„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” Chestiuni arzătoare ale urbei de la malul mării, surprinse în dezbaterea autorităților locale

 
Cartea lui Cristian Cealera, „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” valorizează inspirat vocația de prozator și pasiunea pentru istorie a autorului, romanul fiind un prețios tablou al Constanței anilor interbelici.
 
Dincolo de personajele ficționale, care dau viață și culoare universului narativ, există, pe fundal, portrete ale celor mai importante personalități politice și culturale ale vremii, acest aspect oferind cărții autenticitate și caracter documentar.
 
Am decupat, de pildă, din cuprinsul romanului, un fragment ce ilustrează o ședință a Consiliului Comunal, prezidată de primarul Alexandru Pilescu, în anul de grație 1926, unde toate personajele sunt reale și dezbat probleme arzătoare ale urbei de la malul mării, în plin sezon estival: lucrări de „licitațiuni”, redenumiri de străzi, diverse solicitări din partea antreprenorilor, eliberări de „autorizațiuni”, chestiuni privind bugetul și cheltuielile administrative, rezolvarea problemelor delicate ale caselor „rău famate” din oraș…
 

Abonează-te la newsletter!

 
„Ședințele de vară erau cele mai încărcate, iar problemele care trebuiau rezolvate erau nenumărate, căci, în sezonul estival, toată atenția României, sau cel puțin atenția Bucureștilor, era îndreptată asupra Constanței.
Francisc Sachetti, Dimitrie Rizescu și Vasile Nicolau se așezaseră comod în fotoliile de piele neagră, adunate în jurul mesei lăcuite din stejar. La adunarea aceea din 21 iulie, al patrulea membru permanent, avocatul Scarlat Huhulescu, lipsise, fiind trimis la București pentru rezolvarea unor probleme ce nu permiteau amânare.
Dezbaterile duraseră aproape un ceas și jumătate:
- Așadar, domnule secretar, la punctul 2 al ordinii de zi, scrieți, vă rog: „Se aprobă lucrările de licitațiune pentru vânzarea lotului 9 din careul 278 bis, asupra Societăței «Sănătatea», cu prețul de 201 lei și 50 de bani metrul pătrat“. Cât despre punctul 3, din moment ce nu s-a prezentat nimeni la licitația lotului 18, publicați un nou termen pentru următoarea încercare de vânzare.
Primarul Pilescu continuase:
- Următorul punct: Aprobăm suma de 2465 de lei pentru repararea și completarea instalației de lumină electrică de la secția de pompieri. Ce urmează, domnule Sachetti?
- Cererea lui Guzgula.
- Anume?
- Vrea păsuire, pentru că nu a apucat să încheie la termen etajul doi al imobilului în construcție, cel de pe colțul lui Ștefan cel Mare cu Avram Iancu.
- Nu mai acordăm păsuiri, domnilor! Ce atâtea păsuiri? Somați-l să completeze întreaga construcție, conform planului și autorizațiunei ce s-au eliberat. Altceva!
- Craioveanu, funcționar la Financiar, la noi, vrea ajutorul pentru întreținerea la liceu a fratelui său.
- Da, îl știu. Nu acum, să aibă răbdare să se deschidă creditele.
Sachetti își consultă notițele și se strâmbă văzând ce urma. Ridică privirea și spuse:
- Urmează Mihail Moscu cu Mamaia!

Abonează-te la newsletter!

Pilescu oftase și își trecu încet mâna prin păr:
- Of, câteodatʼ mă aduce la disperare... Domʼne, face treabă minunată acolo, câștigă bani frumoși, băile merg strună...
- Vrea să desființăm băile din oraș. Și să nu mai aprobăm altele, că pierde clienți!
- Știu ce vrea! Mă bate la cap de fiecare dată când mă prinde pe câte undeva. Nu se poate, domnilor! Poate să insiste cât o vrea și prin cine o vrea, dar așa ceva nu se poate. A cerut, înaintea sezonului, să îi permitem să crească prețul la plajă, de la 12 la 15 lei. I-am aprobat! Acum vrea să îi alungăm noi și concurența. Dar ce, domnilor, suntem în vreo țară africană, să facem ce ne taie capul? Scrie, te rog, domnule Perjescu: „Se respinge cererea domnului Moscu, antreprenorul Băilor Mamaia, prin care solicită desființarea Băilor din Oraș, pentru motivul că Concesiunea acordată la Mamaia nu poate constitui un monopol pentru tot litoralul mării, comuna putând permite construiri de băi populare în oraș, și pentru populațiunea săracă“. Ce Dumnezeu, nu înțelege că nu toată lumea are parale pentru Mamaia lui? Așa rămâne. Sunteți de acord?
Ceilalți aprobară, iar Sachetti dădu ușor din cap:
- O să îi sară țandăra!
- Să îi sară, n-am ce face! Altceva. Ce mai avem?
- Schlosser vrea să afle ce chirie îi stabilim și când îi facem contractul pentru terenurile de la Abator, acolo unde vrea să pună gherete pentru curățarea de mațe.
- Foarte bine. Dumneata, domnule Sachetti, împreună cu domnul Nicolau, să studiați chestiunea și să întocmiți, vă rog, un raport.
- La punctul 12 avem conducta de apă ce trebuie instalată pe Bogdan Vodă, în porțiunea dintre bulevardul Carol și Bucovinei.
- Dumneata ești inginerul. Ce propui?
- Lucrarea e urgentă, iar devizul se ridică la 102.000 lei. Eu spun să îl aprobăm și să dăm drumul la licitație, într-un termen scurt.
- Atunci, așa să fie. Consemnează, te rog, domnule Perjescu.
Am ajuns la Oborul de Vite, de care am discutat zilele trecute, în biroul dumneavoastră. Birjarii și căruțașii au depus și ei cerere pentru înființarea sa în oraș.
- Asta e o cerere logică și de bun-simț. Uneori, văd că oamenii ăștia amărâți gândesc mai clar și mai la obiect decât domnii cu averi și cu școli înalte. Ce spuneți, domnule Rizescu?
- În principiu, merge aprobată. Dar, trebuie să vedem mai bine ce loc alegem pentru un astfel de obor, să nu deranjeze prea tare... Zgomot, duhoare...
- Și cum spuneți să procedăm?
- Păi, îi trimitem pe consilierul Moldoveanu și pe medicul veterinar să studieze chestiunea și să aleagă un teren potrivit. Așa spun eu.
- Ziceți bine, așa rămâne. Consemnați, domnule Perjescu. Ce urmează?
- La punctul 21 sunt problemele din Anadolchioi. De la începutul anului, de când am preluat satele din jur și le-am făcut suburbii, avem probleme cu numele străzilor. La Anadolchioi sunt cele mai multe și poartă aceleași nume ca cele din oraș. Și la noi, și acolo, avem, de exemplu, Ștefan cel Mare, și asta-i doar una.
- Domnule Sachetti?
- Păi, trebuie întrunită o Comisiune, să studieze și să aleagă noi denumiri pentru străzile din fostul sat.
- Și pe cine punem în ea? Ce propuneri aveți?
- Păi, de obicei, la chestiuni de felul acesta, îi folosim pe Alexandru Constantinescu și pe generalul Arghirescu, care este inginer inspector.
- Ar fi doi. Cine se mai potrivește?
Primarul nu primise niciun răspuns imediat, așa că Perjescu îndrăznise și ridicase mâna dreaptă, cerând să ia cuvântul.
- Spuneți, domnule Perjescu.
- Domnule primar, cel mai potrivit ar fi directorul de la Liceul „Mircea”, Coriolan, că este profesor de istorie și știe cel mai bine. Și a mai fost prin astfel de comisii.
- Minunat, este un om de mare ispravă și cel mai potrivit pentru așa ceva. Și mai punem unul, doi?
- Unul singur, domnule. Să se ocupe de treburile juridice. Avocatul Bentoiu e cel mai potrivit.
- Perfect, am rezolvat-o și pe asta. Dar, să dați dispoziție să se miște repede, să nu ne prindă iarna cu problema nerezolvată.
Sachetti spusese:
- Mai avem cereri pentru locuri de casă în Cartierul Demobilizaților...
- Să se ocupe cei de la Împroprietăriri, să cerceteze dosarele. Mai e vreun punct de atins înainte de marea problemă a datoriilor?
- Nu, domnule primar.
Pilescu dăduse din cap și, apoi, se ridicase de pe scaun. Făcuse câțiva pași prin sală, după care se întorsese la scaunul său, în spatele acestuia, sprijinindu-se cu ambele mâini de spătar.
- Datoriile, domnilor. Aici este baiul!
Primarul Pilescu tușise adânc, își ștersese sudoarea de pe frunte și continuase:
- O parte dintre datoriile rămase de la fostele administrații comunale au fost plătite, dar tot mai avem de dat sume foarte mari. Zilnic, atât cât eu cât și domniile voastre suntem asaltați de cei în drept, cărora Municipiul le datorează bani. Și vorbim despre bani mulți.
- Ar trebuie să aibă răbdare, să înțeleagă. Noi suntem abia la început...
- Domnule Nicolau, oamenii, cei mai mulți dintre ei, de bună-credință, știu că au de luat bani de la primărie, nu  este treaba lor că acum sunt alții la conducere. Noi știm că încercăm și că nu reușim, și avem scuzele noastre... Dar ei trebuie să își hrănească familiile, să își plătească angajații... Ei și-au făcut treaba, au prestat muncile pe care noi le-am cerut, așa că se simt îndrituiți să ceară ce consideră că este dreptul lor.
- Și măcar de-ar fi doar persoanele fizice, domnule primar. Datoriile mari le avem la instituții ale statului.
- Știu, dragul meu Sachetti. Când s-a făcut bugetul pe anul ăsta nu s-au luat multe în calcul, așa că, de aceea, este nevoie să deschidem aceste credite suplimentare. Pentru a preîntâmpina cheltuielile ce mai sunt de făcut până la sfârșitul anului. De aceea, eu, dr. Alexandru Pilescu, în calitate de primar al municipiului și al comunei urbane Constanța, cer deschiderea creditelor extraordinare și suplimentare. Cunosc în general marii creditori, dar nu mai rețin sumele exacte. Am să vă rog, domnule Perjescu, să le menționați pe fiecare, pe rând.
- Sunt foarte multe, domnule!
Secretarul se ridică și îi aduse personal lista întinsă pe mai multe pagini, apoi le înmână și celorlalți câte un exemplar similar.
- Ia să vedem, care sunt cele mai mari?
Francisc Sachetti luă cuvântul:
- Avem un rest de plată de 210.000 de lei doar pentru terenul cumpărat de la moștenitorii lui Rainof, cu tot cu taxele aferente. Apoi, la Societatea Aurora avem de dat 70.000 pentru benzina și uleiul pe care ni le-au dat. La Columbia suntem datori cu 132.408 lei pentru motorina pe care au livrat-o la Uzina de Apă.
Trebuie plătit Ghimpețeanu pentru lucrările pe care le-a făcut la școala de băeți din Valea Albă. Numai lui avem să îi dăm 55.000. Și mai sunt multe cheltuieli mici, dar nu alea-s problema...
- Ce ar mai fi?
- 311.000 de lei către Administrația Financiară, impozite datorate de comună, din ʼ23 încoace, pe ultimii trei ani. Apoi, bonificații promise și neachitate celor de la Vamă, numeroase resturi de plată de la diverse lucrări, cum ar fi prelungirea Bulevardului Ferdinand. Doar 68.918 lei trebuie să plătim pentru banchetul oferit medicilor excursioniști și pentru cheltuielile de Ziua Eroilor.
Pilescu își trecuse mâna prin păr, apoi se așezase pe scaunul său, citind din lista primită de la Perjescu.
- Of, Doamne! 51 de puncte numai aici. La asta se adaugă și creditele suplimentare: 100.000 ajutorul pentru săraci, 200.000 materiale și piese pentru materialele autocamioanelor noastre și... 436.000 de lei pentru plata curentului furnizat pentru o parte din oraș de către Uzina Port, 80.000 de lei pentru serbări naționale și multe altele... Da, nu avem încotro, trebuie să facem deblocarea. Sunteți de acord, domnilor?
Fiecare dintre cei trei membri prezenți votase favorabil, așa că Pilescu continuase:
- Scrieți, așadar, domnule Perjescu: „Consiliul, deliberând, votează deschiderea creditelor suplimentare și extraordinare menționate, în sumă totală de... 2.603.649,38 lei. Banii se vor lua potrivit articolului 146 al bugetului aprobat pe anul curent“. Mai avem ceva, domnilor, sau îi punem capăt?
Rizescu se ridicase de pe scaun:
- Îl aștept pe Huhulescu să se întoarcă și vă aducem raportul privind prețurile de sezon. Ce am vorbit în ședința de pe 9 iulie...
Edilul își adusese aminte și făcuse ochii mari:
- Ah, da! Comparația cu Bucureștiul! Mă omoară toți că avem prețuri mari la toate restaurantele bune din zonele 1 și 2, ba chiar și la cele din zona 3, pe linia Ferdinand și Ștefan cel Mare. Nu mai vorbim de cele de la Mamaia. Au dreptate oamenii?
- Cam au, domnʼ primar!
- Verificați ca toate localurile să respecte, în sezonul ăsta, prețurile stabilite după categorii, așa cum au fost ele prevăzute în ordonanțele comunale. Domnule Perjescu, te rog să îi ajuți la întocmirea raportului, căci domnia ta ești vechi în Primărie și te-ai mai confruntat cu astfel de situații. La următoarea ședință vom mai discuta problema. Altceva?
Tot Rizescu tușise discret, dorind să adauge ceva.
- Spuneți, domnule dragă!
- Domnule primar, poate ar fi mai bine să vorbiți personal cu șeful poliției, cu privire la problema caselor de toleranță. Am înțeles că nu le putem muta încă, dar la sfârșitul lui aprilie noi toți am hotărât să se ia măsuri drastice pentru ca familiile onorabile, care locuiesc în apropierea caselor rău famate, să nu se mai confrunte cu evenimente neplăcute. Acum însă, odată ce s-a făcut cald și au venit turiștii, situația a scăpat din nou de sub control, iar poliția nu a făcut mare lucru. Seara, în zone bune precum Take Ionescu, Rahovei, General Manu, Griviței sau Lahovari, madmoazelele se plimbă pe jumătate despuiate, stând la șuete cu marinarii sau chiar chemând de la depărtare posibilii clienți, cărora le strigă tot felul de cuvinte deșucheate. Toate astea, în timp ce oamenii serioși se întorc acasă de la muncă, iar copiii lor de la școală.
- Păi, nu am hotărât ca ele să nu iasă din casele rău famate, iar acestea să aibă, toate, garduri înalte, pentru a nu se vedea nimic înăuntru?
- Păi, am hotărât, domnʼ primar, dar nu s-a supus nimeni și proprietarii caselor de toleranță preferă să plătească amenzile. După lege, fetele vesele nu au voie nici măcar să iasă pe fereastră și, totuși. fac asta, de dimineață până seara.
- Ați găsit vreun loc unde să le putem muta de la anul?
- La marginea orașului. Sunt mai multe variante. Dar, cel mai bine ar fi să le închidem cu totul, domnʼ primar.
Pilescu își pierduse un pic răbdarea, văzând încăpățânarea celuilalt:
- Rizescule, știu că ești un om cinstit, de familie și un bun creștin. Sunt de acord cu dumneata că nu mai putem tolera situația actuală și că trebuie să îi protejăm pe oamenii onorabili care locuiesc în zonă. Dar, domnule, nu putem schimba noi legea statului român și să le scoatem pe nefericitele acestea în afara legii. Ce vrei dumneata, să mă trezesc pe străzi, prin parcuri sau prin hoteluri rău famate cu peste 200 de prostituate? Acum, măcar le avem înregistrate în casele astea de perdiție. Parcă nu știi și dumneata, consilier vechi, că multe tinere practică meseria asta și pe ascuns, ceea ce zic eu că e și mai rău... Așa, de bine de rău, cele din casele de toleranță sunt luate la ochi de serviciul sanitar, sunt controlate de medici...
Pilescu trăsese adânc aer în piept, încercând să se liniștească și înțelegând că prea se aprinsese. Continuase, apoi, pe un ton mai liniștit și împăciuitor:
- Voi vorbi personal cu șeful poliției pentru ca oamenii lui să își dea tot interesul în această problemă. O voi face cât mai grabnic, domnule Rizescu.
- Vă mulțumesc!
- Domnilor, este trecut de 7 seara! Acestea fiind spuse, propun să punem capăt acestei ședințe. Domnule secretar Perjescu, întocmiți procesul-verbal ca să îl pot semna mâine la prima oră. Și nu uitați rugămintea mea de a contribui la raportul despre prețurile din restaurante.”
 

Abonează-te la newsletter!

Volumul „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”, poate fi achiziționat de la librăria constănțeană „Prăvălia cu Cărți” sau oferit de ZIUA de Constanța (împreună cu un autograf special al autorului), în cadrul campaniei de abonare la Newsletter-ul ziarului.

Citește și:

„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” Palatul Comunal și imaginea sa, în urmă cu un secol