Starostele Marinei

100 de ani de la naștere
 
Puțini sunt cei care, asemenea viitorului amiral Gheorghe Sandu, au avut în viață acea șansă uriașă, istorică, i-am putea spune. O zodie norocoasă, ar spune superstițioșii. O conjunctură social-politică prielnică, ar motiva sociologii. Și una și alta, spun eu. Și veți vedea și de ce.
 
Predestinarea
 
Născut la 21 ianuarie 1921, în oraşul Calafat, jud. Dolj, într-o așezare dunăreană care încă din secolele XIV–XVII constituia punctul terminus al faimosului „Drumul sării”, tânărul Gheorghe nu putea rămâne indiferent la vibrațiile portului medieval. Călăfătuirea navelor și ambarcațiunilor nu putea fi doar un scop în sine, întrucât istoricul Constantin C. Giurescu presupunea că în acest loc trebuie să fi fost „o scală, o schelă… unde se încărcau grânele Olteniei şi se călăfătuiau vasele”.
Și dacă legenda locală acreditează ideea că străvechea aşezare a Calafatului ar fi fost odinioară doar o mică colonie de pescari, unde, pe la 1040–1042, un oarecare Mihail Calafat, meşter neîntrecut în arta călăfătuirii, ar fi înfiinţat, pe malul Dunării, un atelier pentru repararea şi smolirea corăbiilor, nu ar fi de mirare ca navigatori bizantini ori genovezi să fi fost tentați să profite de oferta sa generoasă.
Cert este că destinul junelui Sandu a depins, în cea mai mare măsură, de meseria tatălui său, Sandu D. Gheorghe, renumit mecanic mașini cu aburi, care în toamna anului 1918 era ambarcat pe șalupa „Vedea”.
Abia la 1 iulie 1920 avea să devină maistru militar clasa a III-a și, prin urmare, ulterior își stabilește domiciliul la Brăila.
Aici fiul său va absolvi 5 clase primare (1932) și Liceul teoretic „Nicolae Bălcescu” (1940), în orașul care fremăta odată cu sirenele și valurile făcute de vapoarele care nu pridideau să facă față fluxurilor comerciale tradiționale.
Războiul îi schimbă drumul direct spre cadeție, devenind, în 1942, unul din absolvenții Şcolii Navale N.M.S. „Mircea” din Constanţa, promoție predestinată să primească concomitent botezul mării și al focului.
Astfel, între 10 mai 1942 şi 25 iulie 1943 îl găsim ofiţer cu navigaţia, timonierie, transmisiuni și cifru pe torpilorul „Năluca”. În această calitate, între 10 mai și 31 octombrie 1942, „Ofiţerul a luat parte la 12 misiuni de siguranţa navelor pe distanţa Sfântu Gheorghe-Sulina-Constanţa-Bugaz-Gura Portiţei şi o misiune de patrulare-ascultare submarină între Gura Portiţei şi Sulina. Total: 13 misiuni, 13 zile de mare, parcurgând 1.937 Mm”, menţiona în foaia calificativă specială de război comandantul torpilorului „Năluca”, locotenent-comandorul Gheorghe Roşescu, viitor cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. Ulterior a mai executat alte 49 misiuni de război.
De la 25 iulie la 17 octombrie 1943 a fost ofiţer cu adjutantura şi transmisiunile pe crucişătorul auxiliar „Dacia”, dovedind că „Are spirit de iniţiativă şi prevedere. A instruit bine personalul din subordine”, după nota comandantul crucişătorului, comandorul Ioan Iftimescu.

Între 18 octombrie 1943 și 31 octombrie 1944 a revenit ca ofiţer cu navigaţia pe torpilorul „Năluca”. „A luat parte la evacuarea Odessei şi a Bugazului, totalizând 14 misiuni de război între Constanţa şi Odessa. A fost propus pentru decorare cu Ordinul „Steaua României” clasa a V-a. Foarte bun ofiţer de marină”, aprecia comandantul navei, locotenent-comandorul Gheorghe Stănescu.
După deznodământul atât de nefast al sechestrării navelor Marinei Regale Române de către aliatul sovietic din toamna cernită a anului 1944, Gheorghe Sandu este dirijat spre cu totul alte responsabilități. Inițial a revenit în garnizoana de reședință, ca ajutor al comandantului la Comandamentul Militar al portului Brăila (1 noiembrie 1944 - 10 martie 1945). „Foarte bun ofiţer şi de nădejde. A organizat paza vaselor pe Canalele Ghecet şi Dunavăţ cu rezultate foarte bune”, considera comandantul militar al portului Brăila, căpitanul Constantin Chiriac.
Înaintat în gradul de locotenent (14 aprilie 1945), de la 10 martie la 20 mai 1945 a fost comandant al remorcherului dragor „Maria”, cu care a luat parte la operațiunile de dragaj între Giurgiu și Turnu Severin.
Între 20 mai şi 20 iulie 1945 a fost ambarcat pe remorcherul „Cantacuzino”, cu care a concurat împreună cu flota sovietică la trecerea a două montoare în zona frontului. „A concurat la operaţiunile de dragaj dintre Calafat şi Baziaş, fiind citat pe Comandamentul Forţelor Fluviale şi pe Marină pentru activitatea depusă. Foarte bun ofiţer”, conchidea comandantul Flotilei de Dragaj, căpitan-comandorul Văleanu.
Cu asemenea recomandări elogioase, Sandu jr. urmează cursurile și absolvă, la 1 martie 1946, Şcoala de Aplicaţie a Marinei, dislocată din cauza războiului la Turnu Măgurele, al nouălea din cei 32 de ofiţeri cursanți, cu media 7,39.
Se întoarce în garnizoana Brăila, unde a fost comandant Arme sub Apă în Compania Instrucţie Cadre a Batalionului Geniu Marină (1 martie-20 iunie 1946), comandant al plutonului 2 din Compania 3 Recruţi a Batalionului Mixt Marină (20 iunie-1 septembrie 1946), respectiv ofiţer cu aprovizionarea la Batalionul Mixt Marină (1 septembrie-20 octombrie 1946), fiind apreciat de comandantul acestuia, colonelul Ion Buceleanu, și el cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”, ca foarte bun ofițer.
Cu gradul de căpitan, obținut la 1 octombrie 1946, devine comandant al Companiei a 2-a Observare Constanţa (20 octombrie 1946-22 aprilie 1947), pilot de baraj la Serviciul Siguranţei Navigaţiei Sulina (22 aprilie-5 septembrie 1947), respectiv şef al Serviciului Siguranţei Navale şi ofiţer cu navigaţia al Flotilei de Dragaj din cadrul Comandamentului Apărării Litoralului Maritim (5 septembrie-5 octombrie 1947).
 
 În noul regim al Marinei democrate

Schimbările intervenite la finele anului de grație 1947 îl găsesc deja într-un domeniu de care se va dovedi, peste ani, că era nu numai captivat dar și pe deplin motivat. De la 5 octombrie 1947 la 31 iulie 1948 a fost ofiţer secund pe nava-şcoală „Mircea”, fiind apreciat de comandantul velierului, locotenent-comandorul Iosif Biaciu, ca „excelent ofițer de marină din toate punctele de vedere.”.
La rândul sau, comandantul Şcolii Navale, comandorul Ion Stoian, avea să remarce, fără nici un titlu de laudă: „Cunoştinţe militare frumoase, pe care le aplică cu metodă, dând dovadă de o judecată sănătoasă. Foarte multă putere de muncă şi cu frumoase aptitudini la studii, predă elevilor cursul de navigaţie metodic, câştigând interesul prin felul atractiv şi practic de prezentare. La Şcoala Marinei s-a evidenţiat prin îndeplinirea în totul a sarcinilor primite, funcţionând ca ofiţer secund al navei «Mircea» şi ca ofiţer de clasă al elevilor de anul I, suplinind astfel deficitul de personal. De asemenea, timpul liber şi-l sacrifică făcând meditaţii suplimentare cu elevii, antrenându-i în ieşiri pe mare cu bărci cu rame sau vele, în munca de bună ordine şi gospodărească la bord”.
Între 15 noiembrie și 22 decembrie 1947 a fost detaşat la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, pentru a urma Cursul Comun de Educaţie, unde a fost instructor la plutonul elevilor de marină.
„În această calitate, ofiţerul a dat dovadă de conştiinciozitate, disciplină din convingere şi seriozitate. Foarte bun camarad cu subalternii, cinstit şi sincer, a muncit foarte mult pentru ca elevii săi să-şi însuşească perfect cunoştinţele profesionale cât şi cele educative… Este devotat regimului, patriei şi poporului şi toată munca pe care o desfăşoară porneşte din conştiinţa de a servi interesele maselor. Rezultatele obţinute atât ca instructor cât şi ca elev al Cursului de Informare Educativă îl califică drept foarte bun ofiţer”, aprecia directorul cursului.
Lipsa acută de ofițeri resimțită în urma îndepărtării abuzive din Marină a elitei navale combatante în cel de-al Doilea Război Mondial, i-a deschis noi orizonturi spre cunoaștere și perfecționare. Astfel, în perioada 1 august 1948-1 noiembrie 1950 a urmat cursurile Academiei Militare Generale, Facultatea Marină. „În curs de îndrumare în ideologia clasei muncitoare (sic!). Devotament în formare. Este muncitor şi preocupat de pregătirea sa politică. Depune mult interes în a lămuri şi populariza realizările regimului. Judecată clară, just orientată. Aptitudini fizice. Foarte rezistent marinar. [...]
Ca elev anul II a dovedit frumoase cunoştinţe profesionale iar cele generale în curs de dezvoltare. Dă rezultate foarte bune în munca în colectiv, sprijinind efectiv pe tovarăşii săi. În răspunsurile date se desprinde multă claritate şi interpretarea justă a problemelor militare. Modest, corect, depune o muncă stăruitoare pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor proprii şi pentru ridicarea sa culturală”, se menţiona în nota Comisiei de notare a eşalonului I.
Absolvind această prestigioasă instituție de învățământ militar cu calificativul „Excepţional”, a fost numit şef al Biroului 1 în Secţia Înzestrare Materiale din Comandamentul Marinei Militare (C.M.M.) (1 noiembrie 1950-16 mai 1951).
Cu gradul de căpitan de rangul 3, acordat la 14 mai 1951, a devenit cel mai tânăr şef al Şcolii Militare de Marină din Constanța, unde a activat cu succes între 15 mai 1951 și 20 aprilie 1954.
 
