#DunăreaCălăuzăTuristică Isaccea în anii 1930 - „Se pot face frumoase excursiuni în pădurile din Nordul Dobrogii și la mănăstirile ascunse în liniştea odihnitoare a acestor păduri“

 

În anul 1935, după ce vizitează Dunărea, R.I. Călinescu publică în colaborare cu Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă lucrarea „Dunărea. Călăuză turistică“.
 
Autorul este deja cunoscut  pentru o altă  operă, asemănătoare acesteia, „Cutreerând Dobrogea Meridională“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. Lucrarea de față prezintă, asemenea unui ghid turistic, detalii despre Dunăre, ilustrând informația cu o mulțime de fotografii.
 
Autorul precizează încă de la început că volumul de față vine în sprijinul turismului intern, grav afectat de criza de la acea vreme. R.I. Călinescu notează că lucrarea este „un îndemn pentru vizitarea locurilor descriese“ ca urmare a „lipsei de întreprinderi turistice, de importanţa celor streine, care a făcut ca şi în această ramură de activitate să nu fim la înălţimea streinâtăţei“.
 
Pe parcursul celor 142 de pagini sunt notate informații prețioase necesare unui turist care dorește să exploreze tainele dunărere, stilul narativ folosit fiind accesibil, iar datele științifice  prezentate într-o maniera abordabilă tuturor. Cartea este structurată în două mari capitole cu patru anexe.
 


Primul capitol este dedicat prezentării generale a Dunării „de la izvor până la frontiera României“ în care regăsim informații de cultură generale despre fluviu.
 
Capitolul al doilea debutează cu un preambul dedicat „Generalităților“. Autorul ne introduce, astfel, în Dunărea românească prezentând pe mai multe pagini Dunărea, trecând în revistă detalii geografie, economie, etimologice etc. Acesta realizează întregul traseu al fluviului de pe teritoriul României, adăugând și informații istorice relevante și captivante.
 
Primul subcapitol este intitulat „Defileul Dunării“, descris pe mai multe pagini. Autorul noteaza detalii despre atracțiile zonei vizibile în timpul excursiei sale cu vaporul în Defileu. Detaliile creeaza verosimil o panoramă impresionantă.
 
Părăsim „Defileu Dunării“ și ne îndreptăm, tot navigând Dunărea, „de la Turnu Severin la Brăila“, denumirea dată de autorul R.I. Călinescu celui de-al doilea subcapitol.
 
Al treilea subcapitol, de altfel și ultima parte a lucrării prezentate, aduce în fața cititorilor călătoria autorului „de la Brăila la mare“. Primul popas este orașul Brăila. R.I. Călinescu coboară din vapor în portul Brăila și notează primele impresii, dar și o serie de informații tehnice și istorice. După o plimbare pe canalul Filipoiu şi lacul Şerban, călătorul nostru ajunge la Măcin și apoi în Galați și orașul Reni.
 
Din orașul Reni, prezentat în ediția trecută (LINK ACTIV DE LA CITEȘE ȘI), R.I. Călinescu ajunge în Isaccea. După ce notează câteva rânduri despre localitate, autorul începe o incursiune a vechilor mănăstiri „ascunse în liniştea odihnitoare“ a pădurilor din nordul Dobrogei. Astfel sunt larg prezentate mănăstirile Cocoşul, Niculiţel, Cilic, Slava Rusă și schiturile Saona, Taiţa, Tirchileşti. Redăm în cele ce urmează rândurile scrise de autor despre cele antemenționate:
 
„După un ceas de navigaţie pe Dunăre, ajungem în faţa portului Isaccea, unde fluviul are o lărgime de 1.000 m., şi o adâncime de 11 m., sub etiaj. Din portul Isaccea se transportă lemne de foc, scânduri, piatră, tutun, vin, fructe, miere de albine şi cereale. Importă fierărie, coloniale şi mobile. În timpul verii, vapoarele sunt întotdeauna întâmpinate în port de numeroase femei cu copii încărcaţi cu legături de fructe pe care le vând pe un preţ derizoriu.
 
O şosea naţională leagă Isaccea cu Tulcea şi cu Galaţii. În Isaccea există un mare depozit de tutun, proprietatea Statului; o sucursală vamală; agenţii N.F.R., şi S.R.D.; un spital comunal; un oficiu P.T.T.; poliţie; judecătorie mixtă.
 
Din Isaccea se pot face frumoase excursiuni în pădurile din Nordul Dobrogii şi la mănăstirile Cocoşul, Niculiţel, Cilic, Slava Rusă, etc., apoi la schiturile Saona, Taiţa, Tirchileşti etc., ascunse în liniştea odihnitoare a acestor păduri.
 
Cea mai însemnată dintre aceste mănăstiri, atât prin trecutul ei istoric, căt şi prin numărul mare al pensionarilor, este desigur mănăstirea Cocoşul situată la 7 km. Sud de Isaccea. Biserica acestei mănăstiri este întemeiată la 1832 de către arhimandritul Visarion, împreună cu 2 ucenici ai săi, Qherontie şi Isaia.
 
Mai apoi se călugări aci Hagi Nicolae Poenaru, care zidi la 1853, o biserică nouă, mult mai mare şi mai spaţioasă. Numirea de «Cocoş» s’ar trage dela deluşorul stâncos dinspre răsăritul mănăstirii, cunoscut altădată sub numele de «dealul Cocoşului».
 
 Se zice că locuitorii depe vremuri auziau adesea cântecul unui cocoş sălbatic, pripăşit pe acolo. La anul 1854 s’a început ridicarea unei falnice clopotniţe care n’a putut fi terminată decât mult mai târziu.
 
La zidirea acestei clopotniţe se spune că s’au întrebuinţat mari lespezi de piatră, multe având pe ele diferite inscripţiuni vechi, găsite şi aduse din ruinele dela Igliţa. Astăzi această mănăstire e populată de 64 monahi.
 
Mănăstirea Cilicului, care se găseşte la jumătatea drumului între Isaccea şi Tulcea, a fost înfiinţată la 1844 de arhimandritul Athanasie Lisavenco şi schimonahul Paisie. Primul ar fi ridicat în valea pârîului Cilicidere, pe mereaua satului Teliţa, o bisericuţă care a ars mai târziu şi în locul căreia a zidit biserica care se vede şi astăzi.
 
Athanasie Lisavenco, de origine lipovean, s’a născut în târgul Chilia din Basarabia, pe la anul 1818. La 1837 el a intrat într’o mănăstire depe Muntele Athos, unde s’a călugărit la 1893. Apoi a venit la Cilicidere, unde a întemeiat primul schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
 
Mănăstirea întemeiată de Athanasie era mixtă, adică atât de călugări cât şi de călugăriţe, una din acele mănăstiri caracteristice lipovenilor din secta Bezpopovţilor (fără popă), mănăstiri născute depe urma unor idei rătăăcite ale sectanţilor lipoveni. În anul 1853 isbucnind războiul dintre noi şi turci, Athanasie se retrage dela Cilic şi trece la Ismail, împreună cu 4 monahi şi 7 călugăriţe din mănăstirea sa.
 
După încheerea păcii, dorind să înfiinţeze la Ismail o mănăstire identică, nu numai că nu i s’a aprobat aceasta de către consistoriul bisericesc, dar a şi fost expulzat din Basarabia. Revenind la Cilic şi găsindu-şi distrus primul schit s’a apucat să-şi facă altă mănăstire mai mare şi să şi-o populeze din plin, trimiţănd în Basarabia emisari de-ai săi, călugări şi călugăriţe, care au ademenit o mulţime de adepţi, bărbaţi şi femei, recrutaţi printre ţărani.
 
Aceştia îşi lăsau casele, îşi părăseau pământurile şi se duceau la călugărie în noua mănăstire despre care emisarii vorbeau ca de un adevărat rai pămăntesc. Acţiunea aceasta a găsit răsunet mai ales printre lipoveni. Femeile fanatizate, îşi lăsau bărbaţii, fetele îşi părăseau părinţii.
 
Ba chiar unele familii întregi îşi vindeau tot avutul, prefăcându-i în bani şi se duceau ca să se aşeze în mănăstirea lui Athanasie, în măinile căruia îşi depuneau toată averea şi la ale cărui ordine primeau să se supună, numai să-şi măntuiască sufletele. Pe la 1867 au început să isbucnească primele nemulţumiri şi să se facă primele plăngeri la Episcopia Dunării de jos, contra egumenului.
 
Poate în felul acesta s’a ajuns a se clădi, la vreo 2 km., mai la vale, un şir de chilii şi o bisericuţă, înfiinţăndu-se astfel o a 2-a mănăstire, aceasta pentru bărbaţi, numită Cilicul mic sau Cilicul de jos. Azi mănăstirea Cilicul de sus este locuită de 120 de călugăriţe.
 
Încă de pe timpul episcopului Nifon, s’a înfiinţat pe lăngă această mănăstire şi a luat un avănt din ce în ce mai mare, atelierul de covoare, ţesătorie şi picturi pisericeşti, care azi constitue cea mai importantă şcoală practică  de îndrumare în această direcţie a populaţiei din împrejurimi.
 
De altfel Ministerul Cultelor are aci şi 2 posturi, unul de maestră de covoare şi celălalt de ajutoare de maestră.
 
Schitul Saona a fost înfiinţat la 1881 prin aducerea şi aşezarea călugărilor trăitori în acel timp la mănăstirea Cilicul de jos. Acest schit este azi locuit de 10 călugări.
 
Va urma.
 
Descarcă   gratuit   volumul   „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

 
Sursă foto: „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu
 
Citește și:
#DunăreaCălăuzăTuristică: Orașul Reni în anii 1930 - „Are numeroase biserici şi o grădină publică“