Castelanul

Românul nu piere!

 
Poliglot, bun vorbitor al limbilor engleză, franceză, italiană și rusă, cu o erudiție aleasă și o experiență de viață trepidantă petrecută printre elitele epocii, comandorul Vasile Pantazzi avea toate motivele să se considere un om împlinit. Armonia conjugală, oferită de ambițioasa sa consoartă de origine canadiană și cei doi copii, o fată și un băiat[1], îi împliniseră parte din aspirațiile sale de viață.
Dar viitorul avea să-i surâdă pe mai departe...

 
La comanda unui unități de elită

 
În urmă cu un secol, comandorul Vasile Pantazzi se afla la comanda celei mai moderne unități de nave, Divizia de Distrugătoare, alcătuită din cele două unități, viitoarele distrugătoare „Mărăști” (ex – „Sparviero”, ex - A) și „Mărășești” (ex – „Nibbio”, ex - B).
În Raportul de navigație nr. 345 din 10 ianuarie 1921, redactat la 7 ianuarie la bordul contratorpilorului A, care executase o misiune de maximă importanță pe ruta Constanța - Pireu, ofițerul detalia modul în care a decurs acest voiaj: „Pentru executarea ordinului Ministerului de Război nr. 10.136 din 14 martie 1920, contratorpilorul A se găsea gata de a lua marea sâmbătă, 1 ianuarie 1921, cu toate dificultățile ce avusese de învins pentru completarea materialului și personalului inferior al mașinilor, ce a lipsit acestor vase încă de la armarea lor.
Mulțumită fondurilor puse de Minister la dispoziție și concursului celorlalte unități de marină, s-au cumpărat din comerț materialele de punte și mașină necesare, iar personalul – în special maiștrii – au fost luați de la Diviziunea Canonierelor.
Până și păcura ce ne-a lipsit întotdeauna, de data aceasta a sosit la timp și în cantitate mai mare decât nevoile momentului. Am întâmpinat totuși mari dificultăți pentru îmbarcarea ei, din cauza lipsei unui sistem practic și rapid de pompare din cisterne când temperatura este joasă, lipsă ce a făcut să dureze operațiunea de ambarcare aproape 60 de ore pentru cele 260 tone ce cuprind depozitele vasului.
Singurul mijloc pentru remedierea acestui inconvenient grav ar fi închirierea pentru Marină a unuia din rezervoarele statului din Constanța, ce dispun de mijloace rapide de încălzire și pompare, scutindu-ne astfel de a introduce serpentine de încălzire în fiecare cisternă.
Un ordin ulterior al Ministerului, amânând plecarea pentru marți, 4 ianuarie 1921, a permis vasului să plece în condițiuni mai bune, având vreme a face o ieșire în mare pentru reglarea compasului, controlul aparatului motor și echiparea ofițerilor și echipajului cu efecte necesare împrejurărilor cărora vor avea să facă față.
În ziua de 3 ianuarie a sosit în port contratorpilorul grec «Actos», având la bord pe A.S.R. Principele George al Greciei, despre a cărui prezență la bord n-am aflat decât prin telegrama fără fir adresată domnului [Nicolae] Mișu, ministru al Palatului, spre a-i pune la dispoziție trenul necesar; cu toate că îi trimisesem un ofițer pentru complimentare.
Și de data aceasta ca și la prima venire, comandantul acestui vas s-a scuzat de a nu fi avut timpul necesar pentru facerea vizitelor de rigoare.
În urma înțelegerii stabilite cu căpitanul Portului, trimis de subsemnatul în acest scop, s-au luat dispozițiile ca să se dea onorurile A.S.R. Principele George în momentul când va părăsi bordul pentru a se ambarca în trenul princiar, ce urma să-l conducă la București.
În ziua de 4 ianuarie A.S.R. Principele Carol a sosit la 10.35 în gara orașului unde, în afara celorlalte autorități, a fost salutat în numele Marinei de comandantul Diviziei de Mare. Cu această ocazie A.S.R. și-a exprimat dorința de a nu i se da salutul cu tunul la sosirea la bordul contratorpilorului pentru dejun, după întoarcerea de la Techirghiol.

La 12.30 A.S.R. Principele Carol, însoțit de A.S.R. Principele George al Greciei, care îi ieșise întru întâmpinare la gară și cu care făcuse călătoria la Techirghiol, a sosit cu automobilul la contratorpilor, unde a fost primit cu onorurile regulamentare, mai puțin salutul cu tunul.
La dejun au luat parte, în afară de AA. LL. RR. Principii Carol și George, doi ofițeri de ordonanță greci, comandantul Corpului de Armată, comandantul Diviziei de Mare și domnul Mugur, invitat de A.S.R. Principele Carol, comandantul vasului și subsemnatul.
Un ofițer trimis la comandantul contratorpilorului grec ne-a prevenit că A.S.R Principele George dorește ca să nu fie salutat cu tunul la ambarcarea în tren, conform înțelegerii stabilite.
După dejun, A.S.R. Principele Carol, însoțit de comandantul Corpului de Armată, de subsemnatul și de ofițerul său de ordonanță, a vizitat contratorpilorul grec și a rămas cu A.S.R. Principele George până la urcarea sa în trenul princiar, adus în fața contratorpilorului.
Plecarea A.S.R. a fost salutată cu urale de echipajele ambelor contratorpiloare.
După plecarea trenului princiar, A.S.R. și-a exprimat dorința de a vizita canonierele dragă-mine și montarea locomotivelor americane, vizită în care a fost însoțit de comandantul Divizei de Mare și de subsemnatul.
La ora 4 p.m. contratorpilorul A a ridicat ancora, ieșind din port. În trecere, echipajele contratorpilorului B și ale canonierelor au salutat pe A.S.R. cu de cinci ori «Ura». Vasele de război ca și cele comerciale din port erau toate pavoazate. Contratorpilorul «Actos» a ridicat și el ancora și ne-a urmat până la gura Bosforului.
Navigăm cu două căldări aprinse și 145 rotații corespunzătoare vitezei 12 mile pe oră, drumul la compas 145 corespunzător la 157 adevărat.
La 05.29 suntem travers cu farul Tuzla iar la 07.50 travers cu farul Șabla. Marea liniștită și ușoară ceață, ce vine și dispare din când în când.

Travers cu farul de la Caliacra se verifică poziția vasului și se constată o derivă spre West. Se modifică drumul cu 4 spre Est, trecând la capul 171 adevărat, 158 la compas.
La 04.45 zărim farul de la Kara-Burnu și verificăm poziția vasului.
La 06.45 zărim farul flotant și recunoaștem intrarea Bosforului, în care intrăm pe ceață ușoară și ploaie măruntă.
La 08.15 stopăm la Havak pentru a lua pilot și continuăm drumul la Constantinopol pe aceeași ploaie măruntă și ușoară ceață.
În dreptul lui Top-Hane, cuirasatul francez «Lorraine» salută cu 21 lovituri de tun pavilionul princiar, muzica sună Imnul regal, alte vase de război din port salută și ele, dar din cauza ceții nu putem distinge decât pavilionul unui crucișător englez ce se găsea în apropiere.
Stopăm în timpul salutului și, prin TFS, trimitem cuirasatului «Lorraine» următoarea telegramă: „Son Altesse Royale le Prince Charles de Roumanie remercie le Haut Commandament Interallié pour les marques d attention que la Flotte Interallié vient de Lui donner. Capitaine de vaisseau Pantazzi.”.
După terminarea salutului reluăm drumul. Conturâm punta Saraiului, unde lăsăm pilotul și intrăm în Marea Marmara, luând drumul 259⁰ și, mărind viteza la 250 de rotații corespunzătoare vitezei de 19 mile.
La 10.35 suntem în dreptul farului de la San Stefano.
La 01.30 suntem în dreptul Insulei Marmara.
La 02.35 schimbăm drumul la 230⁰ și verificăm poziția vasului cu farul Hora. Navigăm având capul pe Galipoli, cu care suntem travers la 04.25, intrând în strâmtoarea Dardanelelor.
La ora 06.00 ieșim din din Dardanele, stabilind precis punctul prin relevmentele farurilor de la Capurile Heles și Kum-Kale și la 06.22 luăm drumul spre Tenedos, având capul pe farul Gadaro.
La 07.17 suntem travers cu farul Gadaro și venim spre Sud pentru a trece prin strâmtoarea dintre insulele Gadaro și Tenedos.
La 07.32 luăm drumul adevărat 212⁰ ce duce spre Canalul Doro.
La 10.00 seara suntem travers cu farul Sigri din insula Lesbos, verificând poziția vasului la 7 mile depărtare de far. Continuăm drumul cu 175 rotații, marea liniștită și timpul cețos.
La 01.00 a.m. suntem travers cu farul din insula Psara, care nu se vede din cauza ceții.
La 02.35 zărim la 70⁰ babord un far cu eclate regulate, ce corespundea după relevment insulei Caloyeri, ce nu avea nici un far.
Continuăm drumul cu aceeași viteză până la 03.20 fără a zări farul de la Fassa, deși ne găseam la vreo 15 mile depărtare și farul era vizibil la 33 mile.
Cum noaptea era foarte întunecoasă din cauza norilor și ceața putea să împiedice vederea farului, la 03.20 micșorând viteza la 100 rotații, corespunzătoare vitezei de 8 mile, până la 04.20 când farul Fassa neapărând încă, micșorăm viteza la 60 de rotații, cu intenția de a aștepta lumina zilei.
La 06.20 zărim mai multe focuri în insula Eubeea prova tribord și 10 minute mai târziu recunoaștem insula Andros care, împreună cu Eubeea, formează Canalul Doro.
Mărim viteza la 150 rotații și către ora 08.00 intrăm în Canalul Zea. Se schimbă drumul la 260⁰, conturăm insula Gadaro, pentru a intra în Golful Atenei, mărind viteza la 260 rotații pentru a ajunge la ora 11.00 la Pireu.
Către ora 10.00 o telegramă fără fir a postului Atena mă anunță că imediat ce contratorpilorul va intra în port, A.S.R. Principesa Elena se va sui la bord.
În timpul nopții și încă de când eram în Dardanele a urmat un schimb de telegrame fără fir între AS.R. Principele Carol și A.S.R. Principesa Elena, prin intermediul postului de la Salonic și al aceluia de la Atena.
La 10.45 suntem în fața Pireului. La 10.50 luăm pilotul și la 10.53 intrăm în port.
La ora 11.10 fundarisim ancora și ridicăm marele pavoaz. O șalupă având la bord pe AA. LL. RR. Principesa Elena și Principele Paul acostează la scara contratorpilorului, unde sunt primiși de A.S.R. Principele Carol în sunetul loviturilor de tun a două baterii cu 21 lovituri de tun, pe când corniștii sunau iar echipajul saluta cu de cinci ori Ura.
Am păstrat impresia că A.S.R. a rămas mulțumită de această călătorie pe un vas de război, călătorie ce, cu toată lipsa de antrenament a ofițerilor și echipajului, în special a oamenilor de la mașină, s-a efectuat în cele mai bune condiții.
Drumul a durat 43 ore și a întrecut prevederile noastre ca (sic!) consumație numai cu 10 tone, deși am mers din Marea Marmara opt ore cu 19 mile viteză și două ore în Golful Atenei cu 21 mile pe oră, pentru a putea ajunge la ora 11.00 la Pireu, așa cum anunțasem prin T.F.S.
Am anunțat prin telegrafia fără fir plecarea din Constanța, intrarea în Bosfor, ieșirea din Dardanele și intrarea la Pireu, telegrame a căror primire ne-a fost confirmată de stațiile prin care le-am expediat. Nu știu însă când va putea să ajungă acest raport de navigație ca și cele următoare.
Nu am luat încă contact cu autoritățile din Atena din cauza sărbătorilor.
Încheind acest raport, am convingerea că această călătorie a fost un început de excelentă școală pentru ofițeri și echipaje, ce sunt însuflețiți de cea mai mare bunăvoință și tragere de inimă pentru exercitarea acestei părți a profesiei lor.”.
Urmare a primului raport, la 15 ianuarie 1921, comandorul Vasile Pantazzi, comandantul superior al marșului contratorpilorului A la Pireu, a redactat un Raport de navigație, prin care anunța faptul că ”în ziua de luni, 10 ianuarie 1921, am luat contact cu autoritățile române și străine, vizitând pe consulul nostru general din Pireu, domnul Pasternagioglu, pe consulul nostru general din Atena, domnul Canachi, pe însărcinatul nostru cu afacerile, domnul Vichi și pe domnul ministru [Nicolae] Filodor, care se găsește încă în Atena, deși nu mai are calitate oficială.
Prin domnul Vichi am intervenit să pot fi primit și am vizitat pe domnul Rhallys, președintele Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine, pe domnul Rhallys fiul, ministrul Marinei și am depus cartea mea domnului [Dimitrios] Gunaris, ministrul Războiului, care lipsea din localitate.
Peste tot am întâlnit cea mai afabilă primire. Primul ministru mi-a cerut să fixez pentru a doua zi ora când pot să-l primesc la bord. Am crezut însă de datoria mea, având în vedere vârsta sa înaintată și greutățile venirii de la Atena la Pireu, a insista să nu-și dea această osteneală.
Miercuri, 12 ianuarie, la ora 03.00 p.m. am primit la bordul contratorpilorului pe ministrul Marinei, cu toate onorurile prevăzute de Regulamentul serviciului la bord pentru ministrul de Război. La plecare a fost salutat cu 19 lovituri de tun.
Cred necesar a arăta că ministrul Marinei a avut și continuă a avea o deosebită atenție pentru noi și că mulțumită intervenției domniei sale am primit invitații la Cercul atenian atât pentru Revelion cât și pentru ziua Anului Nou, pentru mine și pentru toți ofițerii.
Joi, 13 ianuarie am primit vizita mai multor ofițeri de marină de la diferite unități, în port negăsindu-se decât un singur vas de război, cu care de altminteri n-am schimbat decât vizitele de complimentare la sosire, deoarece comandantul, căpitan de fregată, nu a venit ca să ne viziteze. Același lucru, de altminteri, s-a întâmplat și la Constanța cu comandantul contratorpilorului «Actos».
Pentru luni, 17 ianuarie, am primit o invitație pentru a vizita Arsenalul de la Salamina și flota greacă ce staționează acolo.
Vineri, 14 ianuarie, ziua Anului Nou stil vechi, am fost invitați prin Mareșalatul Curții Regale a lua parte la Te-Deum-ul ce a avut loc la Mitropolia din Atena, ceremonie la care au asistat MM. LL. Regele Constantin și regina Sofia, A.S.R. Principele Carol, întreaga familie Regală și toți înalții demnitari ai statului. Misiunile engleză și franceză aflate în serviciul Greciei au luat parte la Te-Deum. Reprezentanții oficiali ai Înțelegerii [Mica Antantă - n.n.] s-au abținut și de la această ceremonie și continuă a avea relații numai cu guvernul grec.
După Te-Deum, conform invitației speciale ce primisem prin Mareșalat, subsemnatul împreună cu comandorul [Matei] Vasilescu am fost prezentați, sau mai bine zis ne-am prezentat singuri M.S. Regelui Constantin, deoarece însărcinatul nostru cu afacerile nu fusese invitat.
Ceremonia prezentării a avut un caracter diferit de ceremoniile similare la alte Curți Regale. Ea constă din trecerea și oprirea în fața Regelui ce aștepta salutul persoanei anunțate cu voce tare de mareșalul Curții.
M.S. Regina se afla la doi pași înapoia și în dreapta Sa și pe un rând la alți doi pași înapoi întreaga Familie Regală, între care și A.S.R. Principele Carol, care a binevoit a ne spune «La mulți ani», în trecere prin fața Sa.
M.S. Regele a binevoit a ne întinde mâna, ca și celorlalte persoane prezentate. Pe scurt, ceremonia prezentării consta din intrarea pe o ușă și ieșirea pe cealaltă, după oprirea și salutul în fața MM. LL.
Contratorpilorul continuă a staționa în portul Pireu în excelente condiții din toate punctele de vedere.
Nu am putut trimite primul raport deoarece prin poșta oficială greacă raportul n-ar fi putut ajunge nici în 15 zile, ceea ce m-a obligat să aștept sosirea vasului «România» al Serviciului Maritim.”.
În fine, după o asemenea misiune încununată de succes deplin, în anul 1921 Pantazzi a susţinut examenul de contraamiral, inspectorul tehnic al Marinei, contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea, menţionând că „a îndeplinit în mod distins funcţia de comandant al Grupului de Distrugătoare şi s-a achitat ca şef de misiune în străinătate în mod lăudabil (sic!), iar în funcţiunea de şef de stat-major al Marinei mi-a fost de un preţios ajutor.
Prin cunoștințele sale și prin caracterul său ferm și hotărât, a adus și aduce reale servicii Marinei.
Ofițer pătruns de sentimentul disciplinei și al datoriei, a făcut întotdeauna probă de curaj în exprimarea opțiunilor sale.
Îl propun la înaintare la excepțional.”.
Cu toate acestea, Consiliul Superior al Armatei l-a caracterizat „Bun în grad”, pentru a doua oară.
Conform noii ordini de bătaie intrată în vigoare la 1 aprilie 1921, comandorul Vasile Pantazzi figura ca șef al Legislației și Poliției maritime[2], respectiv şef de stat-major, de 15 aprilie 1921, în cadrul Inspectoratului Marinei.
În Foaia calificativă pentru perioada 1 noiembrie 1921 – 31 octombrie 1922, comandantul Marinei, contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea aprecia că ofițerul este „Inteligent, cu o frumoasă cultură generală. Activ și conștiincios în serviciu.
Chemat la călătoria de comandament conform art. 36 și 55 din Regulamentul Legii de Înaintare și Ordinului Circular al Ministerului nr. 1122/1922, fiind propozabil, a refuzat a lua parte, invocând prin Raportul nr. 3 anexat, că ordinul citat nu poate fi aplicat Marinei.
Caracterizez pe ofițer: «Bun în grad».”.
Același verdict l-a dat și Consiliul Superior al Oștirii, pentru a treia oară!
Salvarea a venit din partea aceluiași lucid comandant al Marinei, Constantin Niculescu-Rizea, care a consemnat în Foaia calificativă pe anul 1925: „Pentru că nu l-a salutat pe amiralul [Vasile] Scodrea și pentru că a arătat faptele grave de care este învinuit acest ofițer general prin ordonanța definitivă de trimitere în judecată, fiind pedepsit disciplinar și apoi oprit de la înaintare timp de 4 ani și având în vedere că efectele impulsivității temperamentului său nu pot pune în cumpănă calitățile sale, nu găsesc că trebuie să i se închidă definitiv cariera.
Pentru considerentele de mai sus reînnoiesc propunerea de înaintare la alegere.”.
Dar când lucrurile păreau să fi intrat pe făgașul normalității, o campanie anticorupție declanșată împotriva unor liberali de vază, prin expunerea în Parlament a așa-zisei „afaceri a pașapoartelor” amorsează vendeta[3]. Acuzat de deputatul Victor Moldovan de apartenență la grupul traficanților cu acte de emigrare, Basile acceptă duelul ordinar cu pistolul.
„Astăzi duminică, la orele 08.45, a avut loc, în dosul hipodromului, duelul cu pistolul dintre domnii Victor Moldovan, deputat și comandor Pantazzi.
Duelul a fost o urmare a atacurilor pe care domnul Moldovan le-a îndreptat împotriva comandorului în cursul interpelării în chestia pașapoartelor.
Martorii domnului comandor Pantazzi au fost domnii Neagu Boerescu și comandor Zaharia Dan, iar ai domnului Victor Moldovan au fost domnii Mihai Popovici și Chr. Ilie Lazăr.
Directorul luptei domnul general Zizi Cantacuzino.
S-a schimbat câte un glonte de pistol, fără nici un rezultat (sic!).
Combatanții nu s-au împăcat pe teren.”[4].
Un prim pas spre reabilitare a fost numirea sa, la 1 noiembrie 1925, la comanda Diviziei de Dunăre, comandantul Marinei considerând că „a îndeplinit funcţia de şef de stat-major cu deosebit zel şi competenţă. La călătoria (aplicaţia – n.n.) de comandament a rezolvat temele judicios.”.
Dar să vezi și să nu crezi! Viceamiralul Vasile Scodrea face ce face și este exonerat de toată învinuirile. Mai mult, în anul 1926 este numit comandant inspector general al Marinei, adică șeful nemijlocit al comandorului Pantazzi!
Și așa se face că în Foaia calificativă pentru perioada 1 noiembrie 1925 – 31 octombrie 1926, acesta va consemna la adresa opozantului său că „a desfăşurat o activitate deosebită pentru pregătirea de război atât a ofiţerilor, cât şi a trupei, obţinând rezultate bune.
A restabilit armonia (sic!) printre ofițerii de sub ordinele sale.
Pregătit pentru a comanda o Divizie, comandă pe care, de altfel, o exercită de un an.
Merită a înainta la alegere.”.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par, chiar dacă Pantazzi va avea susținerea necesară și din partea miniștrilor de Război, generalii Gheorghe Mărdărescu și Ludovic Mircescu.
Abia prin Î.D.R. nr. 809/1928, la 25 martie 1928 a fost înaintat la îndelung așteptatul și binemeritatul grad de contraamiral.
La 1 aprilie 1929 a fost numit comandant al Diviziei de Mare, mare unitate care s-a îmbogăţit cu distrugătoarele ,,Regele Fedinand” şi ,,Regina Maria” şi cu nava-bază ,,Constanța”. A condus procesul de instruire și aplicaţiile, reuşind să integreze în timp scurt în misiunile de luptă ale Diviziei de Mare noile nave intrate în dotare, precum şi formarea echipajelor la bordul acestora.
La înființarea Filialei Constanța a Ligii Navale Române, a fost primul președinte al acesteia.
Din cauza stării precare a sănătăţii, la 31 decembrie 1930 a demisionat din armată.
Deși se cunosc puține date despre activitatea sa ca ofițer de rezervă, pe baza studiului publicat de dr. arhitect Andreea Milea[5], la începutul anilor ̛40 inginerul Barbu Pantazzi a cumpărat castelul contelui Ladislau Béldi de Uzon (Ozun) din comuna brașoveană Budila, de la urmașii acestuia, care, în prezent, este sediul primăriei.
Din cauza unei amenzi fiscale de un milion de lei (!), la 13 martie 1940 solicită – și obține - prin bunăvoința lui Ernest Urdăreanu, mareșalul și ministrul Casei Regale, o audiență salutară la ministrul de Finanțe Mitiță Constantinescu[6].
Conform informațiilor publicate de doamna Eugenia Budileanu, amiralul ar fi înmormântat după decesul acestuia (1946?, 1947?, 1948? – date avansate de Vasile Cornea), în cimitirul localității Budila, fără să fie identificată însă o placă funerară personalizată.
Până la confirmarea datei decesului, cred că la împlinirea a 150 de ani de la nașterea contraamiralului Vasile Pantazzi, o placă comemorativă cu portretul său în medalion, amplasată pe fațada clădirii de patrimoniu care i-a aparținut, ar constitui un binemeritat omagiu postum și un gest de firească gratitudine.
 
Bibliografie:

1. Marian Moşneagu, „Dicţionarul marinarilor români”, Bucureşti, Editura Militară, 2008
2. Marian Moșneagu, „Crucișătorul «Elisabeta» în campanie”, Editura Militară, București, 2012
3. Ethel Greening Pantazzi, ,,România în lumini și umbre (1909-1919)”, traducere din engleză de Constantin Ardeleanu și Gabriela Debita, Cuvânt înainte, note și comentarii de Constantin Ardeleanu, București, Humanitas, 2015
4. Marian Moșneagu, „Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
5. Vasile Cornea, „Necunoscutul prinț Matila Ghyka și lumea sa”, Institutul European, Iași, 2020

 
Sursa foto:
Vasile Pantazzi - https://www.cesianu-racovitza.ro/vasile-pantazzi
Castelul Beldy Ladislau, astazi sediul Primăriei Budila - Primăria Comunei Budila
 
Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 
Citește și:

Basil nu cedează!