Lumea marinarilor Singurul ofițer de marină căzut la datorie pe frontul de Vest. In Memoriam Lupu Dinescu (galerie foto)

17 Dec, 2021 00:00 Marian MOȘNEAGU 5282 Marime text

A trecut un secol de la nașterea acestui erou al Marinei Române, de care se cade să ne reamintim cu admirație și recunoștință.

Mai ales că viața i s-a curmat brusc într-un cernit sfârșit de decembrie, cu gândul la victoria finală și nu la sărbătorile de iarnă.

Seducția navigației

Fiul casnicei Simioana şi al lui Stelian Dinescu, modest funcționar la Primăria municipiului București, Lupu Dinescu s-a născut la 19 decembrie 1921, în cartierul Obor din Bucureşti.

A avut o soră mai mare cu doi ani, Anica Dinescu, medic de laborator și un frate, cu doi ani mai mic, Gheorghe Dinescu, medic radiolog.
Alintat Florică, tânărul Dinescu a urmat cursurile elementare la Şcoala „Titu Maiorescu” din cartierul Obor (1928-1932), și ulterior la Liceul „Cantemir Vodă” din Bucureşti (1932-1940), în ultimii doi ani făcând parte din Secţia matematică - real).

A învățat bine, fiind recompensat în câțiva ani de studii cu mențiuni.

În ultimii ani de liceu a participat la un curs de navomodele, concurând apoi cu unele machete de nave la competiții de profil pe lacul Herăstrău.
Pasionat de Marină, a urmat cursurile Şcolii Navale din Constanța, pe care a absolvit-o la 10 mai 1942, cu media 8,36, fiind clasificat al 14-lea din cei 49 de aspiranţi.

Avea o înfățișare fizică de un farmec deosebit. Era un bărbat frumos, suplu, de 1,80 metri înălțime, cu părul blond închis și ochi albaștri.

Cu o inteligență aparte, spirit analitic dezvoltat, calm, se remarca printr-o frumoasă cultură generală și militară.

Deși nu părea prea volubil, era un tânăr sociabil, bun camarad, liniștit, cumpătat și fără vicii.

Pasionat de literatură, de muzica clasică și de operă, cânta la chitară și era animatorul multor momente artistice.

Deturnat de la gloria mării

Și-a început cariera la Escadrila de Distrugătoare din Constanţa, ca ofițer cu artileria antiaeriană în statul major al N.M.S. „Regele Ferdinand”, comandat de locotenent-comandorul Eugeniu Săvulescu, unde şi-a desfăşurat activitatea până la 5 septembrie 1944, când distrugătoarele au fost arestate și dezarmate de sovietici.

După acest episod dramatic a fost pus la dispoziția Comandamentului Marinei Militare, care se găsea dislocat în localitatea Periș, jud. Ilfov.

La 28 noiembrie 1944 a fost numit comandant al Secţiei a II-a Şalupe Dragoare, formată din şalupele nr. 12 şi 14, la Grupul de Dragaj Fluvial din Turnu Severin, cu care a luat parte la acțiunile de dragaj pe Dunăre în campania din Vest.

Colegul său de promoție, viitorul comandor Sorin Nicoară Zavalide-Kirculescu, avea să menționeze:

„Față de echipaj a avut o comportare camaraderească; era exigent, drept și bun organizator, cu vederi progresiste, iar cei care l-au cunoscut, chiar pentru câteva zile numai, l-au regretat în mod sincer.
Mare amator de literatură, de operă și de muzică clasică. Dovedea multă dragoste de Marină.”.

Aflate la km 652,500, la 27 decembrie 1944 șalupele de dragaj magnetic nr. 12 și 14, sub comanda aspirantului Lupu Dinescu, pornesc să execute ultima pasă a zilei. Cele două șalupe executaseră deja zece pase de dragaj.

Sleite de puteri, echipajele se încăpățânau să-și îndeplinească misiunea.

Pasa fatală

În ziua de 25 decembrie 1944, ora 14.30, șalupele 12 și 14 aparținând Grupului Navelor Grănicerești Brăila plecaseră din portul Corabia în amonte, cu misiunea de a draga între km 640 și 663.

Pe 26 decembrie 1944, între orele 22.00 și 23.00, avioane necunoscute au zburat deasupra Dunării la mare înălțime la km 585 și 952. Deși nu s-au observat lansări de mine, cele două șalupe au executat 10 pase de dragaj între km 640 și 663.

Navigația era închisă între Giurgiu și Calafat, fiind periclitată între km 580 și 800 și în zona Moldova Veche.

Pe 27 decembrie, la ora 19.30, dragoarele navigau bord la bord, șalupa 14 în tribordul șalupei 12, având la remorcă șlepul magnetizat „Someș”.
În momentul dezastrului, șalupele navigau în aval, executând ultima pasă a zilei.

În lucrarea memorialistică „Marina Română în al Doilea Război Mondial”, comandorii veterani de război Niculae Koslinski și Raymond Stănescu prezintă detalii din Registrul operativ al Flotilei de Dragaj Fluvial:

„În dimineața următoare de 27 decembrie, șalupa nr. 13 (sergent major timonier Mocanu Constantin, șef mecanic sergent major Rotariu Ioan) se găsea tot la Bechet, fără acumulator, luat pentru revizuire de un ofițer sovietic ce venise acolo două zile înainte cu remorcherul «Lotru».
Celelalte două șalupe, plecând de la km 640, au continuat deci singure dragajul pe banda km 654-660, executând până la ora 15.00 alte 12 pase cu care au completat numărul total cerut de 64.
La ora 14.00, șalupa nr. 12 a plecat la Bechet pentru a lua provizii, iar șalupa nr. 14, după încheierea paselor, s-a înapoiat cu șlepul la Beșlichioi. Acolo a primit însă ordin să execute încă o pasă dublă pe banda respectivă. Era probabil ca operativul sovietic să fi dobândit convingerea, după comunicările observatorilor, că acolo se lansaseră mine.
La km 656, șalupa nr. 14 a raliat formația de marș de dragaj în amonte.
Dar la ora 19.30, în cursul ultimei pase executate de șalupele 12 și 14, aflate la ureche și remorcând în aval șlepul magnetizat «Someș», o explozie puternică de mină la km 653,5 a aruncat în aer șalupele, rupând și remorca șlepului. Șalupele s-au scufundat imediat.
Au pierit în Dunăre aspirantul Lupu Dinescu, șeful Secției a II-a de Dragaj, doi subofițeri și șapte marinari, din efectivul total de 16 oameni aflați la bord.
Trei subofițeri, un pilot civil și doi marinari au fost răniți de explozie și aruncați în apă.”.

Parte dintre conaționalii noștri dispăruți în apele Dunării s-au înecat în drum spre malul bulgar, cele două șalupe nefiind dotate cu suficiente echipamente de salvare.

La fața locului au sosit o barcă cu căpitanul portului bulgar Vadin, precum și alte două bărci particulare, care au concurat la salvarea supraviețuitorilor. Transportați în satul bulgar Vadin, unde li s-au acordat primele ajutoare, pe 29 decembrie aceștia au fost transferați și internați în Spitalul militar din Corabia.

Ambarcat pe șalupa nr. 14, sergentul major Gheorghe Voinescu, în vârstă de 23 de ani, din cadrul Grupului Navelor Grănicerești din Brăila, a relatat în declarația dată la 5 ianuarie 1945, în fața sublocotenentului de rezervă Toma Russu, comandantul militar al portului Corabia:

,,În momentul exploziei mă aflam în cabină, împreună cu sergentul major Tătaru Valeriu și cu sergentul major Palea Aurel; după ce mi-am revenit de pe urma exploziei, am căutat să mă salvez, am ieșit pe ușă și am intrat în comandă, unde nu mai era nimeni; m-am ridicat și am ieșit pe geam, totodată găsind și o centură de salvare.
Cum am ajuns afară, l-am văzut pe sergentul major Tătaru Valeriu, cum răcnea în apă, după ce șalupa s-a dus la fund, trăgându-mă și pe mine după ea, deoarece eu, din cauza unei dureri ce o simțeam la picior, nu am putut să mă arunc în apă.
În sfârșit, am ieșit la suprafață și am început să înot spre malul bulgăresc, unde lumea de adunase din cauza detunăturii.
Am ajuns până la mal, unde m-au scos niște oameni și m-au dus în casă, dându-mi îngrijirile necesare.”
Sergentul Dumitru Pătrașcu, de 24 de ani, din Grupul Navelor Grănicerești, a declarat, printre altele: „Mă aflam pe șalupa nr. 14 la comandă; făceam ultima pasă venind la vale, când am ajuns în apropierea km 654 s-a produs o explozie puternică (!), cam la pupa șalupelor. Am fost aruncat în sus.
În acel timp unul dintre camarazi, călcând peste mine, a ieșit afară pe geamul de la comandă. Eu am ieșit după ce mi-am revenit, pe la pupa.
Stând o clipă, mi-am aruncat hainele de pe mine, m-am aruncat în apă; înotând o sută de metri, am găsit un colac de salvare, cu care am înotat până la mal.”.

