Declarații de avere Constanța Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos, comisar la CJPC Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Declarații de avere Constanța: Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos, comisar la CJPC Constanța, averea și interesele
26 Feb, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
169
Marime text



Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, 26 februarie 2025, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese (preluate de pe declaratii.integritate.eu) ale Hrisulei Laura Cîrjan Vitzentzatos, comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța din cadrul Comisariatului Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați.
În declarația de avere completată pe 19 august 2024 (30 de zile de la numire), Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos a menționat două terenuri intravilane, două apartamente, două autoturisme, un alt mijloc de transport, dar și un credit bancar.
Terenurile și apartamentele sunt în municipiul Constanța și au fost dobândite prin contracte de vânzare - cumpărare. În suprafață de 25,32 metri pătrați, primul teren a fost achiziționat în 2017, iar Marius Iulian Cîrjan, soțul Hrisulei Laura Cîrjan Vitzentzatos, deține o cotă - parte de 5,51%.
Cel de-al doilea teren a fost achiziționat în 2020, are suprafața de 19,42 metri pătrați, iar soții Cîrjan sunt coproprietari, cu o cotă - parte de 3,43%.
Unul dintre apartamente a fost dobândit în 2017, are suprafața de 161,70 metri pătrați, iar Marius Iulian Cîrjan este titular (cotă - parte 100%).
Dobândit în 2020, celălalt apartament are 61,59 metri pătrați, fiind deținut de Marius Iulian Cîrjan și Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos.
Cele două autoturisme sunt marca Dacia Logan Access (an de fabricație 2021) și Jaguar F-Pace (an de fabricație 2020), iar „Neptun Marine“ (an de fabricație 2021) a fost inclus la categoria „alt mijloc de transport“.
Comisarul CJPC Constanța a menționat în declarația de avere și că, pe 5 iunie 2023, a vândut un autoturism, pentru suma de 8.000 de euro, către Flavia Maria Moraru.
De asemenea, Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos a înscris în document un credit bancar, contractat în 2017 la BRD Groupe Societe Generale SA și scadent în 2039, cu valoarea de 200.000 de lei.
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos a menționat sume provenite din salarii și din alte surse, astfel: din salarii - Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos - 88.454 lei (de la Primăria Municipiului Constanța - salariul care include majorarea salarială aferentă personalului nominalizat în echipe de proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare), Marius Iulian Cîrjan - 101.000 dolari (de la VShips Shipping, Glasgow UK - drepturi salariale); din alte surse - Marius Iulian Cîrjan - 14.412 lei (de la asociație de proprietari - venituri), copilul - 634 lei (bursă de merit).
Hrisula Laura Cîrjan Vitzentzatos nu a declarat interese în documentul completat pe 19 august 2024 (30 de zile de la numire).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Hrisulei Laura Cîrjan Vitzentzatos.
Citește și:
Declarații de avere Constanța
Marcel Stoian, comisar la CJPC Constanța, deține patru autoturisme (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii