Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:35 10 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Luminița Șandru, primarul comunei Dumbrăveni, deține un ceas Rolex, un inel cu diamante și conduce un automobil Tesla (DOCUMENTE)

ro

10 Mar, 2025 17:00 348 Marime text
Luminita Sandru
  • Prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Luminiței Șandru (PNL), primarul comunei Dumbrăveni, județul Constanța.
  • Potrivit declarației de avere, Luminița Șandru deține o casă de 400 mp, cumpărată în 2023.
  • Edilul șef al comunei Dumbrăbeni are în garaj două automobile: Tesla, fabricat în 2018, și Dacia, fabricat în 2019.
  • La acestea se adaugă un ceas Rolex și un inel cu diamante.
  
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Luminiței Șandru (PNL), primarul comunei Dumbrăveni, județul Constanța.
 
Potrivit declarației de avere, completată pe 19.04.2024, Luminița Șandru deține o casă de 400 mp, cumpărată în 2023. Edilul șef al comunei Dumbrăbeni are în garaj două automobile: Tesla, fabricat în 2018, și Dacia, fabricat în 2019.
 
În declarația de avere, sunt menționate un ceas Rolex, în valoare de 48.000 euro, cumpărat în 2023, dar și un inel cu diamante în valoare de 2000 de euro, cumpărat, de asemenea, în 2023.
 
Primarul comunei Dumbrăveni are un cont bancar în care păstează suma de 30.000 lei. În anul 2023, Luminița Șandru a contract un credit de 497.000 lei, care este scadent în 2055.
 
Cât privește veniturile, în anul 2023, Luminița Șandru a câștigat 60.000 de lei de la Eval Clean Solution Trading SRL, dividende de 270.000 lei de la Ed Cargo Nav SRL și dividende de 120.000 lei de la Eval Cean Solutions Tragind SRL.
 
Soțul său a câștigat dividende de 150.000 lei de la Svad Shipping SRL și dividende de 500.000 lei de la Comvex SA.
 

La veniturile familie se adaugă suma de 7.000 lei, care reprezintă alocațiile celor doi copii minori.
 
 
Despre Eval Clean Solutions Trading SRL 
 
 
Înființată în anul 2014, firma are sediul social pe bulevardul Tomis, Nr. 342 Constanța. Obiectul de activitate MFINANȚE constă în activități specializate de curatenie a clădirilor, mijloacelor de transport, masini și utilaje industriale. Obiectul de activitate RECOM constă în activități de consultanță pentru afaceri și management.
 
Asociat unic și administator este Gane Adina-Liliana. Anterior, asociat unic a fost Luminița Șandru.

 
În anul 2023, firma a declarat o cifră de afaceri de 479.718 lei, un sigur salarat, un profit de 53.871 lei și datorii de 162.899 lei.
 
 
Despre Ed Cargo Nav SRL
 
Cu sediul pe bulevardul Tomis, Nr. 342 din Constanța, firma a fost înființată în anul 2021 și se ocupă de transportul de marfă pe căi navigabile interioare.
 
Ed Cargo Nav SRL este deținută de Șandru Dragoș-Bogdan și  Șandru Edmond-Costin, fiecare cu câte 50% din capitalul social.
Cei doi asociați sunt și administratorii societății. Anterior, asociat și administator al Ed Cargo Nav SRL a fost Luminița Șandru.
 
În anul 2023, Ed Cargo Nav SRL a declarat cifră de afaceri de 720.000 lei, un singur salariat, un profit de 600.115 lei și datorii de 337.004 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale primarului Luminița Șandru.


Citește și:
 
Alegeri locale 2024. Luminița Șandru, candidata PNL pentru funcția de primar al comunei Dumbrăveni, este convinsă că un management riguros al bugetului local poate da rezultate imediate 
 
Declarații de avere Constanța: Paul Mihăiță Moldovan, primarul comunei Albești, deține zece terenuri, trei case și este asociat la o firmă (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii