Lumea marinarilor Muzeul din inima mea. Muzeografia navală, 55 de ani (GALERIE FOTO)

Pe 29 mai, voi fi, din nou, acolo unde m-am îndrăgostit iremediabil de trecut.
 
Acolo unde ajuns, propus de comandorul Jianu Moldovan și mandatat de amiralul dr. Traian Atanasiu, nu pentru a fi neapărat cel mai tânăr director al său, cât, mai ales, spre a-mi împlini destinul. De navigator în tumultul istoriei navigației românești. Deslușită și lăsată drept pildă urmașilor lor de iluștri precursori, precum comandorii Eugeniu Botez, Constantin Ciuchi, Nicolae Bîrdeanu, Dan Nicolaescu, Niculae Koslinski și alți împătimiți cronicari ai castei.
Acolo unde veteranii glorioasei noastre Marine reveneau vară de vară, de pretutindeni, pentru a revedea Marea și Amfiteatrul profesiunii care i-a legat afectiv de țărmul atâtor călătoare fluxuri și refluxuri existențiale.


Acolo unde pânzele lui Dimitrie Știubei, Nicolae Savopol, Eugen Șerbin și Valentin Donici preamăresc și redau, în toată splendoarea văluritelor epoci, epopeea navelor, inspirat radiografiată de Alexandru Retinschi sau miniatuarizată cu migală, de generații de navomodeliști.
Acolo unde scafandrierul temerității Constantin Scarlat a uimit publicul cu vestigiile Tomisului submers, spre a ne atenționa că trecutul vine dinspre largul și din adâncurile Pontului Euxin.


Acolo unde preotul băimărean Vasile Trif a înălțat în dar, cu neasemuită migală și admirabil har, ca o rugă eternă deasupra portului regăsirilor noastre, Troița Marinarilor. Un omagiu postum adus jertfiților noștri preumblați pe ape în călătoria eternității.


Acolo unde avocatul Mircea Păun adăsta pe malurile Bahluiului revenirea la cheu, pe strada Traian, spre a-și reîmprospăta sufletul cu briza adolescenței, înainte de purcede în vizită, peste drum, la prea bunul său coleg de promoție 1941 și statornic amic Gheorghe Avram, viitor amiral.



Acolo unde, în 2002, la Centenar, am trăit bucuria ca însuși profesorul meu de istorie, blajinul dascăl Ion Bitoleanu, să-mi prezinte prima mea scriere de autor, “Ziua Marinei la români”, întâia monografie a sărbătorii apelor și a breslei. Zi de profund omagiu și aleasă cinstire aduse, în mijloc de august, Sfintei Fecioare ocrotitoare Maria.
Acolo unde căpitanul de port veteran de război Octavian Sved avea obiceiul să poposească, aproape ritualic, cu vești despre seniorii Ancorei din urbe ori mărturii dintr-o arhivă îndelung râvnită de colecționari și parțial risipită peste ani.
 
 
Locul de care se simțea atât de legat sufletește conjudețeanul meu Filaret Popescu, cel care a organizat și inaugurat la Mangalia, în 1965, de Ziua Armatei, primul nostru muzeu naval.
 

 


 
Și pe care neoobositul Constantin Lambă, corespondentul Radio România Actualități nu contenea să-l popularizeze, ori de câte ori avea prilejul.
Și unde, peste ani, Angela Lefterescu – și ea suceveancă! - atât de frumos omagiată și elogiată de Rodica Simionescu în cartea de căpătâi a colecției sale de româncuțe celebre, avea să ne împărtășească periplul carierei sale de Primă Doamnă pe puntea de comandă a navelor de pescuit oceanic.


 
Instituția unde, în urmă cu 20 de ani, am organizat primul Congres Internațional de Istorie Navală din România, având ca tematică “Dunărea în istoria Europei”, cu intenția de a întocmi o Bibliografie universală a bătrânului Danubiu.

 
Și unde, pe 15 iulie 2005, am lansat, în parteneriat cu ROMFILATELIA, prima emisiune filatelică “Nave militare românești”.
 

Și unde comandorul octogenar piteștean Nicolae Petrescu se ambiționa să revină cu drag și nostalgia celor 12 ani de directorat, spre a ne revedea și lansa, în cadrul manifestărilor științifice inițiate încă de pe vremea sa, prețioasele sale contribuții istoriografice în domeniu.

 
Acolo unde marinari din cele patru puncte cardinale au făcut și fac escală pentru a admira aspirația noastră spre orizonturile infinite ale mărilor și oceanelor și a ne încredința omagiul și simbolurile universalei solidarități marinărești.
 
 
Și unde, printre ancore, clopote, timone, impozantele uniforme interbelice, pleiada de machete și noianul de memorii și obiecte personale ale unor marinari celebri din toate timpurile, pe care, de altfel, i-am inclus într-un prim și consistent Dicționar, vizitatorii de orice vârstă, profesie sau naționalitate întrezăresc anii de glorie ai Marinei Regale, ai Serviciului Maritim și Navigației Fluviale. Care, în secolul trecut, au făcut ca problematica Marinei Române să fie susținută de o atât de activă și benefică politică națională.
 
 
Iată de ce, astăzi, la împlinirea a 55 de ani de existență, mă simt onorat să arborez eu însumi, pe un virtual Catarg al Admirației, Prețuirii și Recunoștinței față de Istoria Marinei, atât de elevat îngemănată și tezaurizată de acest valoros Muzeu Național, unic în România - pe care l-am descoperit la 15 ani -, stindardul mândriei de a-l fi slujit și iubit din toată inima. De atunci și pentru totdeauna!

 
Și poate că, întâmplător sau nu, 29 a fost și ziua mea norocoasă. De lansare pe Marea Vieții. Și poate, întâmplător sau nu, inițialele mele onomastice fac parte din sigla acestei instituții.


Drept pentru care, Muzeul din inima mea a fost, este și va fi un perpetuu prilej de sărbătoare. A spiritului, vocației și a destinului marinăresc românesc, pururea triumfător.
 
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.


Citește și:
Lumea marinarilor Despre un muzeu al tuturor țărmurilor