lui, l-am mai citat în glosele noastre trecute. Observații sale sunt însă atât de pertinente și de valabile, încât ar putea constitui oricând lecții de viață, de evoluție și practică sprituală.
Din revista „Analele Dobrogei” (anul XVIII, 1937), am ales un fragment referitor la efectele nocive ale fricii, provocate – dar și întreținute, ca într-un cerc vicios – de nesiguranța stării materiale și morale a oamenilor.
Frica este văzută ca resort al tuturor neajunsurilor din lume, ca piedică în calea progresului și „otravă” a relațiilor armonioase între oameni.
„În mare parte criza materială economică de azi e datorită fricei, care a produs starea de neîncredere reciprocă, de suspiciune continuă şi discreditare, din cauza fricei exagerate, nu numai între indivizi ci şi între naţiuni.
Bănuiala reciprocă, ura moştenită dintre state, vanitatea na ţională, şovinismul accentuat sunt sentimentele pe care se bazează toate relaţiunile dintre popoare şi duce la înarmarea febrilă la care asistăm.
Numai dorinţa sinceră a conducătorilor de popoare, ideile lor sănătoase şi cuminţi ar putea vindeca nevrozele sau psihozele actuale, prin canalizarea vechilor uri atavice pe calea sublimării, adică transformând ura şi frica actuală în rivalitate pentru scopuri nobile, emulare în domeniul industriilor, ştiinţelor şi artelor, precum şi descărcarea instinctelor combative pe tărâmul sportiv din arene şi stadioane.
Marele fisiologist rus Pavlov susţinea că pârghia de căpetenie, cheia de boltă a funcţiunilor cerebrale la oamenii de azi e frica, iar condiţia primordială a oricărui progres al cerebralității umane în viitor este desbărarea de această patimă, care otrăveşte relaţiile dintre oameni, făcându-le convieţuirea pacinică imposibilă. După Pavlov, frica este factorul principal în desvoltarea atitudinii fiecărui creer faţă de viaţă. Sunt trei factori determinanţi pentru viaţă : frica, foamea şi sexualitatea, iar dintre aceşti factori el pune în primul rând frica.
Dacă am avea - spune Pavlov - numai o sută de ani pace şi deplină siguranţă, omul secolului viitor ar fi mai bun, din punct de vedere fizic şi psihic, decât cel de azi. Creerul său nu va fi cu ceva diferit de al omului actual ; va fi însă eliberat de frică, această îngrozitoare fobie, care e cauza mai tuturor relelor şi a nenorocirilor din lume.”
#citește mai departe în „Analele Dobrogei”, anul XVIII (1937)
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
#citeșteDobrogea „Mamele nu trebuie să învețe pe copii să scrie și să citească, înainte de a-i da la școală“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul IV, nr.4, 1923: „Mai degrabă în voia lui Dumnezeu și a babelor descântătoare”
#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei”: „Mâna e dascălul creerului şi, prin creer, al întregei făpturi omeneşti"
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii