Aproximativ 70 de milioane de lei DGASPC Constanța, partener într-un proiect dedicat persoanelor cu dizabilități (DOCUMENT)
Aproximativ 70 de milioane de lei: DGASPC Constanța, partener într-un proiect dedicat persoanelor cu dizabilități
21 Feb, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
337
Marime text



- Consilierii județeni din Constanța se întrunesc joi, 27 februarie 2025, în ședință ordinară, de la ora 10:00, în format fizic în Sala „Remus Opreanu”
- Unul dintre proiectele care intră la vot privește aprobarea proiectului „Rețeaua APP – suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, a acordului de parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și a bugetului acestuia
- DGASPC Constanța a fost selectată să facă parte din acest proiect în calitate de partener, motivat de numărul mare de persoane cu dizabilități și de șomajul ridicat din județ
Consilierii județeni din Constanța se întrunesc joi, 27 februarie 2025, în ședință ordinară, de la ora 10:00, în format fizic în Sala „Remus Opreanu”.
Unul dintre proiectele care intră la vot privește aprobarea proiectului „Rețeaua APP – suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, a acordului de parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și a bugetului acestuia.
Proiectul va primi finanțare în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 (PIDS), PRIORITATEA 7 Sprijin pentru persoanele cu dizabilități, ACȚIUNEA 7.7 Formarea și asigurarea salarizării APP la nivel național și crearea și dezvoltarea la nivel național al unei baze de date relevante pentru rețeaua de APP și personalul specializat din sistem Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”.
În ceea ce privește parteneriatul, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități este liderul de parteneriat. Ceilalți parteneri sunt Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și 23 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din România, printre care și DGASPC Constanța. Acestea au fost selectate în baza unei analize de nevoi derulate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 69.366.700,86 lei, iar valoarea/partener este de 3.069.967,90 lei.
Contribuția DGASPC Constanța la proiect este de 2%, echivalent cu 61.399,16 lei.
Potrivit referatelor, proiectul „Rețeaua APP – Suport pentru o viață indpendentă în comunitare oentru persoanele cu dizabilități” răspunde direct nevoilor de integrare, autonomie, participarea la viața publică a persoanelor cu dizabilități, este în acord cu obiectivele Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă” 2022-2027 și Strategiei naționale privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și accelerarea procesului de dezinstituționalizare, pentru perioada 2022-2030.
DGASPC Constanța a fost selectată să facă parte din acest proiect în calitate de partener, motivat de numărul mare de persoane cu dizabilități și de șomajul ridicat din județ.
Perioada de implementare este de 36 luni.
Obiectivul general al proiectului este creșterea accesului la servicii de asistență personală profesionistă de calitate pentru 500 de persoane adulte cu dizabilități în România pentru o viață independentă în comunitate și incluziune socială.
Proiectul are următoarele obiective specifice:
- Creșterea gradului de informare și conștientizare cu privire la dreptul la o viață indpendentă în comunitate pentru minim 500 de persoane cu dizabilități adulte
- Extinderea și capacitarea rețelei naționale APP cu 500 de persoane de sprijin pentru a asigura abordarea centrată pe persoană
- Îmbunătățirea cadrului legislativ referitor la asistența personală printr-un pachet revizuit de reglementare
Grupul țintă este format din 500 de persoane (profesioniști) care vor fi recrutate, selectate, calificate prin activitățile proiectului și vor fi angajate ca asistenți personali profesioniști în sistemul social (APP angajați în prezent care vor beneficia de formare conform standardului ocupațional revizuit + persoane interesate, inclusiv persoane din serviciile sociale în acord cu procesul de prevenire a instituționalizării și accelerarea procesului de dezinstituționalizare, conform indicatorilor de realizare comuni și specifici programului) ale căror costuri salariale vor fi acoperite de proiect pe perioadă determinată.
Activitățile proiectului sunt:
- Informare și conștientizare
- Dezvoltarea competențelor APP pe baza abordării centrate pe persoană
- Suport acordat direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului în dezvoltarea rețelei de APP
- Îmbunătățirea cadrului legislativ și de reglementare
- Managementul proiectului
- Informare și publicitate
Proiectul poate fi consultat integral în secțiunea DOCUMENT.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Procesul dintre fosta șefă DGASPC, Carmen Răducu și ITM Constanța continuă. S-a ajuns în apel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii