Lumea marinarilor Neculai Hîrjeu, primul genist amiral al României. Un pontonier de cursă lungă

 
 
Fiul Elenei şi al lui Gheorghe Hîrjeu, fost șef de stație C.F.R., Neculai Hîrjeu s-a născut pe 12 iulie 1927, în comuna Băceşti, judeţul Vaslui.
 
A absolvit patru clase la Şcoala primară „Vasile Alecsandri” Roman (1938), opt clase la Liceul teoretic „Roman Vodă” Roman (1938-1944) și Liceul „Alexandru Lahovary” din Râmnicu Vâlcea (1944-1945).
După absolvirea Şcolii de Ofiţeri de Geniu din București (1948), a urmat cursurile Facultății de Marină din cadrul Academiei Militare Tehnice Bucureşti (1953).
 

 
Avansat sublocotenent la 1 mai 1948, Neculai Hârjeu a urcat treptele ierahiei militare în ritm alert. Astfel, a fost înaintat la gradul de locotenent la 30 decembrie 1949, locotenent-major - la 19 octombrie 1951, căpitan-locotenent - la 13 noiembrie 1954, căpitan de rangul 3 - la 27 noiembrie 1957, căpitan de rangul 2 - la 30 decembrie 1962 și căpitan de rangul 1, la 23 august 1964, la numai 37 de ani.
 
Prin Decretul nr. 127 din 7 mai 1977, la 9 mai 1977 a fost înaintat la gradul de contraamiral, pentru ca, prin  Decretul Prezindențial nr. 97 din 7 februarie 1990, să ajungă viceamiral.
 
Și-a început cariera pe funcția de comandant de pluton la Regimentul 3 Pontonieri Râuri din Alba Iulia (1 mai 1948-22 decembrie 1949).
 
Ulterior a fost desemnat ajutor pentru instalaţii speciale la Direcţia Înzestrare Materiale (24 noiembrie 1953-1 mai 1954), ajutor pentru Aparate Electrice şi Instalaţii Speciale (1 mai-1 noiembrie 1954), respectiv ofiţer cu Construcţii Instalaţii Speciale la Direcţia Tehnică Comenzi şi Fabricaţii (1 noiembrie 1954-24 februarie 1956), ofiţer pentru construcţii nave de lemn la Direcţia Tehnică a Comandamentului Forțelor Maritime Militare (24 februarie-28 mai 1956).
 
Numit inițial inginer-şef (28 mai 1956-27 noiembrie 1957), a fost promovat director al Arsenalului Forțelor Maritime Militare (27 noiembrie 1957-2 martie 1959).
 

 

 
 
Între 2 martie și 7 aprilie 1959 a fost detaşat ca director al Şantierului Naval „1 Mai” Brăila. La 1 iulie 1955, întreprinderea trecuse de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Forţelor Armate. Ca atare, în perioada octombrie 1955-1958, șantierul a funcţionat ca Arsenal al Marinei Militare, fiind profilat pe producţie civilă şi militară.
 
Ulterior a activat ca ofiţer electromecanic pentru artileria de coastă la Direcţia Tehnică a Comandamentului Forțelor Maritime Militare (7 aprilie 1959-5 aprilie 1960), şef al Serviciului Tehnic la Portul Militar 12 (5 aprilie 1960-14 iunie 1961), ofiţer 2 şi locţiitor şef birou şi ofiţer coordonator reparaţii şantier şi atelier (14 aprilie 1961-12 mai 1962), şef Secţie Reparaţii şi exploatare nave (12 mai-7 noiembrie 1962), respectiv şef al Serviciului Tehnic la Comandamentul Marinei Militare (7 noiembrie 1962-16 ianuarie 1963).
 
A fost o perioadă în care s-a preocupat îndeaproape de asigurarea tehnico-materială a navelor bazate în port, precum și de starea tehnică a acestora, astfel încât toate navele de luptă au fost în măsură să-și îndeplinească integral misiunile specifice anilor de instrucție.
 
Responsabil, conștiincios, energic, bun organizator și cu o impresionantă putere de muncă, tânărul ofițer s-a remarcat prin atenția deosebită acordată depozitării și conservării materialelor tehnice, reușind să prezinte depozite și magazii exemplu pe port.
 

 
Timp de un deceniu a activat în cadrul Direcţiei Generale a Înzestrării, fiind promovat de la şef al Secţiei Comenzi Fabricaţii Materiale Marină (16 ianuarie 1963-15 ianuarie 1969), la şef al Secţiei Construcţii Nave şi Tehnică Navală din Direcţia Comenzi şi Fabricaţii (15 ianuarie 1969 - 15 mai 1971), respectiv locţiitor al şefului Secţiei Coordonare-Planificare a Direcţiei Planificare (15 mai 1971 - 1 aprilie 1973).
 
În această importantă etapă a carierei sale, căpitanul de rangul 1 ing. Neculai Hîrjeu a participat la întocmirea și analiza planurilor Comandamentului Marinei Militare, făcând propuneri juste pentru realizarea noilor produse. Preocupat continuu de reducerea costurilor de reparații, a participat la analizele făcute de conducerea Marinei Militare și Șantierul Naval Mangalia, și a contribuit efectiv la îmbunătățirea normelor de introducere în reparație a navelor, precum și la întocmirea Planului de reparații nave pe perioada 1966-1970.
 
 
 
Cu ocazia reparației navei-școală „Mircea”, a participat la întocmirea devizului de reparație, la pregătirea navei pentru marș și la începerea reparațiilor, fiind unul dintre artizanii revitalizării emblematicului nostru velier.
 
A fost implicat în activități de cercetare și inovare, soluționând unele probleme importante pentru dotarea Armatei, printre care șalupele de tracțiune cu motoare românești și sistemul de rulare a acestora.
 
De asemenea, și-a adus o contribuție importantă la elaborarea studiului privind înzestrarea în perspectivă a Marinei Militare pe perioada 1976-1980 și pregătirea proiectelor de prognoză a înzestrării până în anul 1990.
 
Ulterior a fost promovat şef al Secţiei Coordonare şi Colaborări Tehnice (1 aprilie 1973-16 iulie 1974), respectiv şeful Direcţiei Industriale (16 iulie 1974-15 iulie 1978).
 
Fiind un foarte bun cunoscător al problemelor specifice, a monitorizat investițiile făcute la Șantierul Naval Mangalia și Șantierul Naval Tulcea. Pentru soluționarea operativă a problemelor, a colaborat eficient cu Comandamentul Marinei Militare, precum și cu întreprinderi și centrale industriale din Ministerul Industriei Constructoare de Mașini.
 

 
Prin Decretul nr. 181 din 15 iulie 1978 a fost numit comandant unic al portului Constanţa (15 iulie 1978-19 iunie 1980).
 
Ulterior a îndeplinit funcția de adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale (19 iunie 1980-1 iunie 1986).
 
Și-a încheiat cariera ca şef proiect Sector Arme la Comisia Superioară pentru Regulamente din Direcţia Secretariat a Ministerului Apărării Naționale (1 iunie 1986-7 septembrie 1987).
 

 
A fost distins cu Medalia „Meritul Militar” clasele a II-a (1954) şi I (1956), Ordinul Muncii clasa a III-a (1957), Ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a (1963), a II-a (1968) şi I (1973), Medalia jubiliară „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale R.P.R.” (1964), Ordinul „Steaua R.S.R.” clasa a V-a (1969), Medalia „A 50-a aniversare a P.C.R.” (1971), Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972), Medalia „A XXX-a aniversare a Armatei R.S.R.” (1974) şi Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974).
 
A decedat pe 9 martie 2021, la vârsta de 94 de ani, la București.
 
Prin cariera remarcabilă, activitatea laborioasă și performanțele obținute în Marina Militară, în instituții productive și de cercetare, dar și în planificarea, organizarea și coordonarea unor activități vitale ale Armatei, viceamiralul ing. Neculai Hîrjeu rămâne în memoria posterității ca o personalitate cu contribuții notabile la dotarea și înzestrarea cu nave, tehnică și tehnologii revoluționare la nivelul anilor ‘80.
 
Bibliografie:

Sursa foto: Albumul familiei Hîrjeu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Marinarii români luptă cu focul la Barcelona. O intervenție salutară (GALERIE FOTO)