Sărbătoare la Muzeul Marinei Ctitori, pictori şi comori (galerie foto)

Abia împlinisem 40 de ani când am devenit cel mai tânăr director din istoria semicentenară a Muzeului Marinei Române. O spun fără emfază, ci doar pentru a evidenţia cât de importantă, utilă şi reprezentativă este această instituţie muzeală - singura de importanţă naţională, pe vremea mea, din Dobrogea.
 

 

Demersuri, proiecte şi iniţiative

 
Drumul către înfiinţarea unui muzeu naval în România a fost anevoios şi a durat aproape o jumătate de veac, în pofida evidentei necesităţi şi a iniţiativelor întreprinse de personalităţi marcante pentru înfiinţarea acestuia. „Deşi mai vechi, preocupările pentru realizarea unui asemenea muzeu încep să prindă contur abia la începutul secolului al XX-lea. La 30 decembrie 1919, Ordinul Comandantului Marinei Militare nr. 282, dat cu prilejul scoaterii din serviciu a unui număr de zece nave militare, cerea Diviziei de Mare şi Diviziei de Dunăre să fie demontate de pe aceste bastimente aparate de navigaţie, agregate şi armament naval pentru a fi expuse într-un viitor muzeu.
 
Cu aceste obiecte s-a constituit „Secţiunea Marină” din cadrul Muzeului Militar Naţional, înfiinţat prin Înaltul Decret nr. 6064 din 18 decembrie 1923. Dar această soluţie nu a satisfăcut visul iubitorilor de ape şi marină, care îşi doreau un muzeu numai al lor. În septembrie 1932, Jean Bart, impresionat de preocuparea pe care vecinii noştri ruşi şi bulgari o manifestau pentru „cunoaşterea şi propaganda mării”, concretizată prin înfiinţarea de acvarii şi muzee maritime în ţările lor, se întreba: „Cum, noi nu putem avea la Constanţa asemenea instituţii?” După părerea ilustrului ofiţer de marină şi scriitor, adevăratul muzeu maritim, ştiinţific, tehnic şi istoric trebuia înfiinţat la Constanţa, primul port al ţării, unde se perindau anual mii şi mii de vizitatori, excursii şi colonii şcolare.
 
Toată această lume - scria el în paginile revistei „România maritimă şi fluvială” - atrasă de orizontul Mării, va învăţa într-o oră petrecută la Muzeul Maritim, lucruri ce nici în şcoală şi nici în viaţă nu au putinţa să le înveţe”. În acelaşi an, contraamiralul Ioan Bălănescu, vicepreşedinte de drept al Ligii Navale Române (L.N.R.) şi preşedinte al secţiei din Constanţa, a iniţiat aici înfiinţarea unui Muzeu al Marinei, donând şi primele obiecte din partea Diviziei de Mare. Expoziţia a fost organizată în spaţiul ocupat de Liga Navală Română, în clădirea fostului Hotel „Carol”, cumpărat de Marina Militară pentru a fi transformat în Comandament şi care funcţiona în acel moment ca hotel militar.
 
Activităţile menite să facă cunoscută istoria Marinei, care au subliniat, de altfel, prin efectele lor, interesul publicului pentru acest domeniu specific, au cunoscut, însă, o arie mult mai largă de desfăşurare.               În toamna anului 1936 a fost organizată în Capitală prima expoziţie marinărească la nivel naţional. Expoziţia deschisă în perioada 15 septembrie - 21 octombrie, a fost dedicată împlinirii a 40 de ani de la inaugurarea oficială a Serviciului Maritim Român. Vizitată de peste 40000 de oameni, ea a fost o reuşită la care au contribuit Marina Regală, SALVAMAR, Yacht Clubul Regal Român, Liga Navală Română, Navigaţia Fluvială Română, Serviciul Maritim Român, Cercetaşii marinari, Şcoala de Pescărie, Piscicultură şi Marină din Giurgiu, Şantierele „Neptun” din Constanţa, „Nautica” din Reghin, „România” din Brăila, Asociaţia maritimă „Orizontul” din Constanţa, precum şi unele societăţi străine de navigaţie pe Dunăre¹.
 
În adunarea generală a Uniunii Generale a Marinarilor Comerciali din Galaţi, din ianuarie 1938, prezidată de comandorul Nicolae Ionescu-Johnson, la care au fost convocate patru asociaţii - Orizontul, Asociaţia Marinarilor Comerciali din Galaţi, Sindicatul Naţional al Marinarilor Români din Brăila şi Asociaţia Jandarmeria Bucureşti, Secţia Nautică, s-a luat hotărârea de a se interveni pentru transformarea vechiului bric „Mircea” în navă-muzeu².
 
Propunerea a fost susţinută şi de Liga Navală Română care, în adunarea generală din 27 martie 1938, prezidată de amiralul Ion Coandă, a luat act de propunerea căpitanului Ion Mircescu, vicepreşedintele ales al L.N.R., fost ofiţer pe bricul „Mircea”³. În şedinţa Consiliului de direcţie al L.N.R. din 1 aprilie 1938, viceamiralul Ioan Bălănescu a prezentat un Memoriu documentat⁴ referitor la transformarea în navă-muzeu a vechiului velier, care staţiona la Galaţi, fiind scos din serviciu⁵.

 
În iunie 1938, Federaţia Română de Sporturi Nautice, în colaborare cu Oficiul Naţional de Turism şi cu sprijinul Ligii Navale Române, al instituţiilor de navigaţie deja menţionate şi al unor case constructoare de ambarcaţiuni din ţară şi străinătate, printre care Atelierele şi Şantierele Navale „Burmeister & Wain” din Copenhaga, a organizat în Bucureşti o expoziţie de turism şi sporturi nautice. Prin exponatele etalate: şalupe de mare viteză, bărci universale, yole, caice, skifuri, giguri, motoare marine de diferite mărimi, expoziţia poate fi considerată o etapă pregătitoare în realizarea unui viitor muzeu al Marinei.
Aceste strădanii nu au depăşit însă stadiul unor modeste încercări, concretizate prin simpla etalare de obiecte şi documente specifice domeniului.”⁶.
 
În toamna anului 1938, din ordinul şefului de stat major al Comandamentului Marinei Regale, căpitan-comandorul Nicolae T. Cristescu, expoziţia care a fost donată Marinei Regale de către Liga Navală Română a fost mutată din infirmeria Şcolii Navale N.M.S. „Mircea” în două camere ale Hotelului „Carol”.⁷
 

Din barăcile de la Mangalia…

 
Primul Muzeu al Marinei a fost inaugurat abia la 25 octombrie 1965 în oraşul Mangalia şi a fost, aproape în exclusivitate, rezultatul activităţii neobosite şi dezinteresate a doi mari iubitori de istoria navigaţiei, comandorii Filaret Popescu şi Dan Nicolaescu. Acest nucleu avea să se îmbogăţească an de an cu obiecte provenite, în special, de pe navele Marinei Militare dezafectate după al Doilea Război Mondial: armament, maşini şi motoare navale, prin donaţii ale foştilor ofiţeri de marină sau ale familiilor acestora, prin descoperirile arheologice subacvatice.
 
Conform mărturiilor comandorului Filaret Popescu, principalul ctitor şi primul şef al instituţiei pe perioada funcţionării muzeului în garnizoana Mangalia, primele exponate „Erau tunuri, mitraliere, mine, puşti scoase de pe nave în 1919 - 1920, după Primul Război Mondial. Navele au fost casate, iar piese, iniţial, s-au depozitat la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti. În şapte locuri au fost mutate piesele, iar în 1961 au ajuns la Mangalia, odată cu mutarea Comandamentului. S-a dorit o instituţie după modelul muzeelor de profil din Anglia, Franţa şi Italia. Viceamiralul ing. Grigore Marteş m-a însărcinat să fac muzeul, deşi unii, la acea vreme, s-au împotrivit”⁸.

 
Conform confesiunilor regretatului comandor Filaret Popescu, „Ceremonia de inaugurare s-a desfăşurat în curtea acestuia, în prezenţa a 800 de marinari, cuvântul de deschidere fiind rostit de şeful de stat major al Marinei Militare Române, contraamiralul Victor Bogdan, care a tăiat şi panglica inaugurală. Muzeul Marinei s-a constituit în 13 săli, într-o baracă din lemn, pe malul lacului Mangalia, din ordinul expres al comandantului Marinei Militare, viceamiralul ing. Grigore Marteş. Misiunea de amenajare, pentru prima dată în istoria Marinei Române, a muzeului i-a revenit comandorului Filaret Popescu, care împreună cu un subofiţer, un civil şi un soldat, au început organizarea expoziţiei de bază, atât în interior cât şi în exterior.
 
Durata organizării şi expunerii a fost de şapte luni, cu o bază materială destul de valoroasă. De fapt, a fost o testare a ceea ce priveşte istoria Marinei Române de către Comandament, Minister, Direcţia Muzeelor din Ministerul Culturii şi Secţia Militară a P.C.R.”⁹. „De atunci au început să vină amirali bătrâni să doneze documente, medalii vechi, ordine, în timp ce eu adunam material de la unităţi militare. Prin ’68, a venit Nicolae Ceaşescu, invitat la Ziua Marinei, şi a dorit să viziteze şi muzeul. I s-a spus că nu se poate, deoarece este într-o baracă şi nu se ridică la nivelul unei vizite prezidenţiale. Şi atunci, s-a luat decizia de a se muta instituţia la Constanţa. S-a muncit zi şi noapte pentru amenajarea acestui muzeu, ceea ce alţii au făcut în ani de zile, noi am făcut în câteva luni. Machete, vitrine, uniforme de la Fondul Plastic, treaba a mers bine.”¹⁰.
 
Unul dintre oaspeţii de seamă a fost amiralul în retragere Petre Bărbuneanu, care pe 14 septembrie 1968 scria: „Vizitând Muzeul Marinei Militare din Mangalia, am rămas entuziasmat de aranjamentul ce i s-a dat acestui muzeu, care mi-a adus aminte de multe momente din trecutul Marinei, care m-au mişcat adânc de timpul pe care l-am petrecut în Marina Militară.”¹¹. Astăzi, 10 noiembrie 1968, am avut deosebita plăcere ca, după 26 de ani, să retrăiesc clipele frumoase din fosta mea activitate de marinar - consemna cu satisfacţie contraamiralul în retragere Alexandru Bardescu. Am admirat frumoasele colecţii ale muzeului şi felicit pe iniţiatorii lui. Doresc ca acest muzeu să fie cât mai îmbogăţit spre a arăta generaţiilor ce vor veni după noi, ceea se s-a înfăptuit de înaintaşii lor. Mulţumesc domnului viceamiral Grigore Marteş pentru că mi-a dat posibilitatea de a-l vizita.”¹².
 
„Muzeul a început să fie vizitat iniţial de către militarii în termen, cadre şi familiile militarilor, elevi ai liceelor şi şcolilor militare, precum şi de numeroase personalităţi, printre care şi generalul Emil Bodnăraş, care, la rândul său, a informat conducerea ţării. Muzeul fiind vizitat şi de către singurul pictor marinist, comandorul Dimitrie Ştiubei, fost adjutant regal, în anul 1967, artist care vizitase principalele muzee de marină ale Europei, a afirmat că este în Marina Română din anul 1921, însă nu şi-a închipuit că în Marina Română există un asemenea fond documentar, care să ilustreze atât de bine trecutul istoric al Marinei.
 
În anul 1968 organizează la Casa de Cultură din Mangalia prima expoziţie de pictură cu tematică de marină itinerantă. După o lună de vizionare, expoziţia este mutată la Hotelul „Rex” din Mamaia, unde este deschisă până la sfârşitul sezonului estival. Între anii 1966 şi 1968, Muzeul de la Mangalia a fost vizitat de peste 5000 de persoane, majoritatea marinari militari.”¹³. Expoziţia pictorului Dimitrie Ştiubei s-a bucurat de un succes enorm, astfel încât, în luna iulie 1968 a fost găzduită la Sala Dalles din Capitală. În urma vizionării acesteia, unul dintre confraţii de breaslă, Zaharia Negulescu, i-a trimis următoarea misivă:
Maestre,
Citit-am zeci de însemnări în „Cartea cea de Aur”…
Toţi preamăresc talentul tău… eşti al Marinei faur!
Să nu te-abaţi, scumpe Ştiubei, din drumul tău pe hartă,
Pictează marea-n fel şi chip… ne place a ta artă!
 
Eşti marinar, nu te-nspăimântă nici viscole nici valuri,
Navigă dârz spre ţelul tău, nu asculta de …maluri!
Ne place marea ta, Maestre, o simţi de parcă-i vie,
Cum, pot să spună unii că-i… fotografie !?!
 
Acestora le-aş pune eu o singură-ntrebare:
Pictat-aţi oare dumneavoastră, ca el, astfel de mare?
Când la comandă-n cart era, pe orice fel de vreme,
Subconştientul lui visa pânzare şi trireme,
 
Pe-o mare rea, înfuriată sau calmă, în plin soare,
Aşa cum poate n-aţi crezut că poate fi o mare,
Cu-o vastă gamă de culori, mai vesele sau grave,
Pe care nu le pot uita cei îmbarcaţi pe nave...
 
Aţi afirmat că marea lui e doar fotografie !?!
Înseamnă că nu aţi simţit vâltoarea ce te-mbie,
Să laşi uscatul, pe cei dragi, să pleci cu nava-n larg,
Şi să nu-ţi pese când de ea berbeci vezi cum se sparg.
 
Noi, marinarii-l îndrăgim, ne pierdem răsuflarea,
Ne tulbură pânzele lui, căci ... recunoaştem marea!
Să nu schimbi drumul la compas, Maestre, mergi ‘nainte!
Pictează marea cât de mult, noi te rugăm fierbinte!
 
Şi expoziţii să deschizi la noi şi-n ţări străine,
Să afle lumea că avem maestru de marine...
Să ştie toţi că mare-avem şi marinari şi nave,
Şi pictori ce se străduiesc să îi ridice-n slave...
 
Nu-i numai gloria ta-n joc ci faima mării noastre,
Pe care tu o cânţi sublim în pânzele-ţi albastre!
E faima flotei româneşti şi-ai ei bravi marinari,
Ce azi navigă peste glob... „flota de plugari”!
 
Plugari au fost, dar i-a călit şi Dunărea şi Marea,
Azi, românaşii, peste tot navigă, câtu-i zarea!”¹⁴.
 

... în fosta Şcoală Navală

 
În primăvara anului 1969 aceste eforturi au primit recunoaşterea meritată. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1127 din 29 mai 1969¹⁵, Muzeul Marinei Române a fost autentificat ca instituţie de interes republican, muzeu de categoria I, prin specificul său, unicat în ţară. Transferat la Constanţa, cu patrimoniul mult îmbogăţit, muzeul s-a deschis la 3 august 1969, în clădirea care-l adăposteşte şi astăzi, ea însăşi semnificativă pentru istoria Marinei Române, situată în strada Traian nr. 53¹⁶.
 
Prin exponatele sale specifice, al căror număr crescuse simţitor, expoziţia de bază prezenta trecutul glorios al Marinei Române, prezenţa marinarilor alături de celelalte arme, în momentele de răscruce ale neamului, măiestria lor ca navigatori pe mările şi oceanele lumii, realizări româneşti în domeniul construcţiilor navale.
 
Un interes deosebit a suscitat Secţia de cercetări marine şi arheologie subacvatică, prima de acest gen din ţara noastră. Creatorul său, comandorul Constantin Scarlat, om de ştiinţă şi scafandru de excepţie, fondator de şcoală în domeniu, împreună cu copiii şi adolescenţii din clubul său de acvanauţi, a făcut descoperiri importante pentru istoria localităţilor de pe litoralul românesc, a imortalizat pe peliculă aspecte inedite din împărăţia tăcerii şi a scos la suprafaţă peste 2000 de obiecte de ceramică, piatră, fier datând de peste 20 de veacuri, dintre care o parte, împreună cu interesante exemplare de fauna şi floră marină, şi-au găsit locul în Secţia de cercetări marine.
 
După o serie de reactualizări periodice ale tematicii, de anvergură mai mare sau mai mică, la 7 noiembrie 1977, Muzeul Marinei Române a intrat într-un nou şi amplu proces de reorganizare şi extindere a expoziţiei de bază. O nouă aripă, cu două nivele, ridicată în spatele clădirii vechi, a mărit spaţiul expoziţional cu aproximativ 600 m², obiectele şi documentele în măsură a fi expuse şi-au triplat numărul, grafica şi sistemul de etalare au fost complet modificate în sensul cerinţelor unei instituţii moderne, astfel încât, la sfârşitul a şase ani de muncă susţinută, în ziua de 6 august 1983, Ziua Marinei, muzeul şi-a redeschis porţile într-o inedită înfăţişare, unică în întreaga reţea muzeală românească.
 
La reuşita acestei performanţe au concurat atât instituţii abilitate, precum Comandamentul Marinei Militare, Muzeul Militar Naţional, Studioul de Arte Plastice al Armatei, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, ICEPRONAV Galaţi, şantierele navale şi Căpităniile maritime şi fluviale, cât şi reputaţi artişti plastici, printre care Aurel Stoicescu, Niki Popescu, Constantin (Titi) Popescu, coordonaţi de Dumitru Mercea, Vasile cel Mare, Dumitru Petrică, familia Rădulescu-Gir, realizatori ai unor opere individuale. Modernizarea din perioada 1977 - 1983 a necesitat fonduri de peste 20 milioane de lei.
 
Abordând o rezolvare plastică elocventă şi de rafinament, în acelaşi timp, foarte variată - fresce, basoreliefuri, lucrări în ceramică sau metal, vitralii, diorame, fotografie artistică - Muzeul Marinei Române prezintă istoria Marinei militare şi comerciale în mod unitar, evoluţia navigaţiei şi mijloacelor de navigaţie în spaţiul carpato-danubian-pontic din cele mai vechi timpuri până în prezent, dar şi incursiunile nautice din bazinul Mării Egee, Mării Mediterane ori din alte zone ale lumii. Organizat pe criteriul tematico-cronologic, în conformitate cu periodizările istoriografiei româneşti, Muzeul Marinei Române are patru secţii - epocile veche, medie, modernă şi contemporană, prezentate pe parcursul a 22 de săli. Muzeul a început să fie vizitat de către zeci de mii de turişti români şi străini.
 

Singurul muzeu naţional din Dobrogea

 
La 1 ianuarie 1970, Muzeul Marinei Române, condus de căpitanul de rangul 1 Ioan Pascu, avea o echipă alcătuită din căpitanul de rangul 1 Filaret Popescu, locţiitor al şefului instituţiei, căpitanul-locotenent Constantin Scarlat, şeful Sectorului Cercetări Subacvatice, plutonierul major Neculai Nica, şeful Biroului documente secrete, maistrul militar principal Dumitru Enin, şef de atelier, maistrul militar principal Constantin Matei, maistru pentru tehnică specifică, plutonierul adjutant Aurelian Georgică, şef Serviciu Cazarmare, Cicerone Vâlcovici şi Cornel Greavu, muzeografi principali, Vera Crucianu şi Georgeta Borandă, îndrumători muzeu, Gioica Pop, dactilograf principal, Emilia Mihalcea, contabil, Irina Fülop, Doina Pitilină-Preda, Adela Plugaru şi Viorica Oprean, supraveghetori, Zoia Ene, Andrei Badea şi Fedra Puşcaşu, paznici, Ioana Folea şi Elena Bobeş, îngrijitori, Ion Comşa, electrician de întreţinere şi reparaţii universale şi Constanţiu Bucesca, fochist.
 
La începutul anilor ’70, la Editura Militară a apărut primul pliant de prezentare a Muzeului Marinei Române. Realizat într-un format miniaturizat, color, în limbile română, rusă, franceză, germană şi engleză, acesta avea un mesaj concis şi relevant: „Muzeul Marinei Române, cu sediul în municipiul Constanţa, a luat fiinţă în anul 1969. Prin exponatele sale specifice şi al unor materiale complementare, muzeul tratează trecutul istoric al Marinei Române, principalele momente ale luptei poporului nostru pentru independenţă naţională şi socială la care au fost prezenţi şi marinarii, iscusinţa românilor în construcţia de nave, măiestria lor ca navigatori neînfricaţi pe mările şi oceanele lumii, prezenţa dintotdeauna a străbunilor noştri pe ţărmurile Pontului Euxin.
 
În cadrul celor cinci secţii, pe care este organizat muzeul - epocile: veche, medie, modernă şi contemporană, precum şi secţia de cercetări subacvatice şi arheologie submarină - sunt prezentate exponate de o deosebită valoare ştiinţifică şi documentară privind istoricul navigaţiei comerciale şi militare de-a lungul secolelor. […] Muzeul posedă o bogată colecţie de drapele şi pavilioane, printre care pavilionul corabiei «Mariţa» din 1834, al navelor din flotila Moldovei, drapelul Principatelor Unite, al unităţilor de marină din 1877 şi 1916, flamura Ligii Navale, pavilionul şi mărcile Serviciului Maritim Român etc. Reţine în mod deosebit atenţia o monoxilă (ambarcaţiune construită dintr-un singur trunchi de copac) care datează din secolele XIII-XIV, precum şi prima hartă a litoralului maritim românesc ridicată în 1889 de către locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu.
 
Un număr important de machete de nave, armament alb şi de foc, arme sub apă (mine, torpile) trezesc un interes deosebit. Colecţia de tablouri marine, executate de cunoscutul pictor Dimitrie Ştiubei, completează fondul de exponate. Muzeul deţine o expoziţie compusă din peste 400 de miniaturi, realizată de profesorul Eugen Şerbin. Aceasta prezintă istoricul Marinei de la monoxilă la navele cu propulsie atomică.
 
Secţia de cercetări subacvatice şi arheologie subacvatică, prima de acest gen din ţara noastră, a făcut descoperiri importante pentru istoria localităţilor de pe litoralul românesc, a imortalizat pe peliculă aspecte inedite din imperiul tăcerii şi a scos la suprafaţă peste 2000 de obiecte de ceramică, piatră, fier etc., datând de peste 20 de veacuri. În parcul muzeului sunt expuse nave militare în serviciu în cel de-al Doilea Război Mondial, un important număr de piese de artilerie, mine marine, motoare navale, ancore, ambarcaţiuni de salvare etc.
 
Prin exponatele sale, Muzeul Marinei Române păstrează şi cultivă glorioasele tradiţii marinăreşti ale poporului român, contribuind la educarea patriotică a oamenilor muncii şi a militarilor. Amplasat pe însoritul litoral românesc al Mării Negre, muzeul oferă turiştilor ce ne vizitează ţara un prilej deosebit pentru a cunoaşte, şi pe această cale, momente din glorioasa istorie a oamenilor acestor meleaguri...”¹⁷.
 
Prin Adresa nr. P.P. 536 din 31 octombrie 1970, generalul-maior Constantin Antip, secretar adjunct al Consiliului Politic Superior şi şef al Direcţiei Propagandă şi Cultură din Ministerul Forţelor Armate, îi comunica viceamiralului ing. Grigore Marteş, comandantul Marinei Militare: „Pentru îmbunătăţirile ce urmează a fi aduse, Muzeul Marinei va prezenta, până la sfârşitul anului în curs, un calcul estimativ asupra cheltuielilor necesare şi, în a doua jumătate a anului 1971, o machetă de reorganizare a muzeului.
 
Direcţia Propagandă şi Cultură din C.P.S. va sprijini Comandamentul Marinei Militare în acţiunea de reorganizare a Muzeului Marinei Române.”¹⁸. În 1971, prin strădaniile jurnalistului Aristide Buhoiu, se realizează prima transmisiune în direct la Televiziunea Română referitoare la organizarea şi activitatea Muzeului Marinei Române. Ulterior, în 1977, TVR a realizat un film documentar despre participarea Marinei Române la Războiul de Independenţă, film dedicat Centenarului Independenţei. Imediat după inaugurare, specialiştii Muzeului Marinei Române au început o amplă campanie de îmbogăţire a patrimoniului instituţiei cu obiecte de patrimoniu şi documente de arhivă.
 

Ctitorul bucovinean

 
Născut pe 31 decembrie 1926, în comuna Tereblecea, judeţul Rădăuţi, devenit ulterior teritoriu U.R.S.S., Filaret Popescu a absolvit 7 clase primare la Şcoala primară de băieţi din oraşul Siret, jud. Suceava (1941). La 6 septembrie 1942 a intrat ucenic la Şcoala de elevi meseriaşi de pe lângă Atelierele CFR Cernăuţi, unde a lucrat până la 24 martie 1944 când, din cauza războiului, împreună cu atelierul, a fost evacuat la Simeria, regiunea Hunedoara. De la 1 aprilie până la 1 noiembrie 1944 a fost ucenic la Şcoala de elevi meseriaşi de pe lângă Atelierul de zonă CFR Alba Iulia. De la 1 noiembrie 1945 până la 26 februarie 1946 a fost ucenic la fostul Atelier CFR „Gheorghe Gheorghiu-Dej” din Târgovişte iar în perioada 1 martie - 1 iulie 1946 a fost ucenic la Şcoala de elevi meseriaş de pe lângă Atelierele CFR.
 
La 1 iulie 1946 a terminat şcoala, obţinând calificarea în specialitatea montator locomotive. La Atelierele C.F.R. Cluj a lucrat ca montator locomotive (1946-1 octombrie 1948). În perioada 5 octombrie 1948 - 10 ianuarie 1949 a fost încorporat ca militar în termen la Batalionul Infanterie Marină din Galaţi. Între 10 ianuarie şi 28 februarie 1949 a fost elev în Şcoala regimentară a Batalionului Infanterie Marină. După epurarea, fără drept de apel, a ofiţerilor din fosta Marină Regală, la 1 martie 1949 este selecţionat şi admis să urmeze Şcoala Militaro-Politică nr. 1 din Ineu, pe care o absolvă la 30 decembrie 1949. La absolvire i s-a acordat gradul de locotenent în arma Infanterie. Şi-a început cariera ca şef de Birou documente secrete la Comandamentul Forţelor Maritime Constanţa (15 ianuarie 1950- 15 august 1951).
 
Ulterior a fost ajutor 1 în Biroul Operaţii la Comandamentul Apărării Litoralului Maritim (15 august - 1 octombrie 1951). După absolvirea Academiei Militare Politice „Gheorghe Gheorghiu Dej” din Bucureşti (22 august 1953) şi înaintarea în gradul de locotenent major, a activat ca locţiitor al şefului Secţiei Politice în comandamentul Bazei Navale Sulina (23 septembrie 1953- 4 aprilie 1955). La 20 decembrie 1953 a fost ales deputat în Sfatul Popular al oraşului Sulina. În perioada 4 aprilie - august 1955 a fost instructor de partid iar între august 1955 şi august 1956 inspector în Direcţia Politică din Comandamentul Forţelor Maritime Militare (1955-1956). În luna august 1956 a fost numit locţiitor al şefului Secţiei Politice la Baza 258 Maritimă Mangalia iar din august 1958, locţiitor politic la Şantierul Naval din Baza 258 Maritimă Mangalia. Din anul 1961 a activat în Comandamentul Marinei Militare Mangalia. În perioada octombrie 1964-decembrie 1969 a fost şeful secţiei Muzeului Marinei Militare din Mangalia, pe care l-a organizat şi inaugurat la 25 octombrie 1965.
 
După mutarea muzeului la Constanţa, a contribuit la îmbogăţirea patrimoniului Muzeului Marinei Române şi a participat la două ample campanii de lucrări de renovare. Şi-a încheiat activitatea pe 2 august 1982, când a fost trecut în rezervă.
 
De-a lungul întregii sale cariere a fost distins cu numeroase ordine şi medalii, printre care Medalia „Meritul Militar” clasele a II-a (1954) şi I (1958), Medalia „Virtutea Ostăşească” clasa I (1959), Medalia „A XX-a aniversare a eliberării Patriei” (1964), Ordinul „Meritul Militar clasele a III-a (1964), a II-a (1969) şi I (1974) şi Medalia „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale R.P.R. (1964). La 30 august 2002 a fost declarat Cetăţean de Onoare al oraşului Siret.
 
S-a stins din viaţă pe 20 noiembrie 2005, la Constanţa, în urma unui stupid accident de circulaţie, petrecut pe b-dul Tomis, pe trecerea de pietoni din dreptul Capelei Militare din Constanţa.
 
Demersuri ştiinţifice şi afirmare internaţională
 
Reconfirmat ca muzeu de importanţă naţională, Muzeul Naţional al Marinei Române este astăzi o entitate culturală de elită a reţelei muzeale militare. În cei 50 de ani de prestigioasă activitate cultural-ştiinţifică în slujba culturii naţionale, instituţia a tezaurizat şi valorificat un valoros patrimoniu, cu 33 de colecţii şi peste 37.800 de bunuri culturale. În ambientul celor 22 de săli, cu o suprafaţă activă de 10.775 metri pătraţi, vizitatorii vor remarca mijloacele tradiţionale de navigaţie al românilor, începând cu monoxila descoperită în albia Crişului Alb, datând din secolul al XV-lea şi continuând, pe scară evolutivă, cu plute, barcaze şi vestitele pânzare moldoveneşti.
 
Cele peste 200 de machete de nave militare şi comerciale româneşti, expuse în compania unor galere romane şi nave de comerţ genoveze şi bizantine, întregesc evoluţia vocaţiei de navigatori a românilor. Uniformele de marină, lentilele şi machetele unor faruri, vestigiile subacvatice, ancore de cele mai diverse tipuri, forme şi greutăţi, amfore, topoare de abordaj, bombarde şi ghiulele de asalt, monede, galioane şi fragmente de nave de epocă reconstituie atmosfera şi arsenalul nautic al cetăţilor vest-pontice şi danubiene. Colecţiile de instrumente de navigaţie, arme navale, medalistică, lucrări de artă, carte veche, manuscrise, registre istorice, jurnale de bord şi de luptă, fototeca, pinacoteca şi o bibliotecă specializată completează zestrea muzeului, sporită an de an prin noi achiziţii şi donaţii.
 
Un moment important în consacrarea euroatlantică a Muzeului Marinei Române a constituit-o participarea la expoziţia internaţională „Cristofor Columb: Nava şi Marea”, organizată la Genova între 15 mai şi 15 august 1992. 1992 fiind declarat „Anul Cristofor Columb - 500 de ani de la descoperirea Americii”, în portul italian Genova a fost organizată o expoziţie internaţională specializată, România numărându-se printre cele 56 de state participante.
 
Cei 300 m² oferiţi ţării noastre de către gazde, la etajul al II-lea, în aşa-numita „magazie de bumbac”, o clădire cu patru nivele, au fost ambientaţi cu un bogat material muzeistic de marină, pus la dispoziţie de Muzeul Marinei Române, care a etalat cele mai reprezentative piese din patrimoniul său. De un interes deosebit pentru marele public s-au bucurat timona crucişătorului „Elisabeta”, navă participantă şi în urmă cu un secol la o manifestare similară la Genova, staţia radio „Marconi” aflată în dotarea primului radiofar al portului Constanţa încă din 1936, personajele alegorice (dac şi roman), galionul de corabie din Evul mediu, precum şi valoroase alte mărturii ale contribuţiei româneşti la marea epopee civilizatoare - navigaţia.
 
România a fost reprezentată cu succes de Dan Manolescu, în calitate de comisar general şi Daniel Plazzotta din partea Ministerului Transporturilor, ing. Haralambie Beizadea, comisar general adjunct, căpitan-comandorul Jianu Moldovan şi muzeografii Georgeta Borandă şi Cornel Greavu, din partea Muzeului Marinei Române.
 
Nu întâmplător, datorită conţinutului tematic al expoziţiei sale, în topul organizat de reuniunea comisarilor generali ai ţărilor participante, România s-a clasat pe un onorant loc VI, alături de marile puteri maritime ale lumii. Zeci de expoziţii tematice temporare, evocări, întâlniri cu oamenii mării şi scriitori marinari, gale de filme documentare, seminarii naţionale, conferinţe şi seri muzeale, lansări de carte, zile şi momente aniversare, campionate naţionale şi internaţionale de navomodele, ceremoniale militare şi religioase, concursuri de cultură marinărească atrag anual zeci de mii de vizitatori, încântaţi atât de oferta cultural-educativă atractivă şi diversificată cât şi de serviciile şi profesionalismul specialiştilor instituţiei, coordonaţi în prezent de comandorul Marius-Laurenţiu Rohart.
 
În seria manifestărilor specifice de excepţie organizate de Muzeul Marinei Române se remarcă, în mod deosebit, seminarul naţional de comunicări ştiinţifice, desfăşurat pe parcursul a peste 20 de ediţii sub genericul „Dunărea şi Marea în istoria poporului român”. De-a lungul anilor, seminarul s-a transformat în Conferinţa anuală de comunicări ştiinţifice „Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, relaţii politice, diplomaţie”, care reuneşte numeroşi şi reputaţi profesori universitari, cercetători, muzeografi, arhivişti, reprezentanţi ai celor mai prestigioase instituţii de profil, militare şi civile din România.
 
Din anul 1989 comunicările prezentate în cadrul acestor manifestări, ca, de altfel şi lucrările de cercetare elaborate anual de colectivul ştiinţific al instituţiei, au văzut lumina tiparului în paginile „Anuarului Muzeului Marinei Române”, publicaţie care beneficiază de girul ştiinţific al unor personalităţi de marcă ale istoriografiei naţionale. În anul 2004, în timpul mandatului meu, Muzeul Marinei Române şi-a extins anvergura demersurilor ştiinţifice dincolo de graniţele ţării, prin organizarea, la împlinirea a 35 de ani de activitate, a primului Congres internaţional de istorie navală din România.
 
Sub genericul „Dunărea în istoria Europei”, forumul desfăşurat la Constanţa în perioada 6-8 octombrie 2004, a avut ca oaspeţi de marcă specialişti ai unor prestigioase instituţii din străinătate, precum Universitatea Ioniană din Corfu, Şcoala Navală din Atena, Universitatea Michel de Montaigne din Bordeaux, Institutul de Cercetări Dunărene din Anglia, Muzeul Naval Central din Sankt Petersburg, precum şi reprezentanţi ai Marinei Militare din Italia şi Turcia. De asemenea, la această ediţie jubiliară au fost prezenţi reputaţi istorici, muzeografi, arhivişti şi cadre didactice ale Universităţilor din Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Sinaia, reprezentanţi ai Centrului de Studii Euro-Atlantice, Centrului de Studii Strategice şi de Securitate din Bucureşti, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi ai Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.
 
Lucrările Congresului au fost precedate de apariţia unui număr special al „Anuarului Muzeului Marinei Române”, care a cuprins comunicările participanţilor în limbile engleză şi franceză.
Cu acest prilej, am iniţiat şi lansat proiectul primei Bibliografii internaţionale a Dunării.
 
Celor care, prin vocaţie şi destin, au scris ei înşişi istoria acestui prestigios muzeu, redând marelui public în cuvinte, imagini şi lucrări de certă valoare, istoria Marinei Române, la semicentenarul instituţiei-amiral a culturii naţionale, le urez un sincer LA MULȚI ANI şi BUN CART ÎNAINTE!
 
Sursa foto: Fototeca Muzeului Naţional al Marinei Române
 
Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Tort de alge, valuri sparge Vele, stele, caravele... (galerie foto)

 

---

¹ O. RAD., ,,Prima expoziție marinărească din România”, în ,,Marina”, Anul III, nr. 12, 15 septembrie – 15 octombrie 1936, pp. 1 – 4.
² ,,Marea Noastră”, An VII, nr. 1, ianuarie 1938, p. 24.
³ Idem, nr. 4, aprilie 1938, p. 127.
⁴ ,,Memoriu relativ la strângerea materialului necesar pentru organizarea Muzeului Marinei”, Arhivele Militare Române (În continuare se va cita A.M.R.), Fond Microfilme, P II 3.18, cc. 19 – 29.
⁵ ,,Marea Noastră”, An VII, nr. 6, iunie 1938, p. 236.
⁶ Ion Ionescu, Marian Moșneagu, Carmen Atanasiu, Georgeta Borandă, Cornel Greavu, ,,Muzeul Marinei Române 1969 – 1999”, București, Editura Modelism, 1999, pp. 27 – 28.
⁷ A.M.R., Fond Comandamentul Marinei Regale, Secția a III-a, dosar nr.crt. 790/1938-1939, f. 39.
⁸ ,,Georgiana Voineagu, ,,Muzeul Marinei Române s-a născut într-o baracă din Mangalia. Nicolae Ceaușescu a dat dispoziție să fie mutat la Constanța”, în ,,Cuget liber”, 24 octombrie 2005, p. 10.
⁹ ,,Aniversare la Muzeul Marinei Române Constanța”, manuscris aflat în posesia autorului.
 
¹⁰ Georgiana Voineagu, loc.cit.
¹¹ Document aflat în arhiva Muzeului Național al Marinei Române.
¹² Idem.
¹³ ,,Aniversare la Muzeul Marinei Române Constanța”, manuscris aflat în posesia autorului.
¹⁴ Arhiva Muzeului Național al Marinei Române.
¹⁵ ,,Buletinul Oficial al R.S.R.”, An V, nr. 63, Partea I, din 2 iunie 1969.
¹⁶ Este vorba despre locația tip cazarmă, cu elemente ale stilului neoclasic, construită în perioada 25 iunie 1908-1909 de inginerii A. Frank și Israel Blechman, după planurile Direcției a 4-a Geniu din Ministerul de Război. În această clădire de patrimoniu, monument istoric de categoria A, între anii 1909 și 1940 au funcționat Școlile Marinei.
¹⁷ Pliantul Muzeului Marinei Române.
¹⁸ A.M.R., Fond Comandamentul Marinei Militare, dosar nr.crt. 4403, f. 143.