România și Dobrogea în 1911 (I) - Impresiile unui jurnalist american

 
La începutul secolului XX, în Statele Unite ale Americii erau extrem de populare ziarele naționale ce publicau, în foileton, jurnale de călătorii. Gazetarii se întreceau a scrie despre cele mai exotice locuri ale mapamondului, descriind călătoriile întreprinse în țări puțin cunoscute.
 
Oricât ar părea astăzi de surprinzător, pentru publicul american, Marea Neagră era pe atunci una dintre zonele încărcate de mister iar articolele despre statele aflate în jurul ei făceau deliciul cititorilor din așa numita Lume Nouă. Așa se explică și succesul înregistrat de un gazetar pe nume William Eleroy Curtis, angajat al ziarului Record Herald, din Chicago. Acesta a întreprins în anul 1911 o lungă călătorie în jurul Mării Negre și a publicat impresiile sale în jurnalul de peste Ocean. Succesul pe care l-au avut materialele sale au dus ulterior la publicarea cărții „Around the Black Sea - Asia Minor, Armenia, Caucasus, Circassia, Daghestan, The Crimea, Romania", apărută în 1911, la New York.
 
Opera sa conține un capitol care se referă direct la România și implicit, la Dobrogea. În paralel cu citatele lui Curtis -  pline de informații și de culoare, vom prezenta în acest material și alte date menite să ne ajute să înțelegem situația existentă la acea dată.
 
Marea Unire din 1918 era încă departe, astfel că România era un stat mic, cu o populație un pic peste 7 milioane de locuitori (n.a - recensământul din 1910 indică o populație de 6.966.002 locuitori). Existau doar 32 de județe iar Constanța și Tulcea se numărau printre ele. Dobrogea avea să se mărească abia în 1913, când statul român urma să obțină Cadrilaterul, după Al Doilea Război Balcanic.
 
Gazetarul din Chicago le împărtășește conaționalilor săi situația existentă în 1911, așa cum o percepe el. Este fermecat mai ales de ciobanii români: "Coasta vestică a Mării Negre este divizată între Basarabia la Nord (n.a. la acea vreme aparținea încă Rusiei), Turcia europeană la Sud, iar între acestea se află Bulgaria și România... România este cel mai avansat stat din Balcani, dar în același timp, o treime din suprafața ei este populată de o semi-sălbatică clasă de păstori, ce formează una dintre cele mai ciudate populații ale Europei. În timpul lunilor calde, ei își urmează turmele în singurătatea vârfurilor din munții Carpați iar iarna le conduc în văile și câmpiile mai adăpostite. Ei vorbesc rar, mulți par să își fi pierdut uzul vorbirii din cauza existenței lor solitare... Sunt superstițioși, cred în semne iar folclorul și legendele lor sunt subiecte extraordinare, care de sute de ani fac deliciul poeților și scriitorilor".
 
Referindu-se la România din 1911, adică Vechiul Regat (n.a. format la acea vreme din Moldova, Țara Românească și Dobrogea fără Cadrilater) Eleroy Curtis scrie că cei mai mulți dintre români sunt creștini ortodocși: "Lucru foarte interesant, deși mare parte a populației ține de Biserica Grecească, cea mai mare mândrie și satisfacție a lor o găsesc în faptul că se trag din legiunile romane ce au cucerit acest teritoriu în timpul împăratului Traian... Țăranii români pun nume latine copiilor lor... iar numele Traian e la ei la fel de comun cum este la noi John"
 
România este stăpânită de Carol I, domnitor din 1866 și rege din 1881, cel care "poartă o coroană făcută din oțelul tunurilor turcești capturate în 1877, în bătălia de la Plevna".
Curtis scrie că România anului 1911 este în continuă dezvoltare economică și că Ferdinand a fost declarat moștenitor al tronului, întrucât unchiul său Carol nu are urmași (Carol va muri în 1914).
Gazetarul american consideră că statul român și-a întărit poziția în Europa și odată cu căsătoria prințului Ferdinand cu Prințesa Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.
 
În același timp, Curtis o laudă și pe regina Elisabeta, soția regelui Carol I, pe care o zugrăvește extrem de frumos: "Regina Elisabeta este probabil cea mai împlinită și mai intelectuală figură regală feminină din Europa. Vorbește, citește și scrie fluent în șase limbi și a compus poeme în patru dintre acestea. Este o poetesă abilă iar povestirile ei și eseurile au fost recunoscute ca foarte valoroase în literatura europeană... au fost traduse în toate limbile moderne și citite de oameni din fiecare țară civilizată".
 
O altă imagine frumoasă, surprinsă de către jurnalistul american este cea referitoare la limba română: "... Se aseamănă foarte mult cu italiana, este o limbă lichidă, spumoasă, iar românii vorbesc mai repede decât orice francez și gesticulează exact ca italienii".
 
Dobrogea suprinsă de Curtis este de 16 ani (din 1895) unită terestru cu restul țării, prin intermediul Podului Carol I, cunoscut de noi astăzi ca Saligny. De la București se ajunge ușor la Constanța iar de aici, cu ajutorul vapoarelor "rapide și confortabile", drumul până la Constantinopol (viitorul Istanbul) nu este deloc unul lung.
 
Dobrogea, cea din 1911, începea să se dezvolte însă tot mai mult din punct de vedere economic iar acest lucru ducea implicit la dezvoltarea și celorlalte sectoare. Să nu uităm că între 1899 și 1909, Portul Constanța a fost scena unei ample lucrări de construcție și modernizare, sub coordonarea geniului Anghel Saligny, și cu ajutorul fondurilor generoase de la stat. Această modernizare va ajuta orașul să devină, cu precădere în perioada interbelică, Perla Mării Negre și în același timp, cel mai mare oraș-port al României.
 
La 1911, județul Constanța avea o suprafață totală de 6910 km. pătrați și o populație de 176.614 locuitori. Județul Tulcea era mai mare ca suprafață (8.026 km pătrați), dar nu și ca populație (162.233 loc.). Avem așadar o populație totală a Dobrogei de 338.847 locuitori! Din aceștia, aproximativ 280.000 trăiau în mediul rural.
 
Orașele Dobrogei se numeau comune urbane, fiecare județ având câte o reședință - Constanța și Tulcea, precum și câte alte șase orașe. Pentru a ne face o idee despre populația urbană, enumerăm câteva date privind numărul locuitorilor din orașe: Constanța - 15.774, Tulcea - 21.239, Mangalia -1611, Ostrov - 3625, Medgidia - 3601,  Cernavoda - 2526, Hârșova - 3567, Babadag - 3744, Isaccea - 3990 etc.
 
Datorită construcției și modernizării Portului Constanța, în prima decadă a secolului XX, România a început să înregistreze cifre record în ceea ce privește exportul și importul produselor de tot felul. Doar în 1910, în porturile fluviale și maritime (Constanța era deja liderul) au intrat 36.729 nave de diferite tipuri, mărimi și tonaje. Din acestea, doar vreo 11.000 de bastimente erau românești, restul străine.
 
Cifrele ne oferă imaginea evoluției extraordinare înregistrată la capitolul import-export. Astfel, în 1880 România importase 310.970 tone de mărfuri diverse și exportase 1.324.090 tone.
După 30 de ani, în 1910, importul era de 771.516 tone iar exportul ajunsese la 4.488.628 tone. Valoarea totală a mărfurilor tranzacționate în porturi se ridica în 1910 la peste 616 milioane lei!
 
Aceasta era în linii mari Dobrogea pe care ajunge să o viziteze gazetarul american Eleroy Curtis. Constanța urma să se dezvolte și mai mult în următoarele două - decenii, depășind categoric ca putere economică orașe-port precum Tulcea, apoi Brăila sau Galați și ajungând unul dintre cele mai importante orașe ale României Mari.
 
William Eleroy Curtis a murit chiar în acest an 1911, anul publicării cărții, la doar 61 de ani. A lăsat în urma sa sute de articole și cărți de călătorie în care descrie locuri vizitate pe întreg mapamondul. Printre acestea, acel misterios tărâm românesc vest-pontic, numit Dobrogea...
 
Bibliografie
 
William Eleroy Curtis - Around the Black Sea - Asia Minor, Armenia, Caucasus, Circassia, Daghestan, The Crimea, Romania, Hodder&Stoughton, New York,1911
Anuarul Statistic al României, Imprimeria Statului, 1912
 
Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

Dobrogea în anii 1938-1939 (II) – Municipiul Constanța, regulile de la plaja Mamaia și primarul Nicolau