Născuți pentru a răbda Aruncătorul de mămăligă (galerie foto)

Pe clopotnița bisericii satului Trăisteni din comuna prahoveană Teșila se află o placă comemorativă pe care stă scris: „Fiu al satului Nicolae Milu, căpitan de rangul 1 orfan de război, combatant și rănit în al Doilea Război Mondial, comandant al bricului „Mircea”, Școlii Militare Superioare de Marină și al Direcției Hidrografice Maritime”.





Inscripția în marmură a fost așezată la 28 mai 2009, de Ziua Eroilor, la inițiativa regretatului comandor Emilian Munteanu, care, de altfel, a avut și dorința de a atribui promoției sale – 1959 – numele fostului lor comandant din perioada cadeției.


Născut pe 3 februarie 1915 în satul Trăisteni, județul Prahova, Nicolae Milu „a avut o copilărie nefericită, nu și-a cunoscut tatăl. A trăit alături de cei cinci frați, din care trei băieți și două fete, sub privegherea unei mame presată de griji și nevoi, dar puternică și hotărâtă. A mers la școală la vârsta de patru ani și jumătate, alături de fratele de șapte ani (ceea ce explică a fi terminat liceul la vârsta de numai șaisprezece ani). Nu l-au putut opri nici învățătorul, nici mama. I-a uimit pe învățători cu mintea sclipitoare, așa cum spuneau ei.


La dorința lui și la insistențele învățătorului s-a înscris la un liceu din Brașov dar, după doi ani, la îndrumarea unui ofițer care era tatăl unui coleg de liceu, au plecat amândoi la Liceul Militar «Regele Ferdinand I» din Chișinău. Aici a fost educat în spiritul ordinii și disciplinei, corectitudinii și adevărului, al dragostei și respectului pentru muncă și oameni.
Munca, cinstea, onoarea și demnitatea au fost principiile în care a crezut, le-a respectat și l-au format ca om. A absolvit liceul în anul 1936. Visul lui era marea și, după alți ani de studii, în 1939 visul s-a împlinit. A ajuns la Marină împotriva voinței mamei sale care, ca toate mamele, vrea să își vadă copiii în jurul ei. Era ofițer de marină.

A iubit marea și vaporul, prima dragoste, prima iubire.
A fost pe front aproape trei ani, a fost rănit și răsplătit cu un ordin și două medalii.
În activitatea de zi cu zi, a muncit cu devotament și responsabilitate, pentru care a mai primit ordine și medalii, în total patru ordine și opt medalii. Munca a fost mereu pe primul plan dar nu și-a neglijat familia. A iubit și a respectat familia, iar familia l-a iubit și l-a respectat pe el.


S-a pensionat în anul 1963, la vârsta de 48 de ani, cu aproape 28 de ani de muncă (pe atunci, durata maximă în serviciul militar era de 25 de ani). S-a dedicat altei activități legate tot de mare. A fost comandantul primului pescador oceanic «Constanța», importat din Japonia.”.
S-a stins din viață la 20 mai 1984.



„Nu puțini sunt aceia pe care promoția noastră îi laudă – mărturisea nea Bebiță. Cum însă, în Marină se spune că „este un soare pe cer și un comandant la navă”, așa și în „Școala Navală”, personalitatea care a dat strălucire instituției a fost, neîndoielnic, șeful școlii, căpitanul de rangul 1 Nicolae Milu, ales de promoția noastră patron spiritual, atunci când am împlinit cincizeci de ani de la reușita la examenul de admitere.


Impozant, uneori chiar maiestuos, întotdeauna calm, dispus chiar să glumească foarte fin în momentele potrivite, primul dintre cei capabili să realizeze o adevărată apropiere de elevi, iradiind, pe cât se putea, aceeași ținută locțiitorilor săi, a insuflat școlii un adevărat crez al demnității militare. De altfel, am și ajuns să îi imităm introducerea pe care o făcea povețelor sale de viață: «Mi’itaaaru’....», rostit sărindu-l pe „i” și accentuând grav pe „a” prelungit.
Era un om modest, niciodată nu l-am auzit zicând „Eu”; era un om discret. I-am cunoscut biografia abia când i-am cercetat-o în arhive. Era un marinar desăvârșit, atât pe puntea bricului «Mircea» cât și atunci când participa, fără „întrebări încuietoare”, la examenele noastre susținute la orice materie.
I se potrivea poezia lui Rudyard Kipling, «Dacă»”.
 

Pe valurile istoriei

„Comandantul Milu a fost o verigă solidă în lanțul care îi leagă pe înaintași de urmași, lanț care asigură veșnicia – era părea nezdruncinată a entuziastului comandor Bebe Munteanu. Familia căpitanului de rangul 1 Nicolae Milu este un exemplu ilustru; începută, istoria sa, cu eroul Milu Iancu din Primul Război Mondial, Războiul de Întregire a Neamului, continuată cu excelentul marinar Milu Nicolae, rănit în al Doilea Război Mondial, războiul contra bolșevismului și pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei și nordului Ardealului, comandant model în timp de pace.


Istoria familiei continuă cu exemplul urmat de nepoții săi, Sergiu obținând în acești ani brevetul de ofițer maritim. În timp de război i se recunosc mici victorii militare, împotriva unor nave englezești în Marea Nordului și împotriva unor avioane sovietice în fața Constanței (avea doar gradul de aspirant). În timp de pace, pornind de la comanda navei-școală «Mircea» și a navei-școală «Luceafărul» (fostă yacht regal), pune germenii transformării Școlii Militare Superioare de Marină în ultramoderna Academie Navală de astăzi. A condus spre modernizare rapidă Direcția Hidrografică a Marinei Militare.


De la primele două pescadoare, importate din Japonia în 1963, vizitate de șeful statului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, pune bazele unei uriașe flote de pescuit oceanic expediționar, a treia din lume în 1989, care cutreiera Oceanul Atlantic, de la Nordul înghețat al Alaskăi până în sudul fierbinte al Africii. În 1999 mai rămăsese un singur trawler...
[...] Noi, Promoția 1959 a Școlii Militare Superioare de Marină, cu toate succesele obținute în carieră (și nu au fost puține), suntem boabe născute din spicul de grâu auriu pe care l-a cultivat căpitanul de rangul 1 Nicolae Milu, împreună cu înaintașii lui, cu colaboratorii lui.


[...] Promoția noastră formată ca marinari și patrioți sub comanda sa a fost născută în fața porților închise. Mai bine de jumătate dintre cei admiși în Școala Navală nu au fost lăsați să absolve facultățile la care erau înscriși sau au fost îndepărtați din armată chiar și în ziua în care trebuia să fie înălțați la gradul de locotenent de marină.


[...] Generația noastră a fost născută pentru a răbda. Am răbdat lipsurile materiale din timpul războiului, am răbdat să ne pierdem în război tați, frați și veri pe front, dar și mame și surori, în spatele frontului, sub bombardamentele teroriste ale aviației anglo-americane sau rusești. Am răbdat foametea de după război, provocată de jaful sovietic și accentuată de o groaznică secetă, am răbdat lipsa materială a celor mai neînsemnate obiecte; ne făceam mingi de fotbal din cârpă, din păr de vită, din cauciuc crep de la tancurile distruse; fetițele își făceau păpuși din pănuși de porumb; ascuțeam creioanele până rămâneau cât un chiștoc de țigară, de a fost nevoie să se inventeze un fel de prelungitor; ștergeam cu miez de pâine însemnările de anul trecut ca să avem un caiet alb pentru anul viitor.


Am răbdat uneori zeci de ore în ședințe UTM, zeci de ore pe călduri toride sau ploi de toamnă la defilări și mitinguri, la muncă voluntară, am răbdat zeci de ore la coadă la gaz, pâine, cartofi, la bilete de tren, iar după perioada de bunăstare dintre 1960 și 1980, când a început să se strângă din nou lațul în jurul gâtului țării, am început să stăm câte două-trei nopți la coadă la carne sau la pui, sau ore bune la benzină...


Comandantul nostru și noi, ucenicii lui, am trăit perioade de mari schimbări și chiar răsturnări politice și sociale, care au produs în noi, în Marină și în viața statului, reflexul de a ne adapta, de a ne schimba și noi, după cum școala se schimba odată cu politica, iar aceasta se schimbă odată cu schimbarea raportului între marile puteri, odată cu schimbarea raportului de forțe dintre diferitele ideologii.


Școala a devenit treptat echivalentul Politehnicii, prin conținutul programului și calitatea excepțională a profesorilor universitari aduși din toată țara. [...] La centenarul nașterii comandantului nostru «Mi-´itaaaru» (așa pronunța Milu, sărindu-l pe i și accentuându-l lung și grav pe aaa), ne aducem aminte cu plăcere că sub comanda sa, în fiecare zi treceam câte puțin de la adolescență la maturitate. Nu le înțelegeam atunci pe toate care se petreceau cu noi...


În timp ce comandanți excelenți, cum a fost căpitanul de rangul 1 Milu puteau realiza renașterea Marinei, alți ofițeri excelenți, cum a fost profesorul de astronomie Mihai Chiriță (viitor contraamiral de flotilă în retragere – n.n.) era în prizonierat la Oranki, în Rusia iar unul dintre cei mai buni ingineri navaliști, școlit în Italia și Germania, constructorul submarinelor și a altor nave de luptă, comandorul ing. Nicolae Pârâianu, a făcut șapte ani de detenție politică la Aiud, unde și-a întâlnit fostul comandant din timpul războiului, pe contraamiralul Horia Macellariu.


[...] Moștenirea comandantului Milu este o Academie Navală de mare ținută științifică și o navă-școală «Mircea» prezentă alături de marile veliere ale lumii la întrecerile din Mediterană, Marea Nordului și Oceanul Atlantic, o Direcție Hidrografică Maritimă la fel de importantă ca a marilor puteri maritime și a înflorit și o puternică flotă de pescuit expediționar, la care majoritatea comandanților au fost elevii lui din Școala Navală.”.

De la aruncătorul de mămăligă...

„Amiralul Gheorghe Sandu, promoție de război din Marina Regală Română, l-a propus pe Milu „pentru a face ordine în școală” dar, de fapt, pentru a aduce Școala la nivelul universitar necesar, după ce a fost asimilată ca învățământ superior politehnic. După 1944 învățământul nostru era ținut „la foc mic” pentru că „adevărata pregătire” se făcea în Uniunea Sovietică, chiar amiralul Tudor Simion terminase, în 1952, șef de promoție Academia „Voroșilov” din Leningrad.


Milu a fost „dublat” de „corifeii” Marinei Regale, submarinistul Constantin - Bibi Costăchescu, astronom și matematician cu corespondențe științifice în Franța, Ghiță Balaban, șef de promoție la Academia Navală din Flensburg – Germania, Andrei Tudorică, fost specialist cu Artileria al Comandamentului Marinei, cu mare experiență de comandă la unități de uscat, șeful Pregătirii de Luptă în Comandamentul Marinei Militare, Chiriacii (Constantin, Dumitru și Nicolae – n.n.), matematicieni, artileriști, chimiști, „Tata” Stroe la Aprovizionare și Hătneanu la Instrucție, amândoi cu experiență de front și mulți, foarte mulți maeștri care făcuseră războiul.


Momentul a venit și după mișcările studențești din București, Timișoara și Cluj din 1956-1957 (atunci a fost arestat și comandorul ing. Pârâianu – pușcărie politică până în 1964 - cu o parte din profesorii și studenții de la Galați), dar, interesant, momentul a venit și după retragerea trupelor sovietice din România. (De fapt a fost o evacuare). Ca ecou minor al protestelor, în Școala Navală s-a lansat moda „aruncătorului de mămăligă”. Cu ajutorul unei furculițe, pusă în poziție de basculare, se proiecta în tavanul sălii de mese un boț de mămăligă; boțul rămânea lipit și, după două săptămâni peisajul nu a mai putut fi ignorat.


A fost destituit șeful Aprovizionării, Milu a fost acuzat că nu se îngrijește de traiul elevilor – el care se purta cu noi ca o cloșcă cu puii săi – mutat la Direcția Hidrografică, iar încet-încet, promoția 1959 a fost înjumătățită, prin înlăturarea elementelor „indezirabile”.... Nu cred că trebuie exclusă din ecuație nici victoria primului secretar al Comitetului Regional P.M.R. Dobrogea (Vasile Vâlcu – n.n.) în materie de colectivizarea agriculturii: a fost prima regiune complet colectivizată și cea mai bună dovadă a acestui succes este că s-a îmbunățit hrana elevilor: s-au scos mămăliga și arpacașul din normele de hrană.”.

... în fruntea Direcției Hidrografice Maritime

Între anii 1958 și 1963 Marina Militară a fost din nou aproape de desființare prin tăierea tuturor distrugătoarelor, a monitoarelor fluviale, a proaspăt instalatelor baterii de coastă moderne, făcându-se și o reducere drastică de efective. Comandamentul Marinei Militare a fost exilat la Mangalia și Direcția Hidrografică risipită în cinci locații, comanda fiind la Mangalia.


Numai un ofițer cu experiența, autoritatea și puterea de muncă a căpitanului de rangul 1 Milu putea face această unitate să funcționeze și chiar să se dezvolte, extinzând programele de cercetare în sudul litoralului, în perspectiva amenajării viitoarelor stațiuni maritime. S-a făcut excelent asigurarea navelor (ca ofițer cu navigația pe un vânător de submarine pot depune mărturie), s-a diversificat editarea de documente nautice, s-au mărit secțiile, s-au făcut dotări de bună calitate.


Structurile științifice, tehnice, de asigurare materială și infrastructură s-au dezvoltat și multiplicat permanent, făcând față unor cerințe din ce în ce mai complexe, atât pe plan intern cât și pe plan internațional. S-au instalat stațiile radiofar parabolice, s-au editat hărțile parabolice, s-au editat numeroase hărți, planuri ale porturilor, cărți-pilot, cărți ale farurilor, cataloage, atlase convenționale, s-au introdus hărți electronice, se folosesc sateliții, într-un cuvânt, toate tehnicile și documentele nautice necesare unor marine moderne, militare și comerciale.


[...] În 1963, la ceasul pensionării obligatorii, căpitanul de rangul 1 Milu a putut păși cu fruntea sus în viața civilă, ca om care, decenii de-a rândul, în război cu victorii militare, în timp de pace comandând mii de oameni, a putut lăsa în urmă o unitate perfect organizată, disciplinată și eficientă, cu un personal tehnic de înaltă calificare, navigatorii Marinei și comandanții de nave putând dormi liniștiți (sic!).


El însă nu a fost lăsat să doarmă. I s-a încredințat, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej, greaua dar importanta misiune strategică de a înființa Flota de pescuit oceanic expediționar.”.
 

Ctitor de flotă

La 1 noiembrie 1963, Nicolae Milu s-a angajat la Întreprinderea Piscicolă Brăila, de unde, la 1 iulie 1965 s-a transferat la Întreprinderea de Industrializare și Desfacere a Peștelui Tulcea. În perioada 1 septembrie 1963 - 27 septembrie 1964 a fost plecat, împreună cu c.l.c. Victor Orban, în Japonia, de unde a preluat pescadoarele „Galați” și „Constanța”. A fost comandant al traulerelor „Constanța”, cu care a pescuit în sudul Africii, „Delta Dunării” și „Polar I”. În anii 1973-1974 a fost directorul Flotei de Pescuit Oceanic NAVROM Tulcea, de unde s-a pensionat.


„Promoția și valorile. „Buni pentru orice”.
La „”Spirit” se adaugă un univers complet de aptitudini, deprinderi și cunoștințe; de la șters praful, până și în interiorul aparatelor, la vopsit și lustruit orice, la verificat și reparat instalații electrice și radiotehnice, de la diagnosticarea mersului motoarelor după muzica vibrațiilor și după mirosul fumului, miros care servește și la a stabili calitatea mâncării și apropierea orei mesei, arta de a citi norii, a citi stelele, a citi vântul, a descifra comportamentul vietăților marine și comportamentul negustorilor în porturi.


La alte nivele, mai subtile, se deprinde capacitatea de a citi omul dintr-o privire – nici un șef de cart format pe «Mircea» nu ar lăsa să se apropie la mai mult de cinci metri de schela navei, pe mulți dintre oamenii aflați în prim-planul vieții publice, fără să dea alarma „Garda la Arme”!; nici un ofițer secund, școlit pe «Mircea», nu ar propune comandantului pentru a pune în funcții de conducere asemenea figuri.


Sigur că mulți oameni simpli de la uscat, narcisiști și cârtitori, nu sunt în stare să vadă calitățile noastre. Dau un exemplu: comandantul nu aprobă distribuirea mesei pentru echipaj înainte de a gusta mâncarea. În Școala Navală, sub ordinea impusă de Milu, la 13.30, nu „trecute fix” ci chiar la fix, un cortegiu alcătuit din ajutorul ofițerului de serviciu pe școală, ajutorul șefului Aprovizionării, sergentul de serviciu pe bucătărie și Didina, ospătărița, apretată, de ziceai că-i de tablă și albă din cap până în picioare ca un doctor, traversa platoul larg ce despărțea clădirea sălii de mese și bucătăriei de clădirea comandamentului Școlii.


Comandantul „lua proba de mâncare”. O dată în trei ani s-a întâmplat ca felul doi să fie respins și ni s-a servit, cu întârziere de un sfert de oră, „hrană rece de la stoc”, conserve încălzite ad-hoc. De câteva ori, când vremea era extrem de câinoasă – și școala noastră din Coiciu era așezată în „buricul vânturilor”- i-am văzut pe comandant sau pe primul său locțiitor Constantin C. Costăchescu - ARLUS – „Jaga”, traversând platoul de la comandament la sala de mese, tot la 13.30 fix pentru a lua proba de mâncare.


Ei bine, aflându-se în zona de pescuit, la bordul pescadorului comandat de Milu se aflau un scriitor, un ziarist, un cineast și alți „supercargo”, care urmau să deslușească națiunii „ce este pescuitul oceanic și ce vrea el”. Se pare că uitaseră că sunt în vizită, îl cârcotesc pe Milu că, în apropierea orei mesei, năvălește în bucătărie și „fură chifteaua”; prea îngropați în propria admirație ca să înțeleagă că Milu făcea un ritual simplificat, în binele lor. Lua „proba de mâncare”!


Dacă la „Casa Vernescu” în București dă „pântecăraia” pe doi - trei scriitori, nu moare literatura română, dar la sute de mile de cel mai apropiat țărm, unde nu ajung elicopterele și o navă de salvare poate să aibă nevoie de o zi de marș pentru a ajunge la locul sinistrului, sănătatea echipajului este vitală și un comandant format la bricul «Mircea», nu poate lăsa asta la voia întâmplării.


Milu a înțeles imediat că nu poate crea o flotă de pescuit expediționar fără niște ofițeri destoinici, cu simț al mării și al datoriei, cu mare anduranță la solicitările navigației îndelungate la mare largă. Și comandantul Marinei, viceamiralul ing. Grigore Marteș a fost la unison cu necesitatea națională a existenței unei flote expdiționare și a încurajat și recrutat personal ofițerii și maeștrii neangajați în misiunile vitale ale Marinei, cum ar fi folosirea rachetelor.


Nimeni nu a fost obligat, nimeni nu a fost constrâns și s-a temperat entuziasmul nejustificat al unora, despre care nici Marina nu știa de ce fac umbră pământului. Nu ne facem că uităm contribuția la fel de importantă a Ministerului de Externe pentru încheierea acordurilor cu statele naționale și cu organismele internaționale (cum ar fi, de exemplu, FAO - hrană și alimentație), contribuția industriei și a institutelor de cercetare. Dar, cum ziceau latinii, „Finis coranat opus”, fără echipajele de sacrificiu ale Marinei.


Promoția 1959 se poate mândri cu aportul comandorului Pantea Andone, care și-a lăsat pentru un timp treburile din Comandamentul Marinei pentru a merge „pe zonă”. Și nava-școală «Mircea» a fost reprezentată destul de mult timp de fostul comandant al navei, Costică Ciocoiu. Tradiția seculară de întrepătrundere funcțională între Marina Regală/Militară și Marina Comercială - civilă s-a îmbogățit cu o nouă formă, mai mult decât maritimă, expediția oceanică.
 

Recunoștință față de mentori

La 3 mai 2006, comandorul Emilian Munteanu adresa primarului și consilierilor locali următoarea solicitare: „În comuna Teșila s-a născut la 3 februarie 1915 Nicolae Milu, din părinții Iancu (mort în războiul din 1916 - 1918) și Stanca.
După studiile primare absolvite în comuna Trăisteni, fiind copil de trupă, a făcut Liceul la Brașov și Liceul Militar la Chișinău, apoi studiile superioare la Școala Navală Constanța. A luptat în al Doilea Război Mondial, fiind decorat cu mai multe decorații române și străine, iar apoi a îndeplinit mai multe funcții ajungând la gradul de căpitan de rangul 1 (azi echivalent cu gradul de comandor).


Între anii 1955 și 1958 a fost comandantul Școlii Militare Superioare de Ofițeri de Marină Constanța. Promoția de ofițeri de marină care a intrat în Școala Navală în anul 1955, a hotărât în anul 2005, când se împlineau 50 de ani de la admiterea în Școala Navală, să adopte denumirea de «Promoția „Căpitan de rangul 1 Nicolae Milu”», ca semn de recunoștință pentru extraordinarele calități de comandă ale acestui ofițer.


În Aula Magna a Academiei Militare de Marină "Mircea cel Bătrân" s-a desfășurat o festivitate în care s-a evocat personalitatea comandantului nostru. Nu ne-am gândit atunci, dar ne gândim acum, ca și în comunele în care a copilărit și a învățat, să facem unele manifestări de omagiere a acestui excepțional fiu al satului, manifestări pe care ar urma să le stabilim împreună cu autoritățile locale.


În acest scop, vă rugăm să ne sprijiniți pentru a găsi urmași ai familiei acestui ofițer (ai fraților și surorilor) și anume: Maria Moroianu, Gheorghe I. Milu, Mihai I. Milu, Filofteia I. Sumpetreanu, Ion I. Milu (decedat în 1950, dar având cinci copii), care să participe la o slujbă de pomenire. De asemenea, vă rugăm respectuos să ne puneți la îndemână telefoanele la care putem lua legătura cu dvs., cu personalul didactic din cele două comune și cu cucernicii preoți care păstoresc în aceste locuri.


Vă rugăm, de asemenea, să ne indicați dacă există mijloace de transport în comun spre cele două localități. În speranța că veți fi de acord că această personalitate a onorat pământul care l-a născut și că merită să fie elogiat, vă rugăm să ne puneți la îndemână, chiar incomplete, datele de care dispuneți.”.


Activitatea a avut loc în satul său natal, în curtea devenită neîncăpătoare pentru o numeroasă asistență a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, la Înălțarea Domnului, joi, 28 mai 2009. Cu concursul domnului Gheorghe Mosor, primar al comunei prahovene Valea Doftanei, al reprezentantului Societății „Cultul Eroilor”, maiorul (r) Comărniceanu, al preotului paroh Ion Albu, a Corului dirijat de profesoara Viorica Marin, în prezența comandorului Emilian Munteanu, precum și a doamnei Rada Milu, soția defunctului comandor Nicolae Milu, a ing. Viorel Milu, unul dintre nepoții săi și a doamnei Maria Miron, reprezentanta „Careului Doamnelor” din cadrul Ligii Navale Române, au avut loc un ceremonial militar și religios și o evocare de suflet, care s-au constituit într-un pios omagiu adus acestui destoinic fiu al satului.


În 2015, prin osârdia aceluiași inimos comandor în retragere Bebe Munteanu, cu sprijinul Primăriei Valea Doftanei și contribuția camaraderească a comandorilor în rezervă Marian Dușmanu și Alexandru Bucică, a văzut lumina tiparului și volumul „Omagiu adus comandantului căpitan de rangul 1 Nicolae Milu la un secol de la naștere: 1915 - 2015”.


Fie ca marinarii români și satul în care s-a născut să-i păstreze cu admirație memoria!.

Bibliografie:

 

1. „Omagiu adus comandantului căpitan de rangul 1 Nicolae Milu la un secol de la naștere: 1915 - 2015”, coordonator: comandor în retragere Emilian I. Munteanu, Editura „Mica Valahie”, București, 2015
2. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Despre Marian Moşneagu


Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 

Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Liga Navală, în doliu Un fost preşedinte ne-a părăsit (galerie foto)