Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Emilia Georgeta Țuțui, director în cadrul CJC, deține zece terenuri, patru imobile și două automobile (DOCUMENTE)

ro

25 Aug, 2024 17:00 1487 Marime text
CJC sediu
  • În ediția de astăzi, prezentăm declarația de avere şi pe cea de interese ale Emiliei Georgetei Țuțui, director la Direcția Economico-Financiară din cadul CJC.
  • Potrivit declarației de avere, completată în pe 13 iunie 2024, Emilia Georgeta Țuțui deține mai multe terenuri, patru imobile, două mașini. În anul 2023, aceasta a vândut un teren, o mașină și un apartament.
  • Din declarația de interese aflăm că Emilia Georgete Țuțui, director în cadrul CJC, nu deține părți sociale sau acțiuni în nicio societate comercială.
 

Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța şi ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
 
În ediția de astăzi, prezentăm declarația de avere şi pe cea de interese ale Emiliei Georgetei Tutui, director la Direcția Economico-Financiară din cadul CJC.

Potrivit declarației de avere, completată în pe 13 iunie 2024, Emilia Georgeta Țuțui deține 9 terenuri agricole: cota parte de 50% dintr-un teren de 7.500 mp, în Năvodari, cumpărat în 2006, cota parte de 3/4 dintr-un teren de 6.535 mp, în Năvodari, moștenit în 2010, cota parte de 3/4 dintr-un teren de 6.765 mp, în Năvodari, moștenit în 2010, cota parte de 50% dintr-un teren de 6.666 mp, în Năvodari, moștenit în 2013, cota parte de 50% dintr-un teren de 10.151 mp, în Năvodari, cumpărat în 2013, cota parte de 50% dintr-un teren de 1.200 mp, în Năvodari, cumpărat în 2014, cota parte de 50% dintr-un teren de 6.317 mp, în Năvodari, cumpărat în 2014, cota parte de 50% dintr-un teren de 11.190 mp, în Năvodari, cumpărat în 2014. 

La acestea se adaugă cota parte de 3/8 dintr-un teren intravilan de 491,56 mp, în Năvodari, moștenit în 2010. 

Emilia Georgeta Țuțui, director la Direcția Economico-Financiară din cadul CJC, mai are patru imobile: cota parte de 50% dintr-un apartament de 64,63 mp în Năvodari, cota parte de 3/8 dintr-un apartament  de 51,89 mp în Năvodari, moștenit în 2010, cota parte de 3/8 dintr-o casă de locuit de 93.26 mp în Năvodri, moștenită în 2010, precum și un apartament de 47,51 mp, în Constanța, cumpărat în 2020.

În garaj, Emilia Georgeta Țuțui, director la Direcția Economico-Financiară din cadul CJC are două automobile: Nissan, fabricat în 2017, și Honda, fabricat în 2023. 

În anul 2023, Emilia Georgeta Țuțui a vândut un teren intravilan ăentru care a obținut 38.000 de euro, un apartament, pe care a obținut 44.000 euro și un automobil pe care a obținut 15.000 de lei. 


În  conturi, Emilia Georgeta Țuțui păstrează sumele de: 19.000 euro și 165.380 lei. La rubrica Datorii sunt menționate trei credite: unul de 10.000 lei, contractat în anul 2022 și scadent în 2027, unul de 40.000 lei, contractat în 2015 și scadent în 2028, precum și unul de 30.000 de lei, contractat în 2024 și scadent în 2029.

În anul fiscal 2023, Emilia Georgeta Țuțui a încasat 121.474 lei de la CJC, 4.680 lei de la Drumuri Județene Constanța, 1.692 lei închirierea unui apartament, 808 lei - venituri din agricultură.

Soțul său a obținut: 32.570 lei de la Societatea Agricolă Tașaul Năvoidari și 54.905 lei de la Metfor Afla, Ovidiu și 4.545 lei - venituri din actitivăți agricole.

Din declarația de interese aflăm că Emilia Georgete Țuțui, director în cadrul CJC, nu deține părți sociale sau acțiuni în nicio societate comercială.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secțiunea „Documente” a acestui articol puteți vizualiza declarațiile de avere şi cele de interese ale Emiliei Georgetei Țuțui, director în cadrul CJC.
  

Citește și:

Declarații de avere Constanța: Averea și interesele consilierului juridic din cadrul CJ Constanța, Luminița Beca. Aceasta este asociată în societatea Geo Lucas Turism SRL (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii