Memoria și Marea. „Bulandra”, „Constanța”, „Odiseea”

Evident că nu am cum să uit! Pentru că 2001 a fost cel mai norocos an din viața mea. Am luat parte la cea mai frumoasă aventură maritimă a secolului, mi-am serbat ziua de naștere în Palma de Mallorca și, la întoarcerea la Constanța, am devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române.

Nu vă spun toate acestea ca să mă laud, ci să-i mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că, iată, astăzi, după două decenii, pot să vă împărtășesc sincer aceste satisfacții, tocmai când mă pregătesc să schimb din nou prefixul, dar în cu totul alte împrejurări.

Parcă mai ieri dublam farurile de intrare în portul Constanța, pierdut în zarva civililor care nu pridideau să imortalizeze fascinantul decor portuar oferit de pe punțile navei-școală „Constanța”.

Plecam în prima cruciadă maritimă a păcii, derulată sub genericul „Memoria și Marea”.

Dacă nu aș fi trăit personal această veritabilă aventură culturală, poate că nu aș fi revenit prea curând, cu aceeași nostalgie, asupra acestui episod memorabil. În fapt, o pagină complexă din istoria culturii naționale și, de ce nu, universale, având în vedere anvergura proiectului cultural „Odiseea”, cu cele trei ediții ale sale - 2001, 2003 și 2007, varianta danubiană - și numărul impresionant de țări, ministere, instituții și oameni de cultură implicați în organizarea și derularea sa.

La 20 de ani de la prima ediție a acestuia, desfășurată între 4 iunie și 9 august 2001, pot spune cu mâna pe inimă că această croazieră, care m-a marcat afectiv profund, merită o reconstituire, dacă nu cinematografică, cel puțin iconografică.
 
Tradiționala alianță franco-română
 
Niciodată o navă militară românească nu s-ar fi aventurat pe mare cu un echipaj atât de eterogen dacă Richard Martin, inventivul director al Teatrului „Toursky” din Marsilia nu s-ar fi încăpăţânat să pună în practică o utopie care a necesitat zece ani de pregătiri intense.


Ca membru al echipajului lărgit, comandat de căpitan-comandorul, pe atunci, Theodor-Nicolae Enache, comandantul fostului escortor 281, şansa unei asemenea croaziere mi s-a părut de-a dreptul providenţială.

Până în ziua plecării nu am contenit cu pregătirile, misiunea de ofiţer cu relaţiile publice la bordul navei-școală „Constanța”, într-un voiaj cultural coordonat de comandorul (actualul contraamiral de flotilă în rezervă) Fănică Negrea, secondat de căpitan-comandorul Constantin Boruzi, ca ofiţer de legătură, fiind, în pofida aparenţelor, foarte pretenţioasă, cu atât mai mult cu cât arsenalul mediatic s-a limitat la o relicvă de cameră video, un reportofon şi un aparat foto de împrumut.

Deși periplul „Odiseea 2001”, premieră culturală internaţională şi poate unul dintre cele mai originale evenimente culturale ale acestui belicos început de mileniu, a fost vitregit de o mediatizare adecvată în ţară, presa internaţională a elogiat la superlativ cruciada păcii, organizată de Institutul Internaţional al Teatrului Mediteranean (IITM), cu implicarea decisivă a Teatrului „Bulandra” şi a Statului Major al Forţelor Navale Române.

Varianta simplificată a traseului iniţial proiectat de organizatori a inclus 9 ţări şi 16 escale: România (Constanţa, 4 iunie), Franţa (Bastia - Ins. Corsica, 11-13 iunie; Marsilia, 14-19 iunie), Spania (Sagunto, 22-24 iunie; Valencia, 25-27 iunie; Palma de Mallorca - Arh. Baleare, 27-30 iunie), Maroc (Nador, 2-5 iulie), Algeria (Mostaganem, 7-9 iulie; Alger, 10-12 iulie; Annaba, 13-15 iulie), Italia (Cagliari - Insula Sardinia, 16-19 iulie; Ortona, 25-27 iulie), Croaţia (Split, 22-24 iulie), Muntenegru (Kotor, 28-30 iulie), Grecia (Vathi, Insula Itaca, 31 iulie-1 august), respectiv România, la Brăila, 6-8 august și Constanţa, 9 august 2001.


În decursul celor 66 de zile ale acestui trepidant periplu, început cu botezul unei furtuni în Marea Neagră de gradul 7, marinarii, artiştii şi ziariştii care au trăit, înţeles şi evocat această aventură circummediteraneană, inspirată de miturile iniţiatice ale Mediteranei, au fraternizat întru binele creaţiei şi al culturii universale.

Pentru cei care au îndurat condiţiile spartane ale bordului pentru a asigura bunul mers al acestei misiuni de pace, în fond o alternativă la demagogia politicianiastă şi un îndemn la respectul culturii ancestrale pe care s-au clădit civilizaţiile mediteraneene, cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie travaliul lor cotidian; cu atât mai mult îmi îngădui să cred că satisfacţia lor lăuntrică, oricâtă duritate li s-ar citi în priviri, este una de proporţiile chinurilor pe care le-au îndurat.

De aceea poate, clonarea arhietipului mitic al legendarului Ulise a fost comisă cu bună ştiinţă şi ca o recompensă pentru temeritatea şi profesionalismul marinarilor de profesie.

La „Odiseea 2001” au participat 247 de persoane, dintre care 82 de militari din echipajul navei, 60 studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 47 de reprezentanţi ai Teatrului „Bulandra”, dintre care 45 români, o japoneză şi un macedonean, 58 de reprezentanţi ai I.I.T.M., dintre care 36 francezi, șase spanioli, cinci algerieni, trei israelieni, doi marocani, doi iugoslavi, o argentiniană, un croat, o italiancă şi un american.
Cu o idee genială şi o realizare pe măsură, „Odiseea” a fost o misiune, prin excelenţă, diplomatică a actorului mediteranean, slujitor al Cetăţii şi al crezului de libertate de exprimare şi de creaţie, dintotdeauna pelerin şi exponent al fraternităţii şi armoniei cu natura interioară a fiinţei umane.
Norocoșii care au făcut înconjurul Mediteranei în „siajul” francofoniei au fost „contaminaţi” de degajarea şi nonconformismul „saltimbancilor”, greu de convertit în matrozi instruiţi, dar şi de frenezia cadeţilor, care au înfruntat în premieră furtunile profesiei lor.

În condiţiile spartane de convieţuire oferite de o navă mult prea modestă într-ale confortului pentru a fi demnă de o croazieră în sensul bun al cuvântului, dar pe care presa străină nu s-a sfiit să o gratuleze cu numele când de portelicopter, când de portavion, „actorii au devenit în scurt timp marinari - vorba lui Richard Martin - iar marinarii actori”.
 
De la profeţii, la peripeţii
 
Voiajul „Constanței”, receptată ca navă în serviciul fraternităţii mediteraneene şi considerată drept „o utilitate de creaţie, de difuzare şi de transport”, a fost deopotrivă o premieră în istoria culturii şi a navigaţiei române.

Întâmplător sau nu, această croazieră spirituală, supranumită de presa internaţională cruciada păcii, s-a lansat din România în chiar ziua Sfintei Treimi, zi de creştinească sărbătoare în care am fost martorii tradiţionalului ceremonial organizat la plecarea unei nave militare într-o misiune de lungă durată pe mare.

Viceamiralul Virgil Stoica, unul dintre primii susţinători ai acestui proiect, a fost precedat în pledoaria sa de inimosul părinte Emil Munteanu, preotul militar al garnizoanei Constanţa, venit din altarul capelei militare spre a binecuvânta nava şi echipajul.

Urările de succes adresate actorilor şi marinarilor de contraamiralul de flotilă prof.univ. dr. Gheorghe Marin, pe atunci comandant (rector) al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, s-au dovedit de bun augur, soarele generos prevestind o călătorie fără probleme.

Momentele despărţirii sunt întotdeauna emoţionante, aşa încât, de la comandantul marşului până la cei mai tineri membri ai echipajului cosmopolit de la bord, i-am îmbrăţişat şi sărutat pe cei dragi, promiţându-le din priviri că nu-i vom uita şi, mai ales, că îi vom reprezenta cu cinste pretutindeni unde nava va acosta.

Starea emoţională, amplificată la maxim de acordurile fanfarei militare, maiestuos dirijată de căpitanul Cornel Ignat, care acompania cadenţa motoarelor, părea să fi fost transferată mulţimii care fremăta pe cheu şi camarazilor de pe celelalte nave militare aflate în portul Constanţa, aliniaţi la front pentru onor.

După ce am dublat farurile de intrare, civili şi militari, români şi francezi, am încercat să devenim în cel mai scurt timp solidari şi prieteni.
În afara apelor teritoriale ale României, informaţiile meteo ne-au obligat la prudenţă. Se aştepta ca vântul să crească la nivelul de furtună de forţa 7, starea mării devenind din ce în ce mai precară. În timp ce novicii au luat contact prelungit cu cuşeta repartizată, curajoşii au înfruntat marea de gradul 5-6 la pupa.

Coabitarea membrilor echipajului cu actorii români şi străini a fost marcată de inevitabile peripeţii încă din prima zi a voiajului. Acest „vas de război plin de profeţi”, cum plastic a fost etichetată „Constanța” de însuşi măritul Zeus, în persoana maestrului Virgil Ogăşanu, a fost întâmpinat din start de o mare ostilă. Această „atitudine” a fost pusă de hâtri pe seama femeilor prezente în număr mare la bord, precum şi a „nebotezaţilor”.

De altfel, nici nu ieşisem bine din apele teritoriale ale României, când ofiţerul radiotelegrafist Bogdan Ciorbaru a recepţionat prin NAVTEX un avertisment meteo care s-a dovedit a fi real.

După o rafală de ploaie care a spălat punţile proaspăt piturate într-un inconfundabil gri-oglindă, pasărea furtunii a fost reperată peste coama valurilor, prevestind tempesta care avea să atingă gradul 5-6, punând la grea încercare „echipajul «Bulandra»” şi, parţial, cadeţii.

Luat de val, maestrul Virgil Ogăşanu a uitat deschişi robineţii la chiuveta din cabină - apa fiind raţionalizată pentru a ne ajunge până la prima escală - Bastia, fapt pentru care a fost primul care „a intrat la apă”, împreună cu vecinii de cabină sinistraţi.

Superstiţioasă, Simona Hodoş, ataşatul de presă al Teatrului „Bulandra”, cea care a dăruit echipajului icoana Sfintei Marii, n-a ezitat să stropească schimbarea „prefixului“ vârstei sale cu şampanie şi, mai ales, să se lase deposedată de podoaba capilară - la zero!
Una peste alta, prima noapte pe mare a trecut doar cu spărturi de veselă şi „armări” prelungite ale cuşetelor.

Marţi dimineaţa, după sosirea la bord a pilotului turc Nuri Ozker, am intrat în Strâmtoarea Bosfor, cea mai îngustă strâmtoare intercontinentală, care uneşte Marea Neagră cu Marea Marmara. De-a lungul celor aproape 20 de kilometri, cât măsoară strâmtoarea dintre Europa şi Asia, cei care o tranzitau în premieră au admirat deopotrivă arhitectura Istanbulului şi a Űskűdarului, beneficiind de ghidajul marinarilor cu experienţă.
Era ceea ce, în esenţă, îşi propusese „Odiseea 2001”, adică posibilitatea de a oferi în acest periplu artiştilor de diferite vârste şi naţionalităţi şi beneficiarilor mesajului lor o ocazie unică de a-şi îmbogăţi experienţa, pornind de la diferenţele lor la confruntările de idei şi visările fiecăruia dintre ei. Adică să redescopere şi să reînvie în jurul unui spaţiu de pace acel numitor comun care să reînnoade marile mituri fondatoare ale culturilor mediteraneene, punând visul purtat peste valuri de nava-şcoală „Constanța” pe traseele voiajului iniţiatic înfăptuit de legendarul Ulise.
O navă imaginară pe o mare comună pentru a exalta imaginaţia şi creativitatea, pentru a crea noi corespondenţe între semn şi cuvânt, între metaforă şi tentaţiile narative. Dar şi pentru a remodela utopiile şi a solidariza comunitatea de poeţi a Mării Mediterane, o mare a legendelor devenită, prin materializarea acestui proiect utopic dar îndrăzneţ, Mare Nostrum.

Nava-şcoală „Constanța” înainta pacifistă pe sub podurile Bosforului spre o Europă în schimbare. Deturnată într-o navă-teatru, scena unui festival itinerant, „Constanța” avea să provoace ea însăşi un fenomen în măsură să schimbe mentalităţi şi idei preconcepute.

Mediterana, continentul lichid care ne-a separat de atâtea ori, putea în sfârşit să adune pe aceeaşi scenă a comuniunii frăţești artişti, creatori și tineri dintre cele opt ţări vizitate.

Între pitorescul imaginilor derulate sub privirile curioase ale studenţilor şi actorilor şi disciplina carturilor instalate pe comanda de navigaţie şi în camera hărţilor, în compartimente viaţa a reintrat treptat în normalitate, micile evenimente nefiind trecute cu vederea de protagoniştii acestui marş.

În jurul orei 17.30 s-au oprit motoarele principale pentru a permite unui submarin turcesc să treacă în prova navei-şcoală „Constanța” iar peste circa o oră şi jumătate ofiţerul secund a comunicat la Control Trafic Mehmedcik faptul că nava urma să iasă din Strâmtoarea Dardanele.
La bucătărie, unul dintre punctele veșnic fierbinţi ale navei, maiştrii militari Mihai David şi Pavel Iftode s-au întrecut încă din prima zi pentru a ne delecta cu bucate gătite după reţete experimentate în voiajele anterioare.

Cadeţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au început pregătirea practică la bord cu primele şedinţe de cunoaştere a compartimentelor şi instalaţiilor navei.

Din rândul lor, căpitan-comandorul Constantin Boruzi, ofiţerul de legătură al marşului, a selecţionat voluntarii care, sub bagheta artistului francez de origine cameruneză Jean Tsakeng, binecunoscutul Bami, au alcătuit trupa de percuţionişti.

Pe puntea heliport, locul celor mai neaşteptate evenimente de aici înainte, coregrafa Mollie Lehberger a început repetiţiile cu câteva tinere actriţe de la „Bulandra”.

La rândul lor, viitorii percuţionişti au piturat butoaiele goale în hangar, acestea urmând să fie astfel transformate în veritabile instrumente de percuţie. Pe timpul repetiţiei, Mihai Ogăşanu şi trupa sa au avut parte, ca de obicei, de spectatori ocazionali, fiecare căutându-şi o îndeletnicire pentru carturile libere.

Toaletarea butoaielor a continuat, în timp ce în prova noastră submarinul turcesc a rămas principalul punct de atracţie al curioşilor. În cart, studenţii au început punerea în aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate la cursuri, navigaţia tradiţională cu observaţii astronomice fiind încă la modă. Alături de ei, căpitanul Teodor Buglea şi locotenentul Niculae Tătaru determinau punctul navei cu cele mai moderne mijloace de navigaţie, diferenţele dovedindu-se adesea insesizabile.

Nea Nelu Lichici, frizerul navei a avut clienţi încă din primele zile, reputaţia sa din Academie şi apropierea primului port de escală fiind principalele atuuri ale succesului la public.

După tranzitarea Mării Marmara şi a Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, miturile Mediteranei păreau să transpară din voalurile de cerneală ale mării ori dintre culmile stâncoase ale zecilor de insuliţe pe lângă care treceam cu indiferenţa, ostentativ afişată de unii, a unor călători de cursă lungă.

În timp ce un grup de actriţe făcea repetiţie pe puntea heliport sub exigenta îndrumare a coregrafei Mollie Lehberger, cei 20 de cadeţi selecţionaţi pe bază de voluntariat de percuţionistul Jean Tsakeng şi Jean Marie Bergey, exponenţii Asociaţiei Culturale „Le Dara”, îşi vopseau în gri butoaiele goale de ulei din hangar.

Apariţia surpriză a primului număr al foii volante „Constanţa”, ziar de croazieră lansat de subsemnatul, cu complicitatea colegului de cabină Doru Iordache, reporter special al cotidianului naţional „Independent”, a adus noi mondenități în dezbaterea publicului cosmopolit de la bord.
În drum spre Bastia am străbătut fără probleme deosebite Marea Egee, Marea Ionică şi Marea Tireniană, având siguranţa marşului garantată prin prezenţa pe puntea de comandă a comandorului Cornelius Sporiş, şeful Şcolii de Scafandri din cadrul Centrului de Scafandri din Constanţa şi pasionat radioamator, precum şi a căpitan-comandorului Dorin Stănescu, comandantul Divizionului 306 Nave-Şcoală şi şef de stat major al marşului.

Alături de ei s-au aflat în permanenţă căpitanii Bogdan Vochiţu, ofiţerul secund al navei, Marinică Mustăţea şi Teodor Buglea, dublaţi de cadeţii stagiari.

Nava şi-a continuat marşul în Marea Egee, printre Insulele Eubeea şi Andros, Makronisos şi Kea, către Capul Maleas şi de aici, printre Peninunsula Pelopones şi Insula Kithira, pe la Capul Matapan, spre Strâmtoarea Messina.

Pe puntea heliport, marinarilor le-au fost reamintite regulile privind protecţia mediului marin stabilite prin convenţiile internaţionale şi au avut loc exerciţii de verificare a instalaţiilor pentru stingerea incendiilor cu apă.

În hangar, studenţii percuţionişti au luat primul contact cu ritmurile africane. Lucrul părea dificil, dar Bami a demonstrat că are tactul şi răbdarea necesare unui instructor desăvârșit.

Cât timp s-a remediat o defecţiune la motoarele principale, pescarii înrăiţi şi-au încercat norocul iar pasagerii s-au delectat cu activităţi agreabile.

Joi, 7 iunie, actorii români şi-au perfecţionat cunoştinţele de limba franceză, repetând textul spectacolului „Ulişii”, sub îndrumarea Taniei Sourseva. Dacă pentru actori programul a fost aparent lejer, studenţii au avut parte în permanenţă de corvoade. Pentru a-i consola, maistrul bucătar Pavel Iftode ne-a ameninţat cu o supă de tăiţei ca la mama acasă.

Vineri, 8 iunie am intrat în Strâmtoarea Messina. O ambarcaţiune pescărească specializată în capturarea delfinilor ne-a atras atenţia prin gabarit şi instalaţiile supradimensionate de la înălţimea cărora erau semnalate viitoarele victime. Navigaţia a fost asigurată în continuare cu profesionalism de căpitanii Genel Tudor şi Bogdan Vochiţu.

Supranumit Farul Mediteranei sau Farul Mării Tireniene, vulcanul Stromboli a fost admirat preţ de aproape o oră şi de echipajul navei noastre.
Aniversarea zilei de naştere a unui coleg a fost un moment savurat de toţi studenţii la masa de prânz, împreună cu raţia de vin aferentă.

Seara de vineri s-a încheiat cu o surpriză oferită de Virgil Ogăşanu, Vanessa Radu şi Dorina Rusu, care au susţinut pe heliport un minispectacol de muzică şi poezie.

Sâmbătă a fost zi de curăţenie dar şi de weekend. Unii au preferat lectura, alţii i-au dat de lucru frizerului.

Seara, după ce nava a ancorat în rada portului Bastia, a fost rândul studenţilor să ofere publicului îmbarcat unul dintre cele mai spontane şi reuşite spectacole. Este vorba despre concursul „Mister Ulise”, pe care l-am pus în scenă cu complicitatea ziaristului Doru Iordache, prezidat de un juriu internaţional, în exclusivitate feminin.

După probe de mare virtuozitate, dexteritate şi rafinament artistic, precum cele de prezentare, dans, streeptease şi interpretare, juriul a fost pus în dificultate de evoluţia peste aşteptări a concurenţilor. În cele din urmă, marele premiu a fost oferit studentului Marian Tomescu, încoronat „Mister Ulise”, toţi ceilalţi favoriţi ai asistenţei feminine fiind răsplătiţi cu diplome şi premii.

Astfel, noaptea dinaintea vizitei pe pământ corsican a fost una dintre cele mai scurte dar de neuitat.

Prima duminică petrecută pe mare a fost rezervată exclusiv toaletării amănunţite a navei şi definitivării programului escalei acasă la Napoleon.

Prima escală – Bastia, 11-13 iunie 2001
 
După o primă duminică la ancoră, luni, 11 iunie 2001 nava-şcoală „Constanța” a fost condusă în portul Bastia de pilotul Casanova, acompaniat de însuşi comandantul portului, c.l.c. Radu Spătaru, un bucureştean stabilit în Franţa înainte de 1989.

Cu concursul cadeţilor care aveau rol la manevre şi al şalupei care a preluat parâmele, la ora 11.57 nava a acostat cu bordul tribord în faţa Gării Maritime.

După o săptămână de repetiţii pe heliport, studenţii percuţionişti au ieşit pentru prima dată la rampă, maestrul Bami reuşind să atragă în scurt timp primii admiratori din rândul turiştilor sosiţi cu feriboturile.

Concomitent, actorii Teatrului de stradă „Ilotopie” din Marsilia, companionii noştri în această aventură maritimă, au coborât pe dană într-un alai multicolor care a şocat deopotrivă echipajul şi spectatorii. În concepţia artiştilor francezi, această năstruşnică formă de manifestare era menită să preamărească imaginea omului, cromatismul recompunând ascensiunea umană. „Culoriile - spun ei - remodelează trupurile care prin atitudinile lor eclipsează arhitectura urbană, actorii înşişi dobândind alură de sculptori.”.

Seara ne-a oferit prilejul de a cunoaşte mai bine gazdele care au oferit un cocktail pe puntea heliport. În acordurile muzicii tradiţionale, marinarii şi actorii români s-au dovedit la fel de ospitalieri ca şi acasă.

Înainte de a gusta din specialităţile culinare, am fost întâmpinaţi cu urări de bun venit de viceprimarul Frances Riolacci, delegatul cu afaceri culturale al Primăriei Bastiei, încântat de faptul că oraşul său este gazda primei escale a periplului „Odiseea 2001”, această fascinantă croazieră a păcii, menită să reunească întru spirit ţărmurile Mediteranei.

Domnia sa era încredinţat că, în final, această iniţiativă salutară va rămâne o utopie doar pentru cei care nu cred în pace şi că prin lansarea şi susţinerea acestui proiect, Franţa s-a dovedit încă o dată capabilă să genereze lucruri noi, o imagine nouă şi voinţa de a ne asocia la progres.
Speranţe împărtăşite, de altfel, şi de comandorul Fănică Negrea, comandantul marşului cultural al navei-şcoală „Constanța” şi de inventivul Richard Martin, cel care a imaginat şi regizat această aventură colectivă. Tot el a ţinut să precizeze că este pentru prima dată când această navă se opreşte aici, în Bastia, unde a dobândit cu adevărat o dimensiune simbolică, fiind deturnată din navă de luptă la origine, într-un mesager al păcii.

A doua zi a început cu ceremonialul tradiţional al ridicării pavilionului şi geacului, în acordurile imnului naţional. În faţa echipajului adunat pe puntea heliport, momentul solemn al zilei a dobândit semnificaţia unui ritual care ne-a conferit identitate şi personalitate.

Cu ultimele informaţii privind priorităţile programului zilei, punctate cu fermitate de căpitan-comandorul Dorin Stănescu, comandantul Divizionului 306 Nave-Şcoală, echipajul a trecut la posturi.

Oficialii navei au fost oaspeţii Primăriei din Bastia, aflată vizavi de Gara Maritimă, fapt care l-a determinat pe viceprimarul Riolacci să înceapă cu o invitaţie pe balcon, pentru a ne oferi prilejul să admirăm panorama oraşului şi desigur, silueta navei-şcoală „Constanța”.

Schimburile de informaţii şi de cadouri simbolice au pus în valoare dimensiunea privilegiată a acestui periplu, aceea de a cultiva prietenia şi respectul pentru specificitatea culturilor noastre naţionale.

Actorii au fost oaspeţii Universităţii din Corte. În sala „La Citadelle”, a fost prezentată Enigma ludică, moment coregrafic pregătit de Mollie Lehberger împreună cu Mihaela Zamfirescu, Cristina Secăreanu şi Lorette Enache şi un rezumat scenic al spectacolului Cătălinei Buzoianu.
În replică, gazdele au prezentat „U Medicu stranieru”, un spectacol dramatic triling (corsicană, sardă, italiană) după un text de Antoni Arca, pus în scenă de Compania „U Teatrinu”.

Pentru cei aflaţi în afara carturilor cotidiene, Bastia s-a dovedit a fi un oraş ospitalier, plin de atracţiile unor obiective turistice aparte. Portul propriu-zis are trei zone, dintre care cea nouă, Toga, este destinată navelor de croazieră şi yachturilor de lux, tentaţie mult prea mare chiar şi pentru studenţii români, care s-au arătat dornici să-şi satisfacă curiozitatea în materie de ambarcaţiuni.

Principal centru comercial şi industrial al insulei, Bastia a fost înfiinţat de negustorii genovezi în secolul al XIV-lea. Arhitectura veche şi monumentele solitare sporesc farmecul acestei aşezări care cunoaşte deopotrivă zbuciumul valurilor dar şi tihna muntelui. Deşi a intrat în componenţa Franţei din anul 1768, insula este dominată de spiritul autohton al corsicanilor al căror drapel, întruchipând un cap de maur, impune respectul cuvenit oriunde pe insulă.

Corsicanii sunt extrem de mândri de originea lor comună cu celebrul conducător de oşti Napoleon Bonaparte, unul dintre liderii mişcării locale pentru dobândirea de drepturi constituţionale. Drept dovadă, cheul este dominat de impunătoarea statuie a idolului corsican, alături de care se află Monumentul insularilor care s-au jertfit în cele două războaie mondiale.

Scurtele noastre escapade au oscilat între tentaţia de a savura o clătită fabricată la intrarea în parc şi o specialitate pescărească servită în Portul vechi, rezervat pescarilor, într-unul din localurile ale căror nume par inspirate din dicţionarele marinăreşti - Jean Bart, Cavoul marinarilor etc.
Biserica „Sf. Anton”, situată pe una din culmile oraşului, între casele acoperite cu piatră cioplită şi pâlcurile de leandri parfumaţi şi catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” ne-au invitat deopotrivă la meditaţie şi penitenţă.

Cotidianul local „Corse-Matin”, Televiziunea France 3 Corse şi Bleu Radio Corse au prezentat pe larg ineditul acestui periplu cultural mediteranean.

Miercuri, 13 iunie, în jurul prânzului, a venit momentul să ne luăm rămas bun de la c.l.c. Radu Spătaru şi să părăsim portul Bastia, cucerit de francheţea şi jovialitatea actorilor şi marinarilor români.

„Constanța” părea atrasă ca un magnet de portul Marsilia, epicentrul periplului cultural „Odiseea 2001”.

Pentru cei aflaţi în carturi, rolurile au fost deja împărţite şi puse în aplicare. „Odiseea”, aşa cum a fost imaginată de Richard Martin, ne-a rezervat şi momente de destindere, aşa încât prânzul l-am savurat cu aceeaşi bună dispoziţie, la toate eşaloanele şi în toate saloanele.

După amiază a fost cazul ca actorii şi ziariştii români şi străini să redevină marinari, aşa încât, punând răul înainte, comandorul Cornelius Sporiş, dublat în limba franceză de căpitan-comandorul Constantin Boruzi, le-a explicat cu lux de amănunte „aventurierilor” când şi cum se folosesc vestele şi plutele de salvare.

Deja eram cu toții asociați în marea familie a cruciaților Mediteranei!
 
Bibliografie: Marian Moșneagu, „Odiseea navei-școală «Constanța»”, Editura „Muntenia”, Constanța, 2004
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 
Citește și:

Fustele și pernele unui vizionar. Matei Kiraly, aeroglisoare, elicopterul naval