Lumea marinarilor Supraviețuitorul. Titus Stănescu, Suez, „Transilvania”

24 Sep, 2021 00:00 Marian MOȘNEAGU 6111 Marime text

Cu siguranță că, peste ani, Darius, micuțul de doar cinci anișori pe care l-am cunoscut la începutul acestei toamne, va iubi necondiționat marea. În primul rând pentru că a văzut lumina zilei în Constanța și a gângurit la fiecare răsărit de soare dinspre plaja Tataia, de la fereastra cochetei sale locuințe în stil canadian, amplasată strategic, pe buza falezei înalte a orașului.

Și chiar dacă mai zilele trecute mi-a replicat sus și tare că atunci când va fi mare se va face... fotbalist, când va înțelege pe deplin sorgintea familiei sale moldo-macedonene, va fi tare mândru de marinarii din familia sa: Victor Antonescu, bunicul matern, fost mecanic șef și Titus Stănescu, străbunicul său, unul din cei doi faimoși piloți români de pe Canalul Suez.

Despre care, vorbindu-mi cu evlavie, nepoata sa, doamna Monica Antonescu, mama micuțului îmbrăcat într-un tricouaș alb pigmentat cu ancorițe, este pe cât de mândră pe atât de emoționată.

Dragoste în plin război

Fiul Ceciliei și al lui Mihai Stănescu, Titus Stănescu s-a născut la 25 februarie 1917 la Buzău.
Titus a absolvit în 1934 cinci clase la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, iar la 6 noiembrie 1934 s-a angajat ca marinar la Direcția Regională a Navigației Civile (D.R.N.C.) Constanța.
La 14 octombrie 1937 era deja ofițer maritim.
La 6 septembrie 1944 s-a căsătorit la Constanța cu domnișoara Marioara Gheorghiu, născută la 23 iunie 1918 la Bârlad iar pe 25 mai 1946 s-a născut fiica lor Alexandra.
Pe 7 iulie 1947 a obținut brevetul de căpitan maritim de cursă lungă, eliberat de Direcția Marinei Comerciale București.
Conform Certificatului nr. 4983 din 30 august 1956, eliberat de Căpitănia Portului Constanța, autentificat de inspectorul de navigație Spiru Teodoru, în perioada 1934 – 1956 Titus Stănescu a fost ambarcat ca asistent punte pe „Dacia” (16 noiembrie 1934) și „Carpați” (7 iunie 1936 - 8 octombrie 1937), respectiv ofițer provizoriu pe „Peleș” (14 octombrie 1937 - 11 ianuarie 1938), „Alba Iulia” (11 ianuarie – 22 februarie 1938), „Durostor” (22 aprilie – 8 mai 1938), din nou pe „Alba Iulia” (5 iulie - 18 august 1938) și „Transilvania” (18 august 1938 – 9 martie 1939).
A continuat să navigheze ca ofițer IV pe „Transilvania” (15 martie 1939 – 20 august 1940, 11 noiembrie 1940 – 28 martie 1941) și pe „Dacia” (21 aprilie – 12 iunie 1941), ofițer III pe „Peleș” (12 iunie -15 august 1941) și ofițer II (26 septembrie – 30 octombrie 1941), respectiv ofițer I pe „Dacia” (30 octombrie 1941 – 28 august 1944).

La 14 august 1941, ora 6 dimineața, vasele „Peleș” şi „Suceava” au plecat de la Burgas la Varna, fiind escortate de două torpiloare şi un avion, bulgărești. Pe 15 august, la ora 09.55, pe când convoiul se afla la 30 Mm de coastă, „Peleș”, sub comanda comandantului de cursă lungă Gheorghe Bădescu, a fost lovit la aproximativ 20 Mm nord-est de Burgas, de torpila submarinului sovietic Sc 211, comandat de căpitanul-locotenent A.A. Deviatko[1], înregistrând o explozie la magazia nr. 4.

Părăsită de echipaj şi comandant, nava s-a scufundat încet-încet, dispărând la ora 19.50, în punctul de coordonate 42°46' latitudine Nord şi 27°59' longitudine Est, la circa 0,5 Mm de coastă, în Baia Katsan, pe un fund de 17 metri.

Printre membrii echipajului care au fost salvați de către vasele bulgărești de război din convoi, alături de comandant s-au numărat ofițerul secund Gheorghe Pleşu, ofițerul maritim III Titus Stănescu și timonierul Bene Albini[2].
S-au înregistrat un decedat și trei răniți, dintre care unul foarte grav[3].
Pentru „devotamentul și priceperea arătate în războiul contra Rusiei Sovietice”, prin Înaltul Decret nr. 3292 din 21 decembrie 1943 Titus Stănescu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de Cavaler[4].

Pe puntea de comandă

Ulterior a revenit ca ofițer III (27 august – 9 octombrie 1946), respectiv ofițer I (9 octombrie – 10 decembrie 1946, 25 septembrie – 5 octombrie 1947) pe „Transilvania”.
După o perioadă scurtă petrecută ca ofițer secund pe remorcherul SRT 163 (5 octombrie – 3 decembrie 1947), a fost ambarcat ca ofițer I pe „Ardealul” (20 octombrie 1948 – 26 martie 1950).
Revenit ca ofițer I la bordul motonavei „Transilvania” (12 aprilie 1950), în perioada 13 iulie 1950 – 31 august 1951, respectiv 11 octombrie 1951 – 19 octombrie 1952 a preluat comanda celebrului pasager.
Ulterior a fost comandant pe „Midia” (19 octombrie 1952 – 4 ianuarie 1953), „Transilvania” (4 ianuarie – 4 septembrie 1953), „Berezina” (4 septembrie 1953 – 20 octombrie 1954) și „Libertatea” (14 martie – 15 aprilie 1955).
La 3 mai 1955 a revenit în calitate de comandant pe „Transilvania”.

Pilot pe Canalul Suez

Titus Stănescu a avut șansa și calitățile necesare care l-au recomandat pentru a reprezenta România, împreună cu Faustin Carp, ca pilot pe Canalul Suez.
Mircea Rădulescu, unul dintre ziariștii români care i-au vizitat pe cei doi la începutul anului 1958, avea să consemneze în paginile revistei „Magazin”:

„Pe firul care desparte două continente, mergem așadar să facem o vizită pilotului român Titus Stănescu.
În noaptea aceea el se întorsese dintr-un tranzit și în noaptea următoare avea să piloteze un nou convoi de vase. Cele câteva ore libere și le rezervase să stea cu familia lui, când pe neașteptate i-au picat niște oaspeți, toți cu aparatele de fotografiat în mână. Ziariști! Dar acești ziariști erau români, compatrioți de-ai lui, care trebuiau să-i prefacă orele de răgaz în ore de sinceră bucurie.

N-am venit să hibernăm cu cocorii în primăvara dvs din acest

ianuarie, fugiți de viscolul din țară – făcu unul dintre noi. Suntem în trecere și am ținut să ne abatem pe la dvs să vă aducem salutul meleagurilor noastre dragi. Și cum știm că sunteți bucuroși de oaspeți, iată-ne! [...]

Fără să ținem seama că zgândărisem nostalgia acestei familii, aflată la mii de kilometri de Constanța lor natală, am scos blocnotesurile în care țineam să înscriem amănunte despre mult prea interesanta îndeletnicire a acestui Cicerone al Canalului de Suez. Titus Stănescu ni le-a relatat cu bucurie și aceasta pentru că o spunea în românește.
Nu e deloc ușoară. În apele canalului, împrospătate de talazurile celor două mări, se pot întâmpla lucruri grave. Și îți trebuie o adevărată măiestrie să duci până la capăt, în largul Mării Mediterane sale ale Mării Roșii, convoiul de vase, ca șef de convoi.”[5].

Turism internațional cu „Transilvania”

Întors în țară la 1 mai 1960, Titus Stănescu va reveni la comanda pasagerului „Transilvania”, cu care va efectua voiaje în Marea Neagră, cu escale la Varna, Yalta, Batumi, Soci, Suhumi, Odessa, Istanbul și Marea Mediterană, la Pireu, Dubrovnik, Heraclion, Alexandria, Port Said, Veneția, Palermo și altele, colaborând cu renumite firme de turism precum ONT Carpați, Inturist, Siemens, Vikings etc.
Printre pasagerele faimoase ale navei s-au aflat îndrăgita solistă de muzică populară și romanțe Ioana Radu[6] și poeta Veronica Porumbacu[7], care la 11 septembrie 1960 i-a dedicat poemul „Voi, marinari...”, cu următorul leit-motiv: „Voi, marinari/ Obrazul vi-l sculptează mâinile vântului,/ Coloarea vi-o dăruie soarele Sudului,/ Visarea, lumina zăpezii din Nord -/ Și totuși nimeni nu păstrează în ochi mai mult decât voi,/ Pământul natal, marinari!”.

Pe 28 iunie 1962 a revenit pe „Transilvania”, cu care a plecat în voiaj a doua zi. Pe 6 iulie nava se afla la Yalta.

„De trei decenii străbate mările și oceanele lumii – consemna Gheorghe Dima în ziarul „Munca”.
Anii i-au brăzdat, cu urme adânci, obrazul dur. Dar, deși nu-l mai despart decât puțini ani de ziua când va împlini vârsta unei jumătăți de veac, Titus Stănescu, comandantul încercat al atâtor nave românești este departe, mult prea departe, de ceea ce numim în mod curent: bătrânețe.
«Optimismul și tinerețea comandantului nostru sunt molipsitoare – spun cei care îl cunosc. Era de-ajuns să vină el în mijlocul nostru ca imediat să se risipească oboseala sau nostalgia ce ne cuprindea uneori în voiajele lungi și grele pe mare».
Astăzi, mulți din «bobocii» cărora comandantul Titus Stănescu s-a străduit să le insufle curaj, dârzenie și pricepere marinărească, sunt navigatori încercați, cu o înaltă calificare. Alexandru Stoica – unul dintre ei – este comandant al navei «Arad» iar Petre Diaconu și Ștefan Fraitag ofițeri I pe nava «Transilvania».
Marinarii sunt oameni cărora patria le-a dat în seamă o misiune grea, de mare răspundere dar și de mare cinste. Comandantul Titus Stănescu navigă, de aproape 15 ani, pe unul dintre cele mai cunoscute vase ale flotei noastre maritime – motonava «Transilvania».
De la el toți membrii echipajului au învățat că, în afară de corectitudine în deservirea pasagerilor, marinarii trebuie să dovedească și o ținută morală demnă, la înălțimea prestigiului de care se bucură patria noastră în rândul celorlalte țări în porturile cărora navele noastre poposesc adesea.”[8].

Iată și una din confesiunile comandantului Titus Stănescu:

„Călătorim în apropiere de coasta însorită a Italiei, în croazieră pe Marea Mediterană. Cu popasuri la Veneția, Neapoli, Palermo și alte localități, motonava «Transilvania» se îndreaptă spre Odessa.
La 2 iunie motonava va ancora la locu-i obișnuit – în fața clădirii D.R.N.C. Constanța, pentru scurt timp.
Marea așteaptă din nou ca pe luciu-i de oglindă sau pe valuri înspumate vasul nostru de excursii – mesager de pace și prietenie între popoare – s-o brăzdeze de-a lungul și de-a latul.
Suntem la a șasea cursă în acest an în loc de a treia, așa cum este prevăzut în plan.[...]
În registrul de impresii și sugestii sunt scrise 56 de asemenea impresii - plăcute și de laude - la adresa echipajului și nici una de critică sau nemulțumire.
Ne bucură mult părerea bună a călătorilor și de aceea luptăm pe toate căile să menținem această părere, s-o dezvoltăm.
Sub conducerea ofițerului mecanic șef Gheorghe Constantin, mecanicii și motoriștii întrețin atent motoarele și aparatele, ele funcționează ireproșabil. Noi obișnuim să spunem călătorilor, când suntem întrebați, ora exactă când vom ajunge la cutare port, chiar dacă marea este agitată.
Ne cunoaștem mașinile și vasul și mai ales oamenii, capacitatea lor de a le struni. Rar ni s-a întâmplat să greșim ora. De pildă, în excursia trecută tot drumul l-am parcurs cu vizibilitatea zero, din cauza ceții. Cu o mai mare concentrare în muncă și cu aparatele radar am ajuns cu bine și la timp la destinație. [...]
Primim scrisori din toate colțurile globului, unele împărtășesc impresii, altele ne solicită pentru noi excursii, dovada prestigiului câștigat de colectivul motonavei, prestigiu pentru care luptăm să-l menținem.”[9].

În ultimul an de viață a căpitanului de cursă lungă Titus Stăneascu, jurnalistul Aurel Constantinescu i-a dedicat în paginile ziarului „Portul Constanța” un amplu fotoreportaj:

„Din primul moment de la urcarea pe navă m-au impresionat corectitudinea și conștiinciozitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Comandantul navei, Titus Stănescu, generos și amabil, conduce cu pricepere și dragoste acest colectiv minunat. Deseori poate fi văzut la sfat cu ofițerii de punte sau cu personalul de cart. Experiența bună o împărtășește ofițerilor mai tineri, Diaconu Petre sau Balașca Valentin.
Am vizitat stația de radiotelegrafie pe care o conduce Păunescu Pompiliu. Convorbirea cu dânsul a fost interesantă.

«Deși ne aflăm pe Marea Neagră, avem legătura cu toate navele noastre aflate în voiaj. „Victoria” și „Timișoara” au intrat în portul Constanța, „Prietenie” și „Craiova” au plecat în voiaj.» [...]

Am avut o altă întrevedere cu mecanicul șef al navei, Constantin Gheorghe. Vizitasem sala mașinilor. Toți oamenii de cart erau la posturile lor. Unii supravegheau motoarele auxiliare, alții asigurau funcționarea motoarelor principale, a instalațiilor de iluminat și încălzire. O sumedenie de aparate care la un loc formează inima navei.
Și această inimă bate sănătos datorită muncii oamenilor în rândul cărora se află ofițerul II mecanic Folescu Constantin, Dragoș Mircea, Neamu Constantin, Coca Gheorghe și numeroși alți mecanici și motoriști ascultând de îndrumările mecanicului șef.

La instalațiile și aparatele electrice, care nu sunt deloc puține, întâlnești pe Popa Vasile, șeful electrician, Niță Nicolae și Sechely Tiberiu, electricieni. Toți au hotărârea ca nici o defecțiune să nu se ivească la instalațiile electrice și o îndeplinesc cu succes.”[10].
O secvență din călătoria spre Odessa, descrisă de același ziarist care a însoțit echipajul de-a lungul celor cinci zile de croazieră, reconstituie atmosfera de la bordul „Transilvaniei”: „Deodată emisiunea muzicală a fost întreruptă și crainicul stației de radioamplificare anunța cuvântul comandantului navei, clc Titus Stănescu, adresat turiștilor. A fost urarea de voiaj bun cu prilejul plecării în croazieră.”.[11]
Au urmat apoi escale la Yalta, unde au fost întâmpinați de un grup de pionieri cu buchete de flori și la Soci, unde au fost salutați cu ritmuri de fanfară.
Seara, în sala Gării maritime, gazdele le-a oferit un program de cântece și dansuri populare iar nava a replicat cu propria formație de muzică ușoară – motiv de distracție și dans până noaptea târziu.
Ultimul popas a fost la Batumi, unde excursioniștii români – majoritatea angajați ai „Navrom” - au asistat la un program de dansuri gruzine, susținut de Filarmonica orașului.

Marea trecere

La 1 decembrie 1963 comandantul de cursă lungă Titus Stănescu a încetat din viață, la numai 46 de ani, în Clinica Academiei Române, în urma unei boli grave contractate în timpul serviciului. Diagnosticul: scleroză renală, nefrită cronică.
În eforturile conjugate ale specialiștilor și autorităților pentru a fi salvat, la recomandarea academicianului prof. dr. Nicolae Lupu, academicianului prof. dr. Gheorghe Olănescu și profesorului dr. Radu Păun, conducerea Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale a propus, iar Comisia guvernamentală pentru coordonarea plecărilor în străinătate de pe lângă Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române a aprobat trimiterea sa în străinătate, pentru tratament și intervenție chirurgicală la Clinica profesorului Jean Hamburger din Paris, unde a fost internat între 12 și 26 noiembrie 1963.
Din cauza gravității și stadiului avansat al bolii, tratamentul și intervenția chirurgicală au rămas fără nici un rezultat.
În conformitate cu prevederile articolelor 61 și 62 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 292 din 30 iulie 1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, Dumitru Simulescu[12], ministrul Transporturilor și Telecomunicațiilor a propus Consiliului de Miniștri să li se acorde urmașilor săi pensie pentru merite deosebite.
Iată motivarea:

„A fost unul dintre cei mai buni comandanți din flota maritimă a Marinei comerciale a R.P.R., în cadrul căreia are un stagiu neîntrerupt de 29 ani.
În această calitate și-a îndeplinit cu conștiinciozitate, devotament și cu înalt simț de răspundere, sarcinile grele care i-au fost încredințate.
În situațiile deosebit de grele și de foarte mare răspundere pentru viețile pasagerilor, navigatorilor, siguranța navei și a încărcăturii, pe care le impune navigația maritimă, comandantul de cursă lungă Stănescu Titus a dat întotdeauna dovadă de dârzenie, curaj, abnegație și o pregătire profesională excepțională, constituind în felul acesta un exemplu pentru ceilalți comandanți și restul personalului navigant, de care a fost apreciat și stimat.
Comandantul de cursă lungă Stănescu Titus s-a preocupat în mare măsură de creșterea cadrelor de ofițeri tineri, astfel că mulți dintre aceștia sunt astăzi cadre de nădejde la conducerea navelor maritime care navigă în apele internaționale.
În condițiile grele care s-au creat în urma naționalizării Canalului de Suez și a măsurilor represive luate de Anglia și Franța, la cererea Guvernului Republicii Egipt și din însărcinarea Guvernului Republicii Populare Române, comandantul de cursă lungă Stănescu Titus a îndeplinit, de la 20 septembrie 1956 și până la 1 mai 1960, funcția de mare răspundere de căpitan pilot în cadrul noului organism al Canalului de Suez.
În această calitate, prin pregătirea excepțională pe care a dovedit-o în pilotarea prin Canalul de Suez a navelor maritime, a contribuit în mod efectiv la restabilirea încrederii statelor și comandanților navelor maritime în capacitatea noului organism al Republicii Egipt de a asigura în mod ritmic navigația prin acest canal.
Prin comportarea de seamă în relațiile cu autoritățile egiptene și cu personalul navigant de pe navele străine ale țărilor socialiste și capitaliste, a reprezentat cu cinste Marina Comercială a Republicii Populare Române. În legătură cu aceasta, ne-au fost transmise în mai multe rânduri, de către ambasadorul Republicii Arabe Unite la București, înalte aprecieri ale organelor superioare egiptene.
După înapoierea în țară, a dat dovadă de aceleași calități la conducerea navelor maritime care i-au fost încredințate, în special a motonavei «Transilvania».
Înalte personalități din țară și din străinătate au apreciat cu ocazia croazierelor organizate cu motonava «Transilvania» pregătirea profesională a personalului, ordinea și organizarea desăvârșită a activității de la bord, condițiile de siguranță în navigație a acestei nave, care s-au datorat în cea mai mare măsură comandantului de cursă lungă Stănescu Titus.
Pentru meritele deosebite de care a dat dovadă în activitatea sa, prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române i-a conferit căpitanului de cursă lungă Stănescu Titus «Ordinul Muncii» clasa a III-a, prin Decretul nr. 384 din anul 1954.
Prin Decretul nr. 2319 din 1 septembrie 1956, Adunarea Populară a Republicii Populare Albania i-a conferit căpitanului de cursă lungă Stănescu Titus «Ordinul Muncii» Republicii Populare Albania clasa a III-a, pentru contribuția adusă de acesta în calitatea sa de comandant pe motonava «Transilvania», la dezvoltarea economică a R.P. Albania, prin cursele efectuate cu nava sa pe linia regulată Constanța – Odessa – Durres, organizată în perioada 1949 – 1955.”[13].

... La 20 noiembrie 2018, arhitecta Constanța Erca din București, una din cele două verișoare primare gemene ale mamei Monicăi Antonescu, îi transmitea nepoatei sale:

„Draga mea, zilele trecute am postat pe pagina «Constanța veche» o imagine a vasului «Transilvania», având în prim plan pe celebrul tău bunic.
Cu bucurie am constatat că aproape 500 de persoane au apreciat-o, semn că și după atâtea decenii, constănțenii își amintesc și de vas ca și de marele ei Comandant.
De acolo, din ceruri, cu siguranță veghează mereu la BINELE vostru!”.

Bibliografie:

Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, „Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939-1945), Volumul I (1941-1942)”, Lucrare apărută sub egida Ligii Navale Române, Editura Făt-Frumos, București, 1996
Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în marină”, Volumul II, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020

Sursa foto: Albumul de familie al doamnei Monica Antonescu

Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultății de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediția I 2005, ediția a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanța»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicționarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicționar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naționale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forțelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forțelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și:
Lumea marinarilor Ce folos că-i marea noastră? „Gloria”, „Petromar”, Marea Neagră

[1] Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, „Marina Română în al Doilea Război Mondial (1939-1945), Volumul I (1941-1942)”, Lucrare apărută sub egida Ligii Navale Române, Editura Făt-Frumos, București, 1996, p. 214.

[2] Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în marină”, Volumul II, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, p. 96.

[3] Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020, p. 145.

[4] Cu adresa nr. CR 22769 din 18 decembrie 1995, Arhivele Militare Române au confirmat faptul că ofițerul maritim categoria 2 cu o gradație Titus Stănescu a fost identificat în „Monitorul Oficial” nr. 32 din 8 februarie 1944 ca fiind decorat cu această distincție.

[5] Mircea Rădulescu, „Pilot pe Canalul Suez”, în „Magazin”, nr. 17, 1 februarie 1958, p. 3.

[6] Ioana Radu, fostă Braia (17 februarie 1917, București – 19 septembrie 1990, București), cântăreață de muzică populară și de romanțe. Creatoare de stil în muzica de concert, s-a distins prin timbrul particular, grav al vocii și prin sensibilitatea interpretării, realizând versiuni antologice în ambele mari genuri pe care le-a frecventat. [„Dicționar enciclopedic”, Vol. VI, R – Ș, Editura Enciclopedică, București, 2006, p. 13.]

[7] Veronica Porumbacu (24 octombrie 1921, București – 4 martie 1977, București), absolventă a Facultății de Filosofie (1946), a fost redactor la Radio (1949), redactor șef adjunct la „Viața Românească” (1949 – 1954) și la „Gazeta literară” (1954 – 1956), șef de secție la Uniunea Scriitorilor (1956 – 1963) și profesoară la Palatul Pionierilor (din 1970). Turismul liric e prezent prin „Visele Babei Dochia” (1947) și „Histriana” (1968). Impresii de călătorie în „Note din R.P. Ungară” (1952), „Pagini din Coreea” (1960), „Bilet în circuit” (1965), „Drumuri și zile” (1969). A scris un poem dramatic „Fata apelor” (1954). [Marian Popa, „Dicționar de literatură română contemporană”, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura Albatros, București, 1977, p. 151-152].

[8] Gheorghe Dima, „Un veteran al mărilor”, în „Munca”, Anul XIX, nr. 4806, joi, 18 aprilie 1963, p. 1.

[9]Titus Stănescu, comandant, Constand Protopopescu, secretarul organizației de partid de pe motonava „Transilvania”, „Pentru confortul excursioniștilor”, în „Lupta CFR”, Anul XIX, nr. 948, joi 30 mai 1963, p. 3.

[10] Aurel Constantinescu, „Cu echipajul”, în „Portul Constanța”, Anul X, nr. (301) 15, vineri, 12 aprilie 1963, p. 2.

[11]Aurel Constantinescu, „1382 mile cu motonava «Transilvania»”, în „Portul Constanța”, Anul X, nr. (301) 15, vineri, 12 aprilie 1963, p. 2, 3. [12] Dumitru Simulescu (n. 25 octombrie 1912, comuna Ghioroiu, jud. Vâlcea - d. ?), fost demnitar comunist, membru al CC al PMR în perioada 1960 -1974 și deputat în Marea Adunarea Națională în sesiunile din perioada 1957 - 1975. A fost vice-ministru al industriei electrice (1950 -1953), ministrul poștelor și telecomunicațiilor (1953 -1957), vice-ministru al transporturilor și telecomunicațiilor, ministrul transporturilor și telecomunicațiilor (1961 - 1965) și ministrul căilor ferate (1965 - 1966). În 1966 a fost demis din funcția de ministru, în urma unui accident feroviar în care au decedat 38 de persoane.
[13] Referatul nr. 555/338 din 8 ianuarie 1964 al Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor Cabinet, semnat de ministrul Dumitru Simulescu. Dosarul cu actele personale ale clc Stănescu Titus a fost depus la Secția de Prevederi Sociale a Sfatului Popular al orașului Constanța la 17 decembrie 1963, fiind înregistrat sub nr. 39645.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii