Ședință CLM Constanța Consilierii locali dezbat apartenența la domeniul public a mai multor imobile (DOCUMENT)
Ședință CLM Constanța: Consilierii locali dezbat apartenența la domeniul public a mai multor imobile (DOCUMENT)
27 Jul, 2024 14:52
ZIUA de Constanta
546
Marime text
Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, miercuri, 31.07.2024, ora 14.30.
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și Proiect de hotărâre nr. 301/2024 privind atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța.
Iniţiator al proiectului este primar Vergil Chiţac.
Au fost necesare avize de la Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5.
Înscrierea în cartea funciară a acestor suprafețe de teren se va face potrivit prevederilor Legii nr.7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, şi valoarea de inventar se va stabili în urma evaluării de către un evaluator autorizat.
Date despre identificarea și localizarea imobilelor
Luând în considerare:
- identificarea şi localizarea nr.132434/09.07.2024 a imobilului situat în Constanţa, str.Dumbrăveni, între imobilele cu numerele poştale 5A şi 5B, zona Palazu Mare în suprafaţă de 298 mp, conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R110430/10.06.2024 a Compartimentului evidenţe şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.133087/10.07.2024 a imobilului situat în Constanţa, zona str.Micşunelelor în suprafaţă de 11735 mp, conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R133094/10.07.2024 a Compartimentului evidenţe şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.131856/16.07.2024 a imobilului situat în Constanţa, str.Lt.Gheorghe Haneş - Tronson 2, în suprafaţă de 1106 mp, conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R133646/16.07.2024 a Compartimentului evidenţe şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.131849/16.07.2024 a imobilului situat în Constanţa, str.Slt. Chiose Sandu - Tronson 2, în suprafaţă de 1930 mp, conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R133646/16.07.2024 a Compartimentului evidenţe şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.131858/17.07.2024 a imobilului situat în Constanţa, str.Justiţiei - Tronson 2, în suprafaţă de 20093 mp, conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R133646/16.07.2024 a Compartimentului evidenţe şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.131862/16.07.2024 a imobilului situat în Constanţa, strada Justiţiei - Tronson 3, în suprafaţă de 9934 mp, conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R133646/16.07.2024 a Compartimentului evidenţe şi date urbane referitoare la destinaţia terenului.
Potrivit referatului de aprobare, proiectul de hotărâre la care facem referire, are în vedere atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa, în vederea înscrierii în evidentele de cadastru si publicitate imobiliară si completării inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Constanţa, conform prevederilor OUG nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
În vederea întocmirii inventarului bunurilor care apartin domeniului public al municipiului Constanţa este necesară mentionarea actului prin care bunul a fost dobândit în proprietatea publică a Unitătii Administrativ Teritoriale - municipiul Constanţa, drept pentru care se impune ca, prealabil inventarierii să fie atestată apartenenţa bunurilor la domeniul public al municipiului Constanţa.
Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință CLM ConstanțaConsilierii locali dezbat un proiect de trecere a unor bunuri mobile din domeniul public în domeniul privat (DOCUMENT)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii