Sărbătoarea Ultimului Tun Salva de la Năvodari (galerie foto)

Sfârșitul lui Florar și Ziua Rezervistului Militar mă prind la Năvodari, în ambianța ospitalieră a modernei Case de Cultură „Pontus Euxinus” din „orașul unde soarele sărută marea”. Invitat fiind să moderez adunarea festivă dedicată împlinirii a 40 de ani de la înființarea Divizionului 545 Artilerie de Coastă, nu puteam să refuz participarea la un asemenea eveniment rarisim. În primul rând, pentru că rare sunt și ocaziile când își mai aduce cineva aminte de foștii camarazi, rezerviști sau în retragere, în afara momentelor ultrafestiviste, când, nu-i așa, Armata e cu noi! În al doilea rând, pentru unicitatea unei acțiuni aniversare (căci nu o pot defini comemorativă), găzduită, salutată și susținută necondiționat de o întreagă administrație locală, respectiv Primăria și Consiliul Local Năvodari, în frunte cu inginerul Florin Chelaru.
 

 

Paza bună trece primejdia rea

 
„Artileria de coastă este o structură defensivă a forțelor armate, formată din baterii de tunuri amplasate în fortificații (forturi) situate de-a lungul coastelor, care trag contra bastimentelor inamice, precum și asupra unor obiective de pe uscat pentru a proteja bazele navale, porturile comerciale, centrele industriale și comunicațiile maritime. Statele cu granițe maritime și fluviale au înființat baterii de artilerie de coastă, care au făcut parte din structura forțelor navale (Uniunea Sovietică, Germania, Suedia, România etc.) sau din structura armatei de uscat (Marea Britanie, Statele Unite, Portugalia, Brazilia etc.).
 
Pentru prima dată s-a utilizat artileria de coastă într-un conflict armat în anul 1381, în timpul războiului dintre Ferdinand I al Portugaliei și Henry al II-lea de Castilia, când trupele regelui Portugaliei au folosit tunuri amplasate pe țărmul Oceanului Atlantic pentru apărarea Lisabonei împotriva unui atac al flotei navale castiliană.
 
Utilizarea artileriei de coastă s-a extins în timpul Epocii marilor descoperiri geografice. Când o mare putere colonială prelua un teritoriu de peste mări, construia fortificații (forturi) pe malurile fluviilor sau oceanelor, în care erau montate tunuri de mare calibru, pentru a descuraja puterile navale rivale și pentru a ține sub control pe localnici.
 
Artileria de coastă română s-a înființat pe 28 aprilie/10 mai 1877. Dotate cu tunuri de asediu și mortiere rusești de 152,4 mm, precum și cu tunuri franceze de 121,3 mm, bateriile de coastă au fost instalate în pozițiile de tragere întărite, construite la Calafat în prima parte a anului 1877. Opt baterii de coastă au fost încadrate cu ofițeri și trupă activă din Flotilă, iar alte două cu pompieri și artileriști de câmp. În vara anului 1878, artileria de coastă a fost desființată, apreciindu-se că înfrângerea Imperiului Otoman va aduce pacea eternă în bazinul inferior al Dunării (sectorul carpato-balcanic).”¹.
 

Sărbătoarea întâiului tun
 

Doi dintre cei mai prolifici istorici militari contemporani, pe care i-am desemnat, fără echivoc, drept experți în istoria Artileriei Române, generalul de brigadă în rezervă prof.univ.dr. Adrian Stroea și colonelul în retragere Marin Ghinoiu, mi-au împărtășit cu ani în urmă semnificația unei sărbători unice în Armata Română. Un festin al artileriștilor pe deplin meritat și, din păcate, pe nedrept abandonat.
 
„Ziua de 15/27 mai 1877 a rămas în istorie ca momentul oficial în care Armata Română, la comanda șefului său suprem, domnitorul Carol I, a declanșat operațiile militare împotriva Imperiului Otoman și, implicit, a Războiului pentru Independență. Atunci, după ce a inspectat bateriile de la Calafat, domnitorul Carol I a mers la bateria „Carol I”, ocupată de bateria 6 (căpitan Zănescu/Regimentul 1 Artilerie), ordonând deschiderea focului asupra Vidinului. La ora 19.30 s-a deschis focul, semnalul fiind dat de tunul 1 din bateria „Carol I”, apoi trăgând tunul 1 din bateria „Mircea” și tunul 1 din bateria „Elisabeta”. Turcii au răspuns după a doua lovitură, duelul de foc durând o oră, cinci obuze turcești căzând în bateria „Carol I”.

 
În timp ce bateria lansa prima lovitură asupra Vidinului, domnitorul Carol I rostea celebrele-i cuvinte: „A! Asta-i muzica ce-mi place!”. „Monitorul Oficial” a consemnat următoarele: „… Întorcându-se la bateria Carol, Înălțimea Sa, dorind a regla tirul pieselor celor mari, a dat ordin ca bateria, care era armată cu tunuri mari de asediu, să arunce bombe. După al doilea foc, toate bateriile turcești au început a răspunde. Cinci obuze au căzut în bateria Carol unde se afla domnitorul. (…) Din partea noastră s-au tras 23 de focuri, iar din forturile Vidinului 35.”²
 
În toamna anului 1895, generalul Eracle Arion, comandantul Corpului 2 Armată București, fost inspector general al Artileriei, cel mai bătrân artilerist în activitate, a obținut din partea regelui Carol I permisiunea organizării, după terminarea Manevrelor Regale anuale, a unui „mare ospăț, la care să ia parte toți oficerii de artilerie, precum și acei care au aparținut acestei arme și mai cu seamă vechii noștri șefi.”³
 
Această întrunire a avut loc la Arsenalul Armatei, la 28 septembrie 1895, a doua zi după defilarea trupelor participante la manevre. Au participat „generalii Arion, Lahovari, Algiu, Candiano-Popescu, Horbatsky, Popescu și Robescu, precum și toți coloneii armei și ceilalți oficeri superiori”, ofițeri din toate regimentele de artilerie, „în număr de 260”, precum și „vechii șefi ai artileriei, domnii general Haralamb și general Manu”. ⁴ Cu această ocazie s-a hotărât ca ziua de 15 mai, în care M.S. Regele a ordonat bateriei Carol de la Calafat să deschidă focul asupra Vidinului, să fie ziua „Sărbătorii Întâiului Tun.”
 
De regulă, ceremonialul „Sărbătorii Întâiului tun”, care se desfășura în unități sau pe garnizoane unde ființau mai multe unități de artilerie, cuprindea întâmpinarea comandantului sau a șefului artileriei corpului de armată și trecerea în revistă a trupelor, desfășurarea Te-Deumului, cuvântul comandantului despre importanța și semnificația „Sărbătorii Întâiului tun”, defilarea trupei, servirea unei mese îmbunătățite de către trupă și comandanții ei, toastul comandantului, desfășurarea de dansuri populare în acordurile muzicilor militare în curtea unității și învoirea militarilor în orașele de reședință a regimentelor. De asemenea, comandanții de regimente și de brigăzi de artilerie își adresau scurte telegrame de felicitare.
 

În anul 1902, în București, „Sărbătoarea Întâiului Tun” a fost inclusă în programul manifestărilor oficiale prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la proclamarea Independenței, și a comportat două momente: sărbătoarea de la Brigada 2 Artilerie și ospățul de seară al Artileriei la Sala Muzeului de Artilerie de la Arsenalul Armatei. La Brigada 2 Artilerie, „Sărbătoarea Întâiului Tun” a cuprins acordarea noului Drapel al Regimentului 2 Artilerie și sfințirea primelor obuziere calibru 120 mm primite de două baterii, la 1 aprilie. Activitățile festive s-au desfășurat în manejul Regimentului 10 Artilerie iar masa comună a trupei și ofițerilor, în manejul Regimentului 2 Artilerie. În finalul manifestărilor aniversare, conform relatărilor din acea vreme, „trupa a jucat mai multe danțuri românești.”
 
După trecerea în revistă a trupelor de către generalul Alexandru Tell, comandantul artileriei Corpului 2 Armată, acestea s-au dispus în careu, în jurul obuzierelor și a drapelelor, iar Arhimandritul Serapion, confesorul garnizoanei, a oficiat serviciul divin și a botezat drapelele, obuzierele, precum și „ofițerii și trupa”. Apoi, colonelul Romulus Boteanu, comandantul Regimentului 2 Artilerie, a luat cuvântul pentru a-și exprima bucuria pentru dotarea cu noile tunuri și a evidenția caracteristicile superioare ale acestora. […]
 
Seara, la „măreața întrunire a întregei artilerii române”, orchestrată, ca de altfel toate ceremonialele militare dedicate proclamării Independenței, de legendarul general de divizie Eracle Arion, comandantul Corpului 2 Armată București, fost șef al Serviciului de Artilerie din Marele Cartier General în timpul războiului, au participat și M.S. Regele Carol I, îmbrăcat în uniformă de general de artilerie, însoțit de M.S. Regina Elisabeta, A.S. Regală Principele Ferdinand și A.S. Regală Principesa Maria. […]
 
În lungi și repetate ovații, M.S. Regele a răspuns astfel: „Simt o vie bucurie că Mă găsesc în mijlocul ofițerilor de artilerie, spre a serba împreună cu D-voastră memorabila aniversare de la Calafat. Cu adâncă emoțiune am ascultat patriotica cuvântare, rostită în numele întregului corp ofițeresc de artilerie și prin care măreața epocă a gloriosului nostru războiu este zugrăvită în culori așa de mișcătoare.
 
Mulțumesc călduros pentru această nouă dovadă de credință ca și pentru frumoasa reproducțiune a bateriei Carol, care o primesc ca un dar foarte scump inimei Mele și ca amintirea întâiei lupte de artilerie. Un sfert de veac a trecut de atunci, neuitată Mi-a rămas ziua când puternicul glas al tunurilor noastre răsuna pe țărmurile Dunărei, vestind departe peste hotarele țărei că ceasul neatârnărei a sosit: cu un avânt vrednic de laudă, regimentele de artilerie luptau apoi pe câmpiile din Bulgaria și deschideau drumul la isbândă prin dărâmarea întăriturilor de la Plevna, Rahova și Vidin. Din sfărâmăturile acestor cetăți, stropite cu sângele vitejilor noștri ostași, România s-a ridicat tare și oțelită ca un stat de sine stătător, înconjurat de o aureolă care vecinic va străluci în istoria Patriei.
Artileria poate fi mândră de falnicul său trecut și țara, împreună cu Mine, ne putem rezema cu încredere pe această armă care și-a biruit un loc de Căpetenie în armată. De-a pururi ofițerii de artilerie trebuie să fie geloși de această înaltă posiție și pătrunși de datoria și răspunderea lor, mai ales în privința însemnatului rol la care ei pot fi chemați pe câmpul de luptă.
 
Din partea Mea, vă încredințez de dragostea și ocrotirea Mea, și ca o dovadă statornică a acestor simțăminte, am hotărât ca Regimentul 1 de Artilerie, care a tras cel d-ântâiu tun, sub comanda Mea, asupra Vidinului și singurul la suirea Mea pe Tron, să poarte de astăzi înainte numele Meu. Regina dăruesce Regimentului 2, al cărui steag M-a însoțit în timpul campaniei, portretul Meu executat câțiva ani după războiu.
 
Doresc ca aceste distincțiuni să arate într-un viitor mai depărtat că artileria s-a desvoltat și a crescut sub Domnia Mea într-un mod așa de repede, că Eu pot privi astăzi cu mândrie 14 regimente și că în gloriosul războiu de la 1877 am împărțit cu dânsa primejdiile, luptele și isbândele. Sigur fiind că marea și fericita epocă a reînvierei României este adânc întipărită în inima și mintea tuturor, ridic paharul Meu în onorea Artileriei, urându-i un viitor tot așa de strălucit ca trecutul său și ca dânsa să rămâie de-a pururi podoaba iubitei Mele armate.”⁵ […]
 
După plecarea M.S. Regele și a familiei regale, s-a servit punciul. Generalul Eracle Arion, cel gratulat în semn de recunoștință de camarazi cu denumirea de „învățătorul artileriei” deoarece a fost primul comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, a dat nota veselă întrunirii, însuflețind participanții cu legendara sa comandă: „Tunari, la posturi! Încărcați paharele. Faceți din brațul vostru pârghie de ochire. Duceți-l la retezetura gurii. Tunari, Foc!”.
Din păcate, în perioada interbelică, și cu atât mai mult în perioada postbelică, firul acestei tradiții s-a rupt...”⁶.
 

Calibrele Marinei

 
Înainte de intrarea României în Primul Război Mondial, s-au reînființat bateriile de artilerie de coastă sub denumirea de Bateriile Marinei, care au servit la apărarea zonei Turnu Severin, capului de pod Turtucaia, orașului Galați și Gurilor Dunării. Prima baterie de artilerie de coastă de pe litoralul românesc a fost instalată în anul 1926, în punctul Tataia (plaja Tataia) din orașul Constanța.
În anul 1940 s-a înființat Divizionul de Artilerie de Coastă, cu sediul la Constanța, care în anul următor s-a transformat în regiment. În luna martie 1945, Regimentul de Artilerie Marină a fost desființat, în locul său fiind creat Divizionul de Artilerie Marină. În anul 1956 Regimentul de Artilerie de Coastă a fost reȋnființat. Patru ani mai târziu, Regimentul de Artilerie de Coastă a fost desființat, „tunurile tăiate și trimise la topit”⁷. În conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major nr. C.L. 00402 din 10 aprilie 1965, s-a înființat Divizionul 160 Artilerie de Coastă (U.M. 02123), dislocat în garnizoana Mangalia.
 

Tunarii de la „Hanul Piraților”

 
Orașul Năvodari, faimos prin tradiția îndeletnicirilor sale pescărești, Rafinăria și Canalul cu reputația de ctitorii ale Epocii de Aur, are și statutul, mai mult sau mai puțin cunoscut, de garnizoană de marină. Iar Artileria de Coastă a avut aici, timp de mai bine de două decenii, o unitate reprezentativă. Conform Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 00805 din 16 august 1978, aici a fost înființat Divizionul 545 Artilerie de Coastă (U.M. 02024), dislocat la Capu Clisargic (raionul Midia). Divizionul 545 Artilerie de Coastă a fost purtătorul tradițiilor de luptă ale bateriilor de artilerie de coastă, care au funcționat pe litoralul românesc, după Primul Război Mondial.
 
În baza Decretului Prezidențial nr. 65 din 20 februarie 1979 și a Ordinului de Zi nr. 16 din 20 aprilie 1979 al ministrului Apărării Naționale, Divizionului 160 Artilerie Coastă i s-a acordat drapelul de luptă. Cu emoție și bucurie, personalul unității a asistat la festivitatea de primire a drapelului de luptă, desfășurată în cazarma Midia. Căpitanul de rangul 1 Ioan Mușat, comandantul Marinei Militare i-a înmânat drapelul de luptă căpitanului de rangul 2 Constantin Pavel, primul comandant al unității.
 
În perioada 10-13 iunie 1980, Divizionul a participat la aplicația operativ-tacticӑ pe hartӑ „LITORAL ‘80”, cu tema „Apӑrarea litoralului maritim în cooperare cu trupele de uscat, aviația, trupele apӑrӑrii antiaeriene a teritoriului, de apӑrare civilӑ, subunitӑți de gӑrzi patriotice și alte elemente ale sistemului național de apӑrare”. La finalul aplicației, unitatea a primit calificativul „Foarte bine”. În lunile martie și aprilie 1983, Comandamentul unității, Bateria a II-a Artilerie de Coastă, Plutonul Comandӑ Divizion, precum și subunitățile și formațiunile de servicii au fost mutate la Mamaia-Sat.
 
Între 17 decembrie 1989 și 15 februarie 1990, unitatea a pus în aplicare măsurile și activitățile prevăzute la primirea indicativului „Radu cel Frumos” (alarmă de luptă parțială). Începând cu 22 decembrie, s-a asigurat paza și apărarea unor obiective administrative și economice din Constanța, stațiunea Mamaia și Năvodari. Divizionul 545 Artilerie Coastă nu a înregistrat morți, răniți sau victime colaterale.
 
În perioada 26 iunie-4 iulie 1990, Divizionul a participat la aplicația operativ-tacticӑ de comandament pe hartӑ, cu transmisiuni în teren, condusӑ de Comandamentul Marinei Militare, cu tema „Conducerea acțiunilor de luptӑ în cadrul operației de apӑrare a litoralului în condițiile folosirii intense de cӑtre inamic a grupӑrilor navale de lovire, desantului maritim și aerian, trupelor aeromobile și de cercetare-diversiune”. La bilanțul aplicației, unitatea a primit, de asemenea, calificativul „Foarte bine”.
 
Prin Decretul nr. 190 din 27 mai 1996, emis de președintele României și publicat în „Monitorul Oficial” nr. 117 din 6 iunie 1996, Divizionului 545 Artilerie Coastă i s-a acordat noul drapel de luptă. Festivitatea primirii acestuia s-a desfășurat pe 20 octombrie 1996, pe faleza din fața Comandamentului Flotei. Noul drapel de luptă a fost înmânat comandantului divizionului, locotenent-colonelul Marian Radu, de către șeful Statului Major al Marinei Militare, viceamiralul-comandor Gheorghe Anghelescu. În încheierea mesajului de felicitare adresat efectivelor unității, comandantul Marinei Militare a subliniat: „Mândri de un trecut eroic și încrezători într-un viitor mai bun pentru poporul român, vă urez izbândă în tot ceea ce întreprindeți pentru a fi buni apărători ai României”.
 
Și izbânzile n-au întârziat să apară. Calificativele preponderent foarte bune, obținute de-a lungul anilor la tragerile de luptă, inspecții și controale au confirmat înaltul profesionalism al personalului unității.      De la înființarea sa, unitatea s-a înscris în galeria unităților de elită ale Armatei Române, asigurând condiții favorabile instruirii militarilor și obținerii unor rezultate foarte bune la tragerile de luptă specifice. Au rămas în memoria oamenilor celebrele trageri cu divizionul din anii 1980-1984, 1988 și cele în cooperare cu artileria trupelor de uscat din anii 1991-2000.
               
De-a lungul scurtei sale existențe, unitatea a fost comandată de comandorii Constantin Pavel (16 octombrie 1978 - 10 februarie 1985), Dumitru Preda (10 februarie - 15 iunie 1985), Dumitru Mustață (25 august 1985 - 28 februarie 1987), Niculae Ștefan (31 august 1987 - 25 octombrie 1990), colonelul Marian Radu (25 octombrie 1990 - 20 iulie 2001) și căpitan-comandorul Cătălin-Laurian Dăbuleanu (20 iulie - 31 octombrie 2001).
 
Bateria I Artilerie de Coastă Midia i-a avut drept comandanți pe căpitanul Constantin Vălinescu (1978 - 1980), locotenentul major Marian Radu (1980 - 1984), căpitanul-locotenent Ioan Lupu (1984 - 1985), căpitanul-locotenent Vasile Mircea (1985 - 1987), locotenentul major Valeriu Chiriță (1987 - 1988), locotenentul major Alexandru Tilică (1988 - 1990), căpitanul Mihai-Ovidiu Oprea (1990 - 1999) și locotenentul Claudiu Marinescu (1999 - 2001). La comanda Bateriei a II-a Mamaia Sat s-au aflat locotenenții majori Eugen Alexandru (1978 - 1979), Jan Brate (1979 - 1981), Florentin Stamate (1981 - 1989), Liviu Iliescu (1989 - 1990), Erdin Gafar (1990 - 1994), Mihăiță Nicolae (1990 - 2000) și locotenentul Laurențiu Tănase (2000 - 2001).
 
Prin Ordinul ministrului Apărării Naționale nr. M.S.-99 din 25 iunie 2001, Divizionul 545 Artilerie de Coastă s-a scufundat în istorie și uitare, desființându-se începând cu data de 31 octombrie 2001. După aproape 125 de ani de existență a artileriei de coastă, această nefericită decizie i-a întristat pe toți cei care au respectat, deservit și îndrăgit această armă. Cu lacrimi în ochi și multe regrete, militarii unității au întors o filă glorioasă din istoria Marinei Militare. Rațiunile geostrategice au primat în fața tradiției și a gloriei de altădată.
 
Artileriștii Marinei s-au îndreptat spre alte zări, însă „glasul tunurilor” va rămâne permanent în memoria celor care au lucrat la artileria de coastӑ. Prin competența profesională, perseverența, devotamentul, demnitatea și integritatea morală, au rămas în memoria colectivului unității camarazi destoinici precum contraamiralul de flotilă Niculae Ștefan, contraamiralul de flotilă Drăguț Spiță, comandorii Constantin Pavel, Dumitru Preda, Florentin Stamate, Cӑtӑlin-Laurian Dӑbuleanu, Claudiu Marinescu, Jan Brate, Eugen Alexandru, colonelul ing. Leonard Mocanu, colonelul Constantin Vălinescu, căpitanii comandori Petre Tudorancea, Gheorghe Vlad, Constantin Ghiță, locotenenții colonei Mihai-Ovidiu Oprea, ing. Lucian Istode, Erdin Gafar, Grigore Iftimie, Lucian Marinescu, locotenenții comandori Alexandru Tilică, Romeo Ivănescu, Benone Stoian, maiorii Constantin Iacobescu, Silviu Manoliu, Mihăiță Nicolae, căpitanul-locotenent Romeo Hanganu, locotenenții majori Dănuț Nicolae și Valeriu Chiriță, maiștrii militari principali Mihai Mahu, Gheorghe Buta, Ion Ionică, Toader Pavlov, Gheorghe Ciocan, plutonierii adjutanți principali Cristian Răducanu, Dănuț Ivașcu și Nicolae Istudor, plutonierii adjutanți Viorel Butuceanu și Constantin Alexa, plutonierul Mariana Bălan, sergenții Marian Albu, Salko Ciortan, Fergun Cultușa, Nicolae Minga, Silviu Slăteanu și Stelian Tudose.
 

Un comandant de ispravă

 
„La data de 5 septembrie 1987, aveam să vin la comanda acestei unități operative din subordinea Diviziei 42 Maritime, urmare a desființării Școlii Militare de Maiștri de Marină, unde îndeplineam funcția de șef de stat major - ne-a declarat contraamiralul de flotilă în retragere Niculae Ștefan. Am revenit deci după aproape 30 de ani la o unitate a Artileriei de Coastă. În luna octombrie 1957, întrerupând dorința și dragostea mea pentru vedetele blindate de la Giurgiu, unde făcusem stagiu de practică ca elev în anul terminal al Școlii Militare Superioare de Marină, am fost numit comandant de pluton la Bateria 842 Artilerie Coastă Agigea. Și aici am stat foarte puțin timp, deoarece am fost solicitat de comandantul Forțelor Marinei Militare și numit ca aghiotant al acestuia.
 
Anii au trecut, am îndeplinit mai multe funcții dar mi-am și perfecționat pregătirea profesională în Academia Militară Generală, pe care am absolvit-o în anul 1978, ca șef de promoție. Dispunând de foarte bune cunoștințe de comandă, organizare și conducere, am îndeplinit funcții de comandă și conducere la unități de nave și în instituții militare de învățământ. La data numirii mele în funcția de comandant al Divizionului 545 Artilerie de Coastă, garnizoana de reședință, Mamaia Sat, era în desființare. Funcția de comandant al Divizionului 545 Artilerie de Coastă fusese îndeplinită succesiv de mai mulți ofițeri și, ca urmare, starea morală a corpului de cadre nu era liniștitoare. Încă din primele zile de comandă dar și pe timpul primirii comenzii, simțeam o stare de nemulțumire, de fricțiuni și suspiciuni. Structura de organizare a Divizionului 545 Artilerie de Coastă era următoarea:
Comanda Divizionului: Comandant, Șef de stat major, Șef Serviciu Tehnic, Locțiitor pentru servicii, Compartiment organizare, mobilizare și serviciu la unități, Compartiment servicii tehnice.
Subunități de luptă: Bateria I la Capul Midia și Bateria a II-a la Mamaia Sat
Subunități de asigurare materială de garnizoană: Depozitul Diana.
Fiecare baterie avea în organizare un Pluton de foc cu 8 tunuri a 130 mm și un Pluton de mitraliere de 14,5 mm calibru. Bateria I Midia avea în responsabilitate și depozitele de muniții ale unor unități și mari unități din garnizoana Constanța.
 
Tot la această baterie era dispus și Serviciul Agrozootehnic (GAZ) care cuprindea un număr de 2000 porcine, 6 bovine, 4 cabaline și atelaje agricole corespunzătoare. La un moment dat, acest GAZ ajunsese să-mi ocupe aproape tot timpul, cu toate nevoile de asigurare materială, medicală și de protecție a mediului. În partea de început în această funcție simțeam o oarecare atitudine de reținere a cadrelor, multe dintre ele fiind nemulțumite, altele fuseseră mutate fără voința lor și aveau solde mai mici față de personalul din alte unități ale Marinei Militare.
 
Unii poate chiar se întrebau ce pot face eu - „acest nou comandant“, care n-a mai comandat unități și subunități de artilerie, încă de la începutul carierei mele de ofițer. Parcă simțeam în ceafă suflul de nemulțumire al șefului de stat major, artilerist sadea, ofițer cu înalte calități de instructor și educator, absolvent de Academie Militară, care năzuia să ocupe această funcție. Șeful Serviciului Tehnic era un locotenent major inginer tânăr, Leonard Mocanu, care în compania căpitanului Marian Radu, erau sceptici de ce voi putea să realizez în această unitate.
 
Am simțit acest puls și în scurtă vreme le-am demonstrat că pot să aibă încredere în comandantul lor ca artilerist și bun organizator, apropiat de subordonați. Aproape că nu exista compartiment unde să nu văd suferințe, să nu văd lipsuri de ordin material și de dotare. Ca mică fricțiune, în fiecare zi mi se raporta că masa de prânz la Bateria I se servește între orele 17.00-18.00, militarii și cadrele fiind nemulțumiți. Prepararea hranei se făcea la o bucătărie depășită de vreme și de vremuri, întreținerea focului, din lemne și cărbuni uzi, se făcea cu o „forjă“ similară celei din dotarea potcovarului din satul meu.
 
Toate tunurile (materialul de 130 mm) erau în reparații capitale la o unitate din Ploiești. Am reușit ca, în cel de-al doilea an de comandă, să le aduc și să le instalez în stare operativă în dispozitivul de luptă al celor două baterii. Eram însă neliniștit în continuare de ceea ce pot să fac pentru realizarea hrănirii de calitate și la timp a efectivelor din Bateria I. Într-una din diminețile lunii februarie al celui de-al doilea an de comandă am întâlnit un amic inginer la Oil Terminal Midia, eu stând în fața unității (Bateria I) și fiind nemulțumit, chiar supărat. Acest inginer, Guță se numea, a fost cel care avea să devină prietenul meu de nedespărțit, care m-a ajutat necondiționat, punându-mă în legătură cu întreprinderea sa de la Ploiești și de la Mediaș și, cu sprijinul Ministerului Chimiei, m-a ajutat să aduc și să instalez gaz metan la această unitate. Și, mare victorie, în toamna aceluiași an am avut instalat tot sistemul de încălzire și de preparare a hranei cu gaz metan, la dormitoare, baie și blocul alimentar.
 
Întregul efectiv de ofițeri, maiștri militari, subofițeri și militari în termen ai Bateriei I, comandați de căpitanul-locotenent Alexandru Tilică, a făcut muncă voluntară timp de două săptămâni și cazarma lor devenise model. Cine nu se poate bucura când i se asigură asemenea condiții materiale de trai. Pe fondul dotării tehnice și punerii în stare de funcțiune a subunităților de luptă, în luna iunie 1988 am executat cu Bateria a II-a Mamaia Sat tragere de calibru cu tunurile de 130 mm - demonstrativ, în fața ministrului Apărării Naționale, generalul Vasile Milea, activitate pentru care eu și toți subordonații mei am fost felicitați.
 
Nu am putut să închei îndeplinirea acestei funcții fără a executa reparația capitală a Bateriei I și construirea drumului de acces la această subunitate, deosebit de util și necesar pe timpul îndeplinirii unor misiuni de luptă, cu schimbare de dispozitiv etc. Și în sfârșit, evenimentele din decembrie 1989 m-au prins tot în această funcție și cu acest prilej le-am mulțumit tuturor subordonaților pentru felul în care au înțeles să acționeze în acel noian de dezinformări, care puteau duce la pierderi de vieți omenești.
 
Acțiunile din timpul Revoluției le-am descris amănunțit într-un material pe care i l-am înmânat viceamiralului Constantin Iordache, în care am stabilit locul și rolul purtat de Divizionul 545 Artilerie Coastă pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în raionul delimitat la nord comuna Săcele, la vest Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari, la sud stațiunea Mamaia, până la Delfinariu. În acest raion am condus cu competență și sistemul de apărare a celor mai importante obiective industriale, Combinatul Petrochimic Midia, Șantierul Naval Midia și portul Midia.”.
 

Startul în carieră

 
Absent, din motive obiective, de la acest eveniment, colonelul ing. Leonard Mocanu, director adjunct în Statul Major al Apărării, a transmis următorul mesaj: „Sunt deopotrivă onorat să mă pot adresa și mâhnit că nu pot fi alături de foștii mei comandanți și camarazi din prima unitate militară în care am servit ca ofițer al Armatei României. Cei patru ani în care destinul meu profesional și familial s-au împletit cu destinul Divizionului 545 Artilerie de Coastă au reprezentat pentru mine o veritabilă școală, care a cimentat cunoștințele cu care am pășit prima dată pe poarta unității, dar, mai mult, mi-au dat posibilitatea să exersez zi de zi interacțiunea cu oamenii și cu tehnica, să acumulez informații noi și să pun în practică paradoxul de a fi cel mai tânăr din colectivul Serviciului Tehnic și, totodată, șeful acestuia.
 
Neliniștile începutului de carieră mi-au fost atenuate de amabilitatea colegilor, de disponibilitatea la efort a subordonaților și de încurajările șefilor. Aici, alături de mare, am înțeles sensul sintagmei „forța grupului” și am simțit energia pe care o degajau oamenii care reușeau să îmblânzească nărăvașele tunuri de 130 de milimetri.
 
Rememorez adesea încercările prin care am trecut alături de camarazi, unele dintre ele izvorâte din gândirea absurdă a unor lideri politici și politico-militari, uneori în condiții dintre cele mai ciudate. Astăzi sunt greu de imaginat încercări precum gestionarea a 100 de Kilowați/oră pe zi pentru trei cazărmi, îndeplinirea sarcinilor specifice cu 10 litri de benzină pe lună sau realizarea a sute de metri pătrați de gratii cu sold zero în magazie la profile metalice. A fost vremea în care calupul de brânză se transforma în planetare de ARO, pulpa de porc în seturi motor pentru camioane, iar batonul de salam sau pateul de ficat înmuiau tenacitatea oricărui meseriaș din Platforma Petrochimică. Realizam toate acestea împreună, de multe ori fără știrea șefilor noștri, prin colaborare și înțelegere, pentru binele unității.
 
Sunt multe momente în care mă gândesc cu nostalgie și plăcere la acei ani, în care lipsurile erau compensate de dăruire și inventivitate, de ore multe lucrate peste program, de duminici în unitate, pregătind inspecții și controale și, nu în ultimul rând, de toate cele întâmplate pe parcursul evenimentelor din decembrie 1989, când doar calmul șefilor și uneori șansa ne-au ajutat să scăpăm fără victime sau să-i transformăm în victime pe alții.
 
Au trecut 29 de ani de când m-am despărțit de colectivul unității, dar nu de puține ori am luat întâmplările trăite drept lecții de viață și nu pot decât să le mulțumesc celor care, prin tot ce au făcut, mi-au influențat cariera ulterioară. Am contribuit după puteri la educarea mai multor generații de ofițeri de marină, iar o parte dintre ei au lucrat în această unitate. Am servit la mai multe eșaloane, am reprezentat țara la Uniunea Europeană, am făcut imagine Marinei și Armatei, iar acum activez la cel mai înalt nivel al structurii de forțe. Nu am uitat și nu voi uita niciodată anii petrecuți în acest divizion, nu voi uita oamenii care îi dădeau viață, nu voi uita ce am trăit împreună.
 
Dragi camarazi, mă gândesc cu tristețe la cei care ne privesc din altă lume, oameni de toată isprava, mă gândesc la cei ce păstrează încă memoria scrisă sau nescrisă a unității, la cei ce sunt astăzi prezenți și la cei care și-ar fi dorit să le fie alături. Doresc să exprim recunoștința mea celor care au făcut posibilă această întâlnire și vă asigur că, deși la sute de kilometri distanță, vă simt aproape și vă prețuiesc.”.
 

Bat tunurile memoriei

 
Inițiată de contraamiralul de flotilă în retragere Niculae Ștefan și organizată în tandem cu colonelul Marian Radu, adunarea festivă a artileriștilor Marinei s-a bucurat de sprijinul generos al Consiliului Local Năvodari. În amintirea anilor de glorie în care cele 8 tunuri de 130 mm din Bateria I tronau amenințătoare deasupra șoselei, în perimetrul unității dintre „Hanul Piraților” și actualul pod peste Canalul Midia-Năvodari, la sediul fostei unități, unde astăzi funcționează Centrul 110 Comunicații și Informatică „Viceamiral ing. Grigore Marteș”, comandat de comandorul Gelu Pîstae, a fost dezvelită o galerie a comandanților divizionului.
 
Ca un arc peste timp, la întrunirea camaraderească de la Casa de Cultură, cele peste 50 de cadre militare care și-au asociat etape din carieră cu destinul acestei unități de elită a Marinei Militare au fost salutate și omagiate de primarului orașului, inginerul Florin Chelaru, de contraamiralul de flotilă Daniel Căpățînă, comandantul Flotei și de comandorul Vasile Vrabie, primul comandant al Divizionului 508 Rachete de Coastă, unitate înființată la 1 august 2017, care continuă, în noul context geostrategic, cu mijloace de luptă specifice, misiunile de bază și tradiția Artileriei de Coastă. Statul Major al Forțelor Navale a acordat diplome de excelență unui număr de 18 cadre în rezervă și în retragere iar organizatorii, Monografia și albumul unității, precum și diplome aniversare, tuturor participanților și invitaților.
 
Și pentru a păstra tradiția „Sărbătorii Întâiului Tun”, binecuvântarea a fost dată de preotul Constantin Frătică de la Biserica „Buna Vestire” din Năvodari iar buna dispoziție a fost asigurată de căpitan-comandorul Gheorghe Crăciun, fost șef al Biroului Pregӑtire de Luptӑ la Divizionul 545 Artilerie de Coastӑ în perioada 1987-1990 și doamna Gina Pântea, cunoscută și apreciată interpretă de muzică populară. Numai că, metaforic vorbind, la Năvodari am asistat mai degrabă la „Sărbătoarea ultimului tun”, impozanta piesă de artilerie, salvată de la topire și conservată pentru posteritate, fiind expusă astăzi în expoziția de armament și tehnică de luptă, de filiala Mangalia a Muzeului Național al Marinei Române.
 
Chiar și așa, suntem convinși că atât cadeții Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Viceamiral Ioan Murgescu” și studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” cât și elevii Liceului „Lazăr Edeleanu“ din Năvodari prezenți la această manifestare de suflet au beneficiat nu numai de o autentică lecție de istorie ci și de o reconfirmare a spiritului de corp și solidarității de breaslă care caracterizează Marina și marinarii și care dăinuie, indiferent de vicisitudinile și provocările vieții, dincolo de vremuri.
 
Sursa foto: Monografia „Artileria de Coastă. Mărire și decădere”, Constanța, Editura Next Book, 2018, cu asentimentul autorului acesteia, colonelul (r) Marian Radu
 
Despre Marian Moșneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citește și:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Sărbătoare la Muzeul Marinei Ctitori, pictori și comori (galerie foto)

 

---

¹ Colonel (r) Marian Radu, Artileria de Coastă. Mărire și decădere”, Constanța, Editura Next Book, 2018, pp. 30, 39-40.
² Andrei Potcoavă, Războiul pentru Independenţă 1877-1878, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 260.
³ ,,Revista Artileriei”, septembrie 1895, p. 409.
⁴ ,,Revista Artileriei”, septembrie 1895, p. 410.
 
⁵ ,,Revista Artileriei”, iunie 1902, pp. 556 - 557.
⁶ Colonel prof.univ.dr. Adrian Stroea, colonel (rtr) Marin Ghinoiu, ,,Întâiul tun - sărbătoarea de suflet a artileriștilor în perioada interbelică”, în ,,Calendarul tradițiilor militare”, Anul IV/2012, pp. 86 – 90.
⁷ Cornel Greavu, ,,Artileria de coastӑ a Marinei”, în ,,Anuarul Muzeului Marinei Române”, tom I/1998, p. 104.