Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Doina Andreev, inspector în Consiliul Județean, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

09 Sep, 2024 17:00 1276 Marime text
 Consiliul Județean Constanța. Sursa foto: ZIUA de Constanța

 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, 9 septembrie 2024, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Doinei Andreev, inspector în Consiliul Județean Constanța, în Compartimentul Monitorizare Post-Implementare al Serviciului Management Proiecte din Direcția Generală de Proiecte.
 
În declarația de avere completată pe 17 iulie 2024 (30 de zile de la încetarea suspendării), Doina Andreev a menționat cote părți dintr-o casă și un apartament. Totodată, a menționat în document un autoturism, dar și două conturi bancare.
 
Casa de locuit este la Ovidiu, în județul Constanța, are suprafața de 200 de metri pătrați, a fost dobândită în 2020, prin contract de vânzare - cumpărare, fiind deținută de Valentin și Doina Andreev, cotă parte - 50%.
 
Cei doi sunt coproprietari (cu aceeași cotă parte de 50%) și la apartament, acesta fiind amplasat în municipiul Constanța. Apartamentul are suprafața de 90 de metri pătrați și a fost dobândit în 2016, prin contract de vânzare - cumpărare.
 
Autoturismul este marca Volvo, an de fabricație 2015, și a fost dobândit prin contract de vânzare - cumpărare.
 

La capitolul active financiare, Doina Andreev a înscris în declarația de avere două conturi curente sau echivalente (inclusiv card), deschise la Banca Transilvania, primul în 2014 (sold / valoare la zi de 85.000 de euro), celălalt în 2018 (5.100 dolari). 
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Doina Andreev a menționat, în ce o privește, venit 0 lei de la Consiliul Județean, aceasta fiind singura mențiune la categorie.
 
Ca interese, în documentul completat tot pe 17 iulie 2024, Doina Andreev a declarat calitatea de membru SLLAPL.
 
Declarații anterioare
 
În declarația de avere completată pe 27 mai 2022, prezentă pe site-ul oficial al Agenției Naționale de Integritate, Doina Andreev a menționat aceleași casă, apartament și autoturism (datele coincizând) și cele două conturi curente sau echivalente (inclusiv card), deschise la Banca Transilvania, cel din 2014 (cu sold / valoare la zi în acest document de 34.800 de euro) și cel din 2018 (1.500 dolari). 

 
Doina Andreev a menționat la veniturile anuale suma de 88.877 lei (salariu de la CJC)
 
Interesele au cuprins de asemenea calitatea de membru SLLAPL, declarația de interese fiind completată pe 27 mai 2022.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Doinei Andreev.

 
Citește și:
 
Declarații de avere Constanța
Alexandru Ciora, inspector în Consiliul Județean, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii