Epidemia de holeră în cel de-al doilea război balcanic ( 1913)

                                                                                                             
 
 
România va participa la cel de-al doilea război balcanic, în 1913, în condițiile în care cu un an anterior, nu luase parte la operațiunile primului război balcanic, declarându-și neutralitatea.
În 1913, Armata Română va trece la sud de Dunăre și va pune presiune pe inamic.
Din Regimentul 8 Buzău, care a participat la campania militară din 1913, şi-au pierdut viaţa 12 combatanţi, nu în luptă ci datorită holerei şi a febrei tifoide care a secerat vieţile tinerilor soldaţi, a unui caporal şi a trei sergenţi. Dintre aceştia unul a fost înmormântat la Silistra, unul la Nicopole, iar ceilalţi în locurile de baştină din judeţul Buzău.
Pentru a feri soldaţii de îmbolnăvirea de holeră, au fost recomandate două reprize de instrucţie pe zi, completate cu conferinţe, instructaje pe tema regulamentelor şi programe de auto-gospodărire.
 
              Dintr-o altă relatare a unui combatant aflăm că “soldaţii merg greu. Mulţi căzuţi presară, înaintea noastră, drumul. Înaintăm cu divizia şi marşul nostru atârnă acum de al ei. Popasurile sunt rare de tot şi căldura ucigătoare..”.
Armata Română prezentă în Bulgaria nu se va confrunta cu pericolul reprezentat de inamic, ci cu declanşarea unei epidemii de holeră. Acest lucru a contribuit la lărgirea zonelor de staţionare. Poziţia corpurilor de armată a rămas neschimbată, chiar dacă au apărut semne ale holerei până la încheierea armistiţiului în 17 iulie 1913. La această situaţie se adăuga înăsprirea condiţiilor de viaţă în cadrul Corpului IV şi pentru Divizia a 2-a Cavalerie. Trupele vor fi staţionate pentru vaccinare, dar nu vor fi oprite din marşul către ţară, început la 27 iulie.
La 18 iulie/1 august 1913, a fost încheiat armistiţiul dintre România şi Bulgaria. Epidemia de holeră s-a extins de-a lungul Dunării, excepţie făcând Cadrilaterul.
 
Epidemia de holeră a fost combătută prin măsurile radicale luate de Serviciul Sanitar al Armatei. Primele cazuri au fost semnalate la 10 iulie, iar până la sfârşitul lunii nu au mai existat cazuri de deces în rândul soldaţilor. La sfârşitul lunii, în cadrul Corpului IV Armată a reizbucnit epidemia. Numărul total al victimelor până la trecerea Dunării a fost de 1.087, iar cel al bolnavilor a fost de 4.885. Holera a început „a se arăta şi la noi; un suflu al morţii pare că trece şi asupra uriaşului platou, unde se află tabăra regimentului”.
Marşurile au fost monitorizate atent, avându-se în vedere ca trupele să nu se deplaseze mai mult de 20-25 km zilnic. Acest lucru avea în vedere staţionarea pentru odihna trupelor, dar şi vaccinarea soldaţilor împotriva holerei.
La situaţia creată de holeră se mai adăugau şi atacurile unor bande bulgare, care atacau trupele româneşti, precum Regimentul de Roşiori, în ziua de 11 iulie, decimat de acest atac. O altă relatare vorbeşte despre nimicirea până la unul a bandei bulgare.
Demobilizarea armatei bulgare a fost decretată pe 31 iulie 1913. Se dovedise incapacitatea armatei bulgare de a rezista în faţa adversarilor care atacau din direcţii opuse, sau ameninţau cu intervenţia armată.
Ordinul privind ridicarea podurilor a venit la 18 august 1913, pentru cel de la Turnu Măgurele, iar cel de la Zimnicea a fost dezasamblat la 20 august. La această dată numărul victimelor în lazaretele de pe stânga Dunării (Turnu Măgurele, Zimnicea, Bechet), a fost de 85, iar numărul celor bolnavi nu a depăşit 300 de persoane.
Ultima izbucnire a holerei în Europa şi decimarea Armatei Române în războiul balcanic din 1913, a fost un accident şi nu o manifestare a epidemiei. Se făcuseră progrese în medicină, iar această epidemie care secera vieţi omeneşti de secole, putea fi stopată la timp. Holera era periculoasă prin uciderea unor oameni şi prin sleirea puterilor celor atinşi de ea.
Deconcentrarea Corpului V Armată a început la 31 iulie 1913, iar în teritoriul ocupat au rămas Regimentul 40 cu două batalioane la Turtucaia, Batalionul 9 Vânători, Regimentul 5 Roşiori, cu două escadroane la Dobrici şi două la Curt-Bunar. Regimentul 6 Călăraşi a fost menţinut în Dobrogea, provizoriu, până la venirea Regimentului 9 şi Regimentului 10 Călăraşi.
Regimentul 36 Infanterie a participat la acţiunile militare de la sud de Dunăre, fiind decorat cu medalia „Trecerea Dunării, 1913”.
Campania din 1913, a fost intens mediatizată în presa internaţională, în cea din Bucureşti, precum şi în presa locală. Periodicele cu tiraje importante aveau trimişi în zonă corespondenţi pentru a fi la curent cu operaţiunile militare ce aveau loc la sud de Dunăre.  
 
Campania militară din 1913, rămâne în memoria colectivă a poporului român, ca fiind o campanie victorioasă în timpul căreia Armata Română şi-a verificat capacitatea combativă şi de ridicare a capacităţii operative. Însemnările ofiţerilor legate de echipament şi armamentul trupelor vor fi importante şi se va încerca remedierea acestor neajunsuri.
Ponderea îmbolnăvirilor în cadrul trupelor a fost de 10%, iar mortalitatea în rândul celor atinşi de epidemie a fost de 25%. Armata Română a depășit momentul și s-a comportat exemplar.
 
Surse bibliografice:
 
Stoica Lascu, Campania din Bulgaria (1913). Aprecieri şi impresii ale unor participanţi români, în volumul Campania Militară a României din 1913, Editura Etnologică, Bucureşti, 2013
Virgil Coman, Mărturii documentare privind Campania militară a României din 1913, în volumul campania militară a României din 1913, Editura Etnologică, București, 2013
Radu Ştefan Vergatti, Populaţie. Timp. Spaţiu. Privire asupra demografiei istorice universale, Editura Istros, Brăila, 2003
*** Ghidul arhivelor militare române, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2010
Constantin Cheramidoglu, 1913. Acţiunea României în Balcani, în viziunea presei străine, în volumul Campania Militară a României din 1913.
Angela Pop, România şi al doilea război balcanic (1913). Percepţii americane, în volumul Campania Militară a României din 1913.
Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1997.
Radu Cornescu, Campania militară a României din Balcani (1913) reflectată în cărţi poştale ilustrate ale vremii, în volumul Campania Militară a României din 1913.
Adrian Ilie, Medgidia la începutul secolului al XX-lea. Participanți în campaniile militare din anul 1913 și din anii 1916-1919, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014.

Bolnavi de holeră în carantină şi o slujbă dedicată unor victime ale holerei
( ***Campania militară a României din 1913, Editura Etnologică, București, 2013)