Culturnic de gardă

Primele alegeri

Ion Dumitru, alias Jon, trăiește undeva în Germania, de unde trimite anual, la Constanța, unul sau două volume de memorialistică. Este printre puținii dintre absolvenții fostei Școli Medii Tehnice de Marină din port care a ales să emigreze, în 1961, în Occident, unde și-a exersat plenar talentul la postul de radio „Europa Liberă” și nu numai¹.
Paginile „Jurnalului de bord” reconstituit anul trecut în unul din volumele sale trădează altruismul și antecedentele sale literare din anii de june navigator pe Dunăre.

Pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu”

„Miercuri, 15 februarie 1956, Galați/Brăila. Sunt debarcat de pe remorcherul-spărgător de gheață „Negoiul” şi trimis la Brăila, unde sunt îmbarcat ca marinar pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“, aflat la iernat în bazin. Transferul urmează solicitării mele, pentru a mă putea pregăti mai ușor pentru examenul de bacalaureat ce urmează să-l susțin în vară la Liceul „Mircea cel Bătrân“ din Constanța.

„Ciprian Porumbescu“ și “George Enescu“ sunt două nave amenajate special, cu săli pentru prezentarea de spectacole și filme etc., în localitățile din zonele de baltă și din Delta Dunării. Navele sunt cunoscute și sub numele de „cultbaze”.

Joi, 16 februarie 1956, Brăila. Sunt pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“, unde fac cunoștință cu șeful de echipaj, Vasile Giușcă, de la care aflu, deocamdată, următoarele: Suntem „aproape“ doar noi, singurii de la bord, trebuind să ne îngrijim de vas. Deși dispunem de o bucătărie, nu avem bucătar sau bucătăreasă, trebuind să ne pregătim singuri mâncare, după cum ne pricepem.
„Căpitanul“, de aici se pare că are numai atribuțiuni de altă manieră și apare numai când suntem în marș. În schema vasului sunt și alte persoane, care nu au însă nimic comun cu navigația și marinăria și, apar la bord numai când sunt prezentate spectacole, filme etc. Între acestea este și o „tovarășă” foarte nesimpatică, care se ocupă de alcătuirea programelor cultural-propagandistice, artistice, de teatru, conferințe, filme etc, care urmează să fie prezentate în diferite localități greu accesibile, din zona bălților și a Deltei.
Nici „tovarășa“ nici căpitanul nu înnoptează de obicei la bord, ci la casele lor, în Brăila, sau, când suntem în deplasare (la Galați, Tulcea etc.) la hotel și, numai în caz că așa ceva nu există acolo unde staționăm, dorm pe vas!

Vineri, 17 februarie 1956, Brăila. Îmbarcat pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“. Nava nu are propulsie proprie și pentru deplasare trebuie totdeauna să fie remorcată de un remorcher. Curentul electric îl primim prin cablu, de la cheul la care acostăm și numai când suntem izolați sau în ancoră, în deplasare etc., în locuri unde nu există această oportunitate, se folosește curentul produs la bord de un dinam sau din bateriile care se încarcă de fiecare dată înainte de plecarea în deplasare.
De la nostromul Giușcă, gălățean de origine, aflu care-mi e programul de lucru la bord, ce trebuie să fac etc. Dincolo de atribuțiile de marinar, le mai am și pe acelea pentru care s-ar fi căzut să fie îmbarcat un motorist (deși nava nu are propulsie proprie): îngrijirea dinamului pentru lumină, a cazanului pentru încălzirea caloriferelor etc. De asemeni, eu sunt singurul care se ocupă de întreaga curățenie a navei, atât în părțile exterioare cât și în interior.

Totuși, programul meu e mult mai lejer decât cel de pe remorchere sau pasagere. Bucuria mea e că aici nu se face cart și, în perioada când pe navă nu au loc spectacole, cu accepțiunea nostromului, pot fi liber când și cât vreau, timp pe care-l folosesc pentru pregătirea examenului de bacalaureat etc.

Sâmbătă, 18 februarie 1956, Brăila. Îmbarcat pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“. Aflu că Giușcă, șeful de echipaj, suferă de boala „poeziei” și frecventează cenaclul literar „Hristo Botev” din Brăila (cu activitate între anii 1949 și 1969 - n.n.). Îi trădez – la rându-mi - slăbiciunea pentru „poezie”. Nenea Giuşcă e atât de încântat încât a trebuit să-i ascult trei ore producțiile sale literare, în special poezii oarecum „proletcultiste“, iar a doua zi mergem împreună la cenaclul din oraș.

După programul de lucru obișnuit, din nou la taclale cu nenea Giușcă. Îi vorbesc despre Școala Medie Tehnică de Marină Comercială de la Constanța, despre Cenaclul literar de la Cazinoul din Constanța - ulterior mutat la Casa de Cultură ș.a.m.d. Aflu că cenacluri literare sunt și în Galați, Tulcea, Cernavodă, Călărși etc. El se duce, din când în când, fie la unul, fie la celălalt, în funcție de împrejurări și de locul de staționare al vasului. Stabilim să mergem, cu prima ocazie, laolaltă.

Duminică, 19 februarie 1956, Brăila: Îmbarcat pe „Ciprian Porumbescu”. Prima zi când merg împreună cu Giușcă la cenaclul „Hristo Botev“, întrunit la Casa de Cultură în fiecare zi de duminică începând, la orele 10.00, ca și cenaclul de la Constanța. Acolo, cunosc, între alții, pe Candiano Priceputu² și Gheorghe Lupașcu³, elevi în clasa a X-a la liceu, pe Corneliu Vîrgolici, director la Liceul „Nicolae Bălcescu“ - frate cu scriitorul Teodor Vîrgolici, pe Marcel Bunescu, invalid de război - fără un picior -, Ion Istrati, secretar literar la Teatrul de Stat, poeta Georgeta Chiriacescu-Turcu.

Duminică, 26 februarie 1956, Brăila: Din nou la cenaclul unde deja îmi fac prieteni. Apoi la bordul lui „Ciprian Porumbescu“, cu V. Giuşcă, la taclale și lecturi din propriile creații.
Miercuri, 29 februarie 1956, Brăila. Dunărea s-a desgheţat. Plecăm cu „Ciprian“ la Galaţi, urmând ca de acolo să ne deplasăm ca să prezentăm la bord programe artistice, filme, conferințe etc., pentru populația izolată în localitățile din bălți și din deltă etc.


Joi, 1 martie 1956, Galaţi. Ambarcat pe „Ciprian Porumbescu“. Mărţişorul.
Duminică, 4 martie 1956, Galaţi. Îmbarcat pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“. Particip pentru prima dată la cenaclul literar de la Biblioteca „V.A. Urechea” din Galaţi, dus de nostromul V. Giuşcă, care după constat că este foarte bine cunoscut de cei prezenți. Giușcă publică frecvent diverse colaborări, în special cu poezii, la ziarul local „Viața Nouă“.
Reîntorși la bord, ne întreținem îndelung asupra impresiilor noastre. La îndemnul lui mă decid să trimit un set dintre poeziile mele atât la ziarele locale din Brăila și Galați cât și la publicațiile literare din București. Întocmai ca și George Dan⁴, Giușcă pretinde că, deși scriu bine, nu scriu ce-ar putea fi publicat. Drept exemple mi-a arătat câteva dintre poeziile sale apărute la Galați și Brăila. Sunt în majoritate tributare propagandei de toate zilele. Acum se chinuie să scrie ceva pentru apropiatele „alegeri“ în sfaturile populare, ceea ce mă îndeamnă și pe mine, pretinzând că e o bună ocazie să mă „lansez“!

Luni, 5 martie 1956, Galaţi. După mai multe reflecții, m-am decis să „încerc marea cu degetul“ și să „ticluiesc“ câteva „poezii“ care să treacă de cenzură, și să-mi asigur acces de început la presa locală din Brăila și Galați. Acestea le-aș putea folosi și pentru viitorul dosar ce eventual o să-mi trebuiască pentru înscrierea la admitere la Facultatea de Critică și Creație „Mihai Eminescu“. Apropiatele „alegeri“ în sfaturile populare ar putea fi una din teme? Voi vedea!

Marţi, 6 martie 1956, Galaţi. Îmbarcat pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“. Presa fiind plină de materiale în întâmpinarea alegerilor de deputați în sfaturile populare, îmboldit de Giușcă și alții, dar și de acel „michiduță“ care-mi dă târcoale, și totodată amintindu-mi de poemul lui Grigore Sălceanu „Macarale“, din „Dobrogea Nouă“, cu care și-a plătit „tributul“ pentru a fi republicat; și, în fine, de spusele poetului George Dan, cum că „scriu bine …dar nu ce trebuie“, mă decid, fără bătăi de cap, și pun pe hârtie o salată de slogane din cele rostite sau scrise zilnic peste tot. Le structurez pe categorii, le potrivesc în câteva strofe rimate și, așa, dau gata nemaipomenitul tribut „Veniți la vot!”. Rezultatul „bravurii“ - care mă amuză -, îl scriu citeț și-l trimit prin poștă - pentru Pagina culturală, la ziarul „Înainte“ din Brăila. Sunt curios ce va va să fie?!

Joi, 8 martie 1956, Galaţi. Seara sunt invitat de un marinar la o cunoștință de-a sa din cartierul gălățean rău famat Bădălan! Vizită în total deprimantă!…
Duminică, 11 martie 1956, Galați. Îmbarcat pe vasul cultural „Ciprian Porumbescu“. Cu Giuşcă, șeful de echipaj, mergem din nou împreună la cenaclul de la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați, unde-mi caut fără succes prietenii, pe: Grișa Gherghei, Nicu Oancea, Simon Ajarescu și Adi Cusin. Oancea și Cusin sunt, după cum mi se spune, la facultate, în București.
Galați/Brăila. Revenim, în cursul după-amiezii, cu „Ciprian Porumbescu“ de la Galați, pe un canal, în apropierea Brăilei.

Luni, 12 martie 1956, Brăila. Staționați de ieri cu „Ciprian Porumbescu“ pe un canal din baltă, lângă Brăila, în cursul după-amiezii sosește val-vârtej, cu o șalupă, Marcel Bunescu să mă felicite și să-mi aducă cinci exemplare din ziarul „Înainte“, în care mi-a apărut „poezia“ „Veniți la vot!“, anunțându-mă să trec, pe la redacție, să-mi ridic, iacă-tă, banii pentru colaborare! Deși mi-e rușine să numesc „poezie“ maculatura comisă cvasi “voluntar“ (dar condiționată de atâtea constrângeri) mă bucur că „experimentul-sondaj“ mi-a reușit și că, probabil, pot spera să mi se publice și alte colaborări în presa locală, păzindu-mă, desigur, să nu încap total în malaxorul menit să ne transforme întru totul altceva decât suntem!...



Marcel Bunescu este un frecventator permanent al cenaclului „Hristo Botev“, scrie proză și teatru - desigur tot sub aceleași „auspicii“, cu „tributuri“ pe care la rândul său le-a plătit și le plătește ca oricare îndrăgostit al condeiului care, trecând pe sub furcile caudine ale cenzurii, încearcă să fie publicat! În cel de-al Doilea Război Mondial, Bunescu a luptat pe frontul din Răsărit, unde și-a pierdut un picior, ce i-a fost amputat și înlocuit cu o proteză de lemn, pe care și-o poartă totuși fără jenă și cu mult optimism!

Marţi, 13 martie 1956, Brăila. De pe canalul unde ne-am aflat ieri în baltă, revenim cu „Ciprian Porumbescu“ în portul Brăila, unde urmează să participăm la „alegeri“ pentru sfaturile populare. Sunt, pentru prima dată, la „alegeri“! Noi, marinarii, - care nu suntem brăileni - sau probabil chiar toți care lucrăm la NAVROM și ne aflăm în Brăila, avem repartizarea în circumscripția al cărui local de vot este plasat undeva vizavi de trecerea cu bacul la Măcin. Nu-mi amintesc dacă era localul unei școli sau o altă clădire.
Cum sunt din fire mai rezervat și fiind la prima „experiență“, pentru a înțelege mai întâi ce am de făcut, nu dau năvală să ies în față, ci îi las succesiv pe ceilalți înainte, privindu-i. Spre stupoarea mea, figurile prezente nu sunt nici pe departe cum am insinuat, „cu patos“, în salata de lozinci rimate, apărută în ziaru „Înainte”! Sunt doar chipuri amărâte, triste, timorate, nicidecum „vulturi ne-nfricați“; „cu pumni căliți, cu frunți scăldate-n soare...“ ș.a.m.d.

În plus, habar nu am cine sunt candidații de pe listă! Toți aparțin fără excepție F.D.P.-ului! De „ales“ cum să „aleg“, dacă „tot același drac e?!“. Cel mult aș putea tăia un nume sau altul. Dar pe care? Cum să-i depistez „pe cei mai buni, mai cinstiți candidați“, când pe niciunul nu-l cunosc și nimeni nu face așa?
Ochii „tovarășilor“ sunt pe noi!.. Procedeul e simplu! Constă în împăturirea automată a listei primite și introducerea ei în urnă! Atât!
Și așa am „votat“ și eu, cu „toți subiecții țării“, „nouăzeci și nu știu cât la sută“, - cum se va spune în comunicatele ulterioare -, pentru candidații „F.D.P.“! Zice-se deci că mi-am făcut „datoria“ la primele și ultimele „alegeri“ la care mi-a fost dat să particip în R.P.R.
Joi, 15 martie 1956, Dunărea de Jos: Astăzi, la o lună de când sunt îmbarcat pe „Ciprian Porumbescu“ și suntem programați să pendulăm pentru o lungă perioadă între Brăila, Galaţi, Isaccea, Tulcea, Chilia, Sulina și Murighiol și alte localități mai mici pentru prezentarea de filme şi spectacole etc, e cazul unei retrospective. Nu sunt decât cinci luni de când „beau apă din Dunăre“, ajuns, fără să vreau, „marinar de apă dulce“!

Expriențele primelor patru luni, începând cu voiajul Giurgiu-Turnu Severin și retur pe remorcherul „Pitești“, continuând cu scurta perioadă de controverse cu pirpiriul căpitan Romică pe vasul de manevre portuare „Bega“, care propriu-zis aparținea navigației pe Canalul Bega, de unde a ajuns, nu știu când și prin ce împrejurare, la Giurgiu, unde-a rămas din cauza întreruperii navigației pe Bega, dictată de încordarea relațiilor dintre blocul sovietic cu Iugoslavia.

A urmat sejurul - în izolare - pe macaraua plutitoare „Siret“, lângă Silistra, la scos pietriș și, în sfârșit, pe remorcherul „Nehoiașu“, la trecerea cu bacul Giurgeni-Vadul Oii, cu care, fugăriți de ghețurile aduse de viiturile din amonte, am ajuns în iernatic, în bazinul din Brăila, figurând o scurtă perioadă - singura mai instructivă, pe remorcherul-spărgător de gheață „Negoiul“, cu care - între altele - m-am aflat două zile la Ismail.

De la 15 februarie și până astăzi am parte însă de cea mai răsfățată perioadă de până acum, grație îmbarcării pe „Ciprian Porumbescu“, la bordul căruia, deși nu-mi pot permite să asist la spctacole, filme etc., trebuie să fac doar serviciul de pază în timpul acestora, apoi să mătur sala de spectacole și, în general, să mă ocup de curățenia întregului vas și, rareori, să fiu prezent și activ la manevrele de plecare și acostare etc.; în rest, cu câteva excepții, am parte de un adevărat huzur: să mă pregătesc pentru bacalaureat, să continuu să scriu încercări pe care i le citesc șefului de echipaj, nenea Giușcă, căruia, la rândul meu, trebuie să-i ascult propriile producții de „tânăr scriitor“, cum se spune acum, deși are peste 50 de ani! E un om cumsecade și ne înțelegem perfect. Nu-mi amintesc să fi avut cu el vreodată vreo controversă. E adevărat că și eu mă strădui să-mi fac treburile ce-mi revin cât de bine!

Pe „Ciprian“ sunt singurul marinar care nu face serviciul de cart, dar, cu rare excepții, Giușcă sau eu suntem - cu schimbul - permanent la bord. Spre fericirea mea, Giușcă preferă să rămână mai toate serile la vas, să doarmă, să scrie, să se întrețină cu membrii echipajelor vaselor acostate lângă noi etc. Așa că îmi pot permite să ies, seară pe seară, la o plimbare, la un film, teatru sau să mă întâlnesc cu unii dintre cei pe care i-am cunoscut între timp.

Giușcă, după cum am mai relatat, a fost acela care m-a introdus la început în cenaclurile de la Brăila și din Galați, unde totuși nu ține decât rareori să apară, lăsându-mă să merg singur. Pentru că nu avem bucătăreasă, piața o facem împreună și tot împreună ne pregătim micul dejun, prânzul și cina, din banii de îmbarcare pe care Giușcă îi primește de la căpitan și îi administrează. El e desigur bucătarul de bază! Când uneori nu sunt prezent la orele de masă, în special la cină, îmi pune de o parte porția mea! Într-un cuvânt - mă simt ca acasă!
Apropo, pentru zisa „poezie“ „Veniți la vot!”, de la casieria redacției ziarului „Înainte“ am primit suma de lei 200, echivalentă orecum cu salariul meu lunar pentru serviciul de marinar. Nu desmint, mă bucur, pentru că, din cauza salariului mizer primit pe perioada scursă de la angajare (11 octombrie 1955 și până acum) n-am putut să-mi întregesc garderoba nici măcar cu o cămașă, iar pantofii au ajuns într-o stare jalnică, încât mi-e rușine să ies cu ei în oraș.

Sâmbătă, 17 martie 1956, Dunărea de Jos. Cu „Ciprian Porumbescu“ ne continuăm pendulările în zonă pentru prezentarea de filme și spectacole, între care și piese de teatru cu participarea ansamblurilor teatrale din Brăila și Galați, la care, din păcate, nu pot asista, trebuind în timpul prezentărilor să rămân de pază, pe bord. Nu-mi amintesc nici dacă șeful de echipaj, Giușcă, și-a putut permite să asiste la ele.
Pe căpitan l-am văzut rar, însoțit de câteva ori de „tovarășa“ responsabilă cu organizarea manifestărilor de la bord. Ambilor nu le-am reținut numele. În ce mă privește, îmi folosesc la maximum timpul liber pentru pregătirea examenului de bacalaureat, al cărui termen se apropie!

Duminică, 29 aprilie 1956, Galați. Aflându-mă cu „Ciprian Porumbescu“ la Galați, m-am aventurat seara la Teatrul de Revistă şi Operetă, unde s-a jucat cred „Frumoasa Elena“, rolul principal fiind interpretat de o foarte prezentabilă prim balerină a ansamblului, care mi-a plăcut foarte mult, și pe care voi mai avea prilejul s-o mai văd, nu numai la Galați, dar și la București, în turneu.
Marţi, 1 mai 1956. Ziua de 1 Mai petrecută la Brăila cu amicii de la cenaclu.

Duminică, 6 mai 1956. Urmările „prosperității“ și câștigului unui loz în plic. Au trecut așadar peste trei luni de când mă aflu pe vasul cultural (zis cultbază) „Ciprian Porumbescu“, cu care ne aflăm de o bună vreme, din nou, la Brăila, după săptămânile în care am tot schimbat locurile, poposind uneori în mici localități, unde am avut parte de mai multe zile fantastice de primăvară, de nopți ca de basm, cu lună plină ș.a.m.d., reamintindu-mi lecturile copilăriei, din „comoara cărților ascunse în podul casei“,, publicate înainte de război, între care, desigur, și Sadoveanu, pe atunci „boier“ nu „tovarăș“, bălțile și delta fiindu-i „revirele“ sale de vânătoare!

Se înțelege că în acele zile am scris ori mi-am început și unele dintre pastelurile, sonetele și alte poezii și încercări pe care m-am chinuit mai târziu, după împrejurări, să le finisez.
Reușisem oarecum să-mi completez garderoba în care mi-am început aventura dunăreană și, profitând de libertățile de care beneficiam pe vas datorită lui nenea Giușcă, dar și a simpatiei ce întâmplător mi s-a acordat încă de la începutul „descălecatului“ în urbea celui mai mare port de odinioară al Țării Românești, am început să mă simt „în largul meu“.
Mă bucuram deja de atenția și prietenia câtorva dintre frecventatorii cercului literar „Hristo Botev“ și a unora dintre cei cunoscuți prin intermediul acestora printre elevii dar și profesorii de la Liceul „Nicolae Bălcescu“, a unor actori de la Teatru și, în ultima vreme, și din partea câtorva redactori de la ziarul „Înainte“, unde Valeriu Stoiu - care cred că era responsabil cu pagina culturală - m-a prezentat chiar directorului Milea (?) și administratorului (?) redacției, un grec destul de binevoitor, care m-a luat entuziast sub aripa sa, cerându-mi să-l însoțesc în scurte vizite la unele întreprinderi, la fabrica de hârtie de la Chițcani și chiar la tipografia unde se tipărea ziarul, și unde am văzut pentru prima dată o rotativă și atâtea altele, care, nu ascund, m-au impresionat!
Nu știu cărora dintre aceste noi cunoștințe le datorez neașteptata solicitare de a mă trimite „pe teren“ cu un fotoreporter să scriu mici reportaje, ceea ce nu mi-a displăcut, pentru că colaborările se plăteau și aveam mare nevoie să-mi fac rezerve de bani pentru perioada examenului de bacalaureat la Constanța și apoi pentru o nouă încercare la examenele de admitere la Facultatea de Critică și Creație Literară „Mihai Eminescu“ din București. Modest de fel și trecut printr-atâtea necazuri, eram desigur strâns și econom cu banii, deși nu exagerat.
Între timp am cunoscut prin intermediul nu mai știu cui și câteva brăilence, între care o tânără absolventă a liceului, care după nu mult timp a emigrat în Israel, și două surori grecoaice, dintre care cea mai mare mi-a arătat oarecare simpatie și interes, fiind prezentat chiar mamei sale. Dar deși compania acesteia mi-ar fi plăcut, pentru că eram tare singur și m-aș fi bucurat să merg împreună cu ea la un film, la un dans, am înțeles în foarte scurt timp că interesul familiei era s-o vadă căsătorită într-un viitor apropiat, ceea ce pentru mine era de neînchipuit, și a trebuit - cu tot regretul - să bat în retragere!”.
Bibliografie: Ion Dumitru, „Un destin între destine. 27 august 1955 – 26 august 1956. Anii noștri dintre adolescență și maturitate. Fragmente, Vol. X, Oamenii pe care i-am cunoscut”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2020
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu



Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).


Citește și:

Castelanul