Lumea marinarilor Marinarii români luptă cu focul la Barcelona. O intervenție salutară (GALERIE FOTO)

 
La începutul anului 1895, România a fost invitată să participe la inaugurarea solemnă a Canalului Kiel, alături de marinele de război ale tuturor naţiunilor.
 
Printr-un raport adresat regelui Carol I, generalul Constantin Poenaru, ministrul de Război, a propus ca Marina Militară să fie reprezentată de crucişătorul „Elisabeta” şi bricul „Mircea” care, pentru prima dată în istoria modernă a Flotilei Române, urmau să navigheze în tandem în apele Atlanticului.
 

Prin Înaltul Decret nr. 885 din 25 februarie 1895, Carol I a aprobat ca, pe timpul marşului, funcţia de comandant superior al crucişătorului şi al bricului să fie atribuită colonelului Vasile Urseanu, „având în acelaşi timp comanda directă a crucişătorului Elisabeta”. Ca secund al navei a fost numit maiorul Constantin Mănescu.
 
De altfel, în volumul De la Galaţi la Kiel. Istorisirea pitorească a voiajului făcut de crucişătorul „Elisabeta” la inaugurarea canalului dintre Baltica şi Marea Nordului, publicat în anul 1904 la Tipo-Litografia Moldova din Galaţi, acesta va realiza o amplă retrospectivă a acestui voiaj istoric.
 
Din cauza sistemului de propulsie combinat – vele şi motoare –, colonelul Vasile Urseanu a decis ca bricul „Mircea”, condiţionat de forţa şi direcţia vântului, să pornească în marş mai devreme cu câteva zile, la 29 martie/10 aprilie 1895.
 
De altfel, conform regimului navigaţiei prin Strâmtori, cele două nave nu puteau să tranziteze Bosforul şi Dardanelele împreună.
 
Ca urmare, crucişătorul a părăsit portul Galaţi la 6/18 aprilie 1895, itinerarul principal stabilit pentru ambele nave fiind Sulina, Constanţa, Constantinopol, Pireu, Suda, La Valletta, Alger, Toulon, Gibraltar, La Rochelle, Brest, Hamburg.
 

„Mircea” a părăsit Gibraltarul în dimineaţa zilei de 1 mai, iar crucişătorul în noaptea aceleași zile.
 


 
Prima zi de navigaţie în Oceanul Atlantic s-a desfăşurat pe timp frumos, soarele încălzind nava şi echipajul, după frigul îndurat la Gibraltar.
 
La 4 mai 1895, „Elisabeta” a ajuns în portul Vigo, cel mai mare de pe coasta atlantică a Spaniei. Bricul „Mircea” a acostat la Lisabona în dimineaţa zilei de 5 mai.
 
De la Vigo, „Elisabeta” a pornit spre Ferrol, unde colonelul Urseanu a aflat că „Mircea” era la Lisabona.
 
După plecarea din portul portughez, bricul „Mircea” a fost surprins de o puternică furtună. Bucuria a fost deosebită când s-a aflat că velierul şi echipajul său sunt bine, că navele parcurseseră mai bine de jumătate din drumul către Kiel, astfel încât s-a cerut aprobarea comandantului ca echipajul să cânte. Constantin Mănescu nota: „Începurăm dar cu un «Deşteaptă-te, române» de răsuna portul şi vasele din jur; pe cheu lumea asculta cântecul iar pescarii care treceau pe lângă crucişător se opreau şi ne aplaudau; s-a cântat «Hora de la Plevna», «Sărmană turturea»”.

 
Imnul naţional i s-a părut lui Constantin Mănescu „o rugăciune fierbinte ieşită din fundul inimilor noastre şi înălţată către cerul înstelat, către a tot puternicul Dumnezeu, care nu m-a lăsat în vremuri grele”.
 
Intrarea în portul Wilhelmshaven s-a făcut cu echipajul la posturi. Crucişătorul a ancorat în prova cuirasatelor germane „Wisembourg” şi „Branderbourg”, salutând pământul cu 21 salve de tun.

 

La 4 iunie, s-a plecat din Copenhaga spre Kiel, cele 150 Mm fiind parcurse cu rapiditate. „Elisabeta” a fost dusă la locul de ancorare – o geamandură cu tricolor – alături de „Mircea”, aproape de intrarea portului, în rând cu nava turcească „Fewaid”.
 
Pe 7 iunie, toţi comandanţii navelor s-au întâlnit la bordul navei-amiral germane „Mars” pentru cunoaştere. De aici comandanţii superiori au plecat cu trenul expres spre portul Hamburg. La palatul primăriei Hamburgului, invitaţii au luat prânzul într-o sală decorată cu pavilioanele statelor prezente la Kiel, în prezența împăratului Wilhelm al II-lea.
 
De altfel, a doua zi crucişătorul „Elisabeta” a fost vizitat inopinat, de principele Wilhelm de Hohenzollern, fratele regelui Carol I. Vizitatorii, conţi şi contese, au fost primiţi cu gardă la bord, servindu-se un pahar de şampanie.
 
Pe 8 iunie, de ziua reginei Victoria a Marii Britanii, crucişătorul „Elisabeta” şi bricul „Mircea” au ridicat marele pavoaz, iar la catargul cel mai înalt, pavilionul Marii Britanii.

Pe 9 iunie 1895, a avut loc punerea pietrei terminale la gura canalului Kiel, în prezența împăratului Wilhelm şi a împărătesei, eveniment salutat de fiecare din navele participante cu câte 33 lovituri de tun.
 
După încheierea revistei navale, la ora 20.00 împăratul Wilhelm al II-lea a oferit o cină pe o navă special construită pe uscat.
 
După cină, împăratul i-a primit pe comandanţii superiori. Printre aceştia s-a numărat şi colonelul Vasile Urseanu, care i-a prezentat împăratului omagiul său, afirmând că „tânăra Marină Română este fericită de a fi luat parte la inaugurarea canalului ce uneşte cele două mări şi contactul ce a avut cu vechile şi glorioasele marine reunite la Kiel este pentru România un model la muncă şi un model de imitat.”
 
Împăratul a urat prosperitate Marinei Române şi l-a rugat pe colonelul Urseanu „a transmite Măriei Sale Regele României mulţumirile sale pentru trimiterea vaselor la Kiel.”
 
La 10 iunie 1895, a avut loc defilarea tuturor navelor de război germane în frunte cu „Mars”, la bordul căreia se afla împăratul, salutat cu marinarii pe vergi, sarturi şi urale.
 

 
Începând cu noaptea de 9 spre 10 iunie, escadrele au început să părăsească portul Kiel. La 13 iunie, „Elisabeta” a ieşit din port. Bricul „Mircea” a primit ordin să se îndrepte spre Amsterdam, iar crucişătorul „Elisabeta”, a navigat în Marea Baltică, la 24 iunie ancorând la Copenhaga.
 
De aici, „Elisabeta” şi-a continuat marşul spre portul Stockholm, unde a primit la bord vizita regelui Oscar al II-lea, care şi-a exprimat bucuria să vadă nava-amiral a Flotilei Române.
 
Cu acest prilej, comandantul şi câţiva ofiţeri au fost decoraţi cu Ordinul „Spada” clasa I în grad de Comandor, respectiv de Cavaler.
 
În onoarea regelui, marinarii au executat exerciţii demonstrative în arboradă, unde a urcat şi mascota navei, puiul de urs pe care Vasile Urseanu îl cumpărase de la Benderekli.
 
La încheierea vizitei, ursul a fost oferit în dar regelui suedez.
 
De la Stockholm, „Elisabeta” a făcut escale la Spithead, unde era aşteptat de bricul „Mircea”, Portsmouth, Brest și Barcelona.
 

 
La 27 iulie, aici o parte a echipajului a intervenit cu promptitudine pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Cidului şi ajutorarea locuitorilor afectaţi.
 
În aceeași zi, guvernatorul Valente Alvarado de Toledo a adresat comandantului crucişătorului „Elisabeta” o scrisoare de mulţumire:

 
În ziua următoare, echipajul crucişătorului „Elisabeta” a primit felicitări şi din partea consulului general al României Ia Barcelona, domnul Borrel, comandor al Ordinului „Coroana României”, care a apreciat fapta marinarilor români:

 

 
La 30 septembrie 1895, crucişătorul „Elisabeta” revenea în portul Galaţi, după 146 de zile de la plecarea în cel mai important şi mai lung marş de instrucţie şi reprezentare al navei-amiral a Flotilei Române.
 
Bibliografie:
 

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Halal curtoazie marinărească! Ignoranță sau sabotaj? Participarea navei-școală „Mircea“ la Regata Bermuda - Newport (GALERIE FOTO)