Tort de alge, valuri sparge Vele, stele, caravele... (galerie foto)

M-aş fi aşteptat ca în această zi de vineri, 17 mai 2019, la orele 9 fix, preţ de 8 minute - câte unul pentru fiecare deceniu de viaţă - în portul Constanţa să sune prelung sirenele vapoarelor, şi militare şi civile, pentru a vesti lumii întregi că România îl are pe ,,Mircea”, care îi poartă pavilionul oriunde, pe mări şi oceane. Şi, în absenţa motivată a aniversatului din port, în semn de omagiu, cadeţii celor trei instituţii de învăţământ ale Forţelor Navale să facă o paradă cu drapele şi fanfară pe bulevard, pentru a-şi omagia cel mai longeviv mentor care îi iniţiază într-ale profesiei. Iar oraşul să fie înpânzit de bannere, postere şi pliante, care să multiplice o imagine şi o legendă nepereche a Voievodului Velelor, care sunt emblematice şi pentru Constanţa şi pentru Marină. Ei, bine, probabil că toate acestea se vor întâmpla miercuri, 7 august, la întoarcerea sa din voiajul aniversar.

Spiritul renaşterii

 
În una din lucrările sale memorialistice, comandorul în retragere Ion Benone Petrescu, referindu-se la ,,Serbarea de 101 zile” care precede înaintarea în grad a unie noi promoţii de ofiţeri de marină, sublinia, printre altele: ,,În timpul şcolii avusesem ocazia să asistăm la două astfel de serbări ale promoţiilor XVIII şi XIX, ca urmare a suprimării pentru promoţia XX a anului pregătitor de la Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri (S.P.O.)” A fost prezentată sub numele de ,,A fi sau a nu fi marinar”, regizată de Mihail Zirra, după textul aspirantului Dumitru Pleşoianu, în ziua de 1 aprilie 1939, ora 21, serbarea promoţiei XVIII.
 
Printr-o călătorie imaginară în America, revista sfârşea în Constanţa, unde descoperea fel de fel de curiozităţi pe care mulţi, chiar dintre constănţeni, nu le cunoscuseră înainte de plecarea în America. Se făcea elogiul navei-şcoală, bricul ,,Mircea”, mult aşteptat, rod al unei colecte publice, pe care Liga Navală Română a iniţiat-o şi realizat-o cu succes. Întreaga naţiune lua cunoştinţă de Marina noastră, care urma să renască.”¹. Şi avea perfectă dreptate comandorul Petrescu. La începutul anilor ’40, atât Marina Regală cât şi Marina civilă înregistrau o dezvoltare fără precedent. Curmată, din nefericire, de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
 

Vox populi

 
Nevoia imperioasă de a beneficia de o nouă navă-şcoală l-a determinat pe generalul Grigore Crăiniceanu să precizeze, în 1914, într-un raport prezentat Consiliului de Miniştri: „Credinţa noastră este că dragostea poporului român pentru activitatea maritimă trebuie să fie întreţinută şi pusă în stare să arate aşa ca întregul popor să ia parte sufletească la viaţa noastră pe apă. În acest scop se va construi pe lângă vasele de luptă şi un vas-şcoală şi de reprezentări, a cărui nume va fi „NAŢIUNEA” şi care să reprezinte la diferite ocaziuni şi ceremonii, în ţară şi-n străinătate, întregul neam românesc. Mijloacele statului nu pot satisface cheltuielile necesare unei astfel de puteri bine organizată, ci numai voinţa şi dragostea poporului ar fi în stare să înalţe la desăvârşirea acestei opere printr-o subscripţie naţională unde bogatul şi săracul să dea obolul lor pentru apărarea moşiei strămoşeşti.”².
 
Imaginea arhicunoscută a bricului „Mircea”, rolul său decisiv în instruirea a numeroase generaţii de marinari, dorinţa majorităţii marinarilor români de a înzestra Marina Militară cu un nou velier-şcoală au fost principalii factori care au determinat diferite personalităţi, precum şi Liga Navală Română, să iniţieze încă de la înfiinţarea sa, o campanie în acest sens. Odată cu apariţia revistei „România maritimă şi fluvială” în anul 1931, ca organ de presă al Ligii Navale Române, căpitan-comandorul (r) Emil Oprişanu, fost comandant timp de trei ani al bricului „Mircea”, a publicat, începând cu luna aprilie 1933, un serial dedicat educaţiei pe navele-şcoală, arătând că „văzut de la înălţimea vergilor, deasupra mării în furie şi în balansul vasului, acest spectacol impresionant lucrează asupra moralului echipajului, fortificând curajul celor slabi, dându-le încredere şi siguranţă în ei şi în manevrele ce le îndeplinesc.”³.
 
„Ajutorul de care v-aţi bucurat - şi care din adâncul sufletului sper că va fi continuat şi de azi înainte - sunt sigur că va da un nou avânt Marinei noastre şi că, în sfârşit, va licări la orizont acea dorinţă a Mea, care ştiu că este a tuturor marinarilor, ca în loc să facem marină pe uscat, să o facem pe mare - declara la 15 august 1935 regele Carol al II-lea, în discursul său la dineul oferit de Comandamentul Marinei Regale la Cercul Militar Constanţa, cu prilejul Zilei Marinei Române.
 
Aceasta, şi nu simpla construire a unei nave, este tâlcul cuvintelor Mele. Aceasta constituie o chestiune de adâncă morală; sper că se vor găsi mijloacele pentru a putea menţine acel spirit de continuă iniţiativă, acel spirit cavaleresc şi camaraderesc, acel spirit pe care nu-l pot descoperi decât purtat pe valurile mării, pe care l-am numit odată „spiritul bricului «Mircea»” şi care sper că va fi perpetuat în Marina noastră. Cu aceeaşi dragoste şi cu aceeaşi încredere, ridic paharul Meu pentru propăşirea Marinei Mele şi fac aceeaşi urare ca acum doi ani: „spiritul «Mircea»” să trăiască neîntrerupt în Marina noastră.”⁴.
 

Cu ocazia sărbătoririi la Constanţa a Zilei Marinei, la 15 august 1936, regele Carol al II-lea a arătat că „spiritul bricului «Mircea» a fost acela care a creiat pe primii noştri marinari. Acest spirit doresc să se perpetue atît în marina mărilor, cât şi în marina văzduhului cu care făcând legătura, să-i duceţi acest suflet al bricului „Mircea”, care este un suflet generos, plin de dragoste şi de sacrificiu. În legătură cu acest suflet, care doresc să se perpetueze în Marina noastră şi în Şcoala Navală, am hotărât ca aceasta să se numească Şcoala Navală a Majestăţii Sale «Mircea», pentru ca tinerii care vin în Marina noastră să cunoască de la început că sunt pe un vas care întruchipează acest spirit.”⁵.Având girul regelui Carol al II-lea, la 23 noiembrie 1936, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Central, Liga Navală Română a pus în discuţie şi problema subscripţiei pentru noua navă-şcoală, sub lozinca „Cât de puţin, dar de la toţi”. Până pe 15 iunie 1938, Liga adunase pentru noul velier-şcoală 5.611.120 lei. În final, nava a costat 120.000.000 lei⁶.
 

Predarea ştafetei

 
Intrat irevocabil în conştiinţa publică drept bric (navă cu două catarge), în virtutea obişnuinţei cu cochetul său înaintaş cu obârşie londoneză, actuala navă-şcoală „Mircea“ (de fapt un barc, navă cu trei catarge) a împlinit la începutul acestei primăveri 80 de ani în serviciul Marinei Române. Navă longevivă, construită în Şantierul Naval „Blohm und Voss“ din Hamburg, velierul a confirmat peste ani reputaţia lucrului nemţesc, făcut să dureze. În opinia preşedintelui comisiei de supraveghere, căpitanul inginer Constantin Năstase, „Mircea“ era nava cea mai bine construită şi cea mai bine înzestrată pe care Marina Română a avut-o până la mijlocul secolului al XX-lea.
 
Ea constituia „nu numai un admirabil instrument de educaţie marinărească, ci şi un mijloc de a civiliza multe generaţii de tineri care vor avea norocul de a-şi îndeplini serviciul militar la bordul navei-şcoală, unde vor face cunoştinţă cu tot ceea ce tehnica modernă a produs şi vor avea posibilitatea de a se obişnui cu un fel de viaţă frumos, sportiv şi civilizat“. Acelaşi ofiţer sublinia „extrema bunăvoinţă a Şantierului «Blohm und Voss» de a realiza orice îmbunătăţire posibilă a fost cerută de noi la construcţia navei şi de a trata pe toţi membrii comisiei nu ca pe nişte reprezentanţi ai armatorului, ci ca pe nişte colaboratori, a căror dorinţă de a obţine o navă cât mai reuşită a fost în întregime împărtăşită de şantier. Ţin, de asemenea, a sublinia concursul care ne-a fost dat în executarea misiunii noastre de către comandantul şi ofiţerii navei-şcoală germane «Leo Schlagetter» şi de către căpitanul Davidson de la Oberkommando der Kriegsmarine Attachés-Gruppe care, la cererea noastră, a obţinut aprobarea de a ni se livra pentru radiogoniometru sistemul de cadru secret al Marinei germane de război.“.
 
La 17 mai 1939, după acostarea la dana 3 a portului Constanţa, pe puntea superioară a navei s-a desfăşurat ceremonialul predării pavilionului şi a Cărţii de Aur veteranului bric „Mircea“ noii şi modernei nave-şcoală. Prezent la ceremonia sosirii navei-şcoală ,,Mircea”, viceamiralul Petre Bărbuneanu, fost comandant al Marinei Regale Române în perioada 1 noiembrie 1937 - 9 septembrie 1940, menţiona: ,,În ziua de 17 mai 1939 în cadrul unei solemnităţi impresionante şi sub cerul unei splendide zile de mai, s-a făcut la Constanţa primirea noii şi elegantei nave-şcoală ,,Mircea”, pe bordul căreia s-a desfăşurat ceremonialul predării pavilionului şi cu care ocazie am rostit următoarea cuvântare în faţa ministrului Aerului şi Marinei, generalul Paul Teodorescu, a ofiţerilor activi şi de rezervă din marină şi a altor invitaţi: ,,Cu înfiinţarea Şcolii de Marină prin decretul Regal din 3 octombrie 1881, s-a luat în consideraţie şi nevoia construirii immediate a unui bastiment şcoală, unde elevii trebuiau să-şi pună în practică cunoştinţele teoretice şi de aceea, s-a comandat la şantierele Thames Iron Works din Londra un bric, potrivit ca mărime cu mijloacele ţării, cu efectivul elevilor şi cu modesta noastră Marină abia născândă.
 
…Această navă cochetă, cu velatura bine echilibrată, cu forme aşa de elegante, încât a atras admiraţia celor ce au văzut-o - cu calităţile ei nautice, probate cu prisosinţă în numeroasele vremuri grele prin care a trecut, a fost armată complet în Campania anului 1883, şi trimisă în călătorie de instrucţie, vizitând mai multe porturi din Marea Neagră şi Mediterana orientală.

 
Rezultatele acestei călătorii fiind admirabile, opera inaugurată a fost continuată aproape în fiecare an şi bricul ,,Mircea” execută până în anul 1926 17 voiaje în Marea Neagră, 12 în Marea Mediterană, 2 în Oceanul Atlantic şi 2 pe Dunăre, până la Giurgiu şi Calafat, afară de acelea de instrucţie din fiecare an între porturile româneşti.
 
... Pe puntea acestei nave au călcat multe capete încoronate, prinţi, înalţi demnitari, iar pentru familia noastră regală bricul ,,Mircea” a fost acela care oferea adesea plăcute ore de recreaţie. Deşi viaţa şi serviciul pe această navă nu erau uşoare, totuşi dintre toate navele noastre bricul ,,Mircea” a avut cel mai însemnat rol în renaşterea Marinei româneşti, căci el a fost leagănul în care au crescut şi s-au perindat aproape 40 de promoţii de marinari.
 
În căldarea Mării Negre, pe bricul ,,Mircea” s-au călit navigatorii noştri şi au învăţat aspra şcoală a mării, ducând cu mândrie în ţările străine falnicul tricolor românesc. Bricul ,,Mircea” a fost simbol al suveranităţii României pe apă.
 
Domnule Ministru,
Astăzi, Marina noastră capătă o nouă forţă prin intrarea în patrimoniul ei a navei-şcoală ,,Mircea”.
Tinerele vlăstare care au primit instrucţia practică necesară pe băncile şcolii, vin acum pe bordul acestei nave cu tot dorul şi dragostea ce le-au insuflat profesorii lor ca să-şi desăvârşească învăţătura practică şi cea marinărească. Inimile lor înflăcărate, pline de vlaga tinereţii şi de iubire pentru cariera ce şi-au ales, sunt gata la orice efort ce li s-are cere întru împlinirea datoriei pentru progresul scumpei noastre arme.”⁷.
 
În discursul rostit la dineul organizat la bordul motonavei „Transilvania“, amiralul în rezervă Sebastian Eustaţiu, salutând cu cea mai mare satisfacţie sosirea în apele româneşti a noii nave-şcoală „Mircea“, le-a urat tuturor: „Marinarii prezentului să privească spre acei ai trecutului, să îi întreacă chiar în drumul lor pe întinsul apelor. Spiritul «Mircea» să fie menţinut şi transmis din generaţie în generaţie, în vecii vecilor!“⁸.
 
Pe 3 iulie 1939, nava-şcoală ,,Mircea”, aflată sub comanda comandorului August Roman, a plecat în prima sa călătorie în Arhipelag, cu elevii Şcolii Navale şi ai Şcolii de Specialităţi la bord. Cu această ocazie, în calitate de comandant al Marinei, viceamiralul Petre Bărbuneanu a concluzionat: ,,Vă urez, domnule comandant, ca numele ,,Mircea”, moştenit prin tradiţie, să fie dus în lume cu fală şi cei ce-l conduc să întreacă în faimă pe cei din trecut.”⁹.
 
Pe 15 august 1939, prezent ca în fiecare an la Constanţa la sărbătoarea Zilei Marinei, regele Carol al II-lea a declarat: „Am vorbit în anii trecuţi de acel faimos spirit care a creat Marina noastră astăzi. Prin venirea noului vas «Mircea» nădăjduiesc să văd înnoirea spiritului, reîntărirea credinţei marinăreşti, posibilitatea ca marinarii noştri, navigând mai mult pe ape, să-şi poată afirma, în faţa lumii întregi, capacitatea şi virtuţile lor.“¹⁰.
 

Nostalgia ucenicilor

 
Cu certitudine, nu cred să existe ofiţer sau maistru militar de marină care să nu-i păstreze legendarului nostru velier o vie amintire. Comandorul Nicolae Mujicicov este unul dintre exemple: ,,La început de toamnă iată-ne boboci, în nişte ţoale noi pentru noi, croite pentru giganţi, cu boneta cu panglicuţă. Iar peste câteva zile întâmpinăm bricul ,,Mircea” ce se întorcea după o lungă croazieră în Mediterana.
 
Păşim stângaci la bord, sub privirile amuzate ale ,,lupilor de mare” - promoţiile mai vechi. Şi ei sunt tot în ţinută albă de simpli gabieri¹¹, dar parcă le stă altfel, iar pe cap numai bonete mici şi codiţe, fără panglicuţe atârnând ca la ale noastre şi care, pe deasupra, aduc a tigăi răsturnate. Totuşi, măgulitoare pentru noi şi o remarcă din partea lor - bricul s-a îmbogăţit cu încă trei arbori, o aluzie la cele trei siluete deşirate: Bălălău, Bărzoi şi cu mine.
 
Trec săptămâni, trec luni şi încet-încet pătrundem în tainele teoretice ale noii noastre meserii. Alternăm studiul din sălile de curs, sub competenta îndrumare a lui Nea Iancu (comandorul Ion Stoian - n.n.), Gălăgie, Taf şi Schinling cu Feux sau Ranchin, cu ieşirile practice şi mai ales şedinţele de ,,galere” la rame, cu inerentele urmări dureroase în palme. Nu lipseşte nici instrucţia de infanterie cu Vernescu şi mai ales cu Geles, un ofiţer de uscat cu un deosebit simţ pedagogic în ,,educarea” unor marinari. Oare cine din noi poate uita acele treziri bruşte din somnul odihnitor, când după o miercuri de instrucţie, în aerul rece al toamnei, trebuia să audiem capitole din atât de pasionatul Regulament de ordine interioară. Geles, sesizând că majoritatea auditoriului se face că-l ascultă, în fond dormind adânc, cu aceeaşi voce de lectură începea: ,,De trei zile bat la poartă, Dar tu dormi, dormire moartă...”, fără ca vreunul din noi să reacţioneze. Urmau imediat, cu o voce sonoră de data aceasta, comenzile: ,,Drepţi! Stai jos!” şi somnul dispărea ca prin farmec¹².
 
...Odată cu primăvara, activitatea noastră practică se îndreaptă din ce în ce mai des spre bric şi arborada lui. Teoria capătă o dimensiune mai precisă şi iată-ne gabieri. Este ceva nou dar ne obişnuim curând. Împărţiţi pe borduri, intrăm în diversele ,,roluri” - manevră la vele, om la apă, curăţenia la bord etc, ne angrenăm din plin în viaţa unei nave şi mai ales a uneia cu specific aparte - velier.
 
Ne chinuim la început să dormim în hamace, paturi care ziua dispar sub formă de mici baloturi, depuse în bastingaj. Dar acest spaţiu, ferit de ochii şi urechile şefilor, se transformă într-un veritabil tripou pentru îndrăcite partide de poker. Bineînţeles că ceea ce este interzis este cu atât mai tentant!Învăţăm să urmărim cu ochii şi cu mâinile farfuria încărcată cu mâncare, care îţi pleacă din faţă la năstruşnicile mişcări ale navei, pe care de data aceasta le numim cu competenţă tangaj şi ruliu. Mâncarea este excelentă, raţie specială de ambarcare, dar necazul constă în obişnuirea stomacurilor noastre cu nedoritul rău de mare. Unii, spre norocul nostru, nu-i simţim efectele, alţii înă trec prin momente grele. Dar cum reuşea Guşterul performanţa de a refuza conţinutul stomacului său fiind culcat pe spate? Sau Gelu Cosma în arboradă, obligat prin statura impozantă de a avea loc de manevră pe verga mare şi prezentând un veşnic pericol în acest sens pentru ofiţerii ce se aflau pe dunetă? Şi atunci rezolvarea consta în întoarcerea bonetei cu subbărbia atârnată de gât. Şi unii tot ar mai dori valuri mari, mare montată demnă de adevăraţi marinari şi în felul acesta, Radu Alexandrescu, capătă pe lângă porecla anterioară de Bărzoi şi pe cea de ,,Dor de val”.
 
Între altele, învăţăm şi folosirea sifleei, acel fluier special prin care se transmit diverse comenzi în manevrarea velelor, de comunicare între facţionarii de la diferite puncte ale navei. Într-o ghinionistă dimineaţă, îmi vine şi mie rândul, ca şef de cart, să comand garda de onoare şi să anunţ prin siflee ridicarea pavilionului. În prezenţa secundului navei (cart 04.00 - 08.00), reuşesc performanţa de a scoate din siflee sunete de privighetoare, cucuvea sau altă pasăre, sunete care nu au nimic comun cu cele regulamentare. Rezultatul este prompt - voi executa ore de recluziune la ,,mititica”¹³. Învăţăm şi alte lucruri utile, de multe ori prin proprie experienţă, cum ar fi acela de a nu deşerta un ghiordel cu apă în afara bordului din vânt. Bineînţeles că nu de puţine ori căutăm a ne demonstra ,,vechimea” în meseria de marinar, încercând a scuipa în vânt, deoarece tradiţia spune că o asemenea performanţă este demnă de cel care a dublat Capul Horn.
 
Se adună nori negri pe cerul Europei şi ucenicia noastră de pe bricul ,,Mircea” nu poate evada în afara graniţelor Mării Negre. Ne învârtim în volte pe întinsul apelor ei, între Balcic şi Sulina, în larg de Crimeea, din nou la Constanţa şi ,,da capo”. În acest timp, trudim din greu la întinsul şi strânsul velelor, la brăţări sau volte în vânt sau sub vânt. Încet, pe nesimţite, pătrunde în noi tot mai adânc în suflet şi în conştiinţă virusul ,,delirium navigatorium”. Ni se schimbă şi aspectul exterior - feţele şi pielea noastră capătă o tentă mai arămie şi de la soare şi de la vânt. Mâinile ni se aspresc, degetele poartă impregnate în ele urme de catran, însă devin agile în executarea savantelor noduri marinăreşti sau în mânuirea sextantului, a lochului şi a altor asemenea invenţii din ale marinăriei. Spălarea albiturilor noastre şi a tricourilor devine o a doua natură. Şi dacă la prima ieşire în larg cu bricul am rămas în admiraţia echilibrului lui Nea Iancu pe o punte în continuă mişcare de ruliu şi tangaj, acum axul cardanic propriu funcţionează de minune.
 
Devenim mai duri şi riminiscenţele regulilor aspre din trecutul navelor cu vele, le regăsim şi noi. Pe deoparte, suntem lăsaţi să ne rezolvăm între noi problemele litigioase, aproape toate izvorâte din obligaţiile tuturor de a nu ne eschiva de la mai grelele îndatoriri ale bordului. Şi astfel au loc confruntări pugilistice. Păsărică - Hănel sau Gloaba - Colea. Nu numai că nu se amestecă superiorii noştri, dar ne obligă la împăcări post-operatorii. Cu câtă grijă şi solicitudine am căutat să îndepărtez, cu fleici de carne crudă, urmele de pe faţa adversarului meu, în vederea întâlnirii sale cu cea care, câţiva ani mai târziu, îi va deveni soţie. De multe ori pedepsele dintre noi iau şi aspect de farsă şi în aşa ceva excelează prin inventivitate şi umor grupul celor care vor rămâne toată viaţa legaţi de o adevărată pretenie: Aurel Cosma, Paul Ionescu, Mircea Bolintineanu, Mircea Răianu şi cu mine.
 
Reuşita şi farmecul acestor farse, începute încă din primele zile ale Şcolii din Constanţa şi continuate cu mijloacele găsite la bord, s-au datorat în bună parte şi caracterului vesel şi mereu bine dispus al majorităţii echipajului nostru. Apar însă şi altfel de ,,răfuieli”, de data aceasta cu un singur semn de exercitare. Nu puţine sunt abaterile noastre, mai mari sau mai mici, de la regulile jocului în care este pusă în balanţă educarea şi formarea noastră militară, dar mai ales marinărească. Sancţionarea acestor abateri este promptă, însă toate metodele aplicate au în ele o mare doză de humor şi rafinament, specifică ofiţerului de marină şi care fac să se mai estompeze aspectele mai dure. Şi iată unele dintre acestea: Pentru nu mai ţin minte ce greşeală, cred că era legată de puţina ,,tragere de inimă” arătată din partea noastră la una din orele de rame, barca mare a bricului este legată de pupa navei şi armamentul bărcii să întoarcă bricul ce se află la ancoră; reuşita acestei manevre însemna şi terminarea pedepsei.
 
Zece perechi de braţe vânjoase transformă barca într-un vajnic remorcher şi pupa bricului cedează uşor la tracţiune. Victoria este aproape! Dar, pe măsură ce coca navei ia o poziţie de travers la curentul apei, vâslitul devine din ce în ce mai anevoios, puterile braţelor slăbesc şi iată-ne din nou revenind de unde am plecat. O nouă încercare, o nouă nereuşită. Bineînţeles că pedepsa ia sfârşit la bunăvoinţa superiorilor noştri, însă în viitor nu ,,ne vom face” că tragem la rame.
 
O oarecare moliciune din partea echipajului de elevi în executarea diverselor manevre sau ordine primite este sancţionată prin ,,circuitul navei”¹⁴. Aceasta înseamnă ca în linie de şir să parcurgem în maximum de viteză mai multe bucle care includ drumul de pe dunetă pe teugă, bineînţeles cu urcatul şi coborâtul scărilor respective. Coborâtul nu creează probleme, se execută, de regulă, prin lunecare pe barele scărilor, însă la urcare suntem ,,ajutaţi şi încurajaţi” cu salamastra cu cap de bulgar, mânuită cu îndemânare de vechii maeştri şi deşi de abia mai respirăm, gustăm din plin humorul situaţiei. În sfârşit, este interesant să arătăm şi ingeniozitatea ofiţerilor noştri în găsirea metodelor de pedepsire colectivă sau individuală.
 
A trecut un timp de când suntem ambarcaţi, parcă simţim crescându-ne părul de ,,lupi de mare” şi încercăm să ne permitem libertăţi din afara regulamentului. Într-o dimineaţă, mult după semnalul de deşteptare, încă ne mai găsim în careul nostru tolăniţi, care în hamace, care cu hamacele puse pe jos din lenea de a le mai întinde seara. Moţăim sau lenevim în aşteptarea ultimelor minute rezervate programului de dinainte de adunarea pe punte. Dar iată că apare Nea Iancu - consternare, panică, agitaţie, dar după, această dimineaţă se scurge în obişnuitul program al bricului tras la cheu.
 
După masa de prânz, se anunţă executarea stingerii, cu tot dichisul ei - dezbrăcare, spălare pe dinţi, întinderea hamacelor şi culcarea. Este bine în hamace, în odihna după-amiezii, dar ceva nu pare în regulă. Nu trec nici două-trei minute şi se anunţă ,,deşteptarea” şi de data aceasta cu bagajul actelor respective - scularea, îmbrăcarea şi apoi adunarea pe punte, bineînţeles în borduri, aşa cum le stă bine unor gabieri. Şi de data aceasta tot programul deşteptării a fost supravegheat de Nea Iancu. ,,Stingerea!” - o comandă scurtă, însă fără drept de replică şi filmul se reia; şi iar deşteptarea şi iar stingerea. Totul până la expirarea timpului rezervat în program repaosului de după-amiază. Cred că am învăţat bine lecţia comportării regulamentare la bord! Dar ce mi-a rămas în amintire sunt feţele vesele ale pedepsiţilor şi râsul care a însoţit tot timpul continua vânzoleală.
 
Exista în Marina noastră de atunci, cred că este valabil şi acum, obligativitatea respectării ţinutei zilei, comunicată prin semnalizare de la nava-comandant, imediat după ridicarea pavilionului de la ora 08.00, valabilă pentru toate navele militare aflate în port. Nerespectarea ei atrăgea sancţiuni. La bric aceste sancţiuni au fost metode cu totul originale.
 
Pedepsitul era obligat să se prezinte la ofiţerul de serviciu într-o anumită ţinută, absolut regulamentară, în toate amănuntele. După inspecţie, i se ordona schimbarea ţinutei, urmând să arboreze alta, acest lucru în cel mai scurt timp posibil. Urma plecarea în trombă a pedepsitului şi în drum spre careu, anunţarea în gura mare, încă de la capătul scărilor¹⁵, a ţinutei care urma. Solidari, ne dădeam silinţa de a-i pregăti ţinuta indicată şi a-l ajuta s-o îmbrace. Şi în felul acesta se ajungea la multiple schimbări ale costumaţiei, deoarece în Marină existau ,,n” posibilităţi, combinându-se bleumarinul cu albul, atât pentru ţinuta de serviciu cât şi cea de oraş. De la sine înţeles că desfăşurarea acestei mascarade avea loc în timpul liber şi de odihnă de după-amiază.”¹⁶.
 

Alt nume, alt stăpân

 
După declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea de pregătire a cadeţilor români prin marşuri de instrucţie în apele internaţionale a fost abandonată şi „Mircea“ a staţionat la Brăila, pe braţul Arapu. Sechestrată şi preluată abuziv de către sovietici, în cursul zilei de 9 septembrie 1944, nava-şcoală „Mircea“ a fost dusă în portul Odessa. Timp de doi ani avea să poarte pavilion sovietic, fiind rebotezată „Rion“. „Mircea“ a fost retrocedat la 27 mai 1946, graţie intervenţiilor regelui Mihai pe lângă reprezentanţii Comisiei Aliate de Control din România.
 
După preluarea navei de la marinarii sovietici, viceamiralul Petre Bărbuneanu, subsecretar de Stat pentru Marină, a subliniat importanţa evenimentului: „Pe nava «Mircea» se vor pregăti viitorii marinari la şcoala minunată a velelor, departe de uscat, în lupta necontenită cu capricioasa mare, pentru a forma elemente viguroase, tenace şi hotărâte în toate acţiunile lor […] Solemnitatea de astăzi, patronată de Înalta prezenţă a Majestăţii Voastre, va rămâne nepieritoare în istoria regenerării şi dezvoltării Marinei Regale.“¹⁷.
 
Conform tradiţiei, procesele-verbale de predare-primire au fost confirmate la dineul special, organizat în sala de recepţie a Primăriei Constanţa, unde s-au servit nisetru sau morun meunier, fripturi asortate, legume asortate cu unt, salată verde, brânzeturi, fructe, cafea, ţuică, vodcă şi vermut, un sfert şampanie „Rhein“. Icrele negre, untul şi vinul de Murfatlar au fost procurate de către Subsecretariatul de Stat al Marinei.
 

La 10 ani distanţă

 
Răsfoind documentele de arhivă, am fost curios să aflu ce făcea tânărul ,,Mircea” după numai un deceniu de serviciu. Astfel, în luna mai 1949, ,,Nava se găseşte în şantier (Şantierul S.R.T. - n.n.), acostată cu bordul la dana docului, cu prova la vest (sic!). Ordinea de bătaie a navei este aceeaşi ca în luna aprilie. Programul de instrucţie se execută pe specialităţi, punte şi maşini - pe specialităţi. La punte, instrucţia constă din lucrări practice în vederea pregătirii navei pentru ambarcarea elevilor. Se piturează bucătăriile, culoarele intrare cazarma centru şi magaziile. Se separă tenzile, se aranjează armamentul la toate bărcile şi se înseriază hamacele. La data de 22 mai 1949, se ambarcă la bord elevii Şcolilor Marinei.
 
Instrucţia echipajului trupă şi elevi se execută în comun, conform programelor de instrucţie zilnice. La maşini, lucrările practice se execută în colaborare cu lucrătorii şantierului şi constă din: repararea şi punerea în funcţiune a două motoare auxiliare şi facerea probelor, repararea a două cazare de gătit, cimentarea, smolirea tancurilor de apă şi diverse lucrări de întreţinere. La bord continuă să funcţioneze Şcoala de Maiştri Technici cu aceeaşi încadrare.
Şantierul S.R.T. continuă lucrările de reparaţii la navă. În ziua de 4 mai, elevii Şcolii de Maiştri Technici încep examenul de sfârşit de perioadă, care se ţine la Şcolile Marinei Militare. Examenul se termină pe ziua de 11 mai, după care dată elevii execută program cu elevii Şcolii de Ofiţeri de Marină. Programul practic marinăresc se execută la navă - bărci manevre - arboradă. În ziua de 18 mai încep pregătirile pentru deratizare şi deratizarea. Echipajul este cazat la draga Direcţiei Porturilor Maritime de la Salvamar.
 
În ziua de 22 mai se ambarcă elevii Şcolilor Marinei. Se fac reparaţii în cazarmă, la chesoane etc. Programul elevilor şi echipajului se execută la bord după planificarea Şcolilor Marinei Militare. În ziua de 28 mai nava pleacă din şantier şi iese în mare, unde face determinarea deviaţiei cu farul Tuzla. Ancorează în radă la ora 18.00. În ziua de 29 mai nava ridică ancora şi iese în mare în zona Est Tuzla, unde se navigă cu vele şi motor pentru instruirea elevilor Şcolilor Marinei şi echipajului navei. În ziua de 30 mai se continuă programul de ieşire a navei în marş pentru instrucţie, iar seara se ancorează în radă. În cursul acestei luni, la bord a fost activitate intensă pentru punerea la punct a navei în vederea campaniei practice. Întreg personalul şi echipajul a activat intens şi numai datorită eforturilor depuse s-a putut ca lucrările să fie gata la timp.”.
 

Cu velele-n vânt

 
După 80 de ani de peripluri, escale şi peripeţii pe mări şi oceane, pentru diplomaţia românească ,,Mircea” a devenit cel mai longeviv ambasador naval en titre. Pentru cei acceptaţi la bordul celebrului velier-şcoală drept muşi, ucenici şi mânuitori ai velelor în arboradă, ,,Mircea” reprezintă începutul, botezul iniţiatic, amfiteatrul primelor relevmente şi al navigaţiei astronomice şi neîndoielnic, startul în regata marilor performanţe.
 
Pentru marele public, „Mircea” a fost şi va întruchipa mereu şcoala curajului, tradiţia, legenda, aventura. Iar temerarul personaj „Mircea” a creiat, la rându-i, alte personaje - cadeţii înşişi. Este ceea ce generalul de flotilă aeriană veteran de război Radu Theodoru a sintetizat atât de plastic la finalul excelentului său jurnal de bord al primului voiaj transatlantic din 1976: „Cu aceşti oameni din Marina Militară am redescoperit sensurile plutirii şi mirajul fascinatoriu al orizontului marin. Împreună cu ei m-am redimensionat, redescoperit şi într-un fel foarte propriu m-am regăsit stimabil. Împreună am ştiut să găsim adevărul despre noi înşine în solitudinea absolută şi maiestuoasă a Oceanului. Împreună cu ei mi-am astâmpărat foamea de geografie şi istorie, mi-am astâmpărat setea de necunoscut, mi-am răspuns multor întrebări legate de marile migraţii, mi-am oferit încă o şansă să fiu învins, sau învingător.”¹⁸.
 
Recent, Statul Major al Forţelor Navale a anunţat, printr-un comunicat de presă, demararea pregătirilor pentru cea mai mare provocare din cariera navei-şcoală ,,Mircea”: primul voiaj în jurul lumii, preconizat să se desfăşoare în perioada martie 2021 - ianuarie 2022. Nici că se putea un tort mai frumos pentru octogenarul nostru velier.
 
LA MULȚI ANI, MIRCEA”, PE MĂRILE ŞI OCEANELE LUMII!
 
Sursa foto: Fototeca Centrului Media al Forţelor Navale, Fototeca Muzeului Naţional al Marinei Române, Colecţia Marian Moşneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 

Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Căsătorie cu bucluc Cine are dreptate? (galerie foto)

 

---

¹ Ion Benone Petrescu, ,,Cadet la Școala Navală N.M.S. Mircea 1939 – 1940”, Târgoviște, Editura Sfinx 2000, 2000, pp. 72 – 73.
² Marian Moșneagu, ,,Politica navală postbelică a României (1944 – 1958), București, Editura ,,Mica Valahie”, 2006, pp. 22- 27.
³ Ibidem.
⁴ Marian Moșneagu, ,,Ziua Marinei la români”, Constanța, Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, 2002, pp. 41 – 42.
⁵ Ibidem, p. 45.
⁶ ,,Marea Noastră”, Anul VIII, nr. 6, iunie 1939,p. 136.
⁷ Viceamiral Petre Bărbuneanu, ,,Din cuvântările mele”, 1939, pp. 106 – 118.
⁸ Valentin Ciorbea, ,,Istoricul navelor-școală ,,Mircea’. Nava-școală ,,Mircea”, Constanța, Editura Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân”, 1999, p. 28.
⁹ Viceamiral Petre Bărbuneanu, ,,Din cuvântările mele”, 1939, p. 120.
¹⁰ Marian Moșneagu, ,,Ziua Marinei la români”, Constanța, Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, 2002, p. 60.
¹¹ Mateloți din vechea marină cu vele, lucrând la manevre în arboradă.
¹² Altă varintă de incantație: ,,Gâsca e vătămătoare cu bobocii după ea; ce te pișcă de picioare...”, urmată de comandă.
¹³ Un spațiu mic, mult sub linia de plutire, reprezentând închisoarea.
¹⁴ De ce numai armata de uscat să aibă ,,culcări”?
¹⁵ Această scară nu mai există acum, după modificările aduse între timp bricului. Careul elevilor, care se afla sub dunetă, în prezent se află sub teugă.
¹⁶ Nicolae Mujicicov, ,,Mărturii de veteran de marină”, Editura Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân”, Constanța, 2012, pp. 12 – 19.
¹⁷ Marian Moșneagu, ,,Politica navală postbelică a României (1944 – 1958), București, Editura ,,Mica Valahie”, p. 184.
¹⁸ Radu Theodoru, „Noi, „Mircea” şi Atlanticul”, Editura Militară, București, 1978, p. 298.