La rândul său, caporalul Gheorghe Baiu din Grupul Navelor Grănicerești își amintea:

,,Mă aflam la bordul șalupei nr. 12, împreună cu dl. aspirant Dinescu Lupu de la Secția de Dragaje, sergentul major Colichi Gheorghe, caporalul Cazacu, soldații Corodescu Vasile și Coprian Anton, având la tribord și șalupa nr. 14 a Grupului de Dragaje, amândouă remorcate de șlepul «Someș».
În timpul exploziei se făcea ultima pasă în acea zi, convinși că nu există mine. Explozia minei s-a făcut pe la orele 19.00.
În momentul exploziei mă aflam pe covertă, în apropierea motorului. Am fost izbit de puterea exploziei cu capul de un colțar, trântindu-mă jos.
Dezmeticindu-mă și aruncându-mi privirile în jurul meu, am văzut doi camarazi cum căutau să se ridice, văitându-se și cădeau jos. Nu i-am cunoscut cine erau.
În acel moment apa inundând șalupa, m-am apucat de un butoi de apă și șalupa scufundându-se, am plutit pe suprafața apei, lăsându-mă în scursul apei, neputând înota.
Strigând după ajutor, a venit o barcă cu căpitanul portului Vadin și încă un om și ne-au scos din apă, ducându-mă cu barca pe malul bulgar.
Am fost transportat împreună cu sergentul major Moise Constantin la postul de ajutor bulgar, unde mi s-au dat primele îngrijiri.”

Pilotul fluvial Dumitru Celentis, în vârstă de 50 de ani, avea să declare:

„În ziua de 30 noiembrie 1944 am fost ambarcat ca pilot de către Căpitănia portului Brăila pe remorcherul «General Cantacuzino» și pus la dispoziția armatei sovietice.
În ziua de 26 decembrie 1944 am fost trecut de pe remorcherul «General Cantacuzino» pe șalupa nr. 12 a Grupului de Dragaj de către comandantul sovietic din portul Corabia.
Am dragat în zilele de 26 și 27 decembrie 1944 de la km 640 până la km 664, făcând mai multe pase, care împreună cu șalupa nr. 14 a Grupului de Dragaj remorcam șlepul magnetizat «Someș».
În seara zilei de 27 decembrie 1944, pe la ora 19.00, în dreptul km 654, am fost aruncați în aer de mine; nu știu câte mine au explodat, dar am auzit o singură bubuitură.
Nu știu ce echipaj se găsea la ambele șalupe, însă în urma salvării noastre am auzit că tot personalul a fost în număr de 16, dintre care au scăpat împreună cu mine încă cinci militari, ale căror nume nu le știu.”.
Și sergentul major Aurel Palea din cadrul Flotilei de Dragaj, în vârstă de 23 de ani, a rememorat acest episod dramatic: ,,Când s-a produs explozia mă aflam în cabina șalupei nr. 14. Am fost aruncat în sus, lovindu-mă cu capul de covertă, apoi am fost trântit cu putere de dușumeaua cabinei.
Bâjbâind prin întuneric, am reușit să găsesc ușa și, escaladând geamul de la timonă, am ajuns pe punte; șalupa era încă la suprafață și timp de un minut nu știam ce să fac, când am văzut că șalupele încep să se scufunde, întâi cu pupa; eu, fiind la prova, am strigat tare: «- Băieți, sărim în apă!».
Și eu m-am aruncat...; apoi șalupele s-au dus la fund și eu, cu un colac de salvare, am reușit să ajung, înghețat, la malul bulgăresc, unde am fost salvat de cetățeni bulgari.”.

Familia a fost înștiințată de dispariția fiului și fratelui lor la începutul anului 1945:

,,Onor familiei aspirant Dinescu Lupu. Avem onoarea a vă face cunoscut că aspirantul Dinescu Lupu, comandantul Secției a II-a Șalupe Dragoare, pe când se afla în misiune de dragaj, în ziua de 27 decembrie 1944, cu șalupele nr. 12 și 14 în zona Bechet-Corabia, către orele 19.30, în urma exploziei unor mine magnetice, ambele șalupe s-au scufundat.
Printre cei salvați nu se afla și aspirantul Dinescu Lupu, din care cauză în prezent este considerat ca dispărut.
Comandantul Forțelor Fluviale, contraamiralul Alexandru Stoianovici. 9 ianuarie 1945.”.

În Tabelul de propunerile la decorare cu Ordinul ,,Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade post mortem, înaintat de Comandantul Forțelor Fluviale cu nr. 92535 din 23 octombrie 1945, se specifică:

„Comandant al Secţiei a II-a Şalupe Dragoare de la 28 noiembrie 1944, a fost printre primii ofiţeri de marină care au activat în operaţiunile de dragaj spre vestul Dunării.
Acţionând într-o perioadă extrem de critică, când navigaţia era întreruptă complet în zona Giurgiu-Baziaş, din cauza masivelor aero-minări executate de forţele aeriene germane, prin activitatea sa excepţională, înfruntând pe lângă pericolul minelor şi vitregia vremii, viscolul, ceaţa şi sloiurile de gheaţă, a reuşit să piloteze fără pierderi, prin zona minată, atât convoaiele aliate sovietice, cât şi unităţile marinei de război sovietice, care treceau pentru susţinerea frontului de Vest, atunci când nevoile acestui front trebuiau satisfăcute cu orice sacrificiu.
Neobosit şi plin de avânt, dragând zi şi noapte cu un material improvizat, care din cauza frigului nu funcţiona în condiţii normale, graţie muncii neîntrerupte, energiei şi spiritului de sacrificiu de care era animat, a reuşit să insufle aceste calităţi şi personalului din subordinea sa şi să menţină navigabilitatea canalului, dând astfel posibilitatea alimentării frontului prin transporturile masive ale convoaielor aliate sovietice.
În ziua de 27 decembrie 1944, pe când navele din subordinele sale, formând Secţia a II-a de Dragaj, executau ultima pasă în zona km 652,500, şalupele sar în aer în urma exploziei a două mine magnetice, ducând la fund aproape întreg echipajul, împreună cu bravul lor comandant.
Curajul, spiritul de sacrificiu şi înalta conştiinţă de luptător de care a dat dovadă aspirantul Dinescu Lupu, ducând executarea misiunii până la jertfa supremă, a adus o nouă şi importantă contribuţie la ridicarea prestigiului Marinei Regale.”.
Pentru activitatea curajoasă şi jertfa sa, a fost citat pe Forțele Fluviale prin Ordinul de zi nr. 8 din 28 aprilie 1945.”.

Ordinul de zi nr. 8 din 28 aprilie 1945 al Comandamentului Forțelor Navale, semnat de comandantul Forțelor Fluviale, contraamiralul Alexandru Stoianovici, preciza:

,,Având în vedere că în ziua de 27 decembrie 1944, pe timpul unei misiuni de dragaj magnetic, în urma exploziei unor mine lansate, au căzut la datorie: Aspirant Dinescu Lupu; Sergent major motorist Colichi Gheorghe; Sergent major timonier Tătaru Valeriu; Caporal Cazacu Mihail, ctg. 1940, dragor; Soldat Verban Ștefan, ctg. 1942, timonier; Soldat Radu Niță, ctg. 1942, dragor; Soldat Stoianovici C., ctg. 1944, dragor; Soldat Corodescu Vasile, ctg. 1944, dragor; Soldat Cuprian Anton, ctg. 1945, dragor; Soldat Brustan Petre, ctg. 1945, dragor și au fost răniți: Sergent major timonier Moise Constantin; Sergent major motorist Voinescu Gheorghe, Sergent major sanitar Palea Aurel; Sergent Pătrașcu Gheorghe, ctg. 1943, motorist; Caporal Beiu Gheorghe, ctg. 1944, motorist; Pilot civil Calentis Dumitru, având în vedere curajul, spiritul de sacrificiu și înalta conștiință de luptători de care aceștia au dat dovadă, ducând executarea datoriei până la jertfa supremă,
Ordon:

Citarea prin Ordin de zi pe Forțele Navale;

Prezentul ordin se va aduce la cunoștința tuturor ofițerilor, maiștrilor, submaiștrilor, subofițerilor și trupei din C.F.FL. și unitățile din subordine.”.

Prin Înaltul Decret Regal nr. 3230 din 11 noiembrie 1946, Lupu Dinescu a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade şi avansat la gradul de locotenent post-mortem.

Lacrimi pe strune de chitară

Conform mărturiei comandorului Nicolae N. Petrescu, în anul 1978, fratele său mai mic, medicul Gheorghe Dinescu a donat Muzeului Marinei Române o fișă biografică, un set de fotografii, precum și chitara tânărului erou al Marinei Române.

Începând cu 31 iulie 1991, în semn de prețuire, în memoria sa dragorul maritim 25 din Divizionul 146 Nave Minare-Deminare îi poartă numele.

Bibliografie:

Căpitan-comandor (rtr) Niculae Koslinski, comandor (rtr) Raymond Stănescu, „Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939 – 1945), Volumul III (1944 – 1945)”, Editura Modelism Internațional, București, 1998
Comandor (rtr) Nicolae C. Petrescu, ,,Forțele Navale Fluviale ale României în cel de-al Doilea Război Mondial”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2005
Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
Marian Moșneagu, „Eroii Marinei Române”, Editura ALPHA MDN, Buzău, 2009
Marian Moșneagu, „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, Editura Militară, București, 2019

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și:
Lumea marinarilor: Mai-marele marinei civile Dumitru Munteanu, consilier diplomatic (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

Lumea marinarilor Singurul ofițer de marină căzut la datorie pe frontul de Vest. In Memoriam Lupu Dinescu (galerie foto)

Seducția navigației

Deturnat de la gloria mării

Pasa fatală

Lacrimi pe strune de chitară

ABONEAZA-TE la newsletter: