Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Lumea marinarilor Ctitorii primului muzeu naţional din Dobrogea. Muzeul Marinei Române, Mangalia, 1965 (galerie foto)
Lumea marinarilor: Ctitorii primului muzeu naţional din Dobrogea. Muzeul Marinei Române, Mangalia, 1965 (galerie
25 Oct, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
4689
Marime text
4689
Marime text
Preocupările pentru înființarea unui Muzeu al Marinei Române, reprezentativ pentru activitatea profesională și prestigiul național și internațional al breslei marinarilor români, încep să prindă contur abia la începutul secolului al XX-lea.
Primele expoziții marinărești
Astfel, la 30 decembrie 1919, Ordinul Comandantului Marinei Militare nr. 282, dat cu prilejul scoaterii din serviciu a unui număr de zece nave militare, solicita Diviziei de Mare și Diviziei de Dunăre să fie demontate de pe aceste bastimente aparate de navigație, diverse agregate și categorii de armament naval pentru a fi expuse într-un viitor muzeu.
Cu aceste obiecte s-a constituit Secțiunea Marină din cadrul Muzeului Militar Național, înființat prin Înaltul Decret nr. 6064 din 18 decembrie 1923.
Dar această soluție nu a satisfăcut câtuși de puțin visul iubitorilor de ape și marină, care își doreau un muzeu numai al lor.
În septembrie 1932, comandorul Eugeniu Botez, alias Jean Bart, impresionat de preocuparea pe care vecinii noștri ruși și bulgari o manifestau pentru “cunoașterea și propaganda mării”, concretizată prin înființarea de acvarii și muzee maritime în cele două țări, se întreba: “Cum, noi nu putem avea la Constanța asemenea instituții?”.
După părerea ilustrului ofițer de marină și scriitor, adevăratul muzeu maritim, științific, tehnic și istoric trebuia înființat la Constanța, principalul port al țării, unde se perindau anual mii și mii de vizitatori, excursioniști și colonii școlare.
“Toată această lume – consemna acesta în paginile revistei “România maritimă și fluvială” - atrasă de orizontul Mărei, va învăța într-o oră petrecută la Muzeul Maritim, lucruri ce nici în școală și nici în viață nu au putința să le învețe.”.
În același an, contraamiralul Ioan Bălănescu (1878 - 1946), vicepreședinte de drept al Ligii Navale Române (L.N.R.) și președinte al Secției din Constanța, a inițiat aici înființarea unui Muzeu al Marinei, donând și primele obiecte din partea Diviziei de Mare.
Expoziția a fost organizată în spațiul ocupat de Liga Navală Română, în clădirea fostului Hotel „Carol”, cumpărat de Marina Militară pentru a fi transformat în Comandament și care funcționa în acel moment ca hotel militar.
Activitățile menite să facă mai amplu cunoscută istoria Marinei, care au subliniat, de altfel, prin efectele lor, interesul publicului pentru acest domeniu specific, au cunoscut, însă, o arie mult mai largă de desfășurare.
În toamna anului 1936 a fost organizată în Capitală prima expoziție marinărească la nivel național. Deschisă publicului în perioada 15 septembrie - 21 octombrie, expoziția a fost dedicată împlinirii a 40 de ani de la inaugurarea oficială a Serviciului Maritim Român.
Vizitată de peste 40000 de oameni, ea a fost o reușită la care au contribuit Marina Militară, SALVAMAR, Yacht Clubul Regal Român, Liga Navală Română, Navigația Fluvială Română, Serviciul Maritim Român, Cercetașii marinari, Școala de Piscicultură, Șantierele “Neptun” din Constanța, “Nautica” din Reghin, “România” din Brăila, Societatea “Orizontul” din Constanța, precum și unele societăți străine de navigație pe Dunăre.
În iunie 1938, Federația Română de Sporturi Nautice, în colaborare cu Oficiul Național de Turism și cu sprijinul Ligii Navale Române, al instituțiilor de navigație deja menționate și al unor case constructoare de ambarcațiuni din țară și străinătate, a organizat în București o expoziție de turism și sporturi nautice. Prin exponatele etalate: șalupe de mare viteză, bărci universale, yole, caice, skifuri, giguri, motoare marine de diferite mărimi ș.a., expoziția poate fi considerată o etapă pregătitoare în realizarea unui viitor muzeu al Marinei.
Un alt proiect lansat de comandorul Virgil-Alexandru Dragalina, încurajat și susținut de Liga Navală Română, a fost făcut public de revista „Marea Noastră”:
Cu aceste obiecte s-a constituit Secțiunea Marină din cadrul Muzeului Militar Național, înființat prin Înaltul Decret nr. 6064 din 18 decembrie 1923.
Dar această soluție nu a satisfăcut câtuși de puțin visul iubitorilor de ape și marină, care își doreau un muzeu numai al lor.
În septembrie 1932, comandorul Eugeniu Botez, alias Jean Bart, impresionat de preocuparea pe care vecinii noștri ruși și bulgari o manifestau pentru “cunoașterea și propaganda mării”, concretizată prin înființarea de acvarii și muzee maritime în cele două țări, se întreba: “Cum, noi nu putem avea la Constanța asemenea instituții?”.
După părerea ilustrului ofițer de marină și scriitor, adevăratul muzeu maritim, științific, tehnic și istoric trebuia înființat la Constanța, principalul port al țării, unde se perindau anual mii și mii de vizitatori, excursioniști și colonii școlare.
“Toată această lume – consemna acesta în paginile revistei “România maritimă și fluvială” - atrasă de orizontul Mărei, va învăța într-o oră petrecută la Muzeul Maritim, lucruri ce nici în școală și nici în viață nu au putința să le învețe.”.
În același an, contraamiralul Ioan Bălănescu (1878 - 1946), vicepreședinte de drept al Ligii Navale Române (L.N.R.) și președinte al Secției din Constanța, a inițiat aici înființarea unui Muzeu al Marinei, donând și primele obiecte din partea Diviziei de Mare.
Expoziția a fost organizată în spațiul ocupat de Liga Navală Română, în clădirea fostului Hotel „Carol”, cumpărat de Marina Militară pentru a fi transformat în Comandament și care funcționa în acel moment ca hotel militar.
Activitățile menite să facă mai amplu cunoscută istoria Marinei, care au subliniat, de altfel, prin efectele lor, interesul publicului pentru acest domeniu specific, au cunoscut, însă, o arie mult mai largă de desfășurare.
În toamna anului 1936 a fost organizată în Capitală prima expoziție marinărească la nivel național. Deschisă publicului în perioada 15 septembrie - 21 octombrie, expoziția a fost dedicată împlinirii a 40 de ani de la inaugurarea oficială a Serviciului Maritim Român.
Vizitată de peste 40000 de oameni, ea a fost o reușită la care au contribuit Marina Militară, SALVAMAR, Yacht Clubul Regal Român, Liga Navală Română, Navigația Fluvială Română, Serviciul Maritim Român, Cercetașii marinari, Școala de Piscicultură, Șantierele “Neptun” din Constanța, “Nautica” din Reghin, “România” din Brăila, Societatea “Orizontul” din Constanța, precum și unele societăți străine de navigație pe Dunăre.
În iunie 1938, Federația Română de Sporturi Nautice, în colaborare cu Oficiul Național de Turism și cu sprijinul Ligii Navale Române, al instituțiilor de navigație deja menționate și al unor case constructoare de ambarcațiuni din țară și străinătate, a organizat în București o expoziție de turism și sporturi nautice. Prin exponatele etalate: șalupe de mare viteză, bărci universale, yole, caice, skifuri, giguri, motoare marine de diferite mărimi ș.a., expoziția poate fi considerată o etapă pregătitoare în realizarea unui viitor muzeu al Marinei.
Un alt proiect lansat de comandorul Virgil-Alexandru Dragalina, încurajat și susținut de Liga Navală Română, a fost făcut public de revista „Marea Noastră”:
„Trecutul nu poate fi – nici nu trebuie – rupt de viitor. În filele lui găsim strădaniile înaintașilor, rezultatele muncii și experienței lor, îndrumătoare pentru viitor.
Iar când este vorba de Marină, putem spune că ea are un trecut glorios, care trebuie să fie cunoscut.
Navele au însă și ele o viață, le vine și lor vremea, dacă nu s-au dus la fund, să fie vândute ca fier vechi, spre a se întoarce în cuptoarele uzinelor.
Cine-și va mai reaminti de prima noastră navă de pasageri «Cobra», care era cu zbaturi? De «Meteor» naufragiat, de eleganta «Principesa Maria», de «Medeea», de «Turnu Severin», de «Împăratul Traian»?
Tânărul subdirector al S.M.R. –ului, dl. comandor V. Dragalina, a avut fericita idee de a reînvia acest trecut glorios, adunând tot materialul care să formeze baza unui Muzeu al Marinei, una din preocupările Ligii Navale.
Se va reconstrui salonul de muzică al vaporului «Principesa Maria», o capodoperă de sculpturi și picturi. Se va aduna tot ce poate reaminti istoricul navigației.
Dar mai ales se va reface istoricul tuturor navelor noastre dispărute, cu fotografii care să redea trecutul lor.
În această frumoasă și migăloasă operă trebuie ajutat însă de toți care au fost legați cu acest trecut.
De aceea, Liga Navală, în numele ințiatorului, roagă pe toți foștii comandanți, ofițeri sau mecanici, șefi de echipaje, maiștri, a trimite dlui comandor Dragalina orice documente, fotografii, obiecte care ar fi în legătură cu vapoarele pe care au fost îmbarcați.
Învită călduros familiile celor decedați a contribui, în același sens, pentru ca memoria celor dispăruți să fie la loc de cinste în istoricul navei respective.
Domnii comandanți în special sunt rugați a-și trimite câte o fotografie de fiecare vas comandat, dacă se poate din acele vremuri.
Nu ne îndoim că cu toții vor răspunde la acest apel, care va scoate în relief aportul marinarilor noștri la opera de propășire a țării.”.[1]
Din păcate, aceste strădanii salutare nu au depășit însă stadiul unor modeste încercări, concretizate prin simpla etalare de obiecte și documente specifice domeniului.
Proiecte postbelice
Primul Muzeu al Marinei Române a fost inaugurat abia la 25 octombrie 1965, în orașul Mangalia, principala bază navală a României, fiind, aproape în exclusivitate, rezultatul activității neobosite a doi mari iubitori de istoria navigației, căpitanii de rangul 1 Dan Nicolaescu și Filaret Popescu.
Conform Ordinului MC 01244 din 25 septembrie 1958, între 15 septembrie 1958 și 18 ianuarie 1964 căpitanul de rangul 1 Dan Nicolaescu a fost șef al Muzeului Militar al Comandamentului Marinei Militare, pe timpul cât acesta a funcționat în garnizoana Mangalia.
În Foaia de notare pe intervalul de timp de la 5 august 1959 la 15 iulie 1960, căpitanul de rangul 1 Iosif Pricop, șeful Direcției Politice și membru militar în Consiliul Militar al Comandamentului Forțelor Maritime Militare, aprecia că
Conform Ordinului MC 01244 din 25 septembrie 1958, între 15 septembrie 1958 și 18 ianuarie 1964 căpitanul de rangul 1 Dan Nicolaescu a fost șef al Muzeului Militar al Comandamentului Marinei Militare, pe timpul cât acesta a funcționat în garnizoana Mangalia.
În Foaia de notare pe intervalul de timp de la 5 august 1959 la 15 iulie 1960, căpitanul de rangul 1 Iosif Pricop, șeful Direcției Politice și membru militar în Consiliul Militar al Comandamentului Forțelor Maritime Militare, aprecia că
„În funcția ce o îndeplinește, ofițerul depune mult interes pentru procurarea și pregătirea materialelor și exponatelor necesare organizării Muzeului Forțelor Maritime Militare.
Este un ofițer activ, cu multă voință și consecvent în muncă, reușește să îndeplinească la timp responsabilitățile încredințate.
În colectivul de redactare a istoricului Marinei Militare a dovedit multă preocupare pentru strângerea documentelor, studierea lor și redactarea lucrării. […]
Ofițerul nu a putut să-și îndeplinească sarcina principală – organizarea muzeului – din cauză că nu a putut rezolva încă problema localului. Lipsa localului și a unor materiale necesare încă organizării muzeului împiedică pe ofițer de a desfășura în totalitate activitățile cerute de funcția ce o deține.”[2].
Pe 18 ianuarie 1964 a fost trecut în rezervă.
Cu raportul nr. 760 din 24 octombrie 1970, căpitanul de rangul 1 Ioan Pascu, primul director al Muzeului Marinei Române, informa șeful de stat major al Marinei Militare: ,,În timpul cât a deținut funcția de șef al Muzeului Marinei, căpitanul de rangul 1 (r) Nicolaescu Dan a adunat materiale și documente, în scopul înființăriii Muzeului Marinei Române.
În acest scop, timp de mai mulți ani a studiat documentele și arhivele de la Căpităniile porturilor, Arhivele Statului din orașele dunărene, Constanța, referitoare la Marină de la Academia R.S.R., organizarea și tematicile a 63 de muzee din țară.
În timpul studiului, a întocmit fișe despre conținutul documentelor văzute, așezându-le pe ani în bibliorafturi, păstrându-le acasă.
În perioada amintită, căpitanul de rangul 1 (r) Nicolaescu Dan a adunat de la marinarii pensionari și activi numeroase lucrări de literatură și de specialitate din trecutul Marinei Române, ca de exemplu revistele ,,Marea Noastră”, editate de Liga Navală Română, ,,Istoria Marinei Române” de locotenent-comandorul Constantin Ciuchi, ediția 1905, ,,Manualul Gabierului” din 1881, ,,Anuarele Marinei” întocmite anual cu personalul activ și de rezervă al Marinei Militare și Comerciale, rapoartele privind traficul marinei comerciale la Dunăre și mare, precum și cărți de tactică navală, specialitate și tehnică.
Din relatările căpitanului de rangul 1 (r) Nicolaescu Dan rezultă că în perioada când s-au ars bibliotecile din Marina Militară, dânsul a salvat o parte din acestea, păstrându-le la locuința sa.”[3].
În anul 1979 a publicat împreună cu căpitanul de rangul 3 (r) prof. dr. Nicolae Bîrdeanu, la Editura Științifică și Enciclopedică, volumul „Contribuții la istoria Marinei Române. Vol. I din cele mai vechi timpuri până în 1918”, cea mai valoroasă lucrare de istorie navală postbelică.
Căpitanul de rangul 1 Dan Nicolaescu s-a stins din viață în anul 1982, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Militar din Capitală.
Căpitanul de rangul 1 Filaret Popescu (n. 31 decembrie 1926, Tereblecea, fostul jud. Rădăuți – d. 20 noiembrie 2005, Constanța) avea să fie primul comandant al Muzeului Marinei Române din Mangalia, între 17 septembrie 1964 și 15 august 1969.
Potrivit mărturiilor sale, primele exponate
Căpitanul de rangul 1 Dan Nicolaescu s-a stins din viață în anul 1982, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Militar din Capitală.
Căpitanul de rangul 1 Filaret Popescu (n. 31 decembrie 1926, Tereblecea, fostul jud. Rădăuți – d. 20 noiembrie 2005, Constanța) avea să fie primul comandant al Muzeului Marinei Române din Mangalia, între 17 septembrie 1964 și 15 august 1969.
Potrivit mărturiilor sale, primele exponate
„Erau tunuri, mitraliere, mine, puști scoase de pe nave în 1919 – 1920, după Primul Război Mondial. Navele au fost casate, iar piese, inițial, s-au depozitat la Muzeul Militar Național din București.
În șapte locuri au fost mutate piesele, iar în 1961 au ajuns la Mangalia, odată cu mutarea Comandamentului.
S-a dorit o instituție după modelul muzeelor de profil din Anglia, Franța și Italia. Viceamiralul ing. Grigore Marteș m-a însărcinat să fac muzeul, deși unii, la acea vreme, s-au împotrivit.”[4].
Conform confesiunilor regretatului căpitan de rangul 1 Filaret Popescu,
„Ceremonia de inaugurare s-a desfășurat în curtea acestuia, în prezența a 800 de marinari, cuvântul de deschidere fiind rostit de șeful de stat major al Marinei Militare Române, contraamiralul Victor Bogdan, care a tăiat și panglica inaugurală.
Muzeul Marinei s-a constituit în 13 săli, într-o baracă din lemn, pe malul lacului Mangalia, din ordinul expres al comandantului Marinei Militare, viceamiralul ing. Grigore Marteș.
Misiunea de amenajare, pentru prima dată în istoria Marinei Române, a muzeului i-a revenit comandorului Filaret Popescu, care împreună cu un subofițer, un civil și un soldat, au început organizarea expoziției de bază, atât în interior cât și în exterior.
Durata organizării și expunerii a fost de șapte luni, cu o bază materială destul de valoroasă. De fapt, a fost o testare a ceea ce privește istoria Marinei Române de către Comandament, Minister, Direcția Muzeelor din Ministerul Culturii și Secția Militară a P.C.R.”[5].
,,De atunci au început să vină amirali bătrâni să doneze documente, medalii vechi, ordine, în timp ce eu adunam material de la unități militare.
Prin ’68, a venit Nicolae Ceașescu, invitat la Ziua Marinei, și a dorit să viziteze și muzeul. I s-a spus că nu se poate, deoarece este într-o baracă și nu se ridică la nivelul unei vizite prezidențiale.
Și atunci, s-a luat decizia de a se muta instituția la Constanța. S-a muncit zi și noapte pentru amenajarea acestui muzeu, ceea ce alții au făcut în ani de zile, noi am făcut în câteva luni. Machete, vitrine, uniforme de la Fondul Plastic, treaba a mers bine.”[6].
Muzeul a început să fie vizitat inițial de către militarii în termen, cadrele militare și familiile acestora, elevi ai liceelor și școlilor militare, precum și de numeroase personalități, printre care și generalul Emil Bodnăraș, care, la rândul său, a informat conducerea țării.
Acest nucleu avea să se îmbogățească an de an cu obiecte provenite, în special, de pe navele Marinei Militare dezafectate după al Doilea Război Mondial: armament, mașini și motoare navale, documente, literatură, fotografii și memorialistică donate de foști ofițeri de marină sau urmașii acestora, precum și vestigii arheologice subacvatice, identificate de viitorul comandor Constantin Scarlat și colaboratorii săi.
Între anii 1966 și 1968, Muzeul Marinei de la Mangalia a fost vizitat de peste 5000 de persoane, majoritatea marinari militari.
În primăvara anului 1969 aceste eforturi au primit recunoașterea binemeritată. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1127 din 29 mai 1969[7], Muzeul Marinei Române a fost autentificat ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, prin specificul său, unicat în țară.
Transferat la Constanța, cu patrimoniul mult îmbogățit, muzeul s-a redeschis la 3 august 1969, în clădirea care-l adăpostește și astăzi, situată în strada Traian nr. 53, ea însăși cu o simbolistică aparte pentru istoria Marinei Române, ca fost sediu al Școlii Navale.
După mutarea instituției la Constanța, în actuala locație, căpitanul de rangul 1 Filaret Popescu a activat ca locțiitor al șefului Muzeului (1969 – 1974), respectiv șef al Secției de Istorie a Marinei (1974 – 1982), până la 2 august 1982, când a fost trecut în rezervă.
Bibliografie:
Acest nucleu avea să se îmbogățească an de an cu obiecte provenite, în special, de pe navele Marinei Militare dezafectate după al Doilea Război Mondial: armament, mașini și motoare navale, documente, literatură, fotografii și memorialistică donate de foști ofițeri de marină sau urmașii acestora, precum și vestigii arheologice subacvatice, identificate de viitorul comandor Constantin Scarlat și colaboratorii săi.
Între anii 1966 și 1968, Muzeul Marinei de la Mangalia a fost vizitat de peste 5000 de persoane, majoritatea marinari militari.
În primăvara anului 1969 aceste eforturi au primit recunoașterea binemeritată. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1127 din 29 mai 1969[7], Muzeul Marinei Române a fost autentificat ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, prin specificul său, unicat în țară.
Transferat la Constanța, cu patrimoniul mult îmbogățit, muzeul s-a redeschis la 3 august 1969, în clădirea care-l adăpostește și astăzi, situată în strada Traian nr. 53, ea însăși cu o simbolistică aparte pentru istoria Marinei Române, ca fost sediu al Școlii Navale.
După mutarea instituției la Constanța, în actuala locație, căpitanul de rangul 1 Filaret Popescu a activat ca locțiitor al șefului Muzeului (1969 – 1974), respectiv șef al Secției de Istorie a Marinei (1974 – 1982), până la 2 august 1982, când a fost trecut în rezervă.
Bibliografie:
- Ion Ionescu, Marian Moşneagu, Carmen Atanasiu, Georgeta Borandă, Cornel Greavu, „Muzeul Marinei Române. 1969-1999. Monografie”, Editura Modelism, București, 1999
- Comandor drd. Marius Laurenţiu Rohart, dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, dr. Silvia Ioniță, Tanţa Măndilă, drd. Dan Dragoș Sichigea, „Muzeul Naţional al Marinei Române 50 de ani de existenţă. 1969-2019. Monografie”, Editura Muzeului Național al Marinei Române, Constanța, 2019
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
Sursa foto 1 (colaj): „Muzeul Naţional al Marinei Române. 50 de ani de existenţă. 1969-2019. Monografie“
Citeşte şi:
Lumea marinarilor Marea de la ţărmul inimii. Gheorghe Ioniță, vedetist, sociolog
[1] „Un muzeu al S.M.R.-ului”, în „Marea Noastră”, Anul X, nr. 4-5, aprilie-mai 1941, p. 87.
[2]Arhivele Militare Naționale Române, Direcția Cadre și Învățământ, Dosar personal Marină Căpitan de rangul 1 Dan Nicolaescu, nr. crt. 4813, ff. 21 – 26.
[3]Ibidem, Raportul cu nr. de intrare AB 933 din 16 noiembrie 1970, ff. 169 – 170.
[4] Georgiana Voineagu, ,,Muzeul Marinei Române s-a născut într-o baracă din Mangalia. Nicolae Ceaușescu a dat dispoziție să fie mutat la Constanța”, în ,,Cuget liber”, 24 octombrie 2005, p. 10.
[5],,Aniversare la Muzeul Marinei Române Constanța”, manuscris aflat în posesia autorului.
[6]Georgiana Voineagu, loc.cit.
[7] Publicată în Buletinul Oficial al R.S.R., Anul V, nr. 63, p. I, din 2 iunie 1969.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
