Amiralii României Constelaţia elitei Marinei (galerie foto)

Pe 24 februarie 2004, comunitatea amiralilor români s-a constituit în ceea ce, prin Hotărârea nr. 131 din 21 iunie 2004 a Judecătoriei Constanţa, avea să devină Asociaţia „Clubul Amiralilor”, „entitatea menită să promoveze în mediul naţional şi internaţional legătura profesională şi spirituală dintre amiralii României, să asigure cadrul instituţional de manifestare a preocupărilor culturale şi ştiinţifice ale acestora”. Un club demn de admiraţie şi preţuire din partea breslei, condus de-a lungul anilor de amiralul Gheorghe Anghelescu, viceamiralul Constantin Iordache, viceamiralul Dorin Dănilă şi, în prezent, de amiralul dr. Traian Atanasiu, toţi patru aflaţi, pe final de carieră, în demnitatea de şef al Statului Major al Forţelor Navale. Desigur, activitatea specifică a Clubului Amiralităţii (evident, făcând distincţia necesară între sediul Statului Major al Forţelor Navale din Bucureşti şi asociaţia ca atare) este demnă de rangul şi demnităţile pe care membrii acesteia le-au deţinut în cariera fiecăruia.

Şi nu m-aş fi grăbit să fac din aceasta un subiect în sine dacă nu am fi remarcat cu toţii emoţia pe care a generat-o, în ultima săptămână a lunii ianuarie 2018, trecerea la cele veşnice a doi dintre exponenţii săi. Este vorba despre contraamiralul de flotilă veteran de război Mihai Chiriţă, la 103 de ani (d. 26 ianuarie 2018), decanul de vârstă al marinarilor români şi contraamiralul Petre Balica (d. 24 ianuarie 2018). Reacţie firească faţă de două personalităţi incontestabile ale Marinei Române - primul combatant în al Doilea Război Mondial, fost prizonier de război, persecutat politic, respectabil dascăl şi expert naval, memorialist şi publicist cu notorietate printre camarazi şi numai. Al doilea - produs de marcă al şcolii de vedetişti din cadrul Brigăzii de Vedete din Mangalia, apreciat şi respectat profesor de tactică navală în Academia Militară din Capitală şi, nu în ultimul rând, şef al Secţiei Operaţii pentru Marină, şef al Secţiei Marină şi inspector pentru Marina Militară în Inspectoratul General din Marele Stat Major al Armatei, între anii 1984 şi 1995.

Deşi nu mi-am propus să realizez un simplu Laudatio amiralilor României, pe care i-am prezentat încă din anul 2008, la loc de cinste, în „Dicţionarul marinarilor români”, prima lucrare apărută sub egida Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” - ALUMNI, cei 200 de amirali români din toate timpurile, în care i-am inclus şi pe reprezentanţii Familiei Regale a României, merită toată atenţia noastră. Chiar şi numai sub aspectul modelelor de viaţă pe care le pot oferi tinerilor aspiranţi din Academia Navală şi Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale sub aspectul leadership-ul naval şi al lecţiilor învăţate, concomitent cu „motivaţia atingerii unor înalte culmi ale performanţei profesionale şi a dobândirii gradului de amiral”.

Iată de ce, printr-o reflectare selectivă şi, în egală măsură, obiectiv argumentată a determinării şi implicării acestora în adoptarea şi înfăptuirea unei politici navale româneşti autentice, unitare şi originale, în majoritatea cazurilor, biografiile acestora dezvăluie concepte originale, demersuri îndrăzneţe, preocupări notabile, reforme vizionare şi contribuţii esenţiale la configurarea unor programe de înzestrare adecvate necesităţilor de asigurare a securităţii maritime şi fluviale a României.

Provocări, performanţe, recorduri

Ampla panoplie a realizărilor de excepţie pe care amiralii români le-au înfăptuit înainte şi în această onorantă demnitate de lideri ai Marinei Române abundă în premiere şi recorduri naţionale.

Astfel, în timpul mandatului de şef al Statului Major al Forţelor Navale, amiralul dr. Traian Atanasiu, preşedintele en-titre al Asociaţiei „Clubul Amiralilor”, a gestionat cea mai grea perioadă din existenţa Marinei Militare, perioadă în care navele şi personalul s-au redus dramatic ca urmare a procesului de reformă militară. A semnat, alături de alţi cinci comandanţi ai Forţelor Navale din Marea Neagră, actul de constituire a Grupării Blackseafor şi a participat la şedinţele de organizare a acestora, ocazie cu care a prezentat propuneri care au fost acceptate de participanţi.

Viceamiralul dr. Victor Barbu a fost ofiţer în Secţia Studii Sociale a Armatei din Statul Major General (1990-1997), şef de birou, şef de secţie şi locţiitor al şefului Direcţiei Management Resurse Umane (1997-2004), şef Resurse în Statul Major al Forţelor Navale (2004-2006), şef al Direcţiei Personal şi Mobilizare din Statul Major General (2006-2008) şi director adjunct în Statul Major General (2008-2009).

Contraamiralul Iacob Bălan a fost primul director de tir brevetat din Marina Română, în urma absolvirii, la 1 iunie 1927, a Cursului de directori de tir în La Spezia-Italia. De asemenea, a fost membru al Societăţii Române de Geografie şi membru al Asociaţiei Române de Drept Internaţional.

În 1901, viceamiralul Constantin Bălescu a efectuat prima lansare a unei torpile pe timp de zi şi de noapte. Membru al Societăţii Geografice Române, a întocmit capitolele de Marină incluse în „Enciclopedia Română”, publicată de dr. Corneliu Diaconovici între anii 1898 şi 1904.


În luna octombrie 1919 a primit misiunea să conducă un grup de două monitoare, având pavilionul de comandă pe canoniera „Oltul”, până la Turnu Severin. Cu acest prilej a trecut cu canoniera prin canalul de navigaţie Porţile de Fier, timp de o oră, pe un traseu de 1 800 de metri, fiind prima navă românească de luptă care a tranzitat canalul neremorcată. La înapoiere a executat cu succes o şedinţă de tragere indirectă cu cele două monitoare, în regiunea Hârşovei. De asemenea, a fost unul dintre fondatorii Şantierului Naval Militar Galaţi şi susţinător al transformării velierului-şcoală „Mircea” în navă-muzeu.

Amiralul Petre Bărbuneanu, fost comandant al Marinei Militare în perioada 1 noiembrie 1937 - 9 septembrie 1940, a fost unul dintre fondatorii Şantierului Naval Militar Galaţi, unde, pe 14 iunie 1939, a fost lansat la apă puitorul de mine „Amiral Murgescu”, prima navă de luptă de construcţie românească.

Contraamiralul dr. ing. Corneliu Cristescu a fost primul comandant al submarinului „Delfinul” - 2 (1986-1993) şi comandant (rector) al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” între anii 1993 şi 1999.

În cadrul unei ceremonii organizate la Istanbul în perioada 30 martie - 1 aprilie 2009, şeful Statului Major al Forţelor Navale Române, viceamiralul Dorin Dănilă, în numele Guvernului României, şi comandantul Forţelor Navale Turce, amiralul Metin Atac, au semnat Memorandumul de înţelegere între Guvernul român şi cel turc privind cooperarea sub egida Operaţiunii „Black Sea Harmony” (OBSH), operaţiune iniţiată de Forţele Navale Turce în scopul asigurării securităţii maritime în Marea Neagră.


În aprilie 1968, odată cu înfiinţarea Institutului Tehnic de Cercetare-Proiectare al Armatei (I.T.C.P.A.), viceamiralul ing. Marcel Diaconescu, fost locţiitor al şefului Centrului de Cercetări pentru Tehnică de Calcul şi Automatizarea Conducerii Trupelor (1964-1966) şi comandant al C.E.T.C.A. (1966-1968), a fost numit locţiitor pentru automatizarea conducerii trupelor al comandantului institutului. Devenit ulterior locţiitor al comandantului pentru cercetare ştiinţifică şi preşedinte al consiliului ştiinţific al institutului, s-a ocupat personal de înfiinţarea Centrului Electronic de Calcul al Statului Major General şi a colaborat la întocmirea concepţiei de ansamblu a unui sistem automatizat de conducere generală a tuturor forţelor şi mijloacelor militare ale M.Ap.N. la pace, conectat la Sistemul Naţional Informatic de Conducere. De asemenea, a colaborat la întocmirea concepţiei de ansamblu a unui Sistem Automatizat Mobil de Conducere în campanie a trupelor de arme întrunite, la eşalon armată. În aceeaşi perioadă, cu concursul căpitanului de rangul 3 Ştefan Chira, a elaborat concepţia de ansamblu a unui sistem automatizat de conducere a forţelor şi mijloacelor Marinei Militare la pace şi în campanie.

Viceamiralul dr. Niculae Vâlsan şi contraamiralul Cătălin-Silviu Dumistrăcel au fost primii ofiţeri de marină şefi ai Resurselor în Statul Major General iar contraamiralul de flotilă Tiberiu Frăţilă, primul ofiţer de marină şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice, respectiv şef al Direcţiei Personal şi Mobilizare.
În foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale

Mai mulţi amirali, printre care şi contraamiralul dr. Corneliu Bocai, actualul preşedinte al Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” - ALUMNI, sunt membri ai Academiei de Ştiinţe Militare.

Contraamiralul prof.univ.dr. ing. Dan-Ioan Ionescu este membru în consiliul de conducere al Asociaţiei Române de Materiale Neconvenţionale şi al Asociaţiei Române de Robotică.

Din anul 2006, amiralul prof.univ.dr. Gheorghe Marin este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România iar din 2008 doctor honoris causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Contraamiralul dr. ing. Dumitru Nanu este membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi al Societăţii Inventatorilor din România.

Contraamiralul de flotilă dr. Aurel Constantin, preşedintele Ligii navale Române - filiala Constanţa a fost membru al Comitetului Naţional Român de Oceanografie, aflat sub autoritatea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (2004-2005) şi al Comisiei de Oceanologie şi Limnologie a Academiei Române (2004-2005).

În colaborare cu căpitanul de rangul 1 Ştefan Chiru şi căpitanul de rangul 2 Gheorghe Popescu, regretatul viceamiral prof.univ.dr. Vasile Grad a elaborat „Concepţia, structura, compunerea, dotarea şi caracteristicile operativ-tactice ale sistemului automatizat de conducere a Forţelor Marinei Militare”. În anul 1981 a fost cooptat ca membru în Comisia de Cibernetică a Academiei Române iar la 1 octombrie 1999 i s-a acordat titlul de membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. În anul 1990 a devenit conducător ştiinţific şi profesor universitar consultant atestat pentru pregătirea doctoranzilor în ştiinţe militare. La 1 octombrie 1999 i s-a conferit titlul de membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Contraamiralul de flotilă dr. ing. Vergil Grădinaru este membru al Comisiei de Acustică a Academiei Române, Comitetului Naţional al Comisiei Oceanografice Interguvernamentale pentru UNESCO, membru fondator al Societăţii Române de Acustică, afiliată la Societatea de Acustică Europeană cu sediul la Paris şi membru al colegiului de redacţie al revistei „Acustica” cu sediul la Paris.

Contraamiralul de flotilă prof.univ.dr. Marius Hanganu este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (1997) şi membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior din România (2004).

Viceamiralul ing. Neculai Hîrjeu a fost comandant unic al portului Constanţa (1978-1980). Ulterior a îndeplinit funcţia de adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale (1980-1986) şi şef proiect Sector Arme la Comisia Superioară a M.Ap.N. pentru Regulamente din Direcţia Secretariat (1986-1987).

Contraamiralul ing. Traian Horia a fost detaşat la Comitetul de Stat al Planificării din D.C.F.A. ca şef al Grupei Producţie din Direcţia a II-a Studii (14 iunie 1961-1963), director adjunct al Direcţiei Studii II (1963-1966) şi director al Direcţiei Speciale (1966-10 noiembrie 1981). În ultimul deceniu de activitate a preluat conducerea activităţii de pregătire a mobilizării economiei naţionale, colaborând eficient cu Comitetul de Stat al Planificării.

Contraamiralul Dorin Iacomi a fost singurul şi cel mai bun cifrator din toată Armata Română. Pe 1 august 1938 a participat ca delegat la Conferinţa Înţelegerii Balcanice de la Atena. În luna ianuarie 1944 a participat la Conferinţa de la Tatra, iar în luna noiembrie 1944 a fost numit director general al Navigaţiei Fluviale Române.

Viceamiralul dr.ing. Ion-Alexandru Plăviciosu este membru al „Armed Forces Communications and Electronics Association” - AFCEA (1996), „Committee of Space Research” - ROSA (1992), membru cu funcţia de vicepreşedinte (până în 1996) al „Romanian Space Agency” - RENAR, membru în comitetul director al Asociaţiei de Acreditare din România (1998), membru titular şi secretar general al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, vicepreşedinte al Comisiei de Energii Neconvenţionale a Academiei Române (1992-1994), membru al Fundaţiei Române pentru Calitate, vicepreşedinte al IRECE, asesor senior al Fundaţiei Române pentru Premiul Calităţii „J.M. Juran” (2002-2007), coordonator al Programului naţional de cercetare ştiinţifică INFRAS, evaluator de proiecte de cercetare în cadrul programului INFRAS, monitor de proiecte de cercetare în cadrul programului INFRAS, evaluator de proiecte de cercetare în cadrul programelor naţionale CEEX şi PN2, vicepreşedinte al Ligii Navale Române (din 2002) şi membru al consiliului director al Asociaţiei „Clubul Amiralilor”.

Unii amirali s-au numărat printre fondatorii şi directorii Serviciului Maritim Român, precum şi ai altor societăţi naţionale de navigaţie. Astfel, contraamiralul Cezar-Iuliu Boerescu a fost director general al Societăţii de Navigaţie Maritimă „România”.

Contraamiralul ing. Gheorghe Becheş a fost membru al Clubului Internaţional al Submariniştilor din Cape Town (Africa de Sud), al Asociaţiei Armurierilor şi Experţilor în Arme de Foc, respectiv al Fundaţiei „Kalaşnikov” din Federaţia Rusă.

Aşii diplomaţiei navale româneşti

Unii amirali au avut cariere de succes în diplomaţie. Astfel, contraamiralul de flotilă dr. Ionel Baibarac a fost secretar al Biroului Ataşatului Militar al României în Grecia (1974-1977), respectiv ofiţer în Direcţia Informaţii a Marelui Stat Major (1978-1990) şi locţiitor pentru munca operativă al şefului Direcţiei de Contraspionaj Militar din M.Ap.N. (1990-1991).

Fiind un bun cunoscător al limbilor franceză, germană, italiană, bulgară şi engleză, între anii 1938 şi 1942 contraamiralul Gheorghe Dumitrescu a fost numit ataşat militar şi naval în Anglia şi acreditat ataşat naval în Franţa şi Italia.

Pentru faptele sale de arme, prin Î.D.R. nr. 3 257 din 23 decembrie 1916 viceamiralul dr. Preda Fundăţeanu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a şi, ulterior, cu “Crucea de Război” franceză cu spade. În perioada 1938-1939 a fost ataşat militar pe lângă Legaţia română din Roma şi acreditat în Albania.

După o perioadă în care a fost şef al Serviciului Navigaţiei la Porţile de Fier (1933-1935), contraamiralul Ioan Malcoci-Petrescu a fost desemnat reprezentant al Comisiei Internaţionale a Dunării pe lângă Administraţia româno-iugoslavă la Porţile de Fier şi a Cataractelor Dunării (1939-1940) iar pe 29 februarie 1940, referent pentru problemele de navigaţie la Comisia Internaţională a Dunării la Belgrad (1940-1941).

Contraamiralul Mişu Petrovici a fost ajutor al ataşatului naval pe lângă Legaţia Regală Română din Ankara (1945-1947).

Între 1 iulie 1924 şi 31 iulie 1937, contraamiralul Nicolae Steriopol a fost referent pentru afacerile de navigaţie în Secretariatul General al Comisiei Internaţionale a Dunării din Bratislava până în 1927, respectiv la Viena.

După ieşirea la pensie (iunie 2005) contraamiralul dr. Eugen Laurian a continuat colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe şi a fost liderul experţilor topografi şi hidrografi ai M.Ap.N. din Comisia Mixtă Interministerială, echipă care a pregătit documentele prin care România, în calitate de stat reclamant, a susţinut la Haga poziţia sa privind delimitarea maritimă. În această calitate a elaborat variantele oficiale de delimitare maritimă ale Guvernului României şi, împreună cu diplomaţi din M.A.E., a prezentat şi susţinut spre aprobarea forurilor naţionale competente aceste variante de delimitare maritimă şi mandatul delegaţiei române. A contribuit la pregătirea şi derularea rundelor de negociere prin susţinerea, argumentată din punct de vedere hidrografic, a soluţiilor propuse de România, efectuând şi coordonând elaborarea calculelor topografice şi hidrografice justificative, conceperea şi redactarea schiţelor, schemelor şi a hărţilor necesare susţinerii poziţiei oficiale a delegaţiei Romaniei. Ca urmare a importantului succes obţinut la Haga, mass-media românească a publicat o serie de comentarii şi interviuri în cadrul cărora contraamiralul (r) dr. Eugen Laurian a subliniat contribuţia esenţială adusă de reprezentanţii Armatei la soluţionarea delimitării maritime dintre România şi Ucraina. Centrat pe efortul şi declaraţiile sale de a susţine cauza României în disputa cu Ucraina, Televiziunea Română a realizat şi difuzat filmul documentar „Patriotul”, prin care se aduce un firesc omagiu celor care au contribuit la extinderea drepturilor juridice ale României asupra unei suprafeţe maritime echivalente cu a unui stat de mărimea Ciprului.

În paralel cu negocierile româno-ucrainene, contraamiralul dr. Eugen Laurian a reprezentat M.Ap.N. în Comisiile Interministeriale pentru negocierea delimitărilor maritime între România şi Bulgaria (1998-2006) şi dintre România şi Turcia (2002-2004), activităţi diplomatice încă nefinalizate.

În perioada 2000-2005, ca membru al Comisiei Interministeriale a Guvernului României privind problematica Dunării, a participat, alături de reprezentanţi ai tuturor ţărilor dunărene (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina), la activităţi internaţionale menite să identifice un nou curs pentru utilizarea paşnică a fluviului.

Contraamiralul de flotilă ing. Marian Ioan este primul ofiţer care a obţinut, în anul 1969, autorizaţia în demagnetizarea navelor, odată cu introducerea sistemului de autorizare pentru această activitate. De asemenea, este primul ofiţer de marină numit ataşat militar în Japonia, primul marinar participant la Cursul internaţional pentru ofiţeri cu funcţii de conducere din domeniul informaţiilor militare din Marea Britanie şi primul ofiţer de marină avansat la gradul de contraamiral de flotilă, ca urmare a activităţii desfăşurate în cadrul Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară.

Viceamiralul dr. Cornel Mihai a fost ataşat a al apărării, militar şi aero al României în Republica Austria, începând cu anul 1993 fiind acreditat, prin extindere, ca ataşat al apărării în Elveţia şi Slovacia, cu reşedinţa la Viena (1992-1996), ataşat al apărării, militar, aero şi naval în Republica Federală Germania (1998-2003), ataşat al apărării, militar, aero şi naval în Franţa (octombrie 2003-2005), acreditat prin extindere, ca ataşat al apărării în Algeria, cu reşedinţa la Paris (din ianuarie 2005).

Viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu, actualul şef al Statului Major al Forţelor Navale, a fost primul ofiţer desemnat de România pentru a conduce, în perioada 2005-2006, Gruparea Navală de Cooperare în Marea Neagră - BLACKSEAFOR, timp în care România a deţinut conducerea acestei iniţiative regionale.

Contraamiralul de flotilă Fănică Negrea a fost comandant al marşului navei-şcoală „Constanţa” (281) pe timpul participării acesteia, în perioada 4 iunie - 8 august 2001, la prima ediţie a periplului cultural internaţional „Odiseea 2001”, cea mai mare aventură culturală circummediteraneană a începutului de mileniu.

În structuri şi comandamente NATO au reprezentat Armata României cu demnitate şi profesionalism contraamiralii de flotilă dr. Ion Custură, dr. Ion Dumitraşcu şi dr. Gigi-Cristinel Uce. Contraamiralul de flotilă Valentin-Vicenţiu Cătăneanu este în prezent locţiitorul reprezentantului militar al României la NATO şi Uniunea Europeană.

Ctitori, combatanţi, politicieni

Viceamiralul Ştefan Benţa a fost inspector pentru Marina Militară în Inspectoratul General al Armatei (6 noiembrie 1995-1 mai 1997), şef al Secţiei Marina Militară în Direcţia Doctrină şi Instrucţie a S.M.G. (1 mai 1997-24 februarie 1998), şef al Centrului Operaţional pentru Situaţii de Criză din Statul Major General (24 februarie - 4 aprilie 1998) şi inspector-şef al Forţelor Navale în Inspectoratul General al M.Ap.N. (4 aprilie 1998-4 aprilie 2001).

Mutat la 15 septembrie 1916 ca ofiţer cu tirul artileriei la Divizia de Dunăre, viceamiralul Corneliu Bucholtzer a introdus pentru prima dată în Marina Română tirul de artilerie indirect la bordul monitoarelor, unde au fost instalate şi goniometre. În perioada 7 februarie 1934 - 1 noiembrie 1937 a fost director al Institutului Geografic Militar. După trecerea în rezervă a fost director al Şantierului Naval din Galaţi, unde a aplicat aceleaşi metode de modernizare ştiinţifică, reuşind în foarte scurt timp să transforme un şantier de reparaţii într-unul de construcţii de nave comerciale de mare, nave de război şi chiar de submarine.

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, contraamiralul de flotilă prof.univ.dr. ing. Vergil Chiţac a devenit primul senator de Constanţa ales pe lista Partidului Naţional Liberal. Din 20 ianuarie 2017 este senator în Senatul României, membru al Comisiilor pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi preşedinte al delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a NATO.

După absolvirea Academiei Militare Tehnice, contraamiralul prof.univ.dr. Gheorghe Ciobanu a activat timp de aproape trei decenii în cadrul Academiei Militare Generale din Bucureşti. A fost şef al Secţiei Aviaţie şi Marină la Facultatea Militară Tehnică (1959-1960), ofiţer cu planificarea învăţământului în Biroul Planificare şi organizarea învăţământului la locţiitorul şefului Academiei pentru pregătirea tehnică (1960-1961), lector la Catedra de Matematică, fizică şi chimie (1961-1963), locţiitor al şefului Catedrei de Matematică, respectiv Geometrie analitică, geometrie discriptivă şi desen tehnic (1963-1969), şef al Catedrei de matematică (1969-1973) şi primul şef al Catedrei de Cibernetică Tehnică la Academia Tehnică Militară (1973-1987).

La 1 februarie 1888 contraamiralul Ioan Coandă (pe atunci căpitan) i s-a încredinţat funcţia de şef al Direcţiei Flotilei în Administraţia Centrală a Ministerului de Război, calitate în care a fost numit în diferite comisii de recepţie a navelor construite în Anglia şi Franţa. După recepţionarea şi intrarea în dotarea Flotilei a torpiloarelor „Zmeul”, „Zborul” şi „Năluca” construite în Franţa, în calitate de specialist în torpile, a fost iniţial comandant al torpilorului „Zborul”, ulterior fiind numit pe toate trei drept primul comandant al primului grup de torpiloare româneşti. La 15 iunie 1896, odată cu trecerea Serviciului Maritim Român, înfiinţat cu un an în urmă, la Ministerul Lucrărilor Publice, a fost însărcinat cu organizarea acestui serviciu. Pe 16 octombrie 1898 şi-a înaintat demisia din rândul cadrelor active, continuând să îndeplinească funcţia de director al S.M.R. În această calitate, a elaborat primul „Regulament asupra serviciului la bord”, pus de acord cu „Codul comercial” şi cu „Regulamentul pentru transporturile maritime”, a introdus prima uniformă a personalului navelor comerciale şi agenţiilor, precum şi alte instrucţiuni şi regulamente necesare serviciului.

Contraamiralul Gheorghe Constantinescu a fost subdirector (1 septembrie 1934), director (1 aprilie 1936), director I (1 aprilie 1937) şi director general al Serviciului Maritim Român (16 ianuarie 1936).

Contraamiralul ing. Dan Zaharia a adus reale servicii armatei, prin lucrările şi instalarea unor posturi de T.F.F. fixe şi mobile la Herăstrău, pe lângă Marele Stat Major, la Băneasa şi Bârlad. În 1917 a redactat un Dicţionar cifrat, apărut la Iaşi şi folosit cu succes de armata română. În anul 1927 a fost co-fondator al Ligii Navale Române, cu mai multe mandate în conducerea executivă a acestei organizaţii. A făcut parte din Secţia Militară a Partidului Naţional Ţărănesc, obţinând două mandate de deputat din partea judeţului Mehedinţi. A fost principalul consilier militar al lui Ion Mihalache. În calitate de deputat, a dezvoltat o activitate favorabilă intereselor Marinei.

Contraamiralul ing. Marcel Dragu a fost prefect al judeţului Constanţa în perioada 8 august - 25 octombrie 1995, din partea Partidului “România Mare”.

Amiralul dr. ing. Emil Dumitrescu este cunoscut drept amiralul Revoluţiei Române din decembrie 1989.

Considerat ctitorul Marinei Militare Române, contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican a efectuat, în calitate de comandant al navei „Ştefan cel Mare” (ianuarie 1871-1 ianuarie 1874), în premieră pentru o navă militară românească, un marş pe Dunăre până la Budapesta. De asemenea, în timpul celor trei mandate ale sale au fost elaborate, în premieră, „Regulamentul îndatoririlor comandanţilor de bastimente”, „Regulamentul serviciului interior la bord”, „Regulamentul pentru angajarea amploaiaţilor civili” şi „Regulamentul de administraţie şi contabilitate a Corpului Flotilei”.

Contraamiralul Sebastian Eustaţiu şi-a continuat activitatea şi după pensionare în folosul Marinei, fie prin scris, fie în Parlamentul ţării, ca senator de drept în timpul primei guvernări a mareşalului Alexandru Averescu. A avut iniţiativa instituirii, din veniturile personale, a unor premii pentru orfanii marinarilor din Orfelinatul de la Ţiglina.

Absolvent în 1908 al Şcolii de Artilerie din Livorno, contraamiralul Ioan Isbăşescu a devenit unul dintre cei mai competenţi artilerişti ai Marinei Regale Române.

Înnobilat cu renumele de „Cavaler al Atlanticului”, contraamiralul de flotilă Eugen Ispas a intrat în cartea recordurilor naţionale de navigaţie în calitate de artizan al primei traversade a oceanului, în exclusivitate cu vele, la comanda navei-şcoală “Mircea”, participantă la manifestările organizate cu prilejul bicentenarului S.U.A.

Plecat în 1875 la Şcoala Specială de Torpile (Mine) din Kronstadt, baza flotilei ruse din Marea Baltică, unde timp de doi ani s-a specializat în Arme sub Apă, contraamiralul Emanoil Koslinski a înfiinţat prima secţie de torpilori din Marina Română. Fiul său, viceamiralul Gheorghe Koslinski a predat, în premieră, la Şcoala Navală, Cursul de Submarine iar la Secţia Marină din Şcoala de Război, „Tactica aplicată a forţelor submarine”. Între anii 1933 şi 1935, aflat la comanda Escadrilei de Distrugătoare, a introdus manevra tactică pe baza cinematicii navale în practica navigaţiei.

Cunoscător al limbilor franceză, italiană şi engleză, contraamiralul ing. Alexandru Lupu a studiat Matematici speciale la Institutul Universitar din Paris, Matematici superioare la Universitatea Sorbona din Paris şi Şcoala de Aplicaţie de Geniu Naval din Paris (1902).

Numit la comanda Escadrilei de Distrugătoare pe 26 ianuarie 1942, contraamiralul Horia Macellariu a condus magistral operaţiunea de minare de la Odessa (iunie 1942), ultima mare acţiune românească de pe litoralul vestic al Mării Negre, şi a participat direct la 33 de misiuni de siguranţă a convoaielor şi la 8 misiuni de minare. În toate operaţiile la inamic nu a pierdut nicio navă militară sau comercială. În calitate de comandant al Forţelor Navale Martime (de la 23 aprilie 1943) a avut o contribuţie decisivă la reuşita Operaţiei de evacuare a trupelor germane şi române din Crimeea (12 aprilie-14 mai 1944), în cadrul căreia două treimi din aceste trupe au fost readuse în ţară. Graţie tactului său deosebit şi relaţiilor personale cu comandamentele germane, la 23 august 1944 a reuşit să evite posibilitatea unei agresiuni armate în oraşul şi portul Constanţa.

Viceamiralul ing. Grigore Marteş, fost comandant al Marinei Militare între anii 1963 şi 1973, a rămas în istorie drept artizanul renaşterii Marinei Militare postbelice.

Viceamiralul Ioan Murgescu, artizanul primei victorii navale pe Dunăre, în timpul Războiului de Independenţă, a fost primul ofiţer din Armata Română decorat de ţarul Rusiei în campania militară 1877 cu Ordinul rus „Sf. Vladimir” clasa a IV-a cu spade şi rozetă.

„Primul şi unicul român comandant al unei flote internaţionale în cel mai mare război al omenirii, având de adversară flota unui mare şi puternic imperiu cu tradiţiuni navale glorioase”, contraamiralul Nicolae Negrescu a redactat în perioada 1906-1908 primul „Curs de tactică navală” românească şi un „Manual de Drept Internaţional Maritim”, care i-a încununat preocupările legate de regimul de navigaţie maritimă (1916).

În cei aproape 40 de ani petrecuţi pe mare, contraamiralul Constantin Negru a parcurs peste 1.000.000 de mile marine, străbătând majoritatea mărilor şi oceanelor lumii.

În calitate de căpitan al portului Constanţa, în luna iunie 1905, cu prilejul prezenţei în portul Constanţa a cuirasatului rus „Cneaz Potemkin Tavriceski”, deturnat de marinarii insurgenţi, prin diplomaţia şi energia sa, contraamiralul Nicolae Negru a reuşit să determine echipajul cuirasatului să predea nava autorităţilor române şi să debarce în portul Constanţa. Sub comanda sa, Escadra de Monitoare şi Vedete s-a acoperit de glorie în Primul Război Mondial, în luptele de la Turtucaia, Rasova, Mârleanu, Topalu etc. Retras la pensie, a fost ales preşedinte al Breslei Marinarilor din Constanţa.

Viceamiralul Aurel Negulescu, alias Moş Delamare, a fost primul comandant al Institutului Maritim, recent înfiinţat şi ajutor la Şcolile Marinei în perioada septembrie 1920-aprilie 1921. Între anii 1933 şi 1939 a fost secretar general al Ligii Navale Române şi unul dintre susţinătorii dedicaţi ai programului şi idealurilor acesteia. Pasionat de astronomie şi literatură, a fost redactor-şef al „Ziarului ştiinţelor şi călătoriilor” (12 ani), revistei „Marea Noastră pentru tineret” (4 ani), unul dintre membrii Societăţii Astronomice Române şi un colaborator fervent al revistei „Orion”. Trecut în rezervă, a fost comandor al flotei Societăţii de petrol „Steaua Română” şi comandant pe vaporul „Steaua Română”, cu care a efectuat voiaje în Europa şi America.

Recunoscut ca un bun specialist tehnic, viceamiralul Constantin Niculescu-Rizea a fost membru în Comitetul tehnic de artilerie al Marinei Militare (1913-1920) şi comandant militar al judeţului Covurlui, funcţie de mare răspundere în condiţiile retragerii masive a populaţiei şi administraţiei în Moldova (9 februarie 1917-1 iunie 1918). La 1 aprilie 1921 a fost numit comandant inspector tehnic şi director superior al Marinei Militare în Ministerul de Război, decizie prin care s-a realizat o conducere unică a Marinei. Împreună cu membrii Comitetului Consultativ al Marinei Militare a elaborat cel mai amplu studiu privind viitorul program naval al României. A desfăşurat o intensă activitate didactică, publicistică şi ştiinţifică, fiind autorul invenţiei Pyr, „aparat pentru arderea directă a păcurii în combinaţie cu apa fără mijloace speciale pentru pulverizare” (brevetul nr. 49 din 27 ianuarie 1920). A fost senator de drept.

La 1 iulie 1920 contraamiralul Vasile Pantazzi a devenit primul comandant al Grupului de Distrugătoare “Mărăşti” şi „Mărăşeşti” şi primul preşedinte al filialei Constanţa a Ligii Navale Române.

Viceamiralul Nicolae Păiş, încadrat ca adjutant regal în statul-major regal (1926-1930), a fost detaşat la Ministerul Comunicaţiilor ca inspector general în cadrul Inspectoratului General al Porturilor şi Comunicaţiilor pe Apă (1933-1937). Ulterior a fost director al Marinei Comerciale (1 decembrie 1937). În perioada 11 mai - 3 iulie 1940 a făcut parte din guvernul condus de Gheorghe Tătărescu, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul Aerului şi Marinei, în perioada 4 iulie - 4 septembrie 1940 din guvernul condus de Ion Gigurtu, ca ministru al Aerului şi Marinei, iar în perioada 1 aprilie 1941 - 19 februarie 1943, când a demisionat din guvernul Ion Antonescu, subsecretar de stat al Marinei. Licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti, a revizuit întreaga legislaţie maritimă şi fluvială românească, romanizând echipajele navelor sub pavilion naţional şi a reprezentat România la multe congrese şi conferinţe de navigaţie. A fost vicepreşedinte al Ligii Navale Române (7 februarie 1940), administrator-delegat al Societăţii „Salvamar” (1937), preşedinte al Federaţiei Române de Sporturi Nautice (1938), preşedinte de onoare al Asociaţiei de drumeţii şi sporturi pe apă „Dor de Ducă” (1942) şi preşedinte de onoare al Federaţiei de Canotaj (1945).

Pe 5 mai 1917, contraamiralul August Roman a fost mutat ca adjutant în statul major al Marinei din Marele Cartier General iar la 1 noiembrie 1918 a fost detaşat la Ministerul de Externe, ca ofiţer de legătură în Comandamentul Escadrei Franceze Orient - Constantinopol. Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”, la 1 noiembrie 1944 a devenit ministru subsecretar de stat pentru Marină în Subsecretariatul de Stat al Marinei.

Absolvind Şcoala Superioară de Electricitate Kuth şi Siemens-Schukert din Paris (mai 1913), viitorul viceamiral Eugeniu Roşca a obţinut diploma de inginer, devenind primul ofiţer de marină român specializat în electricitate. A fost director al Institutului Geogafic Militar (1938-1940).

Între anii 1977 şi 1980 amiralul Gheorghe Sandu a fost adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale. A fost membru al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi primul preşedinte al Ligii Navale Române, după reînfiinţarea acesteia. Timp de 15 ani a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Modelism, preşedinte al Comisiei Naţionale de Navomodelism şi unul dintre cei cinci arbitri români ai Asociaţiei Mondiale a Navomodeliştilor, fiind printre puţinii oameni din lume distinşi cu Medalia de onoare NAVIGA.

Viceamiralul Vasile Scodrea a fost primul viceamiral activ al Armatei Române (1 aprilie 1926). În primul an în care a preluat comanda Marinei, a înfiinţat la Constanţa, împreună cu mai mulţi ofiteri de marină, Yacht Clubul Român. În anul 1928 a devenit membru activ al Ligii Navale Române, ocupând mai mulţi ani funcţia de vicepreşedinte al acesteia. A întocmit cursul „Artă Militară Maritimă”, pe care l-a predat la Şcoala de Artilerie şi Geniu şi la Şcoala Superioară de Război.

Absolvent al Academiei Navale „K.E. Voroşilov” din Leningrad - U.R.S.S. (1952), contraamiralul Tudor Simion a avut o ascensiune fulminantă în carieră, de la gradul de sublocotenent (9 mai 1949) la cel de contraamiral (23 august 1955), fiind, la numai 27 de ani, cel mai tânăr amiral al Marinei Române.

Pe timpul în care comanda crucişătorul „Elisabeta”, nava-amiral a Marinei Române (1902-1905), din iniţiativa locotenent-comandorului Ion Spiropol, viitor contraamiral, la 1 iunie 1903 la bordul navei s-a constituit prima fanfară a Marinei, alcătuită din 22 de instrumentişti dintre membrii echipajului.

Detaşat la marina comercială (1957) şi brevetat comandant de cursă lungă, contraamiralul Raymond-Albert Stănescu a fost comandant instructor şi pe nave ale C.M.N. „Navrom” (1958), şef al Dispeceratului Exploatare Nave, inspector şef al Navigaţiei Civile în Comandamentul Marinei Civile (1974-1980) şi expert naval în cadrul Registrului Naval Român (1980-1984).

Amiralul ing. Ilie Ştefan, fost comandant al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” şi al Centrului de Scafandri din Constanţa, a fost vicepreşedinte, respectiv preşedinte al Federaţiei Române de Yachting.

Contraamiralul de flotilă Niculae Ştefan, ultimul comandant al Divizionului 545 Artilerie de Coastă Midia (1985-1990) şi fost locţiitor al comandantului Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” (1990-1993), este Cetăţean de onoare al comunei Tufeni, jud. Olt (octombrie 2006) şi al municipiului Constanţa (27 noiembrie 2015).

Generalul Florin-Mihai Şucată şi contraamiralul de flotilă Ion-Simion Sorocianu au fondat, alături de alţi doi comandori, Serviciul de Pază şi Protocol, de unde au trecut în rezervă, după o remarcabilă carieră alături de preşedinţii României.

Viceamiralul Ştefan Dinu a fost şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (1978-1990) şi şef al Direcţiei a 3-a Contraspionaj din Departamentul Securităţii Statului (1990).

Contraamiralii de flotilă Liviu Fediuc şi dr.ing. Sebastian-Mircea Dan au activat cu aceeaşi competenţă în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

În prezent, contraamiralul Mihai Gheorghe este şef al Direcţiei Contrainformaţii şi Securitate Militară şi locţiitor al directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării pentru contrainformaţii şi securitate militară.

De la 3 ianuarie 1917 contraamiralul Mihail Angelo Theodorescu a devenit director al Societăţii de Navigaţie Română „Dunărea”.

În perioada 1975 - 1982, contraamiralul ing. Constantin Tomescu a fost detaşat la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, fiind primul director al Institutului Român de Cercetări Marine, actualul Institut de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanţa.

Între anii 1969 şi 1980 contraamiralul Emanoil Țigănaş a îndeplinit funcţia de ofiţer cu cercetarea ştiinţifică operativ-tactică în statul-major al Marinei Militare, iar între anii 1985 şi 1990 a fost responsabil cu cercetarea stiinţifică în domeniul operativ-tactic pe Marina Militară. În perioada 15 septembrie 1990 - 5 octombrie 1995 a fost primul decan al Facultăţii de Comandă, Stat Major şi Tehnică Militară din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. A fost preşedinte al Secţiei de Yachting a României şi un pasionat promotor al sporturilor nautice în cadrul A.S.A. „Marina” Constanţa.

Din 1886, viitorul viceamiral Vasile Urseanu a fost primul comandant al bricului „Mircea” şi comandant al Inspectoratului Navigaţiei şi Porturilor, constituit ca un corp subordonat comandantului Flotilei. Pasionat de astronomie, după trecerea în rezervă a militat pentru înfiinţarea unei societăţi astronomice române, fondată în anul 1907, sub numele de Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”, fiind primul său preşedinte. În 1908 a construit prin eforturi financiare proprii o clădire în Bucureşti, pe bulevardul Colţei (actualul bulevard Ana Ipătescu), unde a funcţionat primul Observator Astronomic Popular din România.

După demisia din armată, contraamiralul Constantin Vlădescu a lucrat, începând cu 9 aprilie 1940 ca pilot-şef la Direcţia Dunării Maritime Sulina. Între anii 1944 şi 1947 a fost inspector general de navigaţie pe Dunărea Maritimă.

Contraamiralul prof.univ.dr. Anatolie Zemba a constituit, în premieră naţională, Garda de Coastă în cadrul Ministerului de Interne, între 1999 şi 2001 fiind primul comandant al acestei structuri.

Pe 12 septembrie 1943 contraamiralul Paul Zlatian a fost delegat la Conferinţa de la Viena pentru armonizarea măsurilor de siguranţă pe Dunăre iar între 1 noiembrie 1943 şi 23 august 1944 a fost preşedinte al Comisiei Subsecretariatului de Stat al Marinei în Berlin, pentru achiziţionarea de nave şi materiale Marinei Regale. Între anii 1942 şi 1948 a deţinut preşedinţia filialei Constanţa a L.N.R.

În fine, amiralul prof.univ.dr. Gheorghe Marin a fost primul ofiţer de marină şef al Statului Major General al Armatei Române, fiind distins cu Legiunea de Merit a S.U.A. în grad de Comandor.
Constelaţia maeştrilor

O confirmare a faptului că bastonul de amiral se află în sacul oricărui marinar este şi pleiada de amirali proveniţi din rândul maiştrilor militari de marină.

Astfel, printre maeştrii armei care au transformat steluţa argintie de pe epoletul negru în stea aurită de amiral s-au numărat contraamiralul de flotilă Traian Anderson, contraamiralul de flotilă ing. Gheorghe Avram, contraamiralul prof.univ.dr.ing. Gheorghe Ciobanu, contraamiralul Ferdinand Victor Eduard Drăghicescu, viceamiralul Petre Zamfir, actualul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război - filiala Constanţa şi contraamiralul de flotilă Ioan Stoica.

Geografia sentimentală a Amiralităţii

Deşi nu are decât o valoare pur statistică, o abordare oarecum simplistă sub aspect sociologic redă un tablou interesant al repartiţiei amiralilor, după locul naşterii, pe judeţe. Astfel, cei mai mulţi amirali sunt la origine bucureşteni - 25. Urmează, în ordine, judeţul Constanţa cu 20 de amirali, Galaţi - 15, Buzău - 13, Argeş, Bacău, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova şi Suceava - 7, Dolj, Giurgiu, Gorj, Olt, Vaslui, Teleorman şi Republica Moldova - 5, Braşov, Iaşi, Mehedinţi, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea - 4, Botoşani, Brăila şi Mureş - 3, Arad, Ilfov şi Sălaj - 2. Cu un singur reprezentant se pot lăuda judeţele Alba, Caraş-Severin, Covasna, Maramureş şi Timiş. În fine, unul dintre amirali este născut, conjunctural, la Paris.

Toate aceste elemente distinctive sintetice şi multe alte realizări de excepţie în domeniul militar, strategic, tactic, cultural-ştiinţific sau managerial m-au determinat să le dedic tuturor o lucrare specială. Şi acest deziderat s-a împlinit anul trecut când la Editura Ex Ponto din Constanţa am finalizat dicţionarul enciclopedic „Amiralii României”. Alături de cele două anuare ale „Clubului Amiralilor” apărute în anii 2008 şi 2011, lucrarea redă o imagine mult mai amplă şi edificatoare asupra carierei şi contribuţiilor notabile ale acestora la dezvoltarea ştiinţei, culturii, doctrinei navale şi artei operative, evidenţiind totodată implicarea nemijlocită a valorosului corp al Amiralităţii autohtone în înfăptuirea politicii navale naţionale. Biografii care includ destine, vocaţia de lider, un parcurs profesional desăvârşit, funcţii şi demnităţi încredinţate şi împlinite la superlativ, distincţii dintre cele mai înalte, excelenţă, într-un cuvânt. În complementaritate, desigur, cu priorităţile strategiei de securitate şi înaltele comandamente ale apărării independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, atât în timp de pace cât şi în campanie. Care îi onorează şi ne onorează, deopotrivă.

Bibliografie:

„Clubul Amiralilor. Anuar 2007-2008”, coordonatori: viceamiral (r) Constantin Iordache, contraamiral (r) George Petre, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008

„Anuarul Clubului Amiralilor 2010”, coordonatori: viceamiral (r) Constantin Iordache, contraamiral (r) George Petre, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2011
Marian Moşneagu, „Amiralii României”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017

Marian Moşneagu, „Dicţionarul marinarilor români”, Bucureşti, Editura Militară, 2008
www.clubulamiralilor.ro

Sursa foto: Grupul Mass-Media al Forţelor Navale (GMMFN)

Despre Marian Moşneagu

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  


Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moşneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci şi un standard de viaţã“ (galerie foto)

Lumea marinarilor

Cazinoul, primarii şi marinarii. Carol I, Creangă, Witti