Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

La începutul anilor ΄70, Șantierul Naval Constanța (SNC) a cunoscut o dezvoltare impetuoasă.

Construcția mineralierului “Tomis” a început în condiții de lucru excepționale, fără existența unui șantier naval adecvat, în condiții de simultaneitate cu modernizarea SNC și pregătirea miilor de muncitori de diverse specialități și meserii.

Concomitent cu „Tomis” se construiau docul uscat nr. 1 și 2, se montau macarale, se construia moderna hală și aproape de finaizarea mineralierului s-a montat poarta rabatabilă a docului, după care s-a escavat uscatul, pentru a ajunge apa mării la poarta metalică.

Așadar, odată cu activitatea laborioasă a constructorilor modernului șantier naval se înălța văzând cu ochii, din blocuri și secții, cea mai modernă navă construită până atunci în România – mineralierul „Tomis”.

Efervescența muncii pe șantier
 
“În luna septembrie 1973, directorul Dumitru Fuiorea ne-a avizat că într-un „colţ” al docurilor uscate ale Şantierului Naval Constanţa, în partea lor de Nord, au început lucrările de construcţie ale mineralierului „Tomis”. Prima navă cu un tonaj de 55.000 tdw şi prima de această mărime, construită în ţară.

Executarea docurilor uscate ale Şantierului Naval Constanţa a început în noiembrie 1971, pe locul amplasamentului vechiului terminal petrolier al portului Constanţa, de către Întreprinderea de Construcţii Hidrotehnice Constanţa, sub conducerea directorului Laurenţiu Ţoringhibel. Această lucrare a fost încheiată în decembrie 1974, iar nava „Tomis” am luat-o cu mari peripeţii în primire, în aprilie 1975” – își va aminti peste ani regretatul comandant de cursă lungă Nicolae Romulus Moise.
 


 
La bordul mineralierului „Tomis”, cu o zi înaintea lansării la apă. De la stânga la dreapta: Paul Dragomir - Căpitanul portului Constanţa, Laurenţiu Ţoringhibel, director ICH, Nicolae Zeicu - director general al Portului Constanţa, generalul-maior Neculai Pălimaru - coordonator Construcţie Doc Uscat SNC, căpitanul de rangul 1 Dumitru Munteanu - directorul Departamentului Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor, un necunoscut - activist CC PCR, Constantin Voicu - director Exploatare Portuară, Vasile Vâlcu - prim decretar PCR Judeţ Constanţa, Traian Dudaş - ministrul Transporturilor, Dumitru Fuiorea - directorul Şantierului Naval Constanţa şi Nicolae Moise - directorul Întreprinderii Exploatare Flotă Maritimă Constanţa. Colecția clc Nicolae Romulus Moise
 
„Atunci, în paralel cu realizarea investiției, s-a construit și primul mineralier de 55.000 tdw „Tomis“, livrat la NAVROM în anul 1975 – avea să consemneze inginerul Nicolae Orac în Monografia Șantierului Naval Constanța.

Volumul și dinamica lucrărilor ce au urmat au fost impresionante. În vara anului 1975, în iureșul desfășurării lucrărilor de investiții în paralel cu finalizarea primei nave de mare tonaj, mineralierul de 55.000 tdw („Tomis“), regizorul Sergiu Nicolaescu a materializat în filmul „Zile fierbinți“ munca eroică a constructorilor navali constănțeni, printre „participanți“ aflându-se atunci și actorii Sebastian Papaiani (pe post de macaragiu!), Vladimir Gaitan, Ileana Popovici etc.“.

Desfășurat la 29 aprilie 1975, botezul primului mineralier de 55.000 tdw s-a derulat în prezența unor invitați de marcă.


Evenimentul este evocat cu lux de amănunte de același inspirat monograf, inginerul Nicolae Orac: „La data de 26 aprilie 1975 s-a recepționat bazinul de armare pentru navele de mare tonaj iar la data de 29 aprilie 1975, primul mineralier de 55.000 tdw a fost lansat la apă.
În prezența șefului statului (președintele Nicolae Ceaușescu – n.n.), a unei numeroase suite de miniștri (M.I.C.M., MTTc, M.C. Ind. etc.), conducerilor județului Constanța, ale C.I.N. Galați, Șantierului Naval Constanța, ICEPRONAV Galați, I.P.C.M. București, IPTANA, I.C.H. Constanța, T.C. Ind. Constanța, Portului Constanța etc., a miilor de muncitori, ingineri, tehnicieni și maiștri care au realizat docurile uscate și nava de mare tonaj, docul uscat de reparații a fost inundat până la nivelul Mării Negre și prima navă de mare tonaj construită în România, mineralierul de 55.000 tdw, a primit botezul mării și un nume istoric «Tomis»“.

După ce Elena Ceaușescu a săvârșit botezul navei, rostind: „Te numesc «TOMIS» și îți urez DRUM BUN“, sticla de șampanie s-a zdrobit de bordaj.

Slobozită din legăturile care o țintuia pe cala Șantierului Naval Constanța, carena primului mineralier românesc de 55.000 tdw, comandat de clc Gheorghe Drăguț, a primit întâia oară îmbrățișarea mării, în sunetul de sirenă al navelor din port și din radă.

Elena Ceaușescu, nașa mineralierului “Tomis”
 
„Sute de sirene, pe toate glasurile și în toate graiurile, salutau nava-simbol al capacității tehnice a constructorilor navali și pe deasupra tuturor răsuna glasul noului mineralier împodobit cu marele pavoaz cu luminile aprinse - avea să consemneze pe prima pagină a cotidianului “Scânteia” publicistul Traian Coșovei.

[…] Natura întreagă, în acea zi, era o furtună de bucurie și de fericire. O mare furtună se zbătea și în sufletele oamenilor. Oameni și natură participau după firea lor – totul trăind din plin marea sărbătoare.

Era frig – dar nu simțeam frigul – pentru că și în noi era o furtună – pentru că toți aveam febra lansării, febra biruinței.

Botezul navei era pe furtună – și nu se putea o vreme mai frumoasă, mai adevărată – așa cum de multe ori este pe mările și oceanele pe care va pleca și acest vapor.

Din furtună s-a născut, din furtuna sufletelor omenești s-a întrupat – furtuna îl sărbătorea și îl lua în primire – iar el va ști să înfrunte furtuni!”.
 
Coloșii mărilor
 
„În bazinul de armare nava a fost echipată și pregătită pentru efectuarea probelor de recepție. Comisia de predare a lucrărilor a fost fixată prin decizia semnată de directorul ing. Dumitru Fuiorea.
După efectuarea probelor de mare și recepția finală cu obținerea Certificatului de Clasă din partea Registrului Naval Român, la data de 30 iunie 1975 nava a fost livrată la Navrom Constanța.

Mineralierul de 55.000 tdw destinat transportului de mărfuri în vrac (cereale, cărbuni, minereu de fier, fosfați etc.) a fost proiectat de ICEPRONAV Galați și are următoarele caracteristici: lungime totală - 220 metri, lățime - 32,2 metri, înălțimea de construcție - 17 metri, pescajul - 12,4 metri, viteza navei - 15,5 Nd.

Nava a fost echipată cu un motor principal de tip Cegielski Sulzer 1/6 RND 90/155, 17400 CP/122 rot/min.

În cadrul anului de garanție acordat de șantier, conform contractului, în primul voiaj de exploatare a mineralierului de 55.000 tdw „Tomis“, ca inginer de garanție a plecat cu nava ing. A. Sabău, șeful Serviciului Producție la Șantierul Naval Constanța.

Prezenți la bord, mecanicii și electricienii de garanție bine pregătiți au asigurat o bună exploatare a navei.
În ritm susținut s-au desfășurat și lucrările de execuție a mineralierului nr. 2, la care montajul în docul uscat de construcții a început la 15 mai 1974 iar la 20 august 1975, nava a fost lansată la apă.“.
 
Un triumf și o sărbătoare a Dobrogei
 
Dar, anul 1975 vine, în iunie, cu un eveniment crucial în parcul de nave al flotei noastre maritime comerciale – precizează în Memoriile sale clc Nicolae Romulus Moise.

Se livrează din Şantierul Naval Constanța mineralierul „Tomis”, navă cu o capacitate de 54.615 tdw, lungimea de 219,81 metri, lăţimea de 32,90 metri, cu 7 hambare şi 7 guri de hambare; nava era dotată cu un motor „Sulzer” tip „Cegielski Poznan” în 6 cilindri, cu o putere de 17.400 CP, care îi conferea o viteză de 16,3 Nd.

Nava „Tomis” a deschis seria celor încă 17 nave de acelaşi tonaj, construite pentru flota noastră maritimă comercială, în şantierele navale din Constanţa, Galaţi şi Mangalia.

Dar, îmi amintesc de faptul că toată bucuria care ne-a animat la recepţia acestei prime nave de 55.000 tdw în flotă, a fost umbrită de un eveniment tipic servilităţii activistului mărunt de la partid, paralizat de frică în faţa şefului, înainte de recepţie, care parcă a anticipat întârzierea care a urmat, la plecarea navei în primul voiaj.

Cu câteva zile înainte de recepţia navei, preconizând că „şeful” cel mare (Nicolae Ceaușescu – n.n.), aflat în vacanţă la Neptun, s-ar fi abătut într-o vizită inopinată în port, secretarul cu probleme economice de la Judeţeana de partid o ţinea morţiş să scoatem nava „Tomis” din docul uscat în dana de armare, s-o vadă Ceaușescu... gata de recepţie: .... tooovarăşu’ Director!

Ca de obicei, în întârziere faţă de data programată de livrare, nava nu avea terminate lucrările de montaj la cârmă, iar motorul principal „neînchis!”, nu era în funcţiune.
Într-un cuvânt, nava era ca un butoi gol, lung de 220 metri, iar în ziua aceea s-a pus un vânt puternic şi erau condiţii de manevră, în care nu era nicio speranţă să stăpânim fără cârmă şi maşină...nava aceea, înaltă ca o mănăstire!

După luarea navei în primire, ne-am chinuit aproape două luni până să intre în exploatare în plenitudinea condiţiilor ei tehnice de funcţionare, din cauza unor neobişnuite uzuri ale cămăşilor motorului principal, remediate într-un târziu, numai după găsirea unui ulei adecvat procentului de sulf conţinut de combustibilul pe care îl foloseam.”.

Ascensiunea navalisticii autohtone
 
„Tomis” a fost doar începutul. După anul 1975, Șantierul Naval Constanța a continuat livrarea navelor din producția de serie, mineralierele de 55.000 tdw cu nr. 2 la 11, respectiv „Bocșa“, livrat la 21 februarie 1976, „Bicaz“ (20 august 1976) și „Bârlad“ (27 decembrie 1976), „Borsec“ (31 mai 1977) și „Botoșani“ (8 noiembrie 1977), „Buziaș“ (3 august 1978) și „Beiuș“ (30 noiembrie 1978), „Breaza“ (1979), „Ilona“ (export Japonia) și „Tomis Sea“ (export Hong Kong) în anul 1980.
“Ca un scurt bilanț, avea să remarce în săptămânalul de cultură „Tribuna” scriitorul Constantin Novac, de la prima navă livrată flotei noastre maritime în 1975, pe acest Șantier de la malul mării au fost construite alte zece asemenea nave, din seria de 55.000 tdw, încă 10 mineraliere-vrachiere din seria de 65.000 tdw, 4 petroliere de 150.000 tdw, porțile ecluzei de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, docuri plutitoare destinate noilor porturi ale Canalului sau noului port maritim de la Midia, numeroase drăgi, derocatoare etc.”.
 
 Cu primul comandant peste Atlantic
Gheorghe Drăguț s-a născut la 6 octombrie 1933, în comuna Priseaca, fostul raion Slatina, Regiunea Piteşti, în prezent judeţul Olt.
După absolvirea Liceului Industrial din Slatina, s-a înscris la Şcoala Militară Superioară de Marină.

Încă din anul I și-a manifestat nemulţumirea faţă de mediul cazon şi privaţiunile vieţii militare. Drept urmare, cu sprijinul conjudeţeanului său, contraamiralul Florea Diaconu, fost comandant al Marinei Militare, a fost mutat ca militar în termen la Unitatea Militară 02395 Mangalia, de unde, pe 11 iulie 1956 a fost trecut în rezervă. 

S-a înscris la Institutul Politehnic Bucureşti, de unde a fost selecționat şi înscris la Academia „Ştefan Gheorghiu“. După absolvirea acesteia a fost încadrat instructor pentru Marina Comercială în Ministerul Transporturilor.

Dar chiar și din această postură tânjea după valurile mărilor și oceanilor. Ambarcat iniţial ca timonier, s-a ambiționat să acceadă pe puntea de comandă, obținând brevetul de comandant de lungă cursă.
Fost comandant pe tancul petrolier “Muntenia” și cargoul “Brașov”, în 1975 are onoarea de a comanda mineralierul “Tomis”, cu care va efectua cursa inaugurală spre Brazilia.

În luna iunie 1977 a luat comanda navei mineralier „Borsec” cu un tonaj de 54. 615 tdw, recent construită în Șantierul Naval Constanţa.

Datorită aptitudinilor şi profesionalismului său, conducerea  Marinei Comerciale i-a încredințat comanda navei-școală „Neptun“, contribuind nemijlocit la instruirea multor promoţii ale Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân“ – Secţia Comercială.

S-a stins din viață pe 8 decembrie 2011, la vârsta de 78 de ani.

Pro Memoria

Conform informațiilor furnizate de inginerul gălățean Cristian Gregoretti, după 15 ani de activitate în cadrul NAVROM, în iunie 1990 mineralierul “Tomis” a fost transferat Companiei PETROMIN.

Vândut în august 1995 firmei Demo Shipping din Limassol, a navigat sub pavilion cipriot, sub numele „S.K. Junior”, până la începutul anului 1999, când a fost vândut la fier vechi și dezmembrat în portul indian Alang – cel mai mare cimitir de nave din lume.

Bibliografie:

1. Ing. Nicolae Orac, “Șantierul Naval Constanța. File de istorie, oameni și fapte (1862-1892-2017)”, Editura AGIR, București, 2020
2. Clc Nicolae Romulus Moise, “O jumătate de veac în Marină”, Volumul II, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
3. Contraamiral de flotilă (rtr) Niculae Ștefan, Comandor (rtr) ing. Nistor Mitea, “Monografia primei promoții de învățământ superior a Marinei Militare Române”, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Coordonator: Comandor dr. Marian Moșneagu, Editura “Muntenia”, Constanța, 2012
4. www.marinarii.ro

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).

Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și: 

Lumea marinarilorUn primar solidar cu Forțele Navale. Vasile Berariu, Boroaia, Omul Anului