Căsătorie cu bucluc Cine are dreptate? (galerie foto)

Prin statutul socio-profesional dar și printr-o admirabilă coeziune de corp, maiștrii militari de marină au fost și continuă să fie, de peste un secol, o comunitate și o forță în structurile Marinei Militare Române. Și cum pe 6 mai este ziua acestor profesioniști prin definiție, în 2019 împlinindu-se 110 ani de la constituirea Corpului Maeștrilor Militari Șefi de Specialitate, nu pot să nu mă gândesc la o nedreptate care se perpetuează de la Revoluție încoace. Că tot au trecut aproape trei decenii de atunci...
 

 

Omniprezenți în structurile Marinei Militare

 
Cine este, de fapt, maistrul militar? Răspunsul la această întrebare l-am regăsit în „Călători pe drumurile vieții...”, inspirata și temeinic documentata evocare monografică privind trecutul, prezentul și, sperăm, viitorul cât mai îndelungat al Ligii Maiștrilor Militari de Marină, publicată în 2015 de regretatul maistru militar principal Dumitru Mihăilescu.
 
Așadar, „Maistrul militar, notează în Jurnal echipajul ligii, indiferent de categoria de forțe la care a activat sau activează profesional, înainte de toate este un membru al societății umane, fiindu-i caracteristic tot ceea ce presupune cuvântul OM: trebuințe, nevoi, trăiri sufletești, iluzii, împlinirii, nereușite. Îl deosebește de ceilalți membri ai societății uniforma ce o poartă, precum și meseria de apărător profesionist al țării. Simplu și la obiect! Iată, așadar, câteva din aspectele care conduc spre înțelegerea că maistrul militar este un om comun, dar în același timp este un om deosebit tocmai prin natura activității sale și a statutului de cadru militar, acestea două, pe lângă multe altele, obligându-l să-și analizeze cu multă seriozitate comportamentul civic și pregătirea profesională, mai ales că această pregătire, neglijată fiind, are forța de a crea situații când i se va permite tehnicii să o ia serios înaintea tehnicianului, transformând dezideratul - PROFESIONALISM - într-un simplu slogan.”¹.
 

O evoluție sinuoasă, dar remarcabilă

 
La 8 octombrie 1897 a fost înființată Școala de submecanici și submaeștri de marină, instituție considerată precursoarea actualei Școli Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Viceamiral Ioan Murgescu” din Constanța. Prin Înaltul Decret nr. 1620 din 6 mai 1909 a fost constituit CORPUL MAEȘTRILOR DE MARINĂ ȘEFI DE SPECIALITATE.
 
„Singular în Armata Română până la desființarea din anul 1951, acest segment profesional reapare în anul 1965, dar nu numai la arma Marină, ci în toate categoriile de forțe ale armatei, dar sub denumirea de CORPUL MAIȘTRILOR MILITARI - subliniază în cartea sa Dumitru Mihăilescu. […] În anii de zbucium cunoscuți de nația română ceva mai târziu după anul 1909, maeștrii militari marinari și-au demonstrat capacitatea, profesionalismul, precum și rezistența la efort îndelungat, unul dintre foarte multele exemple menite a confirma cele afirmate fiind vara anului 1913, când cu ocazia campaniei armatei în cadrul celui de-al doilea război balcanic au participat, pe parcursul unei luni întregi, dispunând de foarte puține ore de odihnă, la acțiunea ce a asigurat transbordarea peste Dunăre a 10.000 de ostași, cai și tehnică de luptă aparținând armatei de uscat.
 
Declanșarea primei conflagrații mondiale, anii neutralității și apoi anii prezenței Marinei Militare Române în teatrul de operațiuni impus de către cel de-al Doilea Război Mondial, aveau să determine noi eforturi în sfera de competență a tânărului corp de cadre militare, componenții săi, călăuziți fiind tot timpul de sentimentul dragostei de patrie, de pildele de eroism ale înaintașilor... Pentru înaintașii noștri onoarea, devotamentul și dragostea de patrie au fost motivațiile ce le-au alimentat spiritul de sacrificiu, înscriind fapte demne de armă în cartea bogatelor tradiții ale Marinei. Neuitată este memoria maiștrilor militari Simion Tătaru, Otto Angelescu, Marian Popa, Dumitru Rosch, Stelian Petcu - eroi martiri ai Primului Război Mondial, precum și a celor 14 maiștri militari și a doi elevi ai Școlii Militare de Submaeștri căzuți la datorie pe timpul acțiunilor de luptă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. […]
 
Din cauza condițiilor speciale impuse prin ocuparea militară a țării de către trupele sovietice după 23 august 1944, dar și datorită măsurilor abuzive luate de comandamentele acestora de desființare a principalelor componente ale marinei române, efectivele de elevi ai școlii de submaeștri au fost reduse în așa fel, încât în anul 1950 respectiva instituție și-a întrerupt activitatea, elevii aflați în pregătire fiind transferați, în mare parte, la școala de ofițeri de marină. După un an, în 1951, intră sub „tocător” și personalul purtător al gradului de maestru militar, această categorie de cadre tehnice fiind desființată, iar membrii săi, fără a se ține cont de pregătirea și experiența profesională, au fost trecuți, după modelul sovietic, în corpul cartnicilor. Și astfel maeștrii militari de marină au devenit: cartnici (caporali), cartnici majori (sergenți), cartnici șefi (sergenți majori) și micimani (plutonieri), denumiri ce s-au menținut până în anul 1959, când în Marina Română s-au introdus gradele românești tradiționale pentru corpul subofițerilor.

 
După încetarea activității instituției pregătitoare în anul 1950, recrutarea subofițerilor, de fapt sergenți reangajați, precum și a cartnicilor se făcea direct din rândul militarilor în termen. A fost nevoie de nouă ani, pentru ca mărimile din vârful ierarhiei să realizeze - forțați de evoluția tehnicii, nu de dragul și dorul nutrite față de entitatea profesională pe nedrept desființată - că întreruperea funcționării școlii pregătitoare a fost o mare eroare, sistemul de recrutare, bazat în special pe principiul „cât de bine se închide dosarul”, demonstrând că avea o relație mult prea anemică cu cerințele impuse de măiestria unui tehnician. Astfel, la data de 1 noiembrie 1959, conform Ordinului Marelui Stat Major nr. CL 01364, școala și-a reluat activitatea, absolvenții urmând ca după trei ani de studiu să fie repartizați în corpul subofițerilor cu gradul de sergenți majori. Despre profesia de maistru, deocamdată nici pomeneală, vechea sintagmă „maestru militar de marină” revenind în actualitate abia în luna august a anului 1965, dar, așa cum am precizat deja, sensibil modificată, adică „maistru militar de marină” și cu aplicabilitate în toate categoriile de forțe ale Armatei Române.
 
Absolvenților promoțiilor 1961, 1962, 1963 și 1964, recunoscuți ca subofițeri tehnici de marină, dar și celor recrutați de la trupă, li s-a creat posibilitatea de a trece în Corpul Maiștrilor Militari de Marină prin susținerea unor examene de diferență, atât cu caracter teoretic, cât și practic. Perioada trecerii dintr-un corp în altul prin susținerea acelor examene s-a încadrat între anii 1967-1972. Un important salt calitativ în ceea ce privește evoluția entității profesionale a cărei istorie o răsfoim împreună s-a produs la începutul anului 1985, moment când pregătirea tehnicienilor Marinei Militare a trecut la programa specifică învățământului postliceal. Această nouă orientare, care a luat în calcul relația factorului uman cu tehnica navală a prezentului, dar mai ales a viitorului, poate fi considerată ca o bornă de referință în pregătirea profesională a celor care și-au ales, ca drum în viață, profesia de maistru militar marinar. [...]
 
Un astfel de moment al cinstirii și omagierii celor care și-au dedicat viața serviciului militar a devenit și ZIUA CORPULUI MAIȘTRILOR MILITARI DE MARINĂ, stabilită în Calendarul Armatei Române a se sărbători la data de 6 mai a fiecărui an.”².
 

Unitate întru demnitate

 
Apariția unei forme asociative primare pe 8 mai 1918, sub forma Statutului Cercului Maiștrilor Militari din Divizia de Dunăre, a fost urmată de măsuri de reorganizare pe 18 februarie 1922. Acest Cerc și-a luat, începând cu anul 1943, denumirea de „Amiral Roșca”, probabil în semn de mare respect față de acest ofițer superior care, în perioada anilor 1940-1942, a deținut funcția de comandant al Marinei Militare. De apreciat este faptul că aspectul socio-profesional al acestei forme asociative a câștigat încrederea factorilor responsabili aflați la comanda Diviziei de Dunăre, unde, chiar de la bun început, comandantul acestei structuri militare, comandorul Vasile Scodrea, a considerat-o a fi „o comuniune umană în care, prin gândirea mai tot timpul interogativă a membrilor săi, dovedește că poate contribui, pe lângă celelate aspecte stabilite prin legi și regulamente, la menținerea motivației profesionale, ba chiar la creșterea acesteia.”³.
 

În baza prevederilor Legii nr. 21/1924 cu privire la constituirea asociațiilor neguvernamentale, apolitice și nelucrative, în martie 1928 a luat ființă și Cercul Maiștrilor Militari din Divizia de Mare. Ambele cercuri ființau ca asociații fără scop patrimonial, având personalitatea juridică confirmată prin Sentința Civilă nr. 516 din 6 noiembrie 1930, pronunțată de către Tribunalul Constanța. Cercul Maiștrilor Militari constănțeni l-a avut inițial ca președinte pe maistrul militar principal Ion Drăgușanu, șeful promoției 1917, ca vicepreședinte pe maistrul militar principal Aurel Teodoxiu iar ca membri pe maiștrii militari principali Gheorghe Văleanu, șeful promoției 1918, Eracle Lupescu și Nicolae Popa. Ambele Cercuri de la Galați și Constanța au intrat în legalitate deplină după obținerea personalității juridice, prin eliberarea Certificatului de funcționare nr. 46281 din 4 decembrie 1930.
 
Prin Raportul nr. 851 din 19 februarie 1930, comandorul Petre Bărbuneanu, comandantul Diviziei de Mare în perioada 1933-1934, informa Inspectoratul General al Marinei: „Am onoarea a vă înainta alăturatul proiect de Statut unic al Cercului Maiștrilor din Divizia de Dunăre și Mare, modificat în conformitate cu Ordinele dumneavoastră nr. 364 și 1373/1929. Odată cu aceasta, avem onoare a expune dumneavoastră următoarele: Precum se vede chiar din cuprinsul acestui statut, la art. 2, scopul înființării acestui Cerc este menținerea raporturilor de frumoasă prietenie și camaraderie între maiștri, a se da putință instruirii lor prin conferințe, reviste etc, a le procura în viața particulara clipe de distracție demnă de rangul lor. Credem deci că această clasă este bine să se bucure de toată solicitudinea noastră, acordându-le cu toată atenția tot sprijinul nostru particular și oficial.
 
Deoarece deocamdată statutul încă nu este aprobat și fără el nici cel mai modest început nu se poate face, vă rugăm stăruitor să binevoiți a-l supune studiului dumneavoastră, pentru a se da aprobarea cât mai grabnic posibil. Desigur că una din principalele chestiuni ale bunei funcționări ale acestui Cerc este chestiunea localului. În acest scop, avem onoare a sugera dumneavoastră ideea de a interveni prin Ministerul Armatei către Domeniile Militare pentru cedarea unuia din locurile indicate în schițele alăturate:
a. Terenul disponibil din fața Manutanței.
b. O porțiune din terenul Regimentului 34 Infanterie în partea de sud cu fața la strada Mircea.
c. O porțiune din terenul disponibil al Scolii Navale.
De preferință terenul disponibil din fața Manutanței și pe care loc, cu concursul dumneavoastră, s-ar putea începe construcția localului, chiar în anul curent. În acest scop, locul odată cedat de Domeniile Militare, cu suma de 140.000 lei ce Cercul posedă deja și cu suma de 200.000 lei (fără dobândă) ce, în numele lor, solicităm de la dumneavoastră - sumă ce s-ar rambursa câte 30.000 lei anual, adică 50% din depunerile anuale ale Cercului - cu toată insistența și cu ajutorul material posibil ce s-ar da de corpurile Marinei în ce privește meseriașii, construcția localului nu ar mai prezenta o chestiune dificilă de rezolvat.
 
Supunând acestea la cunoștința dumneavoastră și având în vedere frumoasele scopuri și necesitatea cererii acestui Cerc, vă rugăm să binevoiți a interveni - la nevoie - către autoritățile superioare pentru ca această chestiune să fie rezolvată și în Marina noastră, dacă nu asemănător marinelor străine, cel puțin într-o formă demnă de clasa maiștrilor, care trebuie să se bucure de toată încrederea și sprijinul nostru.”⁴. Cu nr. 923 din 12 martie 1930, șeful de stat major al Marinei, comandorul Ioan Bălănescu, semna adresa Inspectoratului General al Marinei către Direcția Marinei, prin care informa că „Domnul viceamiral inspector general al Marinei a aprobat Statutul Cercului Maiștrilor așa precum a fost întocmit, cu singura mențiune că nu e de părere a se da dreptul Cercului de a da girul membrilor pentru împrumuturi până la suma de 5000 lei. S-a intervenit la Domeniile Militare pentru locul unde urmează a se clădi Cercul.”⁵.
 
STATUT UNIC
Aprobat cu Ordinul Inspectoratului General al Marinei nr. 1578 din mai 1930 și comunicat cu Ordinul Diviziei de Mare nr. 10211 din 10 mai 1930
 
Art. 2 - Scopul Cercului este:
  a) Să mențină raporturi cât mai camaraderești și de bună prietenie între toți maeștrii militari din Marină
  b) Să înființeze o bibliotecă pentru cultură profesională și generală.
  c ) Să dea putință perfecționării profesionale prin conferințe și dizertațiuni ținute la sediul Cercului de Domnii Ofițeri de Marină și de membrii Cercului.
  d) Să ajute pe maeștrii militari în cazurile de nevoie stabilite în cuprinsul acestui statut.
  e) Să servească ca loc de reunire a maeștrilor militari cu familiile lor.
Art. 4 - a) Toți maeștrii militari subscriși pentru formarea Cercului de la Divizia de Dunăre la data de 8 februarie 1922 sunt socotiți membri fondatori ai Cercului Maeștrilor din Divizia de Dunăre.
  b) Toți maeștrii militari subscriși pentru formarea Cercului de la Divizia de Mare la data de 1 martie 1928 sunt socotiți membri fondatori ai Cercului Maeștrilor din Divizia de Mare.
  c) Toți maeștrii militari activi din Marină se consideră de drept și obligatoriu ca membrii Cercului din Divizia respectivă.
 d) Maeștrii militari cu serviciul la unitățile ce nu fac parte din vreuna din Divizii sunt obligați a opta pentru Cercul uneia dintre Divizii.
Art. 5 - În urma propunerii Comitetului și aprobării adunării generale pot deveni membri de onoare ai Cercului orice persoane care, prin donațiuni sau fapte meritorii, vor fi venit în sprijinul Cercului Maeștrilor Militari.
Art. 7 - Cercul Maeștrilor Militari este pus sub președinția de onoare a Domnului Comandant de Divizie respectivă sau a unui Comandant de unitate indicat de Comandantul Diviziei.
Art. 8. - Pentru conducerea, precum și pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale va funcționa un Comitet de conducere efectiv compus din șapte membri aleși prin vot secret la adunarea generală și reprezentând pe cât posibil toate clasele de maeștri militari. În afară de comitet, adunarea generală alege doi cenzori. Comitetul, la rândul său, alege cu majoritatea de voturi dintre membrii săi un președinte, un vicepreședinte, un casier și un secretar. Mandatul Comitetului este instituit pe timp de un an și poate fi reales în întregime sau parțial la adunarea generală anuală.
 
În afară celor prezentate, Statutul Cercului reglementează, prin conținutul său, atribuțiunile fiecărui membru al comitetului de conducere, averea Cercului și administrarea acesteia, atribuțiile adunării generale, cuantumul ajutoarelor financiare în cazul decesului unuia dintre membri sau a soției acestuia, precum și scriptele specifice asigurării funcționării.
 

Odiseea imobilului din Constanța

 
Este de notorietate faptul ca Cercul Maiștrilor Militari din Divizia de Mare a deținut în proprietate imobilul situat în orașul Constanța, Bd. Principesa Ileana nr. 20, stradă devenită în perioada postbelică Friedrich Engels, iar după Revoluție, Mihai Eminescu. Conform mărturiei scrise a maistrului militar principal în retragere Stelian Țîrcă, „Din fondurile strânse prin contribuția fiecărui maistru s-a hotărât de către adunarea generală cumpărararea unui local propriu, în care maiștrii militari din Divizia de Mare Constanța să-și poată continua întinsa activitate culturală educativă și de ajutor reciproc, întrucât maiștrilor nu le era permis accesul la Cercul Ofițerilor.
 
Faptul că, din toate demersurile făcute, nu s-a reușit găsirea unui local care să corespundă scopului, adunarea generală a hotărât cumpărarea unui loc viran pe Bulevardul Friedrich Engels nr. 13, fost Bd. Elena, unde s-a construit clădirea Cercului Maiștrilor de Marină, după planurile și sugestiile date de către corpul maiștrilor de marină - majoritatea construcției fiind executată în regie și prin muncă voluntară de către maiștri, în lipsă de fonduri și ajutoare acordate de instituții pe plan local.
 
Localul a fost înregistrat în rolul de impuneri nr. 180/1948 la Administrația Financiară Constanța, având actul de proprietate colectivă cu denumirea Cercul Maeștrilor Militari de Marină, imobilul fiind prevăzut și în Cartea funciară, aflată în prezent la Arhivele Statului din Constanța. Cercul Maiștrilor Militari de Marină s-a conformat întocmai tuturor legilor și obligațiilor și a achitat impozitul pe clădiri până în anul 1949/1950 când, potrivit hotărârilor legilor emise de statul român, s-a trecut la naționalizarea acestei clădiri.
 
În situația de atunci și din lipsă de orientare și îndrumare, Comitetul de conducere al Cercului Maiștrilor Militari de Marină, forțat, a predat localul cu proces-verbal, împreună cu suma de 77.000 lei, sumă provenită din cotizația maiștrilor, conform Statutului de funcționare, unei comisii ce se ocupa cu luarea în primire a imobilelor naționalizate, cu biroul situat în str. Mircea nr. 43 Constanța.”⁶. Așadar, Cercul a investit suma de 220.000 lei, cumpărând în anul 1935 un teren în suprafață de 450 m.p. de la proprietarul acestuia, omul de afaceri constănțean Gheorghe Moralli.
 
Construcția, executată de firma privată constănțeană „Perla Mării” și susținută financiar în totalitate de către membrii Cercului, a început în luna aprilie 1936, proiectantul fiind arhitectul constănțean Alexandru Căpușneanu. Edificatoare, în privința statutului juridic al Corpului - si implicit al imobilului - sunt precizările făcute în Avizul nr. 166 dat de Consiliul de Avocați din Serviciul Contencios al Ministerului Aerului și Marinei în ședința din 20 septembrie 1938.
 
Astfel, „Având în vedere adresa nr. 82 din 16 august 1938 a Ministerului Aerului și Marinei - Comandamentul Marinei Regale prin care se trimite acestui serviciu Raportul nr. 50/1938 al Comandamentului Litoralului Maritim și Raportul nr. 70/1938 al garnizoanei Constanța, prin care se atrage atențiunea asupra modului de constituire și funcționare a asociației de drept privat, numite Cercul Maeștrilor Militari din Divizia de Mare; Având în vedere că garnizoana Constanța arată că Cercul Maeștrilor Militari contravine dispozițiunilor din Legea și regulamentul persoanelor juridice, Regulamentul serviciului în garnizoană și Statutului asociației, pentru că au început construirea unui local propriu, pentru Cercul lor, fără să fi avut aprobarea prealabilă superioară și fără a fi respectat formalitățile prevăzute de art. 6, 60-63 din Caietul de sarcini volumul II (Domenii Militare) și din Regulamentul construcțiilor și domeniilor militare;
 
Considerând că într-adevăr, prin art. 506 și următorii din Regulamentul asupra serviciului în garnizoană din 5 iulie 1935, Cercurile Militare sunt organizate, conduse, controlate și administrate de către comandantul de garnizoană, care deleagă aceste atribuțiuni organelor de conducere ale cercului: însă aceste atribuțiuni ale comandantului de garnizoană se referă exclusiv la cercurile militare ale ofițerilor și subofițerilor care sunt înființate oficial de către comandantul garnizoanei în executarea dispozițiunilor art. 506-518 din acest regulament, dar nicidecum unor asociațiuni de drept privat, care au adoptat, în mod impropriu poate, denumirea de cerc militar (sln.ns.);
 
...Considerând că asociațiunea denumită „Cercul Maeștrilor Militari din Divizia de Mare” este recunoscută persoană juridică prin Sentința civilă nr. 516/1930 a Tribunalului Constanța, sentință care s-a dat pe baza avizului dat de către Ministerul Apărării Naționale, care a cunoscut obiectul asociațiunii și conținutul Statutelor, care astăzi sunt autentice și definitive și nu ar mai putea fi modificate decât cu formalitățile prevăzute de art. 8 al. final din lege; […]
 
Pentru aceste motive,
Consiliul opinează că:
1. Asociațiunea cu caracter nepatrimonial denumită „Cercul Maeștrilor Militari din Divizia de Mare” are un caracter privat, nu este un cerc militar și funcționează în conformitate cu statutele sale și Legea pentru persoanele juridice și nu-i sunt aplicabile prevederile art. 506-518 din Regulamentul asupra serviciului în garnizoană.
2. Singurele organe de control sunt acelea prevăzute de statute, adică comandantul Diviziei de Mare și acele prevăzute de lege, inspectorii și delegații Ministerului Aerului și Marinei.
3. Orice nereguli în funcționarea acestei asociațiuni trebuie semnalate Ministerului Aerului și Marinei, care singur are competența de a aplica sancțiunile prevăzute de legea pentru persoanele juridice.
4. Pentru orice modificare a Statutului este necesar a se proceda la consultarea adunării generale iar hotărârile luate vor trebui supuse aprobării Inspectoratului General al Marinei, conform art. 30 din Statute.”⁷.
În anul 1942, lucrarea a fost finalizată și predată beneficiarului la roșu în exterior, finisată doar în interior și cu acoperiș de țiglă. Starea de beligeranță a țării a făcut ca activitatea Cercului în acest edificiu să se desfășoare cu întreruperi, obiectivele imediate fiind funcționarea unei popote destinate maiștrilor militari pensionați, precum și oferirea spre lectură și studiu a unui fond de carte ce aparținea propriei biblioteci.
 

Perioada postbelică

 
Pe 19 noiembrie 1945 a avut loc adunarea generală extraordinară a maiștrilor de marină din garnizoana Constanța, prezidată de maistrul Ionel Constantinescu, la care au luat parte directorul de cabinet al ministrului Marinei, căpitanul de port Dumitru Șerban și comandorul Paul Diaconescu, comandantul Litoralului Maritim și Fluvial. În cuvântul său, fostul maistru de marină Șerban a expus demersurile întreprinse în favoarea foștilor săi camarazi și le-a recomandat „răbdare și înțelegere în lupta pentru drepturile lor.”.
 
Cu prilejul acestei adunări a fost înființat un Comitet central, cu sediul la Subsecretariatul de Stat al Marinei din București pentru coordonarea lucrărilor Cercurilor de la Mare și de la Dunăre și susținerea intereselor acestui corp în fața eșaloanelor superioare. Acest comitet era compus din Dumitru Șerban, ca președinte și maiștrii militari Nicolae Nicolaescu și Aurel Nicolae, ca membru, respectiv secretar. Referitor la imobilul Cercului, s-a apreciat că „Având în vedere străduința maiștrilor militari din Comandamentul Litoralului Maritim și Fluvial pentru a termina căminul început, cu scopul prevăzut în statut, ne găsim în imposibilitate de a amenaja cel puțin o parte din clădire înspre folosință, rugăm a ni se acorda o subvenție.”⁸.
 
Dar, odată cu desființarea abuzivă produsă în primăvara anului 1948, ambele Cercuri și-au încetat activitatea. În toamna anului 1948, în urma interzicerii de către statul român a oricărei forme de asociere, membrii Cercului au fost obligați să-și părăsească sediul, acesta fiind trecut abuziv de către edilii constănțeni în patrimoniul domeniului public, fără a fi inclus pe lista caselor naționalizate prin Decretul din 1950!
 
Componența și competența comisiei executorii nu ne sunt cunoscute - maistrul militar veteran de război Ionel Constantinescu, cel care la momentul evacuării deținea funcția de președinte al Cercului, arătându-se mai puțin voitor în a da amănunte în acest sens. Ce ne-a precizat domnul Constantinescu, spusele sale fiind confirmate și de alți veterani precum: Bucur Gheorghe, Domnaru Miron, Victor Ismăileanu, Eremia Țîrcă, e că această comisie a ridicat de la sediu toate actele care dovedeau funcționalitatea Cercului, dar și pe cele cu referință directă la dreptul de proprietate asupra imobilului din care tocmai fuseseră alungați. Nu a mai rămas în sediu nici casa de bani, în care se aflau, pe lângă alte documente financiar-contabile și 75.000 lei, după afirmațiile domnului Ionel Constantinescu, așa cum n-a mai rămas nici urmă din bogatul fond de carte ce aparținea bibliotecii Cercului.
 
Din acel moment și până în prezent, imobilul trecut abuziv în proprietatea statutului a servit unor diverse interese locale, imediate sau de lungă durată, astfel: perioada 1948-1956 cazarmă pentru trupele sovietice, apoi Depozit de Materiale și Echipament pentru Comandamentul Marinei Militare; 1956-1973, administrația locală îi atribuie funcționalitatea de „Casa Pionerilor”; începând cu anul 1973 și până în 1986, când imobilul a intrat în reparații, a fost repartizat Corpului Didactic al Inspectoratului Școlar.
 
După 1988, când reparațiile au fost finalizate, edilii orașului au hotărât ca aici să funcționeze „Casa Căsătoriilor”, această destinație având-o și în prezent, când imobilul este revendicat de către actuala formă asociativă, acțiunea în instanță demarând începând cu anul 1996!”⁹.
 

Moștenitorul legitim

 
Sâmbătă, 16 octombrie 1990, în aula Școlii Militare de Maiștri de Marină s-a desfășurat o interesantă întâlnire între veteranii Corpului Maiștrilor Militari de Marină și purtătorii gradului de maistru militar marinar aflați în activitate profesională, din rândul acestora fiind prezenți reprezentanții tuturor promoțiilor ieșite de pe poarta școlii în perioada 1961 - 1990. Cu acest prilej, maistrul militar veteran de război Stelian Țîrcă a propus reluarea tradiției de asociere socio-profesională.
 
În ședința de constituire s-a hotărât ca asociația să se numească Liga Maiștrilor Militari de Marină (L.M.M.M.). Primul Comitet de conducere era format din maistrul militar în retragere veteran de război Miron Domnaru - președinte, maiștrii militari principali Ianoș Kele și Dumitru Mihăilescu - vicepreședinți, maistrul militar clasa I Marian Dima - secretar și casier și ca membri - maiștrii militari Constantin Paliță, Neculai Manole, Constantin Călin, Dumitru Tănase, Constantin Măruntu, Petre Dumitru, Nicole Caurea și Laurențiu Tănase.
 
În ședința publică din 23 ianuarie 1991, instanța constată că Liga demonstrează prin acte că are o organizare de sine-stătătoare și un patrimoniu propriu distinct, destinat realizării obiectivelor socio-profesionale și, în condițiile Legii 21/1924 și ale Decretului nr. 31/1954, dispune înregistrarea Ligii Maiștrilor Militari de Marină Constanța.
 
„Recunoașterea Ligii Maiștrilor Militari de Marină ca persoană juridică și acceptul de înscriere a acesteia în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Tribunalului Constanța a conturat definitiv momentul finalizării procesului prin care nou constituita asociație socio-profesională, reprezentanta Corpului Maiștrilor Militari de Marină, dar nu numai, a reluat, după 42 de ani de întrerupere, tradiția tehnicienilor Marinei Militare”¹⁰ - conchidea, pe deplin întemeiat, maistrul militar principal Dumitru Mihăilescu.
 
Primăria retrocedează, dar nu cedează!
 
Ca un făcut, speranțele membrilor L.M.M.M. de a reintra în posesia imobilului din strada Mihai Eminescu nr. 20 au fost dejucate chiar de către autoritățile locale. Încrezătoare în promisiunile edililor orașului cât și în justiție, pe 30 iulie 1996 conducerea Ligii a deschis acțiunea privind retrocedarea imobilului în cauză, dosarul fiind înregistrat cu nr. 9734 din 3 iulie 1996, la grefa Judecătoriei Constanța. Chichița avocățească a fost una și bună: Nu aveți calitate procesuală activă!
 
„Din acel aprilie 1996 și până în toamna anului 2013, când procesul prin care liga solicită recunoașterea calității de urmaș, ceea ce, așa cum susțin justițiarii ar face posibilă retrocedarea fără probleme a clădirii, nu ne-am ales decât cu promisiuni, speranțe, timp pierdut și bani, pentru noi destul de mulți, dați pe mai nimic”¹¹ - constată cu amărăciune Dumitru Mihăilescu în cartea sa.
 
Aflat de peste două decenii pe rolul Tribunalului Constanța, soluționarea litigiului dintre Liga Maiștrilor Militari de Marină, pe de o parte, care, prin statut și documentele de arhivă, demonstrează fără echivoc faptul că este continuatoarea și moștenitoarea de drept a tradițiilor asociative și a patrimoniului Cercului Maeștrilor din Divizia de Mare, și Consiliul Local Constanța, pe de altă parte, trenează, în pofida unor evidențe clare. Este de la sine înțeles că Liga Maiștrilor Militari de Marină este succesoarea Cercului Maiștrilor Militari din Divizia de Mare și că actuala denumire a fost aleasă tocmai pentru a evita confuzia semnalată în epocă de chiar organele Ministerului Apărării Naționale, cu cercurile militare instituțional administrate și patronate de acest minister, pe baza legislației și a regulamentelor proprii.
 
Faptul că după aproape 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 Primăria Constanța se încăpățânează să se erijeze în proprietar este pe cât de ilogic, pe atât de revoltător, în raport cu multitudinea de retrocedări pe care le-a făcut, în împrejurări și în condiții discutabile. Stricto sensu, Primăria Constanța ar trebui să știe la fel de bine - cel mai bine! - cine este proprietarul de drept al acestui imobil, ca și Liga, care îl revendică cu temeiuri de netăgăduit, având la dispoziție toate instrumentele necesare: instituțiile abilitate, arhivă proprie, cartea tehnică a imobilului, expertiză tehnică imobiliară, evidența plății taxelor și impozitelor aferente etc.
 
Nici Comisia de retrocedări de pe lângă Primăria Constanța, nici Serviciul Juridic al Primăriei și nici Curtea Supremă de Justiție nu s-au arătat mai dispuse să analizeze și să decidă care este, în fond, adevăratul proprietar al imobilului.
 
„Mulți din membrii echipajului Ligii, dar nu numai ei, s-au întrebat dacă acest imobil va fi vreodată retrocedat Ligii, cunoscut fiind faptul că a aparținut maiștrilor militari constituiți cândva în Cercul Maiștrilor Militari din Divizia de Mare. Întrebare în totalitate îndreptățită, pentru că această asociație este considerată, conform propriului statut discutat și aprobat de către instanțele judecătorești, urmașa de drept a acelei uniuni camaraderești. Speranțe în privința retrocedării au existat încă din 1996, dar nu ne-am ales decât cu alergatul, plătitul și… atât!
 
Nouă echipa aflată pe puntea de comandă a Ligii a încercat reactivarea solicitării începând cu luna februarie 2013, așa că din nou… înfloresc speranțele! Câteva ședințe de judecată s-au derulat deja, dar nebulozitatea persistă încă, așa că ne ferim să oferim un oarece prognostic. Bine ar fi să auzim de o reușită…”¹² - conchidea, în 2015, cu justificată amărăciune, regretatul maistrul militar principal Dumitru Mihăilescu, fost președinte, respectiv președinte de onoare al L.M.M.M.
 
Cu gândul la aniversarea de anul acesta, mă declar solidar cu aspirațiile, lupta și revendicările membrilor Ligii Maiștrilor Militari de Marină, cu speranța că, la împlinirea celor 111 ani de la constituire, clasa maiștrilor de marină va avea câștig de cauză, atât în instanță, cât și în comunitatea constănțeană, căruia îi este, neîndoielnic, mult prea familiar acest imobil.
 
Poate că, într-un final, Primăria Constanța își va asuma „divorțul” necondiționat de Casa Căsătoriilor, așezământ asupra căruia ar trebui să planeze, măcar din condescendență față de cuplurile care își unesc destinele în față ofițerului Stării Civile, încrederea statorniciei și a unei conviețuiri armonioase, și nu „suspiciuni rezonabile” de abuz și incertitudine.

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu; ZIUA de Constanța

Despre Marian Moșneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citește și:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Nea Nae Boier de Cepari (galerie foto)

 

---

¹ Dumitru Mihăilescu, ,,Călători pe drumurile vieții... Evocare monografică privind Liga Maiștrilor Militari de Marină”, Constanța, Editura Ex Ponto, 2015, p. 11.
² Ibidem, pp. 15 – 18.
³ Ibidem, p. 21.
⁴ Arhivele Militare Române, Fond 1683, dosar nr.crt. 351, f. 36.
⁵ Ibidem, f. 383.
⁶ Memoriu dactilografiat aflat în posesia autorului.
⁷ Arhivele Militare Romane, Fond Divizia de Dunăre, dosar nr. 573/1936-1937, ff. 87-88.
⁸ ,,Adunarea generală a maeștrilor de marină din Constanța”, în ,,Marea Noastră”, nr. 11-12/1945, pp. 151 – 152.
⁹ Dumitru Mihăilescu, ,,Călători pe drumurile vieții... Evocare monografică privind Liga Maiștrilor Militari de Marină”, Constanța, Editura Ex Ponto, 2015, p. 84.
¹⁰ Ibidem, p. 34.
¹¹ Ibidem, p. 82.
¹²  Dumitru Mihăilescu, ,,Călători pe drumurile vieții... Evocare monografică privind Liga Maiștrilor Militari de Marină”, Constanța, Editura Ex Ponto, 2015, p. 91.