Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:28 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Mirela Ungureanu, șef Serviciu din cadrul AJPIS Constanța, are, la Trerzorerie, hârtii de valoare de peste 100.000 de lei (DOCUMENTE)

ro

07 Aug, 2024 12:17 926 Marime text
  • Prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Mirelei Ungureanu, șef Serviciul Beneficii de Asistență Socială, Programe de Servicii Sociale, Incluziune Socială, Egalitate de Șanse din cadrul AJPIS Constanța.
  • În anul fiscal 2023, Mirela Ungureanu a câștigat 73.945 lei de la AJPIS Constanța (salariu), 5.169 lei de la SC Namira Work SRL (salariu), 3.985 lei (furnizor de formare profesională).
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Mirelei Ungureanu, șef Serviciul Beneficii de Asistentă Socială, Programe de Servicii Sociale, Incluziune Socială, Egalitate de Șanse din cadrul AJPIS Constanța.
 
Potrivit declarației de avere, completată pe 11.06.2024, Mirela Ungureanu deține, împreună cu soțul, un teren intravilan de 300 mp în Costinești, cumpărat în 2008, precum și un apartament de 70 mp în Constanța, cumpărat în 2021. În garaj, Mirela Ungureanu are un automobil Skoda Felicia, fabricat în 1997.
 
Șefa Serviciului Beneficii de Asistentă Socială, Programe de  Servicii Sociale, Incluziune Socială, Egalitate de Șanse din cadrul AJPIS Constanța păstrează într-un cont, deschis în 2020, suma de 24.000 euro, și într-un fond de investiții (inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare), deschis în 2020, suma de 2.000 de euro.
 
La Trezorerie, Mirela Ungureanu păstrează hârtii de valoare (titluri de stat, certificate, obligaţiuni) în valoare de 103.367 de lei.
 
În anul fiscal 2023, Mirela Ungureanu a câștigat 73.945 lei de la AJPIS Constanța, 5.169 lei de la SC Namira Work SRL, 3.985 lei (furnizori de formare profesională). În total, Mirela Ungureanu a obținut, anul trecut, 83.099 de lei.
 
Soțul său, Ungureanu Niculai-Gabriel, a câștigat suma de 37.800 lei de la IU Termo Service SRL, 12.325 lei de la SC Namira Work SRL, precum și 420 de lei (furnizori de formare profesională).
 

Potrivit declarației de interse, completată în 2024, Mirela Ungureanu nu ar deține acțiuni/părți sociale în nicio societatea comercială.
 
Cu toate acestea, potrivit termene.ro, Mirela Ungureanu deține cu 10% din capitalul social al firmei IU Termo Service SRL.
 
 
Despre IU Termo Service SRL
 
Înființată în anul 2007, firma are sediul pe strada Trotus, Nr. 70 din Constanța și se ocupă de lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat. Firma este deținută de: Iordache Liviu-Valentin, cu  33,34% din capitalul social, Iordache Paul-Gabriel, cu  33,33% din capitalul social, Ungureanu Niculai-Gabriel, cu 23,33% din capitalul social și Ungureanu Mirela, cu 10 % din capitalul social.


Iordache Liviu-Valentin este administrator. În anul fiscal 2023, firma cu 5 salariați a raportat o cifră de afaceri de 531.270 lei și un profit de 35.731 lei.
 
Despre SC Namira Work SRL
 
 
Cu sediul pe strada Trotuș, Nr. 70 din Constanța, SC Namira Work SRL a luat ființă în 2009 și desfășoară activități profesionale, științifice și tehnice nca. Ungureanu Niculai-Gabriel este asociat unic și administrator. În anul 2023, firma cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 82.505 lei și un profit de 32.955 lei.
 
În secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și interese ale Mirelei Ungureanu.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Citește și:
 

Declarații de avere: Laura Monica Constandin, director AJPIS Constanța, trei ani fructuoși - casă nouă în Balotești, mașini noi și trei bărci
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii