Doar marea are remuşcări... ...După 20 de ani! (galerie foto)

Am fost sâmbătă, 14 iulie 2018, în sala de festivităţi a Forţelor Navale, martor la întâlnirea promoţiei 1998 - ultima, din păcate - a fostului Liceu Militar de Marină “Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. Am răspuns, fără rezerve, invitaţiei lui Robert Nenciu, cel care a fost, de altfel, sufletul acestei revederi, mai mult din nostalgie după acei ani frumoşi ai adolescenţei noastre în bleumarin (şi ce uniformă frumoasă aveam atunci!), decât din pură curiozitate jurnalistică. Şi nu am regretat.
 

 
Deşi ne despart 18 ani ca generaţie, a fost o încântare să-i cunosc îndeaproape pe cei care au fost dispuşi să dea curs acestei provocări şi m-a bucurat faptul că Baza Logistică Navală “Pontica” nu a ezitat să le deschidă uşile aulei noastre dragi, pentru a ne simţi, din nou, acasă.
 
O primă constatare: crescuţi în acelaşi mediu, cu (aproximativ) aceeaşi mentori şi formatori, nu este de mirare că împărtăşim oarecum aceleaşi aspiraţii, sentimente şi trăiri. Gândim la fel, altfel spus, şi când privim în urmă, ne raportăm la aceeaşi scală de valori: profesionale, spirituale, morale şi, de ce nu, patriotice. Am fost şi, îmi place să cred, am rămas o familie. O mare familie a profesioniştilor, mai mult sau mai puţin ai mării, dar cu siguranţă cu amprenta vânturilor şi a valurilor care ne-a purtat, pe fiecare în parte, pe marea vieţii.
 
Dintru început, m-a încântat faptul că mulţi dintre ei au venit însoţiţi de consoarte şi, mai cu seamă, de odraslele lor. Soţi tineri şi frumoşi, copii încântători prin farmecul şi curiozitatea lor super motivată de un mediu mai puţin accesibil. Şi, în mai toate prezentările, definirea clară a statutului social: căsătorit din anul....., (evident) cu cea mai frumoasă soţie din lume şi am... unu, doi sau chiar trei copii.
 

Galeria comandanţilor

 
Fără prea mult festivism sau alte giumbuşlucuri protocolare, moderatorul - acelaşi vocal şi volubil amfitrion Robert Nenciu - a intrat, tranşant în ordinea de zi. Deşi leit-motivul celor mai nostalgice invocări a fost maiorul de atunci, actualul colonel în rezervă Marian Radu, fostul comandant de companie (“cel care ne-a făcut viaţa un calvar...plăcut”), din motive obiective, acesta a fost marele absent al întâlnirii.
 
Atipic, de altfel, a început cu comandorul Iancu Ciocioi, actualul, viitorul şi/sau primul comandant al recent înfiinţatului Colegiu Militar Naţional “Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. Şi îl felicit, şi pe această cale, pe fostul L.M.M.-ist că îşi face timp, în vâltoarea marilor pregătiri pentru (re)lansarea la apă a instituţiei, şi pentru adunarea generală a Ligii Navale Române, şi pentru astfel de agape camaradereşti. Prin care dovedeşte că iubeşte Marina, că îi pasă de ce se întâmplă astăzi sau ceea ce va fi şi cum va arăta ea mâine şi că, într-un cuvânt, este omul potrivit la locul potrivit!
 
A urmat, fireşte, invitat la cuvânt, ultimul comandant al Liceului Militar (de Marină) “Alexandru Ioan Cuza”, comandorul în rezervă Decebal Vrânceanu, onorat şi emoţionat, în egală măsură, pentru că a fost invitat şi avea ocazia să împărtăşească bucuria reprezentanţilor ultimi promoţii scoase...la liman. “Sincer, n-am ştiut dacă vom mai reuşi să trăim um moment care să însemne un nou început - a declarat, cu delicateţea şi farmecu-i caracteristic fostul comandant, referindu-se desigur, la decizia reînfiinţării Colegiului. În 1998 fiecare dintre noi am avut lupta noastră de dat. Dezamăgiri şi momente de amărăciune am trăit cu toţii. Eu mi-aduc aminte că momentul cel mai greu a fost cel când am fost nevoit să citesc lista cu profesorii care au fost redistribuiţi la alte instituţii de învăţământ; de asemenea, cu personalul civil împrăştiat care-ncotro şi, desigur, cu elevii repartizaţi la alte licee militare sau civile”. Momentul a fost atât de dramatic şi misiunea atât de ingrată - s-a confesat distinsul comandant - încât l-a marcat şi determinat să renunţe definitiv la cariera militară, deşi avea reale perspective de promovare şi accedere în ierarhia Marinei.

 
“După 20 de ani, când conducerea actuală a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Educaţiei s-au decis să reînfiinţeze această instituţie emblematică pentru Constanţa, important este să revenim la o tradiţie întreruptă atâta vreme. Şi s-aveţi şi dumneavoastră mulţumirea că v-aţi format iar noi, la rândul nostru, satisfacţia că am activat într-o instituţie de elită a Marinei Militare. Văd în sală nişte oameni împliniţi. Sunteţi în perioada deplinei afirmări, când puteţi să faceţi orice, cu competenţă, maturitate şi responsabilitate deplină. Puteţi să lăsaţi în urma dumneavoastră nişte fapte extraordinare, nu numai un nume ci şi nişte rezultate deosebite. Eu sper ca fiecare dintre voi să duceţi lucrurile înainte. Vă urez, aşadar, să aveţi parte numai de împliniri, pe măsura competenţelor şi ambiţiilor voastre, şi de tot ceea ce este mai bun în viaţă.”.
 
Complice la reuşita acestei revederi, colonelul în rezervă Neculai Cucoranu, fost ajutor al comandantului de companie pentru aproape un an, a salvat onoarea micilor comandanţi, salutându-i cu respect pe foştii săi discipoli. Şi pentru că a fost vremelnic “ajutorul lui Radu”, nu a omis să-i evoce abnegaţia şi devotamentul cu care s-a luptat pentru ei, chiar şi atunci când adevărul era undeva la mijloc. Şi cum această promoţie nu putea fi decât ca celelalte - la fel de competitivă şi de performantă în plan profesional, social şi familial - le-a urat tuturor să aibă parte numai de bucurii şi întâmplări fericite pe mai departe.
 

Arca mentorilor

 
De la o asemenea întâlnire de suflet nu puteau lipsi, dintre invitaţii de onoare, profesorii, mentorii noştri dragi, acei oameni minunaţi, răbdători şi meticuloşi, care şi-au pus amprenta asupra formării, educaţiei şi devenirii tuturor.
 
Din postura de “Mama Directoare”, distinsa şi joviala doamnă Matilda Sandu, profesoară de fizică, le-a urat tuturor un călduros Bun venit: “Vă spun din suflet şi cu mult drag: vă aşteptam! Dorinţa mea cea mai mare era să vedem cum arătaţi după 20 de ani! Şi iată, aţi devenit nişte adulţi frumoşi, cu familii frumoase. Drum bun în viaţă pe mai departe”.
 

Cu umor şi vizibil marcat de amintirea vremurilor de odinioară, profesorul de geografie Constantin Fogoroşi şi-a reconfirmat orientarea în materie de… fotbal, precum şi statutul de înfocat fost şi actual stelist. Aflat la final de carieră didactică, se pregăteşte să pună… ghetele în cui. Prin învăluire, a felicitat doamnele prezente în sală pentru privilegiul de a avea nişte soţi atât de bine crescuţi în aceste mediu semi cazon dar sănătos şi şi-a exprimat speranţa că se va saluta oricând cu fosţii săi discipoli, cu aceleaşi respect pe care şi domnia sa îl poartă tuturor absolvenţilor promoţiei 1998 şi nu numai.
 
Lucrător o vreme în turismul internaţional, Victor Ilie, proful de engleză, a refuzat categoric să vorbească la microfon, mărturisindu-şi antipatia perpetuă faţă de acest “instrument al terorii” din epoca de tristă amintire. Victimă a desfiinţării acestui lăcaş de educaţie şi cultură marinărească, a fost nevoit să se întoarcă la liceul unde, cândva, fusese elev. Referindu-se la cele două decenii care le-au împlinit destinele, dom’ Profesor a tranşat în folosul tuturor: “Nu timpul a trecut ci noi trecem prin timp! Mai presus de orice în viaţă este să fim OAMENI”. Şi după ce le-a reamintit tuturor ce importantă este cunoaşterea unei limbi străine - “o fereastră către altă lume” - i-a povăţuit: “Timpul şi sufletul sunt proprietate personală, indiferent de vârstă. Important este să ne preţuim şi să ne respectăm. Să vă preţuiţi jumătăţile dumneavoastră, să vă preţuiţi copilaşii şi înainte de toate, să nu uităm să fim OAMENI!”.
 
Finalul a aparţinut temperamentalului dascăl de istorie Ion Moiceanu, care a predat în acest liceu de la 1 septembrie 1977. Iată cu ce se lăuda domnia sa în 1995: “Ocuparea locurilor I, II şi III la fazele judeţene ale Olimpiadei de istorie în anul 1980 prevestea marele succes din 1988, când am ocupat locul I pe ţară, la Breaza, între liceele militare, cu echipa de excepţie alcătuită din elevii Varona Alexandru, Ştefanache Ion, Dumbravă Cristian, Chiriac Marian, Găvan Narcis, Istrate Vasile şi Mititiuc Constantin, care au ocupat locul I şi la individual şi la echipe, aducând «Cupa de cristal» în liceul nostru.
 
De menţionat că la alcătuirea şi pregătirea acestei formaţii a contribuit cu întreaga sa pasiune, bunul meu coleg şi prieten, reputatul profesor Petre Aurel.
 
În anii ce au urmat, am mai obţinut locul I pe judeţ la Olimpiada de istorie cu elevul Cătălinoiu Dragoş, în anii 1993 şi 1994, când a participat la faza naţională, şi tot locul I, în 1995, cu elevii Vioreanu George şi Brânduţ Daniel, la faza judeţeană a Sesiunii de referate şi comunicări ale elevilor, cu tema: “Tezaurul României evacuat la Moscova în anii 1916-1917”.
 
Ceea ce-mi pare foarte important este faptul că mi-am făcut din puterea istoriei o latură de conştiinţă, pasiunea vieţii mele, reuşind să atrag spre istorie mare parte a promoţiilor care s-au succedat de-a lungul anilor. […]
 
Dacă ar fi să dau mai multe sfaturi «prietenilor mai mici», acestea ar fi: să nu irosiţi timpul, că el este «stofa» din care este făcută viaţa; să iubiţi ştiinţa, cultura şi arta, fără de care nu există simţire; să vă pregătiţi pentru viaţă, deoarece ea nu este numai o şcoală, ci este şi o luptă, pentru care noi vă pregătim acum şi în toiul căreia veţi rămâne cândva singuri; să nu uitaţi înaintaşii, să nu uitaţi trecutul, pentru că spunea Mihai Eminescu: «Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară».
 
Dacă elevilor mei le cer atâtea, mie îmi cer să nu am linişte decât atunci când constat că la ieşirea mea din clasă ei regretă că lecţia de istorie s-a terminat”. Şi, iată, lecţia de istorie nu s-a terminat odată cu desfiinţarea Liceului Militar de Marină.
 
După lovitura de acum 20 de ani, “Toţi ne-au întors spatele. Eu unul am fost obligat să susţin concurs după concurs ca să prind un post la liceul pe care mi-l doream. Am fost cu domnul Vrânceanu pe la toate televiziunile locale - MTC, 57 Plus, Neptun etc - şi m-am bătut ca cei în drept să fie îngăduitori cu noi. Am condus mitingul părinţilor din faţa Comandamentului Marinei Militare, în calitate de preşedinte al Comitetului de Salvare a Liceului Militar de Marină, şi l-am aşteptat pe ministrul Apărării de atunci, care întârzia să apară. Şi nu m-am abţinut să-i spun verde în faţă: Domnule Ministru, ai barbă lungă dar mintea scurtă!”
 
Ca orice istoric împătimit de adevăr şi dreptate, care nu se respectă îndeajuns dacă nu recurge la proba cu documente, a prezentat apoi colaje cu campania de presă susţinută atunci dar şi cea de dată recentă, pentru reînfiinţarea Colegiului. Nu a uitat să evoce, ca argumente forte ale performanţelor notabile de atunci, cele peste 50 de premii I la nivel judeţean şi naţional la olimpiadele şcolare, obţinute de cadeţii pe vremea când Liceul Militar de Marină ajunsese o bijuterie. “Domnule, şi după mersul pe stradă se cunoaşte un L.M.M.-ist! Am avut norocul reciproc - noi, profesorii, că eram tineri şi determinaţi să performăm iar voi, pentru că eraţi talentaţi şi ambiţioşi. Cum să nu fie o mândrie faptul când cei mai mulţi dintre elevii noştri ne-au depăşit! Domnilor, ne-aţi depăşit pentru că, probabil, şi noi am putut şi am ştiut cum să contribuim la formarea dumneavoastră”.
 
Cu regretul că între atâtea clase de matematică-informatică la viitorul Colegiu Militar Naţional “Alexandru Ioan Cuza” nu se regăseşte măcar o clasă de ştiinţe umaniste, care să formeze specialişti şi în alte domenii de care, cu siguranţă, Armata Română va avea nevoie, profesorul Ion Moiceanu şi-a reafirmat crezul său profesional: “Vreau şi am vrut întotdeauna, ca profesorul de Istorie, să fie întotdeauna pe scenă, cu condiţia să nu joace teatru!”
 
Dascăli de excepţie pentru nişte tineri excepţionali. Datorită cărora, am venit la mare la sufletul deschis, i-am scrutat orizonturile şi am luat viaţa în piept. Vorba lui Constantin Dănuţ Tomescu, “Suntem ceea ce suntem şi datorită dumneavoastră!”
 

Valuri de amintiri

 
Spuneam că Robert Nenciu a abordat într-o manieră originală derularea acestei revederi, lăsându-i la urmă pe absolvenţi. Care, întâmplător sau nu, în sală se grupaseră... pe clase. Unul câte unul au fost invitaţi să urce pe scenă, mai mult sau mai puţin actori în discurs dar milităroşi în prezentare, fără excepţie. Şi invocându-l, majoritatea, pe insistentul şi iscoditorul de talente colonel de muzică Ion Petrache, cel care trudea cu orice preţ - şi chiar reuşea! - să menţină constant corul liceului pe podiumul tuturor competiţiilor de profil.
 
L-am revăzut şi admirat, colegial şi mândru că am purtat aceeaşi uniformă şi matricolă în piept, alături de exuberanţa adolescenţei şi chemarea mării, pe Adrian Poiată, navigator pe tancuri.
 
Am aflat că tânărul Cosmin Ivan din clasa a XII-a C, care, la debutul său literar în paginile revistei liceului, declara: “Te iubesc mare! Te iubesc viaţă! Mă contopesc cu nisipul şi mă pierd în lumină. Ar trebui să fiu fericit.”, este astăzi căpitan-comandor în cadrul Forţelor Navale, şi are toate motivele să se considere un om împlinit şi fericit.
 
I-am admirat la scenă deschisă pe puntiştii Adrian Gavrilă şi Ioan Popa, pe şefii mecanici Florin Neş şi Laurenţiu Gabor; şi am aflat, cu încântare, că maistrul militar clasa I Florin Tianu este un vajnic scafandru de luptă EOD.
 
M-a binedispus umorul tipic moldovenesc al fostului consilier juridic Dan Costânceanu, “măritat”, cum zice el, hâtru, în Alba Iulia, astăzi şef al Inspecţiei de prevenire la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe “Unirea” al judeţului Alba.
 
Apoi inginerul Ovidiu Porojan, absolvent al Politehnicii, Cosmin Micu, plecat deja în primul său voiaj de comandant de cursă lungă, Petrişor Babic şi Horia Ciocan, administratori de firmă, ultimul plecat o vreme din ţară dar revenit acasă, pentru a plăti tribut educaţiei sale spartane de care a avut parte în liceu.
 
Tot absolvent al Politehnicii, Marius Bucur este, în prezent, şef al unei reprezentanţe auto, unde îl are, printre numeroşii clienţi, chiar şi pe fostul lor comandant de companie.
 
După ce şi-a căutat o vreme rostul în cadrul Forţelor Navale, în 2013 Sorin Câmpeanu s-a reprofilat şi-şi practică cu succes meseria în industria extractoare de petrol şi gaze.
 
Absolvent de Politehnică, Daniel Toader este inginer în mediul privat. Produs 100% al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, pilot de elicoptere din 2007 şi proaspăt absolvent al unui master în conducere la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” din Bucureşti, căpitan-comandorul Bogdan Curcă este locţiitor al comandantului Grupului 356 Elicoptere de la Tuzla din cadrul Flotilei 56 Fregate.
 
Mugurel Popa, căpitan-comandor la Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale din Constanţa, este printre ultimii colegi din promoţie aflat (încă) în căutarea unei jumătăţi...întregi.
 
Paul Cusmin a fost ultimul elev plutonier adjutant al Liceului Militar “Alexandru Ioan Cuza” şi şef al ultimei sale promoţii. La deschiderea anului de învăţământ 1997-1998 le spunea tuturor participanţilor la ceremonie: “Mai întâi doresc să mulţumesc pentru încrederea acordată şi declar că mă voi strădui să o îndeplinesc cu cinste, neprecupeţind nici un efort în ceea ce mă priveşte.
 
Parcurgerea anilor de liceu m-a făcut să înţeleg foarte bine viaţa elevului militar, ţelul pentru care suntem aici şi modalităţile prin care putem atinge acest ţel. În acest sens, aş dori ca anul care urmează să aducă tuturor satisfacţia muncii împlinite, mari succese pe linie profesională, militară şi sănătate.
Vorbind în numele elevilor acestui liceu, doresc să mulţumim doamnelor şi domnilor profesori pentru tot ceea ce am putut învăţa de la domniile lor şi pentru pasiunea pe care ne-au insuflat-o în munca de cercetare şi aflare a adevărului.
 
Mulţumim, de asemenea, tuturor cadrelor militare din liceu care, în toţi aceşti ani, ne-au călăuzit paşii spre viaţa de ofiţer şi, în acelaşi timp, de om şi cetăţean.
 
Mă adresez şi elevilor de anul I: Vă doresc mult succes în aprofundarea meseriei aleasă de voi înşivă şi, mai ales, să nu aveţi parte de greutăţile pe care noi le-am avut şi le-am depăşit.
În încheiere, rog ca, prin glasul meu, să primiţi angajamentul viitorilor absolvenţi de a obţine rezultate mai bune decât în anii anteriori în lupta noastră de a cuceri un loc în învăţământul superior militar, pentru a duce mai departe visul nostru: o carieră militară”. N-a avut parte de ea, dar este astăzi un IT-ist de succes.
 
Absolvent al Academiei Navale, Dănuţ-Constantin Tomescu a navigat pe portcontainere şi în prezent pe tancuri de gaze lichefiate. Victor Avram, supranumit “copilul lui Radu”, a avut un destin şi un parcurs sinuos. A făcut opt ani de facultate, a avut o viaţă tumultuoasă din punct de vedere intelectual - spune el, a călătorit mult şi în prezent este geolog, convins că “sigur mi-am descoperit vocaţia, lucrez în industria petrolieră, sunt explorator.”
 
Marcel Petrov a absolvit, în anul 2002, Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” din Braşov şi, din 2003, lucrează la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, ca navigator de bord pe “Hercules” C 130. “Sunt şi instructor şi am elevi pe care mă străduiesc să-i învăţ ceea ce am învăţat şi eu aici, în Liceul Militar de Marină.”
 
Adrian Keusch a evocat primul său contact cu maiorul Marian Radu, ale cărui prime cuvinte ar fi fost: “Elevule, de azi înainte eu sunt mama şi tatăl tău. Orice problemă ai avea, eu sunt aici să ţi-o rezolv”. Profesor de limba română fiind, şi el, la rândul său, încearcă să le transmită elevilor săi aceleaşi vorbe de duh, ca pe un sincer mesaj de încredere şi solidaritate.
 
Ultimul care a încheiat sesiunea de confesiuni, cu amintiri dintre cele mai picante, de la schimbatul uşii sparte sau înlocuirea unui geam spart de la sala de studiu, în urma unui colocviu nocturn asezonat cu muzică disco şi stimulente bahice, spre disperarea locotenenţilor-comandori Anton Butnaru şi Viorel Orzu sau a locotenentului ing. Alexandru Bărăităreanu, a fost Robert Nenciu. Care, după mai multe tatonări, în cele din urmă, a renunţat să se facă aviator. Jurnalist cu un stagiu de două decenii la cotidianul “Telegraf” şi ca reporter special la Neptun TV, are în palmares experienţa a două misiuni în teatrele de operaţii, dintre care una în Afganistan. A savurat din plin satisfacţiile şi provocările unei profesii care-ţi oferă, dincolo de celebritate, şi momente unice în viaţă. Cum a fost, de altfel, şi statutul de şef de cabinet al prefectului judeţului Constanţa, în 2014.
 
Cu ocazia unui interviu luat, pe 22 iulie 2017, actualului ministru al Apărării Naţionale Mihai Fifor, pe vremea când acesta încă nu aspira la această demnitate, i-a înmânat acestuia o petiţie a unui parlamentar constănţean, pledând, în cunoştinţă de cauză, pentru reînfiinţarea Colegiului Militar Naţional “Alexandru Ioan Cuza”. Şi nu mică i-a fost mirarea când, după investire, şeful de cabinet al acestuia l-a sunat să-i comunice că domnul Fifor a luat în serios această iniţiativă şi va dispune demararea procedurii de înfiinţare a Colegiului Militar la Constanţa.
 
Evocând, printre multe altele, tradiţia celor 1000 de zile de la intrarea în liceu, marcată, în anul terminal, cu repercusiuni imprevizibile asupra cadeţilor din anii inferiori, Robert a concluzionat, ca pentru sine şi ei toţi: “Liceul Militar de Marină ne-a format ca oameni, ne-a definit caracterele şi ne-a convins că în viaţă nimic nu se obţine fără muncă şi fără sacrificii. În L.M.M. am învăţat să supravieţuim şi mai ales să lucrăm în echipă atunci când viaţa ne-a pus la grea încercare”.
 
Desigur, ar mai fi enorm de multe lucruri de spus despre ei şi aspiraţiile şi amintirile lor plămădite şi lansate la apă în cartierul Coiciu. Multe dintre acestea se vor fi continuat pe acelaşi ton cordial şi cu aceeaşi vervă a umorului sănătos la agapa de la unul din restaurantele din Satul de vacanţă. Altele au circulat în mediul on-line, între norocoşii prezenţi la întâlnire şi colegii răspândiţi în cele patru zări.
              O întâlnire de suflet a unei promoţii de cadeţi, deveniţi ei înşişi, după 20 de ani, oameni între oameni. Şi o mare de gânduri bune şi amintiri plăcute, care se vor multiplica de fiecare dată, la viitoarele întâlniri. Între fluxul şi refluxul unor vieţi temerar începute la un ţărm al viselor de adolescent şi împlinite de destinul fiecăruia în parte, în zodia şi sub semnul inţiatic al ancorei L.M.M.-iste.
 
Paradoxal, nimeni nu a rostit sau insinuat vreo urmă de regret. După 20 de ani, doar marea, poate, să aibă remuşcări. Că nu toţi sunt ai ei, acolo, departe, în largul său necuprins de atâtea vise şi copleşit de valuri de amintiri...
 
Bibliografie:
 
“Catarge la orizont”, număr aniversar editat cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la înfiinţarea Liceului Militar “Alexandru Ioan Cuza” 1950-1955
“Catarge la orizont”, revistă de creaţie literară şi artistică a elevilor Liceului Militar “Alexandru Ioan Cuza”, Anul XVIII, nr. 1/1997
Profesor Mariana Graur, contraamiral George Petre, “Monografia Liceului Militar “Alexandru Ioan Cuza”, Constanţa, 1995
 
Sursa foto: Marian Moşneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemă, ci și un standard de viață“ (galerie foto)

Tovarăşul domn amiral Aghiotantul şi nonagenarul (galerie foto)