Sunt timid, dar avansez! (galerie foto)

 

Dacă Horia Macellariu este considerat de istorici și recunoscut de posteritate drept salvatorul Constanței, pentru maniera fermă dar inspirată în care a convenit cu viceamiralul Helmuth Brinckmann operațiunea retragerii trupelor germane din Dobrogea după 23 august 1944, ei bine, păstrând proporțiile, o asemenea recunoaștere merită din partea gălățenilor viitorul viceamiral Constantin Niculescu-Rizea, pentru deciziile sale din vara anului 1917.

 

 

Fiul Petricăi şi al lui Nicolae Niculescu-Rizea, Constantin Niculescu-Rizea s-a născut la 9 septembrie 1870, în localitatea Vlădeni, judeţul Brăila.

A absolvit Şcoala Copiilor de Marină din Galaţi (1885) și Şcoala Navală din Livorno (19 iunie 1891).

Experienţa acumulată de la 1 martie 1914 şi până în anul 1917, perioadă în care a fost comandant superior al Grupului de Vase Port-mine (Apărările sub Apă) i-a fost de un real folos în Primul Război Mondial.

La data mobilizării, conform noii ordini de bătaie operative, forţele române aflate pe Dunăre s-au constituit în două mari unităţi de luptă - Flota de Operaţiuni şi Apărările sub Apă, conduse de comandorul Constantin Niculescu-Rizea.

Din punct de vedere tactic, Apărările sub Apă se subordonau Armatelor 3 şi 1, pe teritoriul cărora se aflau unităţile lor şi aveau în compunere: Grupul Port-mine-Dragă-mine, cu pontoane port-mine, şalupe, remorchere, şlepuri, Grupul Artilerie de debarcare, cu două divizioane de baterii, grupul de torpiloare şi staţiuni de lansare. Apărarea Litoralului Maritim a fost organizată pe două sectoare, Sectorul I Constanţa şi Sectorul II Sulina.

Primul atac al flotei române asupra flotei austro-ungare de pe Dunăre a fost încredinţat de către Marele Stat Major Apărărilor sub Apă. Comanda operaţiunii, intitulată „Atacul şi distrugerea prin surprindere a flotilei austro-ungare la Rusciuk”, a fost preluată de Constantin Niculescu-Rizea, care a dat un ordin operativ privind compunerea şi organizarea detaşamentului minieri-torpilori în vederea ducerii atacului.

Acţiunea a fost concepută şi executată prin surprindere şi cu multă îndrăzneală şi, cu toate că nu şi-a îndeplinit în întregime scopul propus, a avut totuşi urmări importante pentru desfăşurarea ulterioară a războiului pe Dunăre, meritul datorându-se şi comandantului Apărărilor sub Apă.

Operaţiunile executate în vederea apărării Dunării au constat în instalări de baraje, lansări de mine şi de torpile, toate efectuate pe sectoare.

Până în luna noiembrie 1916, marinarii din Apărările sub Apă au întreprins acţiuni încununate de succes în lupta pentru apărarea Dunării.

Într-un raport adresat Marelui Cartier General, locotenent-comandorul Aurel Negulescu preciza: „Atât oamenii cât şi ofiţerii, care în special îşi dădeau seama de slaba eficacitate a mijloacelor ce le aveau la îndemână, au lucrat cu tragere de inimă, sacrificându-şi unii viaţa dovedind că nu curajul, ci mijloacele la înălţimea acelora ale inamicului le-au lipsit, ca sacrificiul lor să fie încoronat cu scufundarea vaselor. S-a făcut tot ce se putea face cu ceea ce ni s-a dat.”.

 

 

La 1 iunie 1918 Constantin Niculescu-Rizea a fost numit director al Arsenalului Marinei.

În Referatul nr. 4573 din 19 iulie 1919, șeful Secției Operații din Marele Cartier General consemna: „Comandorul Niculescu Rizea - comandant al garnizoanei Galaţi în ianuarie 1918, a fost înlocuit din funcţia ce ocupa şi pus la dispoziţia Ministerului de Război în urma Raportului nr. 10661 din 10 ianuarie 1918 al Armatei I pentru timiditate excesivă (sic!), dăunătoare serviciului.

Această caracterizare era rezultatul rapoartelor cu totul exagerate, necontrolate şi neconforme cu realitatea pe care comandorul le-a înaintat Armatei I, pe timpul luptelor din jurul Galaţilor în contra trupelor ruse răzvrătite.

La 21 februarie 1918, comandorul Niculescu-Rizea înaintează Ministerului de Război Raportul nr. 32, prin care arată că:

a. Pe nedrept i s-a luat comanda garnizoanei Galaţi întrucât cu puţinele forţe ce avea, şi în împrejurări destul de grele, a reuşit să respingă şi să dezarmeze prin surprindere trupele ruse din afara oraşului şi dezarmeze prin surprindere pe cele din oraş.

b. Cauza înlocuirii sale se datorează comunicărilor neconforme cu adevărul, făcute Comandamentului Armatei I, de locotenent-colonelul Landrot ataşat la acel comandament (delegat special al generalului Henri Mathias Berthelot – n.n.) şi locotenent-colonelul Menditte, ataşat la Armata a 6-a Rusă, şi

c. Cere ca ministerul să ia relaţii de la domnul general [Ioan] Ghinescu, comandantul Diviziei a 4-a, sub ale cărui ordine lucrase, asupra activităţii sale în operaţiunile menţionate mai sus.

Domnul general Ghinescu, prin Raportul nr. 15189 din 2 martie 1918 către Marele Stat Major, confirmă ca exacte toate afirmaţiile făcute de comandorul Niculescu-Rizea în Raportul nr. 32, arătând că s-a comportat în toate operaţiunile în mod ireproşabil şi cere reintegrarea ofiţerului în situaţia sa anterioară.

Pe baza raportului făcut de domnul general Ghinescu, Inspectoratul Marinei, cu Raportul nr. 381 din 9 aprilie 1919 către Marele Cartier General, cere lămurirea contradicţiei dintre rapoartele anterioare, pe baza cărora a fost revocat din funcţie ofiţerul şi raportul generalului Ghinescu, care pune într-o lumină cu totul alta această chestiune.

Conchide cerând să ştie dacă nu este cazul de a se modifica notele ofiţerului.

Din actele aflate la dosarul acestei chestiuni, rezultă următoarele:

1. La 8 ianuarie 1918, cu ocazia operaţiunilor Diviziei a 4-a, în jurul Galaţilor, contra trupelor ruseşti răzvrătite, comandorul Niculescu-Rizea, comandant al Garnizoanei Galaţi, cu telegrama nr. 127, a raportat Armatei I următoarele:

a. Orice comunicaţie cu Divizia a 4-a şi Brigada 9 Infanterie este întreruptă, firele fiind tăiate de trupele ruseşti care au înconjurat oraşul;

b. La ora 1 trupele ruse au început a bombarda oraşul; şi

c. Are nevoie de ajutoare.

2. Armata I, cu telegrama nr. 10439 din 8 ianuarie 1918, ora 4.22 a cerut Diviziei a 4-a să raporteze măsurile luate faţă de situaţia arătată de comandorul Niculescu-Rizea.

3. Divizia a 4-a, cu telegrama nr. 12330 din 8 ianuarie 1918, ora 6.25 răspunde că:

a. La acea oră este linişte;

b. Legătura cu Galaţii restabilită;

c. Oraşul nu este complet înconjurat, iar acţiunea se petrece în exteriorul lui;

d. Asupra Galaţilor au căzut câteva proiectile pe timpul când trupele ruse trăgeau asupra trupelor Diviziei a 4-a, care luptau în afara oraşului; şi

e. Toată rezerva diviziei a fost trimisă spre Galaţi la dispoziţia colonelului Rădulescu, comandantul acelui sector, cu ordinul de a da ajutor, la nevoie, comandorului Niculescu-Rizea, în interiorul oraşului.

4. În Raportul operativ nr. 12379 din 8 ianuarie 1918 către Armata I, Divizia a 4-a arată că (sic!) comandorul Niculescu-Rizea care comanda sectorul Galaţi a raportat că:

a. A avut pierderi mari;

b. Numeroase trupe ruse (cavalerie, artilerie, infanterie) au venit şi vin din Basarabia astfel că este înconjurat de toate părţile; şi 

c. Are nevoie de ajutoare.

5. În urma acestui raport, Armata I cu nr. 10515 din 8 ianuarie 1918, ora 22.16 a ordonat Diviziei a 4-a să verifice şi să raporteze dacă cele arătate de comandorul Niculescu-Rizea corespund realităţii.

Divizia a 4-a, cu telegrama nr. 12385 din 8 ianuarie 1918 răspunde că trupele care veneau din Basarabia (Reni) fiind întâmpinate de infanterie, s-au retras.

6. La 9 ianuarie 1918, trupele ruse răzvrătite s-au predat şi au fost dezarmate.

7. Generalul Vasilescu Paraschiv, pe atunci comandantul Corpului III Armată, însoţit de locotenent-colonelul Landrot şi maiorul Negrescu, a fost trimis, de către Armata I la Comandamentul Rus pentru a lua înţelegere în privinţa restabilirii ordinii.

Generalul, în Raportul său nr. 4301 din 9 ianuarie 1918 către Armata I, menţionează că, în cursul zilei de 8 ianuarie 1918, după relaţiile ce luase de la generalul Ghinescu la Pechea, avusese loc o acţiune destul de serioasă între trupele Diviziei a 9-a Rusă şi trupele Brigăzii a 9-a Infanterie pe linia Dunăre – Dealul Tighina - Valea Soldana, cota 55 - Balta Mălina.

La Galaţi, comandorul Niculescu-Rizea i-a dat următoarele informaţii:

a. Trupele ruse care veneau dinspre Reni, erau o coloană de aproximativ 2 escadroane cavalerie cu 4 tunuri şi 3-400 infanterişti, care au înaintat pană la Halta Brăteşti;

b. În oraş n-au căzut decât 4-5 proiectile.

Generalul încheie raportul, afirmând că, din informaţiile ce a căpătat de la diferiţi ofiţeri, din convorbirile avute cu Comandamentul Rus şi din cele văzute la faţa locului, are impresia că trupele ruse răzvrătite, care au înaintat dinspre Bărboşi spre Galaţi, n-au luptat cu îndârjirea ce li s-a atribuit, şi că pericolul dinspre Reni n-a existat, ceea ce este în completă contrazicere cu afirmaţiile făcute de comandorul Niculescu-Rizea şi raportul său din 8 ianuarie 1918 către Armata I.

8. Locotenent-colonelul Landrot în raportul său către Armata I arată că dinspre Reni nu s-au îndreptat asupra Galaţilor decât vreo 300 ruşi şi o baterie, care a ocupat câtva timp partea de est a oraşului.

9. Divizia a 4-a, în darea de seamă asupra operaţiunilor din zilele de 7, 8 şi 9 ianuarie, arată că:

a. În ziua de 8 ianuarie 1918, un escadron de cazaci a venit de la Reni şi a atacat prin surprindere plutonul de grăniceri de la Gura Prutului;

b. Bateriile grele de pe malul stâng al Prutului au bombardat Galaţii; şi

c. La ora 18, trei companii ruse cu artilerie au intrat în ţară, pe la Reni, cu intenţia de a pătrunde în oraş.

10. În urma acestor rapoarte, Armata I, cu nr. 10661 din 10 ianuarie 1918 către Marele Cartier General a cerut înlocuirea comandorului Niculescu-Rizea din funcţia ce ocupa, deoarece din rapoartele cu totul exagerate, necontrolate şi neconforme cu realitatea reiese că ofiţerul este cuprins de o timiditate excesivă, dăunătoare serviciului ce i se încredinţase.

11. În urma acestui raport, comandorul Niculescu-Rizea a fost înlocuit în comanda garnizoanei şi a Serviciului Marinei Galaţi, fiind pus la dispoziţia Ministerului de Război.

CONCLUZII:

l. Afirmaţiile făcute de comandorul Niculescu-Rizea prin Raportul telegrafic nr. 127 din 8 ianuarie 1918 către Armata I s-au dovedit exagerate şi au fost dezminţite în parte chiar în acea zi, de către Comandamentul Diviziei, cu Raportul nr. 12320, în care se preciza:

a. Că în Galaţi este linişte.

b. Legătura a fost restabilită.

c. Oraşul nu este complet înconjurat, iar acţiunea se petrece în exteriorul lui; şi

d. Numai câteva proiectile au căzut asupra Galaţilor, pe timpul când trupele ruse trăgeau asupra trupelor Diviziei a 4-a care luptau în afara oraşului.

2. Prin Raportul nr. 12379 din 8 ianuarie 1918 către Armata I, Divizia a 4-a menţionează că, comandorul Niculescu-Rizea a raportat că:

a. A avut pierderi mari; şi

b. Numeroase trupe ruse (cavalerie, artilerie, infanterie) au venit şi vin din Basarabia, astfel că este înconjurat de toate părţile.

Or, prin Raportul nr. 4301 către Armata I, generalul Vasilescu Paraschiv afirmă că, la Galaţi, însuşi comandorul Niculescu-Rizea i-a dat următoarele informaţii:

c. Trupele ruse care veneau dinspre Reni, era o coloană de aproximativ 2 escadroane de cavalerie cu 4 tunuri, 3-400 infanterişti care s-a oprit la Halta Brateş; şi

d. În oraş n-au căzut decât 2-3 proiectile. 

Aceste afirmaţii date de însuşi comandorul Niculescu-Rizea, dezmint categoric pe acelea raportate de ofiţer, în aceeaşi privinţă, Diviziei a 4-a.

Pe de altă parte, din constatările făcute la faţa locului, generalul Vasilescu afirmă în raportul său că are impresia cum că „pericolul dinspre Reni aproape n-a existat”.

Locotenent-colonelul Landrot, în raportul său către Armata I afirmă cum că dinspre Reni nu s-au îndreptat asupra Galaţilor decât vreo 300 ruşi şi o baterie, care a ocupat câtva timp partea de est a oraşului, iar Divizia a 4-a, în Darea de seamă asupra operaţiunilor din zilele de 7, 8 şi 9, arată că, în ziua de 8 ianuarie, numai un escadron şi trei companii cu artilerie au intrat pe la Reni cu intenţia de a pătrunde în Galaţi, dar au fost respinse de o companie română, în oraş.

3. În urma reclamaţiei făcută Ministerului, de comandorul Niculescu, domnul general Ghinescu, prin Raportul nr. 15189 din 2 martie către Marele Stat Major confirmă ca exacte afirmaţiile făcute de comandorul Niculescu-Rizea în reclamaţia sa, arătând că ofiţerul s-a comportat în toate operaţiunile atât ca pricepere, cât şi ca activitate în mod ireproşabil.

Or, din rapoartele anterioare ale Diviziei a 4-a către Armata I reiese că informaţiile date în acele zile de comandorul Niculescu-Rizea, nu erau conforme cu realitatea, ci exagerate excesiv.

4. Deci, caracterizarea dată ofiţerului de domnul general Ghinescu „că s-a comportat ireproşabil” este în contrazicere cu manifestaţiile dovedite prin rapoartele ce comandorul a adresat în zilele de 8 ianuarie, Armatei I şi Diviziei a 4-a.”.

După clarificarea situației, comandorului Constantin Niculescu-Rizea i se recunosc meritele incontestabile din campanie, astfel încât la 8 iunie 1920 este numit comandant al Diviziei de Dunăre. 

Mai mult, la 1 aprilie 1920 a fost înaintat în gradul de contraamiral iar la 1 octombrie 1920 a fost desemnat comandant director superior în Ministerul de Război, Direcţia Marinei.

Bibliografie:

 

1. Comandor dr. Marian Moșneagu, „Șefii Statului Major al Forțelor Navale. Enciclopedie”, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2016

2. Marian Moşneagu, „Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Bucureşti, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017

 

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

 

 

 

Pe când Carol naviga...