 O ascensiune de nestăvilit
 
Cunoștințele sale tactice, experiența acumulată și performanțele înregistrate i-au adus satisfacția a două avansări succesive la Excepțional – căpitan de rangul 2, la 29 aprilie 1952 și căpitan de rangul 1, la 20 aprilie 1954 -, și l-au recomandat pentru funcția de comandant girant (20 aprilie-4 iunie 1954), respectiv comandant titular al Flotilei de Dunăre (4 iunie 1954-1 decembrie 1955).
În perioada 1 decembrie 1955-12 noiembrie 1956 exercită cu aceeași remarcabilă competență funcția de comandant al Brigăzii 230 Nave Fluviale iar între 12 noiembrie 1956 și 27 noiembrie 1958 este promovat şef de stat-major al Comandamentului Forţelor Navale Maritime. Funcție care îi aduce și satisfacția obținerii, la 12 octombrie 1957, a gradului de contraamiral.
Dar, cu toate acestea, anul 1958 s-a dovedit a fi unul mai puțin fast. Astfel, pe 2 iunie, ministrul Forțelor Armate, generalul de armată Leontin Sălăjan, l-a pedepsit cu „Avertisment că nu corepunde pe deplin funcției”, pentru „comportare necorespunzătoare și abateri de la morală (?!)” iar la 23 noiembrie, comandantul Marinei Militare, contraamiralul Mihai Nicolae, cu „atragerea atenției prin ordin de zi”, pentru „lipsuri în instruirea și pregătirea ofițerilor ce execută serviciul operativ”.
Pedepse care i-au atras negreșit și mutarea disciplinară din Comandamentul Marinei Militare, la şefia Direcţiei Hidrografice (27 noiembrie 1958-28 martie 1960), de unde va reveni, pentru o scurtă perioadă (28 martie 1960-19 aprilie 1961) la conducerea Şcolii Superioare de Marină, într-o etapă salutară, de profunde transformări în învățământul superior tehnic de marină.
 
Trilaterala Mării Negre
 
La comanda Marinei Militare (19 aprilie 1961-29 noiembrie 1963), contraamiralul Gheorghe Sandu va avea de gestionat o etapă decisivă a reformei întregului organism militar românesc.
De altfel, prin Directiva M.F.A. nr. CL 0020 din 14 aprilie 1961 privitor la reorganizarea Forţelor Maritime Militare în scopul ridicării capacităţii de luptă a unităţilor de nave din subordine, Comandamentul Forţelor Maritime Militare şi-a schimbat denumirea în Comandamentul Marinei Militare.
Ca urmare, Marina Militară a fost reorganizată în întregime, majoritatea unităţilor de luptă şi de asigurare tehnico-militară fiind dislocate în garnizoana Mangalia. Prin această organizare, au fost reduse în întregime comandamentele de mari unităţi, iar unităţile şi formaţiunile de toate categoriile au fost subordonate direct C.M.M.
În ceea ce priveşte pregătirea pentru luptă, anul de instrucţie a început la 1 noiembrie 1961 şi s-a terminat la 30 septembrie 1962.
La 21 februarie 1962, C.M.M. a înaintat ministrului Forţelor Armate propuneri cu privire la reorganizarea forţelor maritime, prin înfiinţarea a două comandamente de mari unităţi (unul la mare şi celălalt la fluviu), cărora să li se subordoneze unităţi operative şi de asigurare tehnico-materială corespunzătoare. Totodată, propunerile C.M.M. au vizat şi o reorganizare proprie necesară unei dislocări în Bucureşti.
În decursul acestei perioade au avut loc numeroase exerciţii tactice importante.
Astfel, în perioada 12-13 februarie 1962, s-a desfăşurat exerciţiul tactic cu tema ,,Scoaterea forţelor de sub loviturile iniţiale şi lichidarea urmărilor atacului atomic”, sub conducerea şefului de stat major al Marinei Militare, contraamiralul Victor Bogdan.
La exerciţiu au participat C.M.M., Divizioanele 146 Dragoare de Bază, 50 Vânătoare de Submarine, 19 Dragoare de Radă, 93 Vedete Torpiloare, Detaşamentul 147 Salvare-Avarii, Batalionul 110 Transmisiuni, Batalionul 105 Radiotehnic, Corpul 12 Şcoli Echipaje, Compania 207 Geniu, Compania 292 Protecţie Antichimică, Detaşamentul 310 Întreţineri Portuare, Baza 349 Autotransport şi Compania 264 Pază. Exerciţiul tactic s-a desfăşurat în rada portului Mangalia.
În perioada 3-6 aprilie 1962 a avut loc convocarea de pregătire a grupelor comandantului şi şefului de stat major al Marinei Militare, cu tema ,,Organizarea şi ducerea acţiunilor de mare pentru apărarea litoralului maritim şi sprijinul trupelor de uscat, în perioada iniţială a războiului, în condiţiile întrebuinţării armelor nucleare şi rachetelor”, la care au participat locţiitorii comandantului Marinei Militare, şefii de secţii din statul major al Marinei Militare, şeful Secţiei Cadre şi specialişti ai C.M.M., comandanţii unităţilor de nave, şefii de stat major şi locţiitorii politici ai acestora, comandanţii şcolilor militare precum şi locţiitorul politic, comandanţii unităţilor de uscat, şefii de stat major şi locţiitorii politici. Participanţii şi-au însuşit caracteristicile şi principiile de bază ale folosirii armamentului modern pentru nimicirea desantului maritim al inamicului.
Pentru prima dată, la această convocare au fost rezolvate probleme noi, precum ,,Executarea unei contradebarcări în capul de pod creat de inamic”.
În vederea ,,preluării legăturilor de cooperare dintre statele majore ale Marinei Militare a R.P.R., Flotei Militare a R.P. Bulgaria şi Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră”, sub conducerea acesteia din urmă, în zilele de 9, 10 și 11 aprilie 1962 s-a desfăşurat o aplicaţie de antrenament la care, din partea română au participat statul major al Marinei Militare, cu un efectiv de 50 ofiţeri, două grupe operative (fiecare fiind formată din patru ofiţeri) – una pe lângă Statul Major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, la Sevastopol, iar cealaltă pe lângă statul major al Flotei Maritime Militare a Bulgariei, la Varna, precum şi nodul de transmisiuni al C.M.M., cu întreg efectivul şi mijloacele din dotare.
Pe timpul aplicaţiei statul major al Marinei Militare şi nodul de transmisiuni au acţionat din raioanele Mangalia şi Dulceşti.
Între 25 și 28 aprilie a avut loc o ieşire cu flota în rada Costineşti, sub comanda contraamiralului Victor Bogdan, la care au participat două dragoare de bază, două vânătoare de submarine, 12 dragoare de radă, şase vedete torpiloare, două remorchere şi două şalupe maritime. Scopul exerciţiului a fost de organizare şi asigurare a locului de staţionare a unei grupări de nave într-o radă neamenajată şi antrenarea navelor şi divizioanelor de nave în executarea misiunilor în comun şi în cooperare, în vederea participării la rada comună de la Caliacra.
Aceasta s-a desfăşurat în perioada 6-18 mai 1962, sub conducerea şefului de stat major al Flotei U.R.S.S. şi a presupus staţionarea în comun a navelor Marinei Militare a R.P.R., Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră şi Flotei Marinei Militare a R.P. Bulgaria în rada Caliacra.
Marina Militară Română a participat cu două dragoare de bază, două vânătoare de submarine, 11 dragoare de radă, şase vedete torpiloare şi patru nave auxiliare. Acestea au constituit o grupare de nave condusă de şeful de stat major al Marinei Militare, contraamiralul Victor Bogdan, ajutat de o grupă operativă formată din ofiţeri din cadrul C.M.M.
În timpul exerciţiului s-au executat asigurarea intrării şi ieşirii submarinelor din bază, organizarea şi asigurarea locului de staţionare a unei grupări de nave într-o radă neamenajată şi asigurarea deplasării unui convoi pe drumuri costiere şi de larg.
În perioada 18-23 iunie 1962, în partea de vest a Mării Negre s-a desfăşurat aplicaţia de cooperare între flotele aliate din Marea Neagră, cu tema ,,Sprijinul trupelor de uscat pentru cucerirea zonei strâmtorilor, în perioada iniţială a războiului”, sub conducerea locţiitorului comandantului Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, viceamiralul S.E. Ciursin.
Marina Militară Română a participat cu C.M.M., Divizia 42 Maritimă, Brigada 24 Fluvială şi două grupe de legătură, una pe lângă Statul Major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră şi una pe lângă Statul Major al F.M.M. ale R.P. Bulgaria.
Aplicaţia s-a desfăşurat în partea de vest a Mării Negre, din acţiunile întreprinse reieşind faptul că au fost perfecţionate metodele de cooperare a celor trei flote participante la aplicaţie, fiind necesară o mai mare atenţie la analiza inamicului ,,cu forţe proprii”.
Între 18 și 23 iunie 1962 s-a desfăşurat aplicaţia de cooperare între flotele aliate din Marea Neagră cu tema ,,Sprijinul trupelor de uscat pentru cucerirea zonei strâmtorilor, în perioada iniţială a războiului”, sub conducerea locţiitorului comandantului Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, viceamiralul S.E. Ciursin.
Marina Militară Română a participat, sub comanda contraamiralului Gheorghe Sandu, cu C.M.M., Divizia 42 Maritimă (două dragoare de bază, două vânătoare de submarine, cinci dragoare de radă, şase vedete torpiloare, nave auxiliare), Regimentul 110 Transmisiuni, Brigada 24 Fluvială (cinci dragoare de radă, opt vedete dragoare fluviale, nave auxiliare), două grupe de legătură, una pe lângă Statul Major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, cealaltă pe lângă Statul Major al Flotei Militare bulgare.
La 5 august 1962 a fost sărbătorită la Mangalia Ziua Marinei, la festivităţi participând generalul-colonel Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, Vasile Vâlcu, primul-secretar al Comitetului Regional de Partid Dobrogea și Constantin Cârţână, secretarul Comitetului Central al U.T.M.
Cu acest prilej a fost înmânat Steagul Roşu al U.T.M. unităţii comandate de căpitanul de rangul 3 Nicolae Pitea.
Aplicaţia cooperativ-tactică cu partidă dublă pe două eşaloane, cu trupe şi mijloace de transmisiuni, cu tema ,,Sprijinul trupelor de uscat care acţionează pe litoral în respingerea debarcării desantului maritim inamic pe litoralul Republicii Socialiste România”, s-a desfăşurat în luna octombrie 1962, sub conducerea ministrului Forţelor Armate, generalul-colonel Leontin Sălăjan.
Din partea Marinei Militare Române, la aplicaţie au participat comandantul Marinei Militare, contraamiralul Gheorghe Sandu, cu o grupă operativă în direcţia aplicaţiei; C.M.M., condus de şeful de stat major, contraamiralul Victor Bogdan; Divizia 42 Maritimă şi Brigada 24 Fluvială.
Aplicaţia s-a desfăşurat în Dobrogea şi în zona de acţiune a Marinei Militare, la mare şi la fluviu.
La 1 aprilie 1962 a fost înfiinţată Divizia 42 Maritimă, în care au fost încadrate unităţile navale maritime. În urma scoaterii din serviciu, în anii 1960-1961, a distrugătoarelor, submarinelor etc, Divizia 42 Maritimă a fost constituită din nave dragoare, puitoare de mine, nave cu destinaţie specială, artilerie de coastă, unităţi de asigurare.
Între 12 și 14 martie 1963 s-a desfăşurat aplicaţia de cooperare în Marea Neagră cu tema ,,Sprijinul flancului trupelor terestre care acţionează de-a lungul litoralului prin asigurarea debarcării unui desant maritim tactic şi prin transporturi de trupe pe mare”, condusă de şeful de stat major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, contraamiralul N. Smirnov.
Din partea Marinei Militare a R.P.R. au participat statul major al Marinei Militare şi nodul de transmisiuni, cu un efectiv de 256 ofiţeri, subofiţeri, militari în termen şi angajaţi civili; statul major al Diviziei 42 Maritime; câte o navă din compunerea divizioanelor de nave subordonate Diviziei 42 Maritime; două grupe de legătură formate din trei ofiţeri fiecare (una dispusă pe lângă Statul Major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, la Sevastopol, iar alta pe lângă flota bulgară, la Varna).
Misiunile încredinţate Marinei Militare Române au fost rezolvate corespunzător, fiind necesară îmbunătăţirea ,,informării vecinilor şi unităţilor subordonate”, pentru micşorarea timpului necesar pregătirii documentelor de conducere şi ,,lucrul transmisioniştilor în condiţii de bruiaj puternic”.
Între 20 și 23 martie 1963 a avut loc ieşirea în rada Costineşti, sub conducerea şefului de stat major, contraamiralul Victor Bogdan, la care au participat Divizioanele 146 Dragoare de Bază cu două nave, 19 Dragoare de Radă cu patru nave, 174 Dragoare de Radă cu cinci nave, 50 Vânătoare de Submarine cu două nave, 93 Vedete Torpiloare cu şase nave şi patru nave auxiliare (nava hidrografică 112, două şalupe maritime şi un bac maritim).
În cadrul acestei ieşiri s-au exersat marşul pe timp de zi al unui convoi costier în condiţiile pericolului de submarine, mine, vedete torpiloare, atac aerian şi executarea apărării antisubmarine, contra minelor, antivedetă şi antiaeriană a convoiului costier.
În perioada 6-18 mai 1963 a avut loc ieşirea în rada comună cu Flota U.R.S.S. din Marea Neagră şi F.M.M. ale R.P. Bulgaria, la Sozopol, sub conducerea şefului de stat major al Marinei Militare Române, contraamiralul Victor Bogdan. La această ieşire au participat 41 de nave de luptă şi 12 nave auxiliare din cele trei flote.
Marina Militară Română a participat cu 10 nave de luptă şi trei nave auxiliare.
Exerciţiul a presupus antrenarea comandanţilor şi echipajelor navelor în pregătirea şi executarea unor acţiuni de luptă specifice claselor de nave existente în Marina Militară, în cadrul operaţiei de desant.
Pe timpul aacestei activităţi comune, Divizionul 174 Dragoare Radă a primit misiunea şi a executat dragaj real în raionul Sulina.
Aplicaţia operativ-strategică de comandament şi stat major cu mijloace de transmisiuni s-a desfăşurat în perioada 31 mai-11 iunie 1963 şi a fost condusă de comandantul Forţelor Armate Unite, mareşalul Andrei Grecico.
La această aplicaţie, Marina Militară Română a participat cu o grupă operativă formată din 141 ofiţeri, subofiţeri, militari în termen şi angajaţi civili, condusă de comandantul Marinei Militare, contraamiralul Gheorghe Sandu.
S-au folosit 29 mijloace auto, dintre care 10 autostaţii radio. Aplicaţia s-a desfăşurat pe teritoriul Bulgariei, în raioanele Varna şi Burgas.
În perioada 23-25 iunie 1963 a avut loc aplicaţia de comandament şi stat major cu forţe pe două eşaloane cu simplă acţiune şi inamic marcat, cu tema ,,Sprijinul de către Marina Militară a trupelor de uscat aflate în ofensivă de-a lungul litoralului, în perioada iniţiaală a războiului, prin transporturi executate pe calea mării şi prin nimicirea grupărilor navale inamice care acţionează asupra litoralului şi comunicaţiilor maritime proprii”, condusă de comandantul Marinei Militare, contraamiralul Gheorghe Sandu.
La exerciţiu au participat C.M.M. şi nodul de transmisiuni cu un efectiv de 195 de ofiţeri, subofiţeri, militari în termen şi angajaţi civili, precum şi 15 mijloace de transport auto din care trei autostaţii radio. Au mai fost implicate în aplicaţie Divizia 42 Maritimă şi Brigada 24 Fluvială.
Acţiunea s-a desfăşurat pe mare, între paralele Sulina şi Vama Veche pentru navele de siguranţă, până la paralela 43º pentru vedetele torpiloare şi aviaţie şi pe Dunăre, între Brăila şi Sulina.
Între 6 și 14 august 1963, Marina Militară a executat un marş de cunoaştere a teatrului de navigaţie din bazinul de NE şi E al Mării Negre, pe itinerariul Mangalia-Sevastopol-Batumi-Mangalia, sub conducerea şefului de stat major al Marinei Militare, contraamiralul Victor Bogdan. La această activitate au participat toți ofiţerii cu navigaţia din Marina Militară.
La 15 iunie 1963, a fost înfiinţat Divizionul 133 Vedete Purtătoare de Rachete, în compunerea căruia vor intra vedetele proiect 205 cu numerele de bordaj 194, 195 și 196, precum și nava-bază „Ialomița”.
La 18 noiembrie 1963, contraamiralul Gheorghe Sandu a predat comanda Marinei Militare contraamiralului ing. Grigore Marteş.
Mesagerul Amiralității peste Atlantic
 
Pentru mai bine de un deceniu (29 noiembrie 1963-3 noiembrie 1972), contraamiralul Gheorghe Sandu și-a continuat cariera ca şef al Catedrei Tactica Marinei din Academia Militară Generală, ulterior fiind promovat şef al Secţiei Marină în Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major (3 noiembrie 1972-17 martie 1977).
În această calitate, în dimineaţa zilei de duminică, 27 iunie 1976, de pe o şalupă a Gărzii de Coastă americane au urcat la bordul navei-școală Mircea, acostat viceamiralul Gheorghe Sandu, cea mai înaltă oficialitate care a reprezentat România la manifestările prilejuite de sărbătorirea bicentenarului S.U.A, însoțit de căpitanul de rangul 2 Marin Stănculescu, ataşat naval adjunct la Ambasada României în Washington D.C.
La ora 10.05, „Mircea” a încheiat manevra de legare la geamandurile prova şi pupa în portul Newport.
În ediţia de marţi, 29 iunie, a ziarului „New York Post”, Barry Cunningham publica următoarea corespondenţă: „… Ieri contraamiralul în retragere Lawrence Newville, originar din Manhattan, a devenit primul voluntar Op Sail ’76 care a adus o ceremonie de întâmpinare semioficială acestei nave-şcoală comuniste, care a sosit aici, la Newport, venind din România, sâmbătă.
O şalupă portuară ne-a adus în afara velierului, prima dată înconjurând-o pe la prova, cu galionul reprezentându-l pe prinţul Mircea al românilor din secolul al XIV-lea, stând mândru în brandenburguri. O întreagă mulţime de cadeţi navali, superstaruri ale acestui Festival Woodstook naval, făceau semne cu mâna, după cum fluturaseră mâinile către miile de bărci cu spectatori, în fiecare minut de când «Mircea» era în port. Strigătele şi ovaţiile constante de bun venit au înconjurat velierul în tot timpul zilei, în timp ce flotila fără sfârşit de bărci de agrement şi yachturi înconjurau nava.
Argonauţii lui Iasson s-ar fi legat de catarg pentru a nu fi tentaţi de bogatele nimfe din Newport care pluteau în jur în fiecare minut, expunându-şi pântecele goale şi scăldându-şi picioarele bronzate în apă. Dar oamenii mării de pe «Mircea» iau totul cu zâmbetul bine intenţionat, mulţi dintre ei aşteptându-şi clipele de libertatea cenuşăresei în portul festiv.
Party-ul nostru de la bord a fost condus de viceamiralul român Gheorghe Sandu, cel mai înalt grad din Marina Militară Română, a cărui prezenţă la puntea centru este întotdeauna anunţată de fluieratul subţire al sifleelor argintii care atârnă de gâtul ofiţerilor.
Flancat de cadeţii navali în bluze dungate şi tricouri de marinar, amiralul Sandu prezenta o imagine asemănătoare cu coperta unui roman de Joseph Conrad. Amiralul Newville, purtând o eşarfă şi o haină sport de yachting, a fost repede luat de un val de melancolie marinărească: «- E o navă curată», anunţă amiralul, vorbind printr-un interpret cu amiralul român. «- Trebuie să-ţi amintesc că a fost construită în 1938. E o bătrână doamnă», replică Sandu. «- Dar e o bătrână doamnă frumoasă», a răspuns Newville, savurând fiecare coardă a nostalgiei marinăreşti, de la ghiordel la arborele mare.
Acompaniindu-ne pe toţi în cabina sa, amiralul Sandu ne-a anunţat cu mândrie: «- Acum sunteţi în România!», şi şi-a însoţit remarca prompt, comandând gustări româneşti: coniac servit în păhărele mici cu model filigram auriu, o ceaşcă de cafea turcească pentru fiecare invitat şi un pahar de cristal cu apă minerală «pentru clătirea gurii».
Făcându-se comod sub fotografia preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, comandantul suprem al navei a dezbătut o serie de probleme politice şi filosofice, de la slăbirea încordării internaţionale până la convenţia democratică. Amiralul a spus, de asemenea, că regretă nepăsarea americanilor faţă de mica sa naţiune balcanică, binecunoscută multora dintre noi ca Ţara lui Dracula şi a lui Ilie Năstase.
În timp ce vorbea, apărea tot mai pregnant faptul că cel mai mare pericol în voiajul spre New York nu va fi răul de mare ci răul de coniac. «-Acest loc depăşeşte cu siguranţă salonul învecinat», a sugerat la un moment dat unul dintre oaspeţii americani, luând încă o înghiţitură de coniac auriu.
«- Voi, americanii, sunteţi prea agitaţi, întotdeauna preocupaţi de ceea ce se întâmplă acum. Pentru tot zgomotul şi agitaţia de astăzi! - a toastat Sandu pentru noii săi pasageri. Pe o navă-şcoală ca asta, um om al mării este învăţat să fie liniştit. Învaţă să-i placă liniştea. Eu sunt român, dar un român liniştit!».
Ca întotdeauna când un amiral vorbeşte la bordul propriei sale nave, vizitatorul are ultimul cuvânt: «- Da, da, domnule comandant!».
Duminică, 20 iunie, la ora 15.03, imediat după startul regatei Bermuda – Newport, nava-școală „Mircea” a fost agățată, în prova babord, de barketina «Gazela Primeiro”, un antic pescador condus de comandorul Warren Miller, un aventuros comandant de remorcher, care-și oferise voluntar serviciile, la solicitarea proprietarului său, Muzeul Maritim din Philadelphia.
Acelaşi curios corespondent al „New York Post” avea să consemneze aplanarea conflictului, în paginile faimosului său cotidian, sub titlul „Seara regală a unui om obişnuit”: „La bordul lui «Mircea», în afara New York-ului. [...] «Protestul» a fost judecat de comitetul de organizare al regatei velierelor mari ieri, după ce oficialii au proiectat filmul TV al coliziunii, găsind că comandantul lui «Primeiro» este vinovat de încălcarea principalei reguli de navigaţie pe mare: nava de sub vânt are drept de drum.
Eleganta «Primeiro» a fost reparată pe mare, dusă cu motor la Newport şi se va putea vedea la New York în timpul paradei din 4 iulie pe Hudson.
Între timp, întru spiritul înţelegerii marinăreşti, comandantul de 57 de ani şi soţia sa Alma, ambii bunici, au venit la bordul acestei nave comuniste seara trecută pentru a prezenta scuze celui mai înalt rang din Marina Română, viceamiralul Sandu Gheorghe. «- Ştiţi ce este cu aceşti avocaţi şi cu hârţoagele lor», s-a confesat omul de pe remorcher amiralului. Ceea ce mă face să mă simt atât de prost în legătură cu această greşeală copilărească este faptul că voi sunteţi cu toţii de carieră iar eu am fost doar participant la această regată».
Amiralul Sandu a atenuat gravitatea coliziunii ca fiind un «accident de sport». Doamna Miller, o matroană jovială, într-un costum cu pantalon roz, i-a dat un cot soţului său şi i-a făcut cu ochiul amiralului. «- Nu e decât un bătrân om de pe remorcher, care a vrut să ajungă cineva. Dacă-mi mai spune vreodată că vrea să plece pe mare din nou, o să divorţez! ».
Când a venit timpul să părăsească salonul navei, ornat cu scene murale reprezentând marea şi cu feţe de masă de brocart scump, bunica a cerut, de asemenea, ca un ofiţer român să o ajute să coboare schela. «- Dacă Warren mă ajută să cobor, o să sfârşesc prin a cădea în apă», a spus ea.
Încă o dată, ofiţerii români au izbucnit în râs până când lacrimile au început să le curgă pe obraz. În cele din urmă, ea s-a întors spre ataşatul naval român, un oficial al Ambasadei române la Washington D.C., ca şi spre Sandu, şi şi-a prezentat propria invitaţie: «- Când veţi veni la Philadelphia, ce-ar fi să treceţi pe la doc şi să vizitaţi remorcherul?».
Zâmbetul amiralului Sandu a fost evaziv. Dar a ridicat mâna gospodinei şi a depus un sărut pe încheietura degetelor. «- Ooooh! A exclamat soţia omului de pe remorcher. De acum încolo aştept ca şi tu să faci aşa ceva, Waren!».
Sandu l-a bătut româneşte pe spate şi a spus ceva gutural, care se traduce prin: «-Sunteţi un om cinstit, domnule şi aveţi o soţie extraordinară!».
La apogeul carierei
 
În perioada de maximă expansiune a Marinei Comerciale, vizionarul Gheorghe Sandu, înălțat la 19 august 1974 în gradul de viceamiral, a fost numit adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale, funcție pe care a îndeplinit-o între 17 martie 1977 și 14 iunie 1980.
Pe finalul carierei sale, a fost, pentru scurt timp, şef de stat-major şi prim locţiitor al comandantului I.C.I.T.L. Bucureşti (12 noiembrie 1980-21 februarie 1981).
După trecerea sa în rezervă, viceamiralul Gheorghe Sandu a fost membru al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi primul preşedinte al Ligii Navale Române, după reînfiinţarea acesteia.
De asemenea, timp de 15 ani a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Modelism, preşedintele Comisiei Naţionale de Navomodelism şi unul dintre cei cinci arbitri români ai Asociaţiei Mondiale a Navomodeliştilor, fiind printre puţinii experți din lume distinşi cu Medalia de Onoare NAVIGA.
Pentru performanțele sale profesionale, de-a lungul carierei a fost distins cu Medalia sovietică „Victoria” (1946), „Eliberarea de sub jugul fascist”(1949), Ordinul „Steaua R.S.R.” clasa a V-a prin preschimbarea cu „Coroana României” clasa a V-a (1952), Medalia „A 5-a aniversare a R.P.R.” (1952), Medalia jubiliară „10 ani de la înfiinţarea primelor unităţi ale Armatei R.P.R.” (1953), Ordinul „Steaua R.S.R.” clasa a IV-a (1954), Medalia „Meritul Militar” clasa I (1954), „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1957), Ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a (1959) şi a II-a (1964), Medalia „A XX-a aniversare a eliberării patriei” (1964), Medalia jubiliară „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale R.P.R.” (1964), Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974), Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a (1974), Medalia „A 30-a aniversare a Armatei R.S.R.” (1974) şi Medalia jubiliară „30 de ani de la victoria în marele război pentru apărarea patriei 1941-1945” (1975).
De asemenea, prin Decretul nr. 198 din 21 octombrie 1994, a fost înaintat la gradul de amiral în retragere.
A decedat pe 6 iunie 2000, la Bucureşti.
În semn de recunoștință, Divizionul 88 Vedete Fluviale Tulcea din compunerea Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” îi poartă numele.
 
Bibliografie:
 

1. Căpitan-comandor dr. Marian Moşneagu, drd. Andreea Atanasiu-Găvan, Georgeta Borandă, drd. Mariana Cojoc, Andrei Vochiţu, „Statul Major al Forţelor Navale 1860-2005. Tradiţii şi perspective”, coordonator: căpitan-comandor dr. Marian Moşneagu, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2005
2. Marian Moşneagu, „Dicţionarul marinarilor români”, Bucureşti, Editura Militară, 2008
3. Comandor dr. Marian Moșneagu, „Șefii Statului Major al Forțelor Navale. Enciclopedie”, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2016
4. Marian Moșneagu, Niculae Ștefan, „România la bicentenarul Statelor Unite ale Americii. Primul voiaj transatlantic al navei-școală «Mircea» 4 martie – 30 august 1976”, Editura Militară, București, 2016
5. Marian Moșneagu, “Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
6. Radu Theodoru, “Noi, «Mircea» și Atlanticul“, Editura Militară, București, 1978

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor ,,Ziua Marinei la români” (2002), ,,Cultul apelor la români” (2004), ,,Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), ,,Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), ,,Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), ,,Dicţionarul marinarilor români” (2008), ,,Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 
Citește și:

Tortul rusesc