Supraviețuitorii

Salvați din plin război

S-a întâmplat în urmă cu 40 de ani, la 4 octombrie 1980. O navă a Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime (I.E.F.M.) „Navrom” Constanța pleacă în călătoria cu nr. 28, cu destinația Khorramshahr – Iran. Nimeni dintre membrii echipajului, aflat sub comanda clc Sandu Torcaciu, nu avea să intuiască iadul prin care aveau să treacă, ei și nava. Din fericire, marinarii aveau să supraviețuiască gloanțelor. Nu și nava...
 

Protestul comandantului

Cu nr. 38 C din 6 ianuarie 1981, comandantul navei a transmis Căpităniei Portului Constanța următorul protest de mare: „Subsemnatul Torcaciu Sandu, comandant al navei ,,Olănești” de GRT 6253,10 tone şi NRT 4025 tone, aflat la data de 7 octombrie 1980 în portul iranian Khorramshahr, declar următoarele:
În ziua de 7 octombrie 1980, nava se afla ancorată pe fluviul Sat al- Arab în dreptul portului Khorramshahr şi datorită situaţiei şi ostilităţilor care se desfăşurau în zonă în acea perioadă, nava a fost incendiată în mod grav la amenajările de la pupa şi în compartimentul maşină, ceea ce a pus în pericol iminent nava, marfa şi echipajul.
În consecinţă, după ce am consultat consiliul de bord, am decis abandonarea navei de către echipaj, în vederea salvării acestuia de la moarte. Echipajul, sumar îmbrăcat, a ajuns înot la malul vestic.
Subsemnatul am reuşit să salvez şi să aduc în ţară jurnalul de bord punte şi maşină şi o parte din certificatele navei.
Faţă de condiţiile speciale de risc de război în care am hotărât aban- donarea navei, depun actuala declaraţie de protest, în numele meu, al echipajului şi al companiei armatoare «NAVROM» Constanţa şi îmi rezerv dreptul de a extinde această declaraţie de protest la timpul şi locul potrivit”.
 

Verdictul Căpităniei Portului Constanța

Din Procesul Verbal nr. 3/38/C 1 iunie 1981, aflat în Dosarul nr. 3/38/C 1 iunie 1981, întocmit cu ocazia verificării protestului de mare depus de nava „Olănești”, sub pavilion R.S.R., cu privire la acţiunile de război întreprinse de trupele iraniene, în teritoriul iranian, asupra navei „Olănești”, soldate cu pierderea navei, rezultă următoarele: „Noi, căpitan şef de port Dragomir Paul, Căpitanul Portului Constanţa, având în vedere protestul de mare depus de nava „Olănești” sub pavilion R.S.R., înregistrat la Căpitănia Portului Constanţa sub nr. 38/C din 06 ianuarie 1981, cu privire la acţiunile de război întreprinse de trupele iraniene, în teritoriul iranian, asupra navei „Olănești”, soldate cu pierderea ei;
În virtutea art. 2, 97, 104 ţi 105 din Decretul Lege nr.443/1972 privind Navigaţia Civilă, art. 527 şi 528 Cod Comercial şi art. 208 al. „e” Cod Procedură Penală, am procedat la verificarea protestului depus, prin confruntare cu jurnalul de bord, declaraţiile membrilor echipajului şi do- cumentele de încărcare, rezultând următoarele:
Nava „Olănești” sub pavilion R.S. România, înscrisă în portul Constanţa la nr. 342, sub comanda căpitanului de cursă lungă Torcaciu Sandu, proprietatea I.E.F.M. NAVROM Constanţa, având următoarele caracteristici: lungimea maximă - 130,76 metri, lărgimea maximă - 17,70 metri, înălţimea la borduri - 10,20 metri, pescaj maxim - 8,10 metri, TRB 6253,10, TRN - 4029,976, TDW 8750, Motor Diesel 5 RD 68 Sulzer, H.P. 6100 a plecat din portul Galaţi cu destinaţia Khorramshahr – Iran, la data de 25 iulie 1980, încărcată şi în bune condiţii de navigaţie, cu marfa bine stivuită şi bine amarată, după cum urmează: 422,073 tone hârtie ambalaj valoare 274.126,72 dolari, 466,432 tone carton duplex 286.921,27 dolari, 107,424 tone saci hârtie 125.000,00 dolari, 58,198528 tone hârtie scris 44.577,48 dolari, 117,290 tone carton velin 62.944,00 dolari, 1276,390 mc P.F.L. 361.984,71 dolari, 4773,233 mc cherestea rășinoase 1.367.671,17 dolari.
Voiajul s-a desfăşurat în condiţii normale de navigaţie şi la data de 16 august 1980, nava „Olănești” ajunge la orele 20.40 la Hartan Point (latitudine 29⁰08’5 N, longitudine 49⁰17’52 E), iar la 4 septembrie 1980, orele 9.55 acostează la dana 1 în portul Khorramshahr, situat pe râul Shatt al-Arab, iar la orele 15.00 începe operaţiunile de descărcare a cherestelei de pe punte.
De la sosirea în portul Khorramshahr, echipajul navei a auzit ecoul unor tunuri care trăgeau undeva departe. Din cele ce au aflat de la localnicii portului, reiese că s-ar fi desfăşurat lupte între Iran şi Irak la circa 16 km Nord de portul Khorramshahr.

Descărcarea a mers de la început foarte încet şi, în plus, nava era mutată mereu, împreună cu alte nave, de la o poziţie la alta, spre a face loc unei drăgi care lucra la adâncirea apei lângă cheul în cauză.
Odată cu scurgerea zilelor şi frontul de luptă se apropia din ce în ce mai mult de port, fără însă ca autorităţile iraniene să avertizeze nava „Olănești” asupra riscurilor care o ameninţau şi nu i-au creat, conform legilor internaţionale, posibilitatea de a ieşi din zona de război.
La data de 21 septembrie 1980, echipajul a asistat pentru prima oară la desfăşurarea ostilităţilor dintre cele două state, prin atacarea de pe malul irakian a unui mic convoi de nave irakiene în marş prin zona portului.
A doua zi, la 22 septembrie 1980, după asfinţit, artileria iraniană a început bombardarea oraşului şi în port s-a primit ordin de instituirea camuflajului total. În pupa navei „Olănești” se afla postată draga, care până atunci lucrase la adâncirea portului; acum pe ea se instalase un iranian, care trăgea în direcţia trupelor irakiene şi, în acest fel, au creat situaţia includerii navei într-un sector şi mai expus.
Trupele irakiene au ripostat, folosind un aruncător de mine, a căror schije au produs mai multe găuri în corpul navei.
La data de 4 octombrie 1980, nava „Olănești” a fost lovită în plin de trei mine, în timp ce altele, care explodau pe cheu, împuşcau cu schije nava, găurind bordajul şi pereţii navei.
La data de 5 octombrie 1980, cheul din lemn a luat foc pe toată lungimea lui, făcând imposibilă rămânerea navelor lângă cheu, astfel că şi nava „Olănești” a trebuit să se largheze de la cheu, ridicându-se scara de acces la bord.
Un grup de iranieni revoluţionari au somat cu armele vardia să lase scara jos, apoi au sărit pe scară şi au urcat cu armele la bord, ameninţând şi spunând că sunt în căutare de irakieni.
Acesta a fost primul act direct de ostilitate comis de un grup înarmat al statului iranian (sbl.ns.).

Cum focul se extindea în port, navele, rând pe rând, au părăsit cheul şi au rămas în ancoră lângă mal. Altele au încercat să iasă din zona de operaţiuni, însă au fost lovite şi incendiate de proiectile de artilerie trase de pe malul iranian (cazul unei nave chineze). Portul întreg era în flăcări.
La data de 7 octombrie 1980, către orele 10.35 GMT, un proiectil a căzut lângă navă, împroşcând-o cu schije, iar la orele 10.45 GMT nava este lovită în plin de un alt proiectil, care a produs avarii navei.
La ora 11.20 GMT, se ia legătura R.T.F. cu R.S. România, cu care se păstrează un contact continuu. În acest timp, artileria iraniană continua să tragă în navele ancorate de-a lungul apei, incendiindu-le pe rând sau chiar scufundându-le, începând cu cele din prova navei ,,Olănești”.
Echipajele navelor lovite erau mitraliate de către partea iraniană, în timp ce încercau să se salveze la vreunul din maluri. Foarte mulţi, pare-se majoritatea, au fost ucişi, de aceste evenimente având cunoştinţă şi echipajul navei „Olănești”.
La data de 7 octombrie 1980, către orele 15.10 GMT, în timp ce se afla în ancoră în port, în apele iraniene, nava ,,Olănești” a fost lovită de un proiectil în partea din faţă a rufului la nivelul cabinei comandant, cabina ofiţerului II şi infirmeriei, producând un incendiu care a fost stins de echipaj. Tunul care trăsese în navă era plasat în zona trupelor iraniene.
La orele 17.40, un alt proiectil cade în apă lângă navă, iar la orele 17.50 un proiectil loveşte în tribord la compartimentul maşini, declanşând un incendiu.
Conducerea navei ,,Olănești”, cunoscând mersul evenimentelor din zonă, soarta echipajelor de la celelalte nave incendiate sau scufundate, deşi erau neutre, apreciind că situaţia generală şi starea în care se găsea nava „Olănești” nu mai putea oferi o protecţie echipajului şi mărfii, s-a hotărât părăsirea navei şi refugierea echipajului la adăpost de corpul navei spre malul irakian, unde observaseră că cei care se salvaseră de pe nave fuseseră primiţi, fără a se trage în ei.
La adăpostul rufului, prin hublouri sau cum a putut fiecare, mai mult dezbrăcaţi, echipajul a părăsit nava pe neobservate şi în ordine, astfel că în cazul navei „Olănești” întregul echipaj a ajuns nevătămat la malul unde erau irakienii şi intrând în poziţiile lor, fără a fi împiedicaţi în vreun fel şi sub îndrumarea acestor militari, au fost duşi în spatele frontului, unde li s-au acordat ajutoare, după care au fost transportaţi în interior şi cazaţi la un hotel, unde ulterior au luat legătura cu reprezentanţi ai R.S. România, care s-au ocupat de repatrierea lor.
În urma verificării protestului de mare depus de nava „Olănești”, a rezultat că părăsirea navei în zona de acţiune a ostilităţilor armate de la Khorramshahr s-a produs într-un moment în care intensitatea luptei şi gradul de avariere a navei au ajuns la un stadiu în care viaţa echipajului era direct ameninţată, iar nava însăşi în faza de desfăşurare a unei pierderi totale.
Evenimentele care s-au succedat în zonă de la intrarea navei în dana de operaţiuni, faptul că, înainte de a ajunge frontul în portul Khorramshahr, autorităţile iraniene nu au luat măsuri de avertizare şi de scoatere a navei din zona viitoarelor operaţiuni militare, tratarea cu ostilitate, ameninţarea cu forţa şi folosirea forţei armate în contra echipajului navei „Olănești”, ceea ce a condus în cele din urmă la avarierea gravă a navei şi punerea ei în imposibilitatea de navigaţie, motivează indubitabil hotărârea echipajului de a părăsi nava, devenită inutilizabilă în conjunctura locului.
Drept care am încheiat prezentul proces-verbal, spre cele legale”.
 

Mărturii complementare

         
La 7 octombrie 1980, Sandu Torcaciu, comandantul navei ,,Olănești”, a înaintat Căpităniei Portului Constanța un Raport asupra desfăşurării evenimentelor şi abandonării navei ,,Olănești”: „La data de 4 septembrie 1980, nava ,,Olănești” a acostat în portul Khorramshahr. De la 4 septembrie 1980 până la data de 22 septembrie 1980, nava a descărcat în acest port aproximativ 2 tone mărfuri generale. De la această dată, datorită situaţiei politice care a  avut între cele două state Iran şi Irak, activitatea în port a fost suspendată şi nu s-a mai lucrat, iar portul a fost sub controlul armatei, iar legăturile cu uscatul au fost întrerupte. Nava în continuare a staţionat la cheu, luându-se toate măsurile de siguranţă în faţa tirului de pe ambele maluri ale ambelor forţe.
La data de 22 septembrie 1980, către orele 09.00, un proiectil-mină a explodat pe cheu, schijele producând găuri în faţada comenzii şi în instalaţia de încărcare.
Nava în prealabil a luat măsuri de siguranţă pentru prevenirea unui eventual incendiu, de asemenea pentru raţionalizarea combustibilului.
De la data de 27 septembrie până la data de 2 octombrie 1980, nava a primit numeroase schije şi gloanţe rătăcite, care au lovit castelul şi instalaţia de încărcare, care nu au afectat buna funcţionare a navei.
În ziua de 2 octombrie 1980, către orele 15.10, un proiectil incendiar a lovit coşul navei, fără să producă incendii, doar o basea fără urmări.
Către orele 23.15, nava iraniană incendiată, desprinsă de la cheu datorită curenţilor de mare, s-a apropiat de navă iar echipajul a acţionat pentru a preîntâmpina incendierea navei şi stingerea incendiului la nava respectivă.
La data de 3 octombrie 1980, datorită situaţiei existente şi necunoscând care va fi perspectiva ei, am trecut la raţionalizarea alimentelor şi servirea a două mese.
La data de 4 octombrie 1980, către orele 9.15, nava a fost bombardată cu aruncătoare de mine de forţele aflate în conflict. A fost lovită de schije cabina comandant - un proiectil căzând între magazia 2-3 fără să producă avarii, altul a ricoşat de pe capacul magaziei 4, lovind cabina comandant, iar altul a lovit falsbordul babord în dreptul careului echipajului, producând o spărtură de aproximativ 1 metru diametru, pătrunzând şi în careul marinari.
La data de 5 octombrie 1980, datorită incendiului foarte mare care a fost produs la cheu şi toate mărfurile de pe cheu (cheul fiind din piloni de lemn şi arzând se prăbuşea) au fost incendiate, nava a fost nevoită să taie legăturile şi să iasă la ancoră pe fluviu pentru siguranţă, la fel ca şi celelalte nave aflate în această situaţie. Către orele 15.00, nava a ancorat pe fluviul Shatt al-Arab, în dreptul portului Khorramshahr.
La data de 7 octombrie 1980, către orele 15.10 pe când nava se afla la ancoră, un proiectil a lovit faţada comenzii, distrugând salonul comandant, cabina, cabina ofiţerului mecanic III şi infirmeria. Nu a produs incendiu.
Am întrunit consiliul de bord, pentru a lua măsuri în continuare, având în vedere situaţia ivită. În aceeaşi zi, către orele 17.40-17.50, nava este supusă tirului artileriei şi a fost lovită în bordul tribord, în compartimentul maşini producând incendiu.
Faţă de această situaţie şi necunoscând care  vor fi evoluţiile evenimentelor în continuare şi faptului că focul nu se putea stinge, am hotărât, împreună cu consiliul de bord, abandonarea navei, pentru a salva echipajul.
Aceasta s-a făcut prin aruncarea echipajului în apă şi trecerea la malul irakian.
La sosire pe mal, am fost preluaţi de armata irakiană şi duşi în portul Bassra, de unde ulterior am fost duşi în Kuweit şi repatriaţi în ţară. Aceasta a fost situaţia care a determinat abandonarea navei”.
 

Declaraţia șefului mecanic

În calitate de şef mecanic pe nava „Olănești”, la 10 ianuarie 1981 Petre I. Urum avea să declare autorităților: „La data de 22.09.1980, după amiază, activitatea portuară a fost suspendată ca urmare a reînceperii ostilităţilor între statul Irak şi statul Iran. Văzând amploarea tirului de mitraliere ce se desfăşura între cele două state pe deasupra navelor aflate în port, mi-am dat seama de amploarea acestor ostilităţi şi am luat măsuri de raţionalizare a combustibililor, reducând la maximum consumatorii. De asemenea, am organizat serviciul pe carturi de mare, astfel încât la izbucnirea unui eventual incendiu din cauza lovirii navei cu proiectile, să se poată acţiona imediat. În ziua de 2.10.1980, un proiectil incendiar a lovit careul navei, producând o avarie în tribord şi a avariat instalaţia electrică de la coş.
Către orele 23.15, o navă incendiată, desprinsă de la cheu datorită curentului de mare, se apropie de nava noastră. Am pornit ambele pompe de incendiu şi s-a acţionat cu toate gurile de incendiu pentru a feri incendierea navei noastre, ţinând cont că eram supuşi deja tirului de artilerie şi necunoscând evoluţia situaţiei.
La data de 4.10.1980, nava este lovită de forţele aflate în conflict de mai multe proiectile. În port pătrund trupe iraniene. Luptele se desfăşoară până în apropierea navei noastre, la distanţă de 1-5 metri.
Până pe data de 5.10.1980, avariile iau proporţii. Gaură în salonul echipajului, faţada comenzii, salon comandant etc.
Pe data de 5.10.1980, portul intră din nou sub controlul iranienilor. Câţiva militari echipaţi cu tot armamentul necesar urcă pe navă. I se pune pistolul în ceafă lemnarului de bord Iancu Tudor. Este anunţat comandantul să nu intrăm în contact cu ei. Ni se ordonă să ducem întregul echipaj într-o încăpere. După părerea mea se aflau sub influenţa alcoolului. Întregul echipaj a avut impresia că vor să ne împuşte.
În final, au spus că vor să controleze nava ca nu cumva să avem irakieni.
Are loc incendierea portului şi distrugerea lui, inclusiv cheul. Rând pe rând, navele taie parâmele şi ancorează pe fluviul Shatt al-Arab. O navă sub pavilion chinez încearcă să se scurgă pe fluviu pe ancoră. În aceste situaţii este lovită în plin zona maşini. Am văzut echipajul sărind în apă şi cum se trăgea asupra lor cu mitralierele.
Când am fost salvat, am aflat de la marinarii chinezi care s-au salvat căci au fost împuşcaţi în apă 30 de persoane.
La data de 7.10.1980, către orele 15.00 un proiectil a lovit faţada comenzii şi a distrus cabina şi salonul comandantului, cabina ofiţerului maritim 3 şi infirmeria.
S-a întrunit consiliul de bord pentru luarea măsurilor ce se impuneau. Am văzut că sunt luate la rând navele ce erau ancorate pe fluviu cu foc de artilerie. Marinarii se aruncau în apă şi se îndreptau către malul irakian. Asupra lor se trăgeau cu artileria.
Către orele 17.40, nava este lovită în plin în dreptul magaziei nr. 4, tirul continuând şi asupra celorlalte nave.
Împreună cu comandantul, hotărâm oprirea motoarelor auxiliare şi personalul să fie gata a acţiona la incendiu cu motopompa.
La orele 17.50, nava este lovită în compartimentul maşini. Imediat s-a produs incendiul. Mi-am dat seama că nu se poate acţiona, datorită tirului des de artilerie şi mitraliere şi atunci comandantul dă ordin de aban- donare a navei.
Menţionez că nava am părăsit-o în momentul când am fost siguri că nu se mai poate face nimic.
Întregul echipaj s-a aruncat în apă şi a trecut pe malul irakian. Aceasta am făcut-o conştienţi că dacă nu trecem pe celălalt mal, vom fi împuşcaţi, aşa cum am văzut petrecându-se cu echipaje de la celelalte nave.
De pe malul irakian am fost preluaţi de armată, care ne-a dat îngrijirea necesară şi ne-au transportat în Bassra, unde ne-am cazat la hotelul ,,Shatt al-Arab”.
După câteva zile, am fost trecuţi în Kuweit, de unde am fost repatriaţi. Menţionez că de la data începerii ostilităţilor, nici o autoritate iraniană nu s-a mai prezentat la bord.
Alimentele minime pe care le-am avut, au condus la măsuri de raţionalizare a hranei, servindu-se câte două mese în 24 ore, iar în ultima zi deja se hotărâse servirea unei singure mese în 24 ore. În felul acesta mai puteam rezista aproximativ 10 zile, dacă nu am fi fost obligaţi a abandona nava. Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o susţin nesilit de nimeni.”.
          La rândul său, șeful radiotelegrafist Bruno Caracas, cel care a ținut permanent legătura cu țara, a confirmat situația critică în care s-a luat decizia abandonării navei: „Pe data de 7 octombrie, ora 10.42 GMT, nava a fost lovită în plin de un proiectil. Când am ieşit din cabină, culoarul era plin de fum şi praf. Pe moment, nu am putut localiza locul exploziei.
Am coborât la ultimul nivel şi în cabina şefului timonier am redactat radiograma către «NAVROM» cu privire la situaţia nou creată. Când am urcat în staţia radio, am văzut că explozia a distrus apartamentul comandantului şi cabina ofiţerului 3 maritim. La ora 11.20 GMT, am luat legătura cu ţara şi am rămas în legătură continuă până la abandonarea navei. În jurul orei 13.00 GMT, s-a trecut la incendierea primelor două nave ancorate în faţa noastră. Întâi, au incendiat-o prin lovituri de tun pe cea aflată aproape de mijlocul canalului dar în partea irakiană. Au sărit în apă doi supravieţuitori, care au înotat spre nava ancorată paralel cu ei, dar mai aproape de insula irakiană.
Când au ajuns aproape de ea, aceasta la rândul ei a fost incendiată, iar echipajul a sărit în apă, înotând spre malul insulei irakiene. Erau aproximativ 10 supravieţuitori şi am observat rafale de mitraliere împroşcând apa printre ei.
Am transmis acest lucru în ţară, arătând că situaţia noastră este deosebit de gravă. La 13.15 GMT, am fost strigat de jos să cobor şi eu să mă adăpostesc. Când am ajuns, nava a mai primit o lovitură fără să ştiu unde, s-a simţit numai zguduitura exploziei. Am coborât jos şi m-am uitat prin hubloul din cabina şefului timonier, scoţând capul afară şi am văzut tunul trăgând şi explozia proiectilului lângă una din cele trei nave, legate una de alta şi ancorate în faţa noastră. Până în acest timp, aceste nave nu au fost atinse.
La 13.20 GMT, şeful mecanic a trimis un motorist să oprească motorul auxiliar. În momentul închiderii combustibilului, al treilea proiectil a lovit nava în compartimentul maşini şi a luat foc. S-a ordonat abandonarea navei.
La 13.23 GMT, am abandonat nava sărind în apă, oră la care s-a oprit ceasul de la mână în contact cu apa. Pe malul irakian, am ajuns la un punct de comandă, unde ni s-au acordat primele ajutoare, după care am părăsit zona escortaţi de un soldat. Chiar înainte de a părăsi toţi zona, s-au auzit din nou explozii în zona navei.
La aproximativ 10 minute după ce am părăsit zona, am văzut nava cu suprastructura în flăcări”.
 

Panică printre pacienți

La 13 mai 1981, asistentul medical Gheorghe Creţu a evidențiat situațiile dramatice prin care au trecut unii dintre marinarii cu probleme medicale: „În această perioadă de timp, nava a rămas fără apă potabilă şi am solicitat autorităţilor maritime iraniene aprovizionarea navei cu apă, care a fost trimisă de către un tanc. Tot în această perioadă, bucătarul navei, Nemţişor Aurel, a prezentat la piciorul stâng o plagă deschisă datorită unui ulcer varicos. Am instituit un tratament adecvat dar suprafaţa plăgii fiind mare, riscurile de infecţie m-au determinat să solicit sprijinul comandantului navei, Torcaciu Sandu, spre a solicita Căpităniei portului Khorramshahr avizul de a fi primit de urgenţă într-un spital din Iran.
Acesta a fost transbordat pe o navă străină ce urma să plece spre Iran şi trimis la spital. Pe data de 4.09.1980 am primit pilot la bord şi am navigat pe râul Shatt al-Arab, fiind escortaţi îndeaproape de o navă militară irakiană o bună bucată de drum.
Sosiţi în port, am fost acostaţi la dana nr. 1. În următoarele zile a început descărcarea mărfii.
Pe data de 6.09.1980, am luat legătura cu Aurel Nemţişor, ce se afla internat la spitalul comunal din oraş, pentru a afla starea de sănătate a acestuia. Din relatările acestuia, reieşea căci a trecut prin mai multe aspecte nedorite, dorind să vină la navă indiferent de starea sănătăţii sale. Am reţinut din spusele dânsului următoarele: Debarcat de pe nava străină undeva pe râul Shatt al-Arab, a fost predat unor tineri înarmaţi, care pur şi simplu l-au aruncat într-o barcă şi s-au aşezat pe dânsul, neluând în consideraţie faptul că este bolnav şi, sub ameninţarea armelor de foc şi unor gesturi deloc umane, a fost dus în oraşul Khorramshahr la o agenţie maritimă, agenţie care l-a cazat în condiţii mizere şi care, după multe tergiversări, a fost internat în spital.
Am luat legătura cu directorul spitalului, care a precizat că Nemţişor Aurel trebuie repatriat pentru o intervenţie chirurgicală de specialitate. După 4-5 zile acesta a fost avionat în ţară”.
 

Zi de coșmar

Ziua de 7 octombrie 1980, declarată de Dănuț Gh. Preda, ambarcat în funcţia de ofiţer radiotelegrafist II pe nava „Olănești”, drept „ziua fatală şi cea mai grea a acestui coşmar” este astfel rememorată de acesta” „....Până în această zi, ne culcam în zgomot de artilerie şi ne sculam în zgomot de împuşcături. Această zi se anunţa ceva mai liniştită. Eram totuşi îngrijoraţi şi de cei de acasă că de câteva zile Radio Bucureşti anunţa lupte grele la graniţa dintre Iran şi Irak, pe fluviul Shatt al-Arab şi în oraşul Khorramshahr.
Înainte de orele 10.30 GMT, adică de 15.00 local, un proiectil dinspre Iran a căzut lângă nava noastră, în apă, schijele lui lovind bordul, dar fără daune. Am crezut că-i o greşeală, aveam ca şi iugoslavii, în bordul dinspre Iran, tribordul navei, atârnat pe bordaj drapelul ţării noastre, tricolorul, pentru ca să nu ne confunde, deşi militarii iranieni ştiau prea bine ce-i cu noi şi cine suntem.
Dar chiar dacă nu ar fi ştiut naţionalitatea noastră, tot ar fi ştiut că am venit cu marfă pentru ei, pentru că toate navele de pe fluviu erau cu marfă pentru Iran şi plecaseră de la cheul portului Khorramshahr din cauzele mai sus arătate.
Aş vrea să-mi exprim aici părerea: nu condamn poporul iranian şi nici pe militarii iranieni care au tras în noi. Ci pe cei care au dat acest ordin odios şi inuman. Dar prima salvă de tun trasă în ziua aceasta nu a fost decât pentru reglarea tirului şi nicidecum o greşeală. La vreo zece-douăzeci de minute, un proiectil a lovit nava în plin, a pătruns în salonul comandant distrugând aici tot, mutând, da, mutând peretele despărţitor în cabina ofiţerului III maritim, făcând şi aici totul praf şi provocând pagube şi la infirmerie, care era sub aceste două compartimente. Comandantul a scăpat a doua oară, pentru că el, ofiţerul III maritim, asistentul medical, şeful radiotelegrafist, ofiţerul II maritim, erau în vizită la ofiţerul I maritim.
Vă puteţi da seama în ce situaţie erau comandantul şi ofiţerul III maritim pentru că au plecat din cabină cu foarte puţin timp înainte de a lovi proiectilul nava. Dacă nu ar fi auzit vorbă la ofiţerul I maritim, sigur nu ar fi ieşit din cabină nici comandantul, nici ofiţerul III maritim.”.
Cat despre momentul abandonării navei, acesta își amintește: „Se punea problema cine va sări primul şi cum vom fi primiţi de irakieni; primul a sărit un motorist, Oancea Gheorghe, şi lui putem zice că-i datorăm toţi viaţa, pentru că toţi ne codeam să sărim, mai ales când am văzut că se trăgea cu mitraliera înspre vapor, atât dinspre prova, cât şi dinspre pupa.
La vreo zece minute după el, am început să sărim toţi pe rând; cei ce s-au grăbit, observând prea târziu pe cel de dedesubt, s-au agăţat de nişte parâme, rănindu-se la mâini.
Apa era adâncă de circa 2-2,5 metri la pupa navei, dar scădea brusc până sub genunchi la 2-3 metri distanţă de navă, spre mal.
Ne-am refugiat pe mal, unde ne-am predat unui grup de 4-5 militari irakieni. Abandonul s-a produs la ora 18.00 local. Pe drumul de la navă la mal s-a tras asupra noastră cu mitraliera de pe malul iranian, dar nu a fost nimerit nimeni.
Irakienii ne-au dat primul ajutor medical, ungând rănile celor accidentaţi cu o alifie, ne-au dat apă, mâncare şi ţigări. Apoi, am trecut pe un pod de metal de pe insulă pe malul irakian, în timp ce deasupra noastră zburau proiectilele.
De la al doilea post, am fost transportaţi cu camionete militare la al treilea post, împreună cu 5 indieni de pe o navă indiană, care era în amonte şi aproape de mal.
La al treilea post, am stat până s-a întunecat bine. De aici am fost transportaţi la hotelul ,,Shatt al-Arab” din Bassra, unde am fost cazaţi până pe 11 octombrie.”.
Mărturii asemănătoare asupra nefericitului eveniment se regăsesc și în declarațiile ofiţerului I mecanic Mircea Pălăşescu și ofiţerului II maritim Mircea Haferin.
Şeful de echipaj Gelal Ismail sublinia: „Timpul fiind foarte cald iar sistemul de aerisire a navei nemaifuncţionând, noi eram îmbrăcaţi foarte sumar şi timpul fiind foarte scurt, trebuia să alegem între bunuri şi viaţă. Noi am recurs la ultima variantă, am ales viaţa şi am sărit în fluviu pentru a ne salva, deoarece a fost imposibil să lăsăm bărcile de salvare, întrucât se trăgea în plin cu toate armele, punându-ne în pericolul de a fi omorâţi.
Menţionez că nava a fost bombardată pe data de 7 octombrie 1980, ora 06.00 după amiază. Am început să înotăm spre malul irakian, deoarece ştiam bine, din informaţiile date prin radio, că toţi cei care s-au dus înspre Iran au fost mitraliaţi de trupele iraniene.
Ajungând pe malul irakian, s-a tras şi în noi cu mitraliere de către iranieni, însă norocul a fost de partea noastră.
Am ajuns şi am început să fugim printr-o pădure de palmieri şi nişte mlaştini, până ne-au ieşit în întâmpinare militarii irakieni, care ne-au primit cu cea mai mare omenie.
Ne-au pansat la mâini deoarece eram răniţi în timpul căderii pe socol, ne-au dat să mâncăm, ne-au dat apă, după care ne-a transportat la linia a patra, de unde am fost transportaţi cu două camioane militare în oraşul Bassra.
Am fost cazaţi la un hotel, unde am fost primiţi foarte bine şi trataţi. După două zile de cazare la hotel, a venit ambasadorul român din Irak cu toate formele făcute, după care a doua zi am fost trimişi în ţară prin Kuweit, Istanbul, Bucureşti.
În ţară am sosit pe data de 14 octombrie 1980 seara, la ora 08.00, pe aeroportul Otopeni”.
 
Bibliografie: Marian Moșneagu, „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 
 
Citește și:

Băsescu scria de mic!