#DobrogeaDigitală Suren Cedighian – 120 de ani de la nașterea genialului inginer constănțean

Suren Cedighian s-a născut la 17 martie 1902, în Constanţa, unde a urmat cursurile şcolii primare armene şi cursurile secundare la şcoala germană.
 
După anul 1915, familia Cedighian s-a stabilit pentru doi ani în Azerbaidjan, în localitatea Nahicevan, unde Suren a urmat din nou cursuri elementare în limbile rusă şi armeană.

După încheierea primului război mondial, familia Cedighian a revenit în Constanţa și, în 1919, fratele său mai mare, Manuc, care absolvise între timp Academia comercială la Dresda, a hotărât să-l aducă şi pe Suren în Germania, pentru a-i asigura o instruire superioară.
 
La Dresda, Suren a fost admis la o şcoală care se ocupa în special de tinerii care pierduseră anii de studii din cauza războiului. Aici a absolvit cu succes cursurile liceale în anul 1923, obţinând locul doi la examenul final. Cedighian s-a înscris apoi la „Technische Hochschule Dresden“, specializarea „Elektro Ingenieur”, inițiindu-se în tainele proprietăţilor magnetice ale materialelor, radiocomunicaţiilor şi lămpilor electronice.
 
În anul 1928, Suren Cedighian a absolvit facultatea obținând titlul de „Diplom Ingenieur“ , iar în anul următor, la vârsta de 27 de ani, tânărul Suren a obţinut titlul de „Doktor Ingenieur“. I s-au propus imediat colaborări cu firme precum Simens sau AEG, dar a renunţat pentru a se întoarce în ţară, la familia sa.
 
Sosit în România, a fost chemat să-şi satisfacă stagiul militar la artilerie, dar în urma unui aranjament al autorităţilor militare a fost repartizat la marină. Odată ajuns aici, renumitul amiral Macellariu, om de mare deschidere şi cultură, şi-a dat imediat seama cu cine are de-a face şi i-a încredinţat sarcina de a preda cursuri de electrotehnică şi telecomunicaţii ofiţerilor şi maiştrilor din marina militară. Cedighian a devenit astfel lector la „Şcoala de ofiţeri de marină“, unde a predat timp de doi ani (1929–1931) cursuri de specialitate la cel mai înalt nivel, însoţite de aplicaţii practice şi experimente, aşa cum învăţase în Germania.
 
Ca urmare a activităţii sale profesionale, a devenit cunoscut în Constanţa ca mare specialist în domeniu. În 1931, şi-a deschis „Biroul tehnic Dr. Ing. Cedighian S.“, unde manufactura la scară mică radio­receptoare şi anumite aparate de măsură utile în telecomunicaţii, ca cele pentru măsurarea caracteristicilor lămpilor electronice şi altor componente din componenţa radio-receptoarelor. A avut colaborări cu prestigioase firme internaționale din domeniu.

În 1941, Suren Cedighian a devenit Director tehnic al fabricii „Standard“ Bucureşti, unde se fabricau echipamente mobile de radio-comunicaţii în diverse configuraţii, pentru armată. Datorită stării de război, în anul 1943 a devenit imposibilă aprovizionarea fabricii cu magneţii permanenţi necesari traductoarelor electro-acustice, releelor polarizate, magnetourilor, etc. Suren Cedighian a reuşit să fabrice la Malaxa magneţii permanenţi deficitari, România ajungând chiar să exporte aceste componente. 

După război, în anul 1945, sub noul regim, Suren Cedighian, care era pe atunci director cu aprovizionarea, a propus păstrarea în continuare a fabricaţiei specifice a uzinei sugerând concret în acest sens realizarea unor contoare de energie electrică. Ca urmare, Suren Cedighian a realizat într-un timp record proiectul tehnic al contorului de energie electrică, o schiţă tehnologică pentru fabricaţia de serie, caietul de sarcini conţinând condiţiile tehnice impuse şi un prototip funcţional.
 
Suren Cedighian a fost însărcinat să realizeze proiectul unei noi fabrici specializate pentru producerea contoarelor de energie electrică şi în luna martie1949 a reuşit să obţină şi finanţarea construcţiei obiectivului şi procurării utilajelor specifice. Fabrica de contoare de energie electrică s-a realizat în continuare după proiectul lui, la sfârșitul anului 1950 livrându-se primele produse româneşti de acest gen. Contoarele de energie electrică proiectate de Suren Cedighian au constituit ani de zile producţia de elită a Uzinelor „Electromagnetica“, cantitatea lunară a contoarelor produse depăşind uneori numărul de 20.000, multe dintre ele fiind destinate exportului.
  
Între anii 1963 şi 1968, Suren Cedighian a continuat să scrie şi să publice lucrări ştiinţifice de mare valoare. Astfel, în anul 1963, a scris capitolele 3 şi 8 din „Tehnologia generală în industria electronică“. În anul 1966 i-a apărut primul volum, „Ferite“, în Editura Tehnică din Bucureşti, iar în anul 1968, volumul „Materiale magnetice“, în aceeaşi editură.
 
S-a pensionat în anul 1970 (la 68 de ani), dar a continuat să lucreze, să scrie şi să publice şi după această dată.
 
După pensionare a fost angajat cu jumătate de normă la Institutul de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice (până în anul 1977), unde a colaborat strâns cu Prof. Univ. Dr. Ing. Wilhelm Kappel (viitorul director general al ICPE) şi  dr. ing. Liviu Palii.
 
Suren Cedighian a fost o autoritate în domeniul magneţilor permanenţi şi materialelor magnetice şi un veritabil deschizător de drum şi formator de şcoală naţională în domeniul materialelor magnetice. Era numit – încă în viaţă – „Părintele magneţilor permanenţi din România“.
 
Iată un fragment din portretul pe care Garabet Kumbetlian i-l dedică lui Suren Cedighian, în cartea sa, „Amintiri și povestiri”:

„Familia sa descindea din înaintaşi armeni ortodocşi, meşteşugari şi comercianţi pietrari, originari din localitatea Harput, din vecinătatea graniţei cu Siria. După primul masacru din Armenia, din 28 octombrie 1895 şi care s-a soldat cu mai mult de 300.000 de victime, familia s-a refugiat şi s-a regrupat după februarie 1900 la Constanţa. În actul oficial „Autorizaţiune de stabilire“care li s-a eliberat după ce au cumpărat o proprietate în oraşul Constanţa, se menţionează, că familia „Cedigioglu este de origine armeană din imperiul otoman”.

Suren Cedighian a urmat cursurile şcolii primare de pe lângă Biserica Armeană din Constanţa, după care, s-a înscris, pentru cursurile secundare la Şcoala germană din Constanţa, unde a fost obligat să refacă ultimii doi ani ai şcolii primare (şi unde, la sfatul lui de mai târziu adresat tatălui meu, am absolvit şi eu doi ani de grădiniţă şi prima clasă primară, între anii 1941 şi 1944).

Ca urmare a celui de-al doilea masacru, din 1915 şi care s-a soldat cu mai mult de un milion şi jumătate de victime, în primăvara anului 1916, când trupele turceşti au ajuns la porţile Constanţei, familia Cedighian a luat din nou calea refugiului pe traseul Tulcea – Odessa – Rostov pe Don, stabilindu-se în următorii doi ani în localitatea Nahicevan, cu o populaţie majoritar armeană.



La Dresda, Suren a fost admis cu dispensă la o şcoală, care se ocupa în special de tinerii care pierduseră anii de studii din cauza războiului. Aici, Suren a absolvit cu succes cursurile liceale în anul 1923 (la vîrsta de 21 de ani), obţinând locul doi la examenul final. Glumind pe seama şcolarizării sale elementare şi liceale întârziate, Suren afirma deseori, cu un umor trist: „eu ştiu atâtea, pentru că am urmat de trei ori cursurile elementare“.

În anii de liceu, Suren Cedighian a studiat şi vioara, cu un fost şef de orchestră contemporan cu Wagner. Spre regretul profesorului, tânărul Suren s-a orientat spre studii tehnice, dar a rămas toată viaţa un meloman rafinat, nelipsit de la concertele de mai târziu de la Ateneul Român. Compozitorul său preferat a rămas până la moarte, Johann Sebastian Bach, iar vioristul său preferat, pentru modul în care ştia să redea muzica acestuia, George Enescu.

Suren Cedighian a fost o autoritate în domeniul magneţilor permanenţi şi materialelor magnetice şi un veritabil deschizător de drum şi formator de şcoală naţională în acest domeniu. Era numit –încă în viaţă– „Părintele magneţilor permanenţi din România“, sau „amical”, „Magnet Paşa“, apelativ inspirat şi de caricatura pe care i-o făcuse Cik Damadian. Între anii 1986 şi 1994, Suren a scris şi ne-a lăsat o autobiografie cuprinzătoare.

A murit la 9 martie 1995, la frumoasa vârstă de 93 de ani. A fost un ascet singuratic şi sportiv. Înota mult şi cu plăcere, de fiecare dată când se întorcea în Constanţa lui iubită. A fost un mare iubitor de oameni, un prieten bun al tatălui meu şi un mentor pentru mine.

Ţinând cont de valoarea deosebită a acestui om, la începutul anului 2011 am propus conducerii Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, împreună cu Domnul profesor universitar dr. ing. Wilhelm Kappel, alegerea lui Suren Cedighian ca „Membru (Post-Mortem)” al acestei Academii. Conducerea Academiei de Ştiinţe Tehnice a aprobat să supună Adunării Generale din iulie 2012, alegerea lui Suren Cedighian în calitate de „Membru de Onoare-postmortem” al ei, calitate pe care ar fi meritat-o din plin, încă în timpul vieţii sale. La data de 6 iulie 2012, Suren Cedighian a fost ales în unanimitate, Membru de Onoare-post mortem al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.”
 
Sursa foto: ilustrație din volumul „Amintiri și povestiri”, de Garabet Kumbetlian