Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

Omagiul comandantului Marinei Regale

Printre cei care i-au adus un ultim și binemeritat omagiu s-au numărat viceamiralul Ioan Bălănescu, comandantul Marinei Regale, comandorii Alexandru Gheorghiu și Gheorghe Koslinski, căpitan-comandorii Nicolae Cristescu, frații Nicolae și Alexandru Bardescu, locotenent-colonelul intendent Decebal Drăghicescu, căpitanii Alexandru Martac, Ion Popescu, ing. Constantin Năstase, Eugeniu Trandafirescu, Gheorghe Roșescu, Radu Budescu, Ion Tocineanu, locotenenții Rafael Denize, Ioan Niculescu, Zaharia Negulescu și medic C. Lungeanu, maestrul Mașek ș.a.

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți iar o companie din Regimentul 1  Transmisiuni a dat onorurile cuvenite fostului director al Marinei din Ministerul de Război.

Meritele incontestabile și cariera de excepție ale defunctului au fost evocate, în numele și cu asentimentul camarazilor săi marinari, de eruditul viceamiral Ioan Bălănescu, comandantul Marinei Regale:

„În numele Marinei Regale am venit să depun o lacrimă sinceră la căpătâiul scumpului camarad comandor inginer Nicolae Alexandreanu.
Viața sa este o pildă de muncă devotată și laborioasă, pusă timp de 40 de ani în serviciul Marinei Regale și al Patriei.
Diplomat al Școlii de Geniu Maritim din Paris, comandorul inginer Alexandreanu a căutat să folosească Țării și Marinei prin întinsele și profundele sale cunoștințe tehnice de inginerie navală.
Activitatea sa s-a desfășurat pe trei tărâmuri:
Pe tărâmul organizării unui stabiliment militar de construcții și reparații de nave în țară, concretizându-se prin conducerea cu o deosebită pricepere tehnică a Arsenalului Marinei din Galați.
A funcționat ca director al Arsenalului Marinei de la 1896 la 1903, timp în care s-a evidențiat și a fost apreciat pentru competența sa tehnică desăvârșită, spiritul de organizare și buna administrare a fondurilor și materialelor.
Opera de întreținere, reparații și de refacere a navelor pe care Marina le avea în serviciu pe atunci, printre care refacerea crucișătorului «Elisabeta» cu prilejul schimbării armamentului și refacerea torpiloarelor tip «Zmeul», se cuvine să o apreciem în toată valoarea ei, căci ea se datorează în mare parte muncii și priceperii comandorului inginer Alexandreanu.
El se mai afirmă pe tărâmul controlului tehnic al proiectelor pentru construcția celor două distrugătoare tip «Mărăști» din Italia, în care scop, fiind director al Serviciului Tehnic la Direcția Marinei din Ministerul de Război, este trimis în misiune la diferite uzine din Genova, Milano, Legnaro și Napoli pentru supravegherea materialelor de construcții ale navelor.

În această însărcinare, comandorul inginer Alexandreanu a fost apreciat de șefii săi ca un inginer corect, priceput, activ și foarte scrupulos, obișnuit să recepționeze numai acel material de construcție care răspundea pe deplin condițiilor tehnice impuse de Marină.
Ultimul tărâm în care s-a dezvoltat activitatea sa a fost conducerea în timpul Războiului de Întregirea Neamului a unității Podului militar pe șlepuri de la Ismail, însărcinare în care a pus toată știința sa inginerească, unită cu devotament fără margini, luând parte la toate operațiunile și lucrările podului, sub bombardamentul zilnic al avioanelor dușmane.
Deși trecut în rezervă în anul 1916, pentru limită de vârstă, fiind util prin cunoștințele sale speciale, este mobilizat de Marină la începerea războiului și repartizat la lucrările podurilor pe șlepuri ce se construiau pe Dunăre.
În anul 1923 a fost trecut în retragere.
Comandorul inginer Alexandreanu era un suflet de elită și un spirit de o cultură generală și științifică remarcabilă.
În câteva rânduri, înaintea războiului, i-a fost încredințată onoarea de a lua parte ca delegat oficial la Congresul Internațional de Inginerie Navală la Londra și Paris.
A scris o carte foarte interesantă despre «Navigația submarină» în anul 1914, atunci când abia se întrezăreau marile servicii pe care submarinele le vor aduce în războiul naval și se punea la Ministerul de Război problema construcției primului submarin pentru Marina noastră.
Marina Regală îl consideră pe comandorul inginer Alexandreanu ca pe unul dintre marii pionieri și reprezentanți tehnici de valoare ai ingineriei navale în România.
El este unul din pleiada de mari slujitori devotați ai științei navale românești, care au trasat primele drumuri de organizare pe care Marina Regală le urmează și astăzi.

Marina Regală, odată cu profundele ei regrete, exprimă omagiul de vie recunoștință acestui scump și valoros camarad și roagă familia să primească, prin graiul meu, cele mai sincere și adânci simțite condoleanțe.”.      

Artizan al Marinei Române moderne

Născut la 17 iunie 1858, în localitatea Măldărești, plasa Horezu (astăzi în județul Vâlcea), la 1 septembrie 1880 Nicolae Alexandreanu era admis la Şcoala Politehnică din Paris.
Absolvind cu succes Școala Politehnică și Școala de Geniu Maritim, la propunerea ministrului de Război regele Carol I semnează Înaltul Decret nr. 2173 din 16 august 1882 prin care acesta era înaintat, la 1 august 1882, la gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei.

Timp de 14 ani a activat ca subdirector şi 4 ani ca director al Arsenalului Marinei din Galaţi, fiind unul dintre ofițerii care au proiectat și consolidat Marina Militară şi Comercială.
A îndeplinit cu onoare numeroase misiuni peste hotare.
Astfel, în anul 1887 a supravegheat în Anglia construcţia crucişătorului „Elisabeta”, nava-amiral a Flotilei Române, precum şi a primelor trei torpiloare şi a canonierelor de pe Dunăre.
La Le Havre, în Franţa, a asistat şi a colaborat la construcţia torpiloarelor „Zborul”, „Zmeul” şi „Năluca”.
A întocmit planurile navelor care urmau să intre în proprietatea Navigaţiei Fluviale Române şi a supravegheat la Zürich construcţia materialului pentru primele patru remorchere ale N.F.R.
Fiind solicitat să-şi dea avizul în privinţa achiziţionării vaporului „Meteor”, a demascat imperfecţiunile şi avariile ascunse ale corpului navei, anticipându-i sfârşitul fatal.
În pofida acestei expertize, statul român s-a grăbit să-l cumpere, dar la puţin timp de la intrarea în serviciu (22 februarie 1898) acesta s-a zdrobit de coastele Bulgariei, lângă Cavarna.
A realizat planurile maşinilor navei „România”, care s-au construit şi instalat la bord sub su­pra­vegherea sa, în Şantierul Schewrichen din Budapesta.
În anul 1900 a reprezentat România la Expoziţia universală de la Paris. Cu acest prilej, a participat la Congresul organizat la Sorbona, unde a conferenţiat pe multiple teme, printre care şi introducerea petrolului în combustie pe navele maritime.
La 16 aprilie 1904 a fost promovat șef al Serviciului Tehnic Naval în Comandamentul Marinei iar la 1 aprilie 1910 director al Corpului Tehnic în Direcţia Marinei din cadrul Ministerului de Război.
A fost mobilizat în perioada 20 iunie-31 august 1913 și 15 august 1916-30 iunie 1918.
 

O moștenire tehnică și spirituală memorabilă

„Dezvoltarea submarinului ca armă de război va aduce modificări importante în construcţiile maritime, în constituirea flotelor de război, precum şi în strategia şi tactica navală.
Pe lângă acestea, bastimentul submarin constituie o armă de mare moralitate, pentru că permite celui slab de a se apăra în contra unui inamic puternic.”.

1. Lucian Predescu, Enciclopedia „Cugetarea”, Bucureşti, 1940
2. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008.