Declaraţie de avere - Teodor Patrichi, director exploatare la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere - Teodor Patrichi, director exploatare la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa
25 Feb, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3796
Marime text
Teodor Patrichi este director exploatare la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. El şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese la data de 23 mai 2019.
Potrivit declaraţiei de avere, deţine un apartament de 124 mp, în cartierul Tomis Nord din Constanţa, cumpărat în 2017, dar şi un spaţiu comercial de 23,85 mp, achiziţionat în 2019, tot în Tomis Nord. Mai are un autoturism marca Volkswagen, fabricat în 2014. În 2018, a vândut un autoturism marca Daewoo, iar în 2019 a vândut autoturismul marca Skoda, pentru 1.100 euro, respectiv 6.000 de euro.
Ca venituri, Teodor Patrichi a primit 150.327 lei de la CN APM Constanţa, iar de la Primăria municipiului Constanţa, pentru funcţia de consilier local, a încasat suma de 9.333 lei. Soţia a primit de la CNPCB Constanţa, pentru funcţia didactică, suma de 29.223 lei, iar de la AJPIS un stimulent de inserţie de 2.390 lei. Pentru cei doi copii, soţii Patrichi au primit 1.008 lei pentru fiecare. De asemenea, Teodor Patrichi a primit de la Ilie Patrichi o moştenire în valoare de 421.000 lei.
Potrivit declaraţiei de interese, este membru fondator la Asociaţia Navală Constanţa, unde are 20% părţi sociale. Este şi preşedintele asociaţiei.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale lui Teodor Patrichi.
Citeşte şi
Declaraţie de avere – Radu Florescu, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Doru-Adrian Mihai, şef serviciu exploatare şi siguranţa portuară la CN APM SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Adina Albu, şef birou consultanţă, avize şi negocieri necontencioase la CN APM SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Ioan Butunoi, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Otilia Ifimov, şef departament Achiziţii Publice la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Laura Niculae, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Daniel Răzvan Jarnea, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere - Iancu Hagi, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)
Declaraţie de avere - Luciana Izabel Mocanu, şef birou litigii şi negocieri contencioase la CN APM Constanţa (document)
Declaraţie de avere - Mădălin Alexandru Crăciun, director comercial la CN APM Constanţa (document)
Declaraţii de avere – Irina Beşcucă-Iacob, şef serviciu financiar la CN APM Constanţa (document)
Declaraţie de avere – Narcisa Rotaru, economist la CN APM Constanţa (document)
Declaraţie de avere - Nicolae Dan Tivilichi, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)
Declaraţie de avere - Gabriela Murgeanu, membru în Consiliul de Administraţie al CN
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii