Lumea marinarilor Comandanții unici ai Portului Constanța (III) Teofil Pop, inginer, atașat militar
Lumea marinarilor: Comandanții unici ai Portului Constanța (III) Teofil Pop, inginer, atașat militar
12 Nov, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
4456
Marime text
Succesorul căpitanului de rangul 1 ing. Ioan Pasidea la comanda Comandamentului portului Constanța a fost căpitanul de rangul 1 ing. Teofil Pop, născut la 1 februarie 1941, în satul Rus, comuna Dumbrăviţa, judeţul Maramureş.
Fiul Domnicăi şi al lui Ioan Pop, Teofil Pop a absolvit şcoala generală (1955), Liceul Militar „Ştefan cel Mare” (1959), Şcoala Militară Superioară de Marină (1963) și Facultatea de Automatică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti (1972).
A urcat treptele ierarhiei militare de la gradul de locotenent (23 august 1963), locotenent-major (30 decembrie 1966), căpitan-locotenent (30 decembrie 1971), căpitan de rangul 3 (9 mai 1977), căpitan de rangul 2 (30 decembrie 1982) la cel de căpitan de rangul 1 (22 decembrie 1989).
Acolo unde navele prind viață
Și-a început cariera în cadrul Divizionului 133 Vedete Mangalia, în calitate de comandant Unitate de Luptă Artilerie pe vedeta nr. 2 (23 august 1963 - 25 ianuarie 1964), comandant Unitate de Luptă Navigaţie pe vedeta nr. 1 (25 ianuarie 1964 - 12 septembrie 1966), respectiv ofiţer secund şi comandant al vedetei 71 (12 septembrie 1966 - 25 septembrie 1967).
După absolvirea Facultății de Automatică, a fost numit inginer tehnolog la Serviciul Tehnic (15 iulie 1972 - 19 aprilie 1974), şef al Atelierului Mecano-energetic (19 aprilie 1974 - 1 ianuarie 1976), şef al Secţiei Mecano-energetice (1 ianuarie 1976 - 12 ianuarie 1979), inginer-şef (12 ianuarie 1979 - 24 martie 1980) şi director al Şantierului Naval Mangalia (24 martie 1980 - 4 martie 1988).
Ca urmare a muncii specifice de cercetare, a devenit autorul inovaţiei „Transformarea navei uzină electrică în navă puitor de mine şi remorcher” (Certificatul de inovator nr. 253/14 august 1981).
În Notarea de serviciu pe anul 1986 primea numai aprecieri elogioase:
„În funcția de director al Șantierului Naval Mangalia, ofițerul a depus eforturi deosebite și a condus cu multă competență și eficacitate întreaga activitate, realizând integral planul de producție la toți indicatorii fizici și economici, ca urmare a corectei programări și permanentei urmăriri a execuției sortimentelor planificate, a creșterii gradului de utilizare a capacităților de producție, aplicând integral măsurile prevăzute în etapa I de modernizare a producției.
A exercitat o coordonare fermă a tuturor compartimentelor funcționale și de producție, fără a accepta nici un rabat de la îndeplinirea atribuțiilor funcționale.
A manifestat în permanență inițiativă și tenacitate în impulsionarea și activizarea colaboratorilor din întreprindere sau de la cele furnizoare, pentru învingerea greutăților cu care s-a confruntat.
Șantierul Naval a preluat și executat lucrări complexe și cu grad înalt de finisare, nefinalizate în măsură corespunzătoare de alt șantier cu multă experiență. [...]
Datorită pregătirii profesionale vaste, în anul 1986 a fost solicitat și pentru activități deosebit de importante privind dotarea Marinei Militare.”.
Un an mai târziu, șeful său nemijlocit evidenția faptul că „Pe funcția pe care o îndeplinește, ofițerul a condus cu multă competență și maximă exigență activitatea unității, rezultatele obținute în muncă fiind foarte bune.
Aceste rezultate, materializate prin realizarea integrală a sarcinilor de plan la toți indicatorii, se datorează și capacității deosebite de analiză și sinteză a ofițerului, stilului de muncă participativ al acestuia, mobilizării întregului personal cu funcții de conducere în rezolvarea exemplară a sarcinilor, inițierii de acțiuni care, în final, au condus la rezolvarea unor probleme dificile cu care s-a confruntat șantierul în anul 1987.
A răspuns cu promptitudine la toate cererile Marinei Militare, organizând repararea sau modernizarea peste plan a numeroase nave de importanță deosebită, la un înalt nivel calitativ.”.
În fruntea Comandamentului unic al portului Constanța
Prin Decretul nr. 25/1988, căpitanul de rangul 2 ing. Teofil Pop a fost numit comandant unic al portului Constanța, funcție pe care a exercitat-o în perioada 4 martie 1988 - 12 aprilie 1990.
În Notarea de serviciu pe anul 1988, șeful său nemijlocit aprecia:
„În funcția de comandant unic și șef al Comandamentului Portului Constanța, căpitanul de rangul 2 ing. Pop Ioan Teofil în anul 1988 și-a desfășurat activitatea urmărind aplicarea sarcinilor reieșite din directivele de partid și de stat, precum și din orientările izvorâte din cuvântările secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, cu ocazia analizelor în cadrul ședințelor de lucru ale Comitetului Politic Executiv și ale Plenarelor Comitetului Central al Partidului.
A coordonat corespunzător activitatea portului Constanța în vederea utilizării integrale a capacităților portuare și mijloacelor de transport pentru asigurarea condițiilor optime de realizare a traficului de mărfuri import-export și tranzit.
S-a preocupat permanent de urmărirea realizării sarcinilor de plan, luând decizii operative pentru impulsionarea traficului portuar, vizând îndeplinirea ritmică a indicatorilor de plan.
A condus cu competență și spirit de răspundere aparatul său de lucru, fiind intransigent față de aspectele negative apărute în activitatea desfășurată de întregul colectiv.”.
În diplomația militară
După Revoluția din decembrie 1989, căpitanul de rangul 1 ing. Teofil Pop a fost promovat şef al Secţiei a 8-a în Direcţia Informaţii (12 aprilie 1990 - 4 ianuarie 1991).
Ulterior a fost desemnat ataşat militar aero şi naval al României în Spania, funcție pe care a îndeplinit-o între 4 ianuarie 1991 și 4 octombrie 1992.
În aprecierea de serviciu pe anul 1990, colonelul Decebal Ilina, locțiitorul șefului Direcției Cercetare a Armatei aprecia:
„În prima parte a anului 1990 ofițerul a îndeplinit funcția de comandant unic al portului Constanța, activitate deosebit de complexă și de dificilă, care l-a obligat pe ofițer să-și pună în evidență calitățile sale de bun organizator și conducător.
După mutarea în cadrul Direcției Cercetare a Armatei a fost numit în funcția de șef de secție, unde s-a acomodat și integrat rapid, îndeplinindu-și cu rezultate foarte bune sarcinile și misiunile încredințate.
Compartimentul pe care l-a condus a obținut rezultate foarte bune, cunoscând o anumită îmbunătățire activitatea de evidență și mânuire a documentației, cât și o creștere a calității lucrărilor și materialelor întocmite.
Ofițerul are o foarte bună pregătire militară, tehnică și de specialitate și un nivel de cultură generală apreciabil, calități ce-i permit să se acomodeze rapid în locuri de muncă diferite și să se facă plăcut în cadrul colectivelor respective.
Este disciplinat, respectuos, politicos, corect, devotat, cu multă inițiativă și foarte bun camarad.
Are înclinații și calități pentru activitatea de relații, ceea ce-i va permite să fie un bun atașat militar, funcție pentru care s-a pregătit cu multă conștiinciozitate, însușindu-și corespunzător, din punct de vedere teoretic, problemele specifice activității în exterior pe linie de atașatură militară.
Ofițer inteligent, sănătos, viguros fizic, cu multă putere de muncă, cu inițiativă, cu o comportare demnă în familie și societate.
A depus eforturi susținute, obținând rezultate foarte bune în însușirea limbii spaniole într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Ofițer foarte bun și de perspectivă.”.
În calitate de atașat militar, aero și naval al României în Spania, „Ofițerul dispune de o foarte bună pregătire militară și de cultură generală, cunoscând și aplicând în practică regulamentele militare și instrucțiunile de specialitate necesare îndeplinirii atribuțiilor funcționale – sublinia în Aprecierea de serviciu pe anul 1991 colonelul Laurențiu Sbera, șeful Secției I.
Acordă, în continuare, atenție perfecționării pregătirii sale sub toate aspectele.
Pentru a se situa la nivelul cerințelor care se impun pe linia muncii complexe de la post, se documentează permanent asupra problemelor specifice, pe care se străduiește să le rezolve corespunzător.
Manifestă interes pentru studiul fenomenelor militare și politico-militare internaționale.
Dispune de experiență în activitatea de relații și pe această bază acționează cu responsabilitate și perseverență pentru reprezentarea Armatei Române în străinătate și pentru rezolvarea raporturilor bilaterale cu forțele armate ale țării de acreditare.
Are o fire echilibrată și stăpânire de sine, disciplinat, meticulos, multă putere de muncă și comportare demnă în familie și societate.
Cunoaște corespunzător limba spaniolă și continuă studiul pentru perfecționarea cunoștințelor în acest domeniu.
Activitatea specifică presupune din partea ofițerului o analiză mai profundă în scopul desprinderii esențialului și adoptării soluțiilor optime, precum și al ridicării nivelului calitativ al lucrărilor pe care le întocmește.
Starea generală de sănătare este bună, apt pentru eforturi fizice și intelectuale.
Dispune de competența necesară îndeplinirii funcției și este preocupat permanent și manifestă interes pentru executarea atribuțiilor funcționale.
Ofițer foarte bun.”.
Din nou în portul Constanța
În perioada 4 octombrie 1992 - 14 iunie 1993, căpitanul de rangul 1 ing. Teofil Pop a activat în calitate de consilier la Administraţia Portului Constanţa.
„De la data detașării ocupă postul de consilier pe lângă directorul general al APC - R.A. (Vasile Pistolea – n.n.), calitate în care a dat dovadă de capacitate de adaptare a cunoștințelor acumulate anterior la situațiile noi apărute – se menționează în Aprecierea de serviciu pe anul 1992.
În această perioadă a făcut dovada unui spirit organizatoric deosebit, îndeplinind integral, la timp și de calitate sarcinile ce i-au fost date.
A avut o conduită demnă și corectă în relațiile de serviciu.
Apreciem ca foarte bună întreaga activitate desfășurată în perioada de când a fost detașat în cadrul APC - R.A.
Deoarece ofițerul a îndeplinit funcții de conducere în portul Constanța în perioada 1988 – 1990, apreciem ca oportună menținerea și în viitor în poziția de detașat la Administrația Portului Constanța – R.A.”.
Între 14 iunie 1993 și 4 octombrie 1994 a fost director general al S.C. „Sorena” S.A. Constanţa.
În aprecierea de serviciu pe anul 1993, inginerul Șerban Petru Mihăilescu, secretar de stat și șef al Departamentului Transporturi Navale preciza:
„În perioada 1 ianuarie 1993 – 14 iunie 1993, ofițerul a îndeplinit funcția de consilier la Administrația Port – Regie Autonomă Constanța, unde s-a achitat în condiții foarte bune de sarcinile ce i-au revenit, elaborând un studiu privind dotarea portului Constanța cu mijloace de intervenție în caz de poluare cu reziduuri petroliere a bazinului portuar și a participat la redactarea unor proiecte de acte normative privind activitatea portuară.
Începând cu data de 14 iunie 1993, prin Hotărârea Consiliului Împuterniciților Mandatați și statului nr. 8/24 mai 1993, a fost numit director general și președinte al Consiliului de Administrație al S.C. SORENA S.A., din subordinea Departamentului Transporturi Navale, unitate specializată în executarea lucrărilor de construcții și reparații nave și utilaje portuare.
În această funcție, urmare a profesionalismului de abordare a problemelor cu care s-a confruntat societatea, în condițiile puternicei concurențe de pe piața reparatorilor și a blocajului economico-financiar, a încheiat cu CNM ROMLINE S.A. un contract de bare-boat, prin care S.C. SORENA S.A. a preluat spre exploatare două nave, «Calafat» și «Roman», în contul datoriei CNM ROMLINE S.A. către S.C. SORENA S.A.; a încheiat contracte de asociere cu șapte societăți cu capital privat, desprinse din S.C. SORENA S.A., a căutat soluții pentru acordarea integrală a salariilor personalului societății conform contractului colectiv de muncă, negociat cu Sindicatul Liber SORENA și semnat tot în această perioadă.
Cele câteva aspecte prezentate dovedesc interesul prezentat de dl. ing. Teofil Pop încă de la angajare pentru a găsi căile de ieșire din blocajul economico-financiar în vederea pregătirii condițiilor de privatizare.
Apreciez întreaga activitate desfășurată de dl. căpitan de rangul 1 ing. Pop Teofil în anul 1993 cu calificativul FOARTE BINE.”.
Din nefericire, ofițerul s-a stins prematur din viață la 4 octombrie 1994, la Constanţa, la numai 53 de ani, în urma unui infarct miocardic.
Pentru activitatea merituorie, de-a lungul carierei sale a fost distins cu Medalia „Meritul Militar” clasele a II-a (1968) şi I (1973) şi Ordinele „Meritul Militar” clasele a III-a (1979), a II-a (1984) şi I (1989).
Bibliografie:
Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
Citește și:
Lumea marinarilor Comandanții unici ai Portului Constanța (II). Ioan Pasidea, inginer militar
Pentru activitatea merituorie, de-a lungul carierei sale a fost distins cu Medalia „Meritul Militar” clasele a II-a (1968) şi I (1973) şi Ordinele „Meritul Militar” clasele a III-a (1979), a II-a (1984) şi I (1989).
Bibliografie:
Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
Citește și:
Lumea marinarilor Comandanții unici ai Portului Constanța (II). Ioan Pasidea, inginer militar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii