Lumea marinarilor Halal curtoazie marinărească! Ignoranță sau sabotaj? Participarea navei-școală „Mircea“ la Regata Bermuda - Newport (GALERIE FOTO)
Lumea marinarilor: Halal curtoazie marinărească! Ignoranță sau sabotaj? Participarea navei-școală „Mircea“
20 Jun, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1020
Marime text
În baza aprobării Biroului permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în perioada 4 martie – 30 august 1976, nava-şcoală „Mircea”, aflată sub comanda căpitanului de rangul 3 Eugen Ispas, a executat un memorabil marş de instrucţie în apele internaţionale. Cu acest prilej, în istoria navigației naționale a fost consemnată prima traversare a Oceanului Atlantic, în exclusivitate cu vele, precum şi vizitarea unor porturi din S.U.A., Mexic, Cuba, Venezuela, Columbia, Insulele Bermude, Portugalia, Spania şi Algeria.
De asemenea, celebrul nostru velier a participat la regata a III-a Bermuda-Newport rezervată navelor cu vele şi la manifestările prilejuite de sărbătorirea Bicentenarului Independenţei S.U.A.
După suita de escale efectuate în Caracas - Venezuela, Cartagena - Columbia, Vera Cruz - Mexic și Havana – Cuba, Mircea s-a aliniat cu celelalte veliere la startul în Regata III-a Bermuda-Newport.
Trofeul celor cinci surori
Printr-o radiogramă expediată pe 10 iunie 1976, Frank O. Braynard, directorul general al „Operation Sail ‘76” îl înștiința pe comandant:
„În timpul regatei Bermuda-Newport vor fi prezente cinci veliere-surori, construite în acelaşi şantier după acelaşi plan naval, toate nave magnifice.
Este pentru prima dată când aceste cinci surori navigă împreună şi acest eveniment va fi comemorat printr-un trofeu, numit «Trofeul celor cinci surori». El a fost donat de Norman Mercer, un om de afaceri din New York, care este unul din suporterii «Operation Sail ’76» şi va fi înmânat câştigătorului în New York, sub auspiciile «Op Sail». Este un trofeu neoficial, care este desemnat să onoreze această unică ocazie când cinci mari veliere de acelaşi tip, cinci surori, navigă împreună.
Acesta va fi unicul moment din toată istoria lor când cele cinci nave vor fi atât de apropiate.
Noi l-am informat pe colonelul Richard Scholfield de la Sail Training Association despre propunerea noastră şi crearea acestui trofeu şi ne face plăcere să vă comunicăm acest lucru şi să vă urăm «Good Sailing».
Pe timpul staţionării lor în Bermuda, activităţile rezervate velierele mari a fost coordonată de Departamentul pentru Turism Hamilton.
În afara navelor concurente, Oceanul era înțesat de puzderia de yachturi și ambarcațiuni private, venite să admire spectacolul unic al regatei.
Cartierul General al acesteia a funcţionat la „Princess Hotel” din Hamilton.
Sâmbătă, 19 iunie, la ora 10.00, aici a avut loc întâlnirea comandanţilor celor 18 veliere înscrise în competiţie.
Acestea erau „Krusenstern” - U.R.S.S. (comandant - comandor T.G. Shneider), „Libertad” - Argentina (comandor Jose Nestor Estevez), „Esmeralda” - Chile (comandor John Martin), „Juan Sebastian de Elcano” - Spania (comandor Antonio Nalda Draz Tuesta), „Dar Pomorza” - Polonia (comandor K. Jurkiewicz), „Sagres” - Portugalia (comandor Fernando M. Gomes), „Eagle” - S.U.A. (comandor James R. Kelly 2) „Gorch Fock” - R.F.G. (comandor H. von Stackelberg), „Mircea” - România (căpitan de rangul 3 Ispas Eugen), „Tovarisch” - U.R.S.S. (căpitan de rangul 1 O.P. Vandenko), „Gloria” - Columbia (comandor Rafael Martinez Reyez), „Danmark” - Danemarca (comandor Vilhelm Hansen), „Christian Radich” - Norvegia (comandor Kjell Thorsen), „Gazela Primeiro” - S.U.A. (comandor Warren T. Miller), „Regina Maris” - S.U.A. (comandor George Nichols jr.), „Erewan” - Panama (Philippe Esnos, Esq), „Unicorn” - S.U.A. (comandor Jacques Robert Thiry) şi „Phoenix” - Eire (comandor Erik Abranson).
Regata planificată să înceapă a doua zi, într-o companie atât de selectă, avea să-i rezerve velierului românesc o mare surpriză...
O „gazelă” rebelă
Așadar, duminică, 20 iunie 1976, la ora 08.48, nava-școală „Mircea” începea manevra de ieşire din Granaway Deep. La 08.50 nava executa deja marş cu motor spre Newport.
La 09.15 s-a format coloana de ieşire din port, în ordinea „Kruzenstern”, „Eagle”, „Mircea”, „Juan Sebastian Delcano” şi „Dar Pomorza”.
Extremitățile liniei de start erau delimitate de navele „Eskimo” (F-119) și „Bay State”.
După tradiţionalul salut „La front pe vergi”, la ora 14.04 „Mircea” a desfăşurat velele. Vântul de E-SE, cu viteza de 6 m/s, a impus manevrarea cu viteză variabilă în diverse drumuri, pentru a evita navele şi ambarcaţiunile cu vele şi motor.
La ora 14.50 nava „F-119” a tras o lovitură de tun, ridicând pavilionul „Suplimentar - 1”.
Peste cinci minute, de pe „F-119” s-a tras o nouă lovitură de tun şi s-a arborat pavilionul „Papa” (Gata de start).
La ora startului - 15.00, „Mircea” se afla la un cablu faţă de linia de start. S-au tras două lovituri de tun şi s-a coborât pavilionul la nava „F-119”, eveniment care a marcat startul în regata Bermuda - Newport. „Mircea” a întins zburătorii şi velele strai.
Peste numai două minute, prova navei starter „F-119” se afla la circa 25 de metri la traversul navei noastre. În prova babord, 3 carturi, distanţă circa 700 de metri, nava „Christian Radich” în drum de apropiere cu viteză superioară.
Din pupa babord, distanţa aproximativ 40 metri, se angajează în depăşire, având viteză superioară, nava „Gazela Primeiro”, cu toate velele întinse.
„Gazela Primeiro” - o barchetină din lemn, veche de aproape un secol - ajunge rapid la travers de „Mircea”, la nici 20 de metri distanţă. Pune maşina înainte. Prevăzător, căpitanul de rangul 3 Eugen Ispas ordonă „Bandă dreapta la cârmă” şi „Maşina toată viteză înapoi”, pentru a evita coliziunea. Concomitent, se dau trei semnale cu sirena.
Deşi la 15.03 „Mircea” era cu maşina „Toată viteza înapoi”, „Gazela Primeiro” s-a agăţat cu partea dinspre prova a greementului propriu de partea din babord a vârfului bompresului lui „Mircea”.
La 15.04 se dau trei semnale pentru „Eagle” din pupa. Nava merge încet înapoi, în timp ce „Gazela Primeiro” rămâne în prova babord.
La 15.05 comandantul navei-şcoală „Mircea” ordonă „Cârma bandă dreapta” şi pune maşina cu toată viteza înainte. Datorită stăpânirii de sine și ordinelor date și executate cu promptitudine de membrii echipajului, „Mircea” a evitat un dezastru. Avariile barchetinei fiind serioase, „Gazela Primeiro” a ieșit din concurs, în timp ce „Mircea” a fost nevoit să plece în cursă cu întârziere...
La 15.07 „Mircea” a stopat maşina. Nava guvernează cu vele şi trece astfel linia de start.
La 15.10 s-au întors rândunicile şi velele strai corespunzătoare. Nava se află în Da=0º.
La o evaluare sumară a efectelor coliziunii, s-a constatat că erau rupte focul nr. 2 pe o lungime de 2 metri şi straiul din babord al bompresului.
La ora 16.00, „Mircea” se afla în marş cu toate velele întinse, în Da=340º.
Marţi, 22 iunie, la ora 09.40 s-a transmis punctul navei la nava comercială „Bay State”, prin nava „Tina-4”.
Joi, 24 iunie, la ora 16.30 s-a comunicat la nava directoare „Bay State” opinia comandantului navei, solicitată de organizatorii regatei, în legătură cu încheierea competiţiei la ora 18.00, din cauza vântului foarte slab, care punea sub semnul întrebării sosirea la timp a navelor la Newport, fapt care ar fi bulversat programului serbărilor Bicentenarului.
Ca urmare, la ora 19.17 nava „Bay State” a comunicat încheierea regatei.
În pofida incidentului cauzat de abordajul provocat de „Gazela Primeiro”, nava-școală „Mircea” a încheiat cursa pe un onorant loc VII între cele 15 veliere mari participante.
Competiția a fost câștigată de velierul german „Gorch Fock”, cea mai tânără dintre suratele velierului voievodal „Mircea”.
Bibliografie:
- Valentin Donici, “«Mircea», Pasărea Phoenix a Marinei Române”, Editura Europolis, Constanța, 2008
- Marian Moșneagu, Niculae Ștefan, „România la Bicentenarul SUA. Primul voiaj transatlantic al navei-școală «Mircea» 4 martie-30 august 1976”, Editura Militară, București, 2016
- Radu Theodoru, „O viață fără fard. Mărturii. Mărturisiri” Vol. II, Editura Paco, București, 2020
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
Citește și:
Lumea marinarilor Escală mirifică în țara romului. Cadeți, „Mircea”, Havana (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii