Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:06 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evoluţia averilor în CJ Constanţa Cu ce rămâne un consilier la final de mandat (documente)

ro

16 May, 2016 00:00 3989 Marime text


În aproximativ o lună vom şti exact cui vor reveni mandatele de consilieri judeţeni, iar actuala garnitură, mare parte din ea, se va retrage şi va ceda locul noilor aleşi. E drept, vor veni alţii, dar, deocamdată, ne-am propus să vedem cu ce s-au „ales“ actualii consilieri judeţeni. 
 
Momentul predare-primire se apropie, iar semnalul a fost dat prin postarea pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a declaraţiilor de avere şi de interese actualizate ale consilierilor judeţeni care se apropie de finalul actualului mandat.

 
Astfel, continuăm prezentarea situaţiei imobiliare şi financiare cu Alexandru Ionescu, consilier judeţean din partea PSD din august 2015 ca urmare a vacantării unui mandat. Pe 10 mai 2016, acesta şi-a actualizat declaraţia de avere, iar vineri a apărut pe site-ul CJC.  Conform documentului, Ionescu deţine un teren intravilan în comuna Lumina, un apartament în Constanţa şi o casă în Lumina, două autoturisme fabricate în anul 2005 - o Toyota Avensis şi o Toyota Corolla, dar şi bijuterii dobândite în perioada 1995-2016, evaluate la 10.000 de euro.
 
Consilierul judeţean PSD a contractat în acest an un credit în valoare de 48.000 (n.r. moneda nefiind specificată, nu se ştie dacă vorbim de o sumă în lei sau în euro), scadenţa fiind în anul 2021. În privinţa veniturilor familiei Ionescu, potrivit aceluiaşi document, în anul fiscal precedent, acestea au fost de 61.863 de lei.
Comparând declaraţia de avere de anul trecut cu cea actuală, am constatat faptul că singura diferenţă apare la capitolul venituri. Aici, Alexandru Ionescu a înregistrat o reducere a veniturilor de peste 10.000 de lei.
 
Conform declaraţiilor de interese, consilierul judeţean PSD este consecvent şi a rămas doar asociat unic al SC Corida SRL.

Un apartament şi venituri mai mari 


Tot din partea PSD, dar cu mandat complet, în comparaţie cu colegul de partid, activează în CJC şi Elena Ioana. Averea consilierei social-democrate este de invidiat, aceasta reunind: trei terenuri intravilane în municipiul Constanţa, un teren agricol în comuna Jurilovca (judeţul Tulcea), spaţii comerciale şi un apartament în Constanţa, precum şi un depozit în care a agonisit 100.000 de lei, „bani albi pentru zile negre“, cum spune românul. Totul în contextul în care, în anul fiscal 2015, Elena Ioana a avut venituri în valoare totală de 58.894 de lei.
 

Conform primei declaraţii de avere completate în calitate de ales judeţean, la început de mandat, aceasta deţinea: patru terenuri intravilane şi unul agricol, toate în municipiul Constanţa, doar spaţii comerciale în municipiul reşedinţă de judeţ, acelaşi depozit cu aceeaşi sumă şi un venit total încasat în anul fiscal 2011 de 38.855 de lei.
 
Elena Ioana este administrator şi asociat la SC Cincizeci Plus SRL, iar pe linie de partid, aceasta este membră în Biroul Permanent al PSD Constanţa, aspecte ce nu au cunoscut modificări pe parcursul mandatului de consilier judeţean.

Mihăeşi a uitat de creditul de 120.000 de euro?!


Fost primar al municipiului şi, de ani buni, consilier judeţean, Gheorghe Mihăeşi este un alt reprezentant al PSD în CJC. După atâta activitate politică şi în administraţia publică locală şi judeţeană, consilierul judeţean PSD nu are niciun teren, niciun imobil, dar este proprietarul unui autoturism marca Volvo S60, fabricat în anul 2004. Mai mult, până în anul 2026, Gheorghe Mihăeşi trebuie să scape de creditul în valoare de 120.000 de euro, veniturile familiei încasate în anul fiscal precedent fiind de 108.564 de lei.
 
La începutul acestui mandat, consilierul PSD se putea mândri cu şapte hectare de teren agricol în localitatea Biruinţa (judeţul Constanţa), cu acelaşi autoturism şi cu faptul că nu avea nicio datorie. Şi asta în contextul în care creditul menţionat în cea mai recentă declaraţie de avere apare ca fiind contractat în anul 2009!?
De asemenea, la acea vreme, mai precis în anul fiscal 2011, veniturile familiei Mihăeşi au fost de numai 59.500 de lei.
 
Schimbări au apărut şi în declaraţiile de interese. Dacă la începutul mandatului de consilier judeţean Gheorghe MIhăeşi era membru în Consiliul Executiv Judeţean al PSD Constanţa, dar şi membru în Consiliul Naţional al PSD, acum, la final de „legislatură“, acesta a rămas un simplu social-democrat.

Citeşte şi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii