Procesul dintre fosta șefă DGASPC, Carmen Răducu și ITM Constanța continuă. S-a ajuns în apel

• Atât ITM Constanța, cât și Carmen Răducu, au depus apel în urma deciziei luate de magistrații de la Tribunalul Constanța

 
Carmen Răducu a chemat în instanță Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța pentru anularea unui act administrativ.
 
Vorbim de dosarul cu indicativ 8559/118/2023, care a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța pe 6 august 2024. Pe 18 februarie 2025, a fost termen în proces.
 
Pe fond, Tribunalul Constanța a dat următoarea soluție pe scurt, în vara anului trecut – „Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Răducu Carmen în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa. Anulează în parte decizia nr. 195/20.07.2023, după cum urmează: - anulează art. 1 al deciziei doar cu privire la dispoziţia de anulare a deciziei nr. 84/13.05.2021; - anulează în totalitate art. 2 al deciziei. Respinge ca nefondată cererea având ca obiect anularea deciziei nr. 195/20.07.2023 în ce priveşte dispoziţia de anulare, prin art. 1, a deciziei nr. 168/08.07.2022. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume de bani către reclamantă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2975 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum acest onorariu a fost redus. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 20.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
 
Atât ITM Constanța, cât și Carmen Răducu, au depus apel.
 
Cum a pornit totul?
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. ####/118/2023 din data de 15.12.2023 reclamanta Carmen Răducu a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună: suspendarea Deciziei nr. ###/20.07.2023, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004; anularea Deciziei nr. ###/20.07.2023 şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între sumele cuvenite şi suma diminuată în baza deciziei contestate, actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, iar conform prevederilor art. 3 alin. 2 din OG nr 13/2011, la plata dobânzii legale penalizatoare aplicată asupra diferenţei între drepturile salariale cuvenite şi cele achitate în baza deciziei contestate, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
 
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a avut, până la data de 17.11.2020, calitatea de funcţionar public în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, având funcţia publică de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, drepturile salariale fiind stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările completările ulterioare, iar începând cu luna iulie 2017, conform Legii nr. 153/2017.
 

Reclamanta a precizat că prin sentinţa civilă nr. ####/19.12.20219 pronunţată de Tribunalul Constanţa în cadrul dosarului nr. ####/118/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. ###/09.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus obligarea instituţiei „să emită pentru reclamanţi decizii/dispoziţii de salarizare în vederea recalculării salariului la nivelul pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii, conform prevederilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, începând cu data de 01.07.2016, urmând a se avea în vedere la stabilirea nivelului acestor venituri şj_din cadrul altor inspectorate drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti pentru funcţionarii teritoriale de muncă judeţene din ţară" precum şi la plata, „începând cu data de 01.07.2016, a drepturilor salariale ce rezultă ca diferenţă dintre veniturile determinate conform celor stabilite în paragraful anterior şi veniturile efectiv încasate de reclamanţi, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective."
 
În executarea acestei hotărâri judecătoreşti, pentru perioada 01.07.2016 - 17.11.2020, drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite prin deciziile nr. 84/13.05.2021 şi nr. 168/08.07.2022 la nivelul maxim corespunzător celui pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, raportat la drepturile salariale aflate în plată la nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, inclusiv în cazul în care aceste drepturi au fost stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti.
 
Împotriva acestei decizii, comunicată prin adresa nr. 24917/12.09.2023, reclamanta a formulat, în temeiul dispoziţiilor legii nr. 554/2004 şi art. 37 din legea nr. 153/2017, contestaţie administrativă înregistrată sub nr. 26661/29.09.2023. Până la data formulării prezentei acţiuni, pârâta nu a soluţionat această contestaţie.
 
Pe fondul cauzei, reclamanta a invocat nulitatea deciziei contestate pentru lipsa totală a motivării. A menţionat că motivarea (în fapt şi în drept) reprezintă o obligaţie generală a autorităţii publice, aplicabilă oricărui act, îndeplinind un dublu rol: acela de transparentă în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă acesta este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vede'ea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului.
 
În ce priveşte motivarea în drept, reclamanta a arătat că emitentul actului se limitează la enumerarea titlurilor tuturor actelor normative privind stabilirea drepturilor salariale în cadrul funcţionarilor publici, fără a indica, în mod concret, niciun text legal incident care ar atrage măsurile dispuse prin decizia contestată, în maniera realizată, cu atât mai mult cu cât prin această decizie sunt adoptate măsuri contrare unor decizii anterioare (emise în baza aceloraşi dispoziţii legale) şi totodată prin ignorarea efectelor unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care au fost interpretate şi aplicate aceleaşi dispoziţii.

 
Mai mult decât atât, reclamanta a considerat că rezultă cu evidenţă faptul că măsurile dispuse prin decizia contestată sunt contrare dispoziţiilor legale indicate ca temei al deciziei contestate (cu referire directă la dispoziţiile art 39 alin (1) şi alin (4) din Legea nr ######## ), în condiţiile în care drepturile salariale stabilite sunt mult sub nivelul drepturilor acordate la nivelul altor Inspectorate teritoriale de Muncă din ţară pentru funcţii identice.
 
Cum a deliberat instanța?
 
Pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. ####/19.12.2019 pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a emis următoarele decizii: -decizia nr. ##/13.05.2021, prin care a stabilit salariul de bază al reclamantei pentru perioada 01.07.2016 – 17.11.2020, respectiv 3854 de lei pentru perioada 01 – 31.07.2016, 6488 de lei pentru perioada 01.08.2016 – 31.12.2017, 7025 de lei pentru perioada 01.01.2018 – 30.11.2018 şi pentru perioada 01.12.2018 – 17.11.2020 salariul de 7025 lei, la care se adaugă sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare de 1054 de lei; -decizia nr. ###/08.07.2022 prin care a stabilit că începând cu data de 01.07.2016 reclamanta beneficiază de sporul de confidenţialitate de 15% şi de sporul de mobilitate de 15%, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 153/2007. Prin decizia nr. ###/20.07.2023 pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a decis că începând cu data de 20.07.2023 deciziile nr. 84/13.05.2021 şi nr. 168/08.07.2022 ale reclamantei ###### ###### se anulează.
 
Prin art. 2 al aceleiaşi decizii drepturile salariale ale reclamantei au fost recalculate începând cu data de 01.07.2016, stabilindu-se că pentru perioada 01.07.2016 – 30.11.2017 salariul de bază brut lunar este de 3854 de lei, pentru perioada 01.12.2017 – 31.12.2017 acest salariu este de 4433 de lei, pentru perioada 01.01.2018 – 30.11.2018 acesta este de 5542 de lei, pentru perioada 01.12.2018 – 31.12.2018 salariul de bază este de 5542 de lei, la care se adaugă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare de 831 de lei, pentru perioada 01.01.2019 – 31.12.2019 salariul de bază este de 5913 lei, la care se adaugă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare de 831 de lei, pentru perioada 01.01.2020 – 17.11.2020 salariul de bază este 6284 de lei, la care se adaugă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare de 831 de lei.
 
În ce priveşte motivul de nelegalitate al deciziei nr. ###/20.07.2023, invocat de reclamantă, constând în încălcarea prevederilor art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, instanţa apreciază că acesta nu poate fi reţinut, având în vedere că anularea pentru viitor a unor decizii de salarizare echivalează în fapt cu o stabilire a drepturilor salariale de către angajator pentru viitor, ceea ce nu este interzis de lege, dar poate fi analizat din perspectiva legalităţii şi temeiniciei modului de stabilire în concret a drepturilor salariale.
 
Prin decizia anterior menţionată pârâta nu a modificat cuantumul drepturilor salariale ale reclamantei pentru viitor, pentru că nu mai era angajată a instituţiei şi nici nu a dispus recuperarea unor drepturi acordate anterior, cu privire la care a apreciat că ar fi fost acordate necuvenit, respectiv peste nivelul drepturilor al căror cuantum a fost stabilit ca fiind corect prin art. 2 al decizei, recalcularea drepturilor neavând efect decât în privinţa unei eventuale şi viitoare recuperări a sumelor apreciate ca acordate necuvenit, ce s-ar putea efectua în condiţiile legii.
 
Instanţa reţine că posibilitatea recuperării unor drepturi acordate necuvenit funcţionarilor publici este în mod explicit permisă de lege, prin art. 499 din OUG nr. 57/2019, astfel că simpla determinare a cuantumului prin raportare la care sumele acordate pot fi apreciate ca necuvenite nu poate fi considerată ca nelegală, urmând doar a se analiza dacă o eventuală recuperare ar poate fi efectuată în limitele stabilite de pârât, respectiv prin raportare la salariile menţionate la art. 2 al decizei, pe care acesta consideră că ar fi trebuit să le primească reclamanta, în funcţie de care ar urma să se stabilească sumele ce trebuie recuperate în concret.
 
Instanţa reţine că sporurile de confidenţialitate şi sporul de mobilitate nu se regăsesc printre sporurile prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017, iar din acţiunile pe care reclamanta şi/sau alţi funcţionari din cadrul aceluiaşi angajator le-au formulat anterior şi din modul lor de soluţionare reiese că reclamanta şi colegii săi nu au solicitat şi nici nu au obţinut acordarea acestor sporuri ca element distinct al construcţiei lor salariale ci includerea acestor sporuri în salariul de bază, temeiul fiind reprezentat de respectarea principiului salarizării egale la muncă egală, materializat în prevederile legii de salarizare prin prevederea că nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate aceluiaşi ordonator de credite.
 
Având în vedere că sporurile la care reclamanta face referire nu reprezintă elemente distincte ale construcţiei salariale ci trebuie incluse în salariul de bază, instanţa apreciază că în cadrul comparaţiei cu salariile acordate în cadrul altor inspectorate teritoriale trebuia să se aibă în vedere salariul de bază propriu-zis, menţionat în adresele comunicate de aceste inspectorate şi invocate de reclamantă, la care să se adauge cele două sporuri invocate de aceasta (de confidenţialitate şi de mobilitate) acordate la aceleaşi inspectorate, iar totalul rezultat să fie comparat cu salariul de bază al reclamantei.
 
În aceste condiţii instanţa apreciază că neexistând vreo hotărâre prin care să se fi dispus acordarea celor două sporuri la nivelul maxim al acestora, ci ca salariul de bază al reclamantei să fie stabilit la nivelul maxim acordat pentru funcţii identice în cadrul altor inspectorate teritoriale de muncă, acest nivel maxim trebuia stabilit prin includerea celor două sporuri în salariul de bază, al cărui nivel să fie cel maxim în plată la alte inspectorate teritoriale din ţară, neexistând nicio justificare pentru acordarea sporurilor de mobilitate şi de confidenţialitate în cuantumul maxim de 15% fiecare, căci în acest fel reclamanta va ajunge să aibă un nivel salarial mai mare decât persoanele prin care raportare la care s-a făcut comparaţia, ceea ce nu este în litera şi spiritul legii şi ar conduce mai departe la posibilitatea formulării unor noi acţiuni de către aceste din urmă persoane şi mai departe la o spirală de asemenea acţiuni.
 
În ceea ce priveşte acordarea în favoarea reclamantei a sporurilor de confidenţialitate şi de mobilitate instanţa reţine că nu a fost învestită cu o acţiune care să aibă ca obiect contestarea de către aceasta a deciziei nr. ##/13.05.2021, astfel că instanţa nu va face o analiză a nivelului maxim al salariului de bază ce trebuia stabilit prin această decizie, pentru a se stabili dacă acest nivel trebuia să fie mai mare, ca urmare a includerii celor două sporuri, până la nivelul maxim acordat la alte inspectorate teritoriale, fiind suficient să se stabilească faptul că acordarea în mod distinct a acestor sporuri la nivelul maxim, prin decizia nr. ###/08.07.2022, este de natură ca prin includerea lor în salariul de bază al reclamantei să conducă la stabilirea unui nivel al acestui salariu de bază mai mare decât cele prin raportare la care ar fi trebuit făcută comparaţia în baza sentinţei civile nr. ####/19.12.2019 şi astfel la încălcarea acesteia.
 
În privinţa capătului de cerere al acţiunii constând în obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale constând în diferenţa dintre veniturile cuvenite şi suma diminuată în baza deciziei contestate instanţa urmează să îl respingă, având în vedere că pârâta are obligaţia de a achita reclamantei drepturile salariale conform sentinţei civile nr. ####/19.12.2019 şi nu mai este necesară obligarea încă odată la plata acestor drepturi, drepturile urmând a fi plătite în baza deciziei de salarizare nr. 84/13.05.2021 şi a unei noi decizii prin care să se stabilească modul de includere a sporurilor de confidenţialitate şi a celui de mobilitate în salariul de bază brut lunar (care să o înlocuiască pe cea cu nr. 168/08.07.2022), cu respectarea condiţiei ca prin includerea celor două sporuri în salariul de bază acesta să fie la nivelul maxim aflat în plată la nivelul altor inspectorate teritoriale şi nu să îl depăşească.
 
Față de toate cele anterior expuse urmează ca instanţa să admită în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Carmen Răducu în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa în sensul anulării în parte a deciziei nr. ###/20.07.2023, respectiv a art. 1 al deciziei doar cu privire la dispoziţia de anulare a deciziei nr. ##/13.05.2021 şi a art. 2 în totalitate şi al respingerii cererii în privinţa dispoziţiei de anulare a deciziei nr. ###/08.07.2022 şi să respingă cerera reclamantei de obligare a pârâtului la plata vreunor sume de bani ca nefondată.
 


PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și
 
Carmen Răducu și Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța - nemulțumiri legate de decizia Tribunalului în procesul pentru drepturile salariale