Ședințe CJC Proiectul de extindere a Delfinariului Constanța va costa aproape șase milioane de euro (DOCUMENT)
Ședințe CJC: Proiectul de extindere a Delfinariului Constanța va costa aproape șase milioane de euro (DOCUMENT)
12 Apr, 2025 16:32
ZIUA de Constanta
272
Marime text



- Delfinariul Constanța a fost înființat în anul 1972
- Prin extinderea bazinului existent se urmărește îndeplinirea următoarelor deziderate: aducerea Delfinariului Constanța la standardele EAZA ȘI EAAM – organisme europene ce reglementează condițiile minimale de deținere a delfinilor; realizarea unei zone ce poate fi descoperită în sezonul favorabil (8 luni/an) pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale delfinilor; creșterea atractivității delfinilor și între reprezentații prin realizarea unei suprafețe vitrate acrilice
Miercuri, 16 aprilie 2025, Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară. Aceasta va începe la ora 12:00 și se va desfășura în format fizic.
Pe masa aleșilor județeni se află și proiectul de hotărâre nr. 109/09.04.2025 privind actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiție „Extindere Delfinariu, municipiul Constanța”.
Iată ce se arată în referatul de aprobare:
Obiectivul general al realizării obiectivului de investiții îl reprezintă valorificarea durabilă a specificului local și a elementelor turistice de identitate națională prin extinderea și dotarea la standarde europene a infrastructurii Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, astfel încât infrastructura turistică de agrement extinsă să vizeze creșterea calității vieții, dezvoltarea turismului și crearea de noi locuri de muncă în județul Constanța. Obiectivele specifice vizează între altele, dezvoltarea unui obiectiv turistic competitiv pe plan internațional, care să respecte reglementările în vigoare privind condițiile minime de deținere a mamiferelor marine.
Delfinariul Constanța, unicul în România, a reprezentat încă de la înființare (1972) unul dintre cele mai cunoscute și apreciate repere de atractivitate atât pentru vizitatorii constănțeni cât și pentru zecile de mii de turiști naționali sau internaționali care au optat pentru efectuarea vacanțelor pe litoralul românesc. Prin extinderea bazinului existent se urmărește îndeplinirea următoarelor deziderate: aducerea Delfinariului Constanța la standardele EAZA ȘI EAAM – organisme europene ce reglementează condițiile minimale de deținere a delfinilor; realizarea unei zone ce poate fi descoperită în sezonul favorabil (8 luni/an) pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale delfinilor; creșterea atractivității delfinilor și între reprezentații prin realizarea unei suprafețe vitrate acrilice.
În referat se arată, după actualizarea devizului general, că valoarea totală a investiției este 20.734.662,89 lei (fără TVA), respectiv 24.645.512,73 lei cu TVA.
Actualizarea devizului general nu are impact financiar, deoarece valoarea totală a investiției fără TVA este aceeași cu valoarea totală a investiției fără TVA aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 182/2021.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat integral în secțiunea DOCUMENT.
Ce firmă se ocupă de lucrările de extindere de la Delfinariu
În contextul acesta, reamintim că firma care se ocupă de lucrările de extindere de la Delfinariul Constanța este Optim Project Managament SRL, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața companiilor de management din România.
Aceasta a obținut contractul pentru execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Extindere Delfinariu, municipiul Constanţa”- rest de executat, conform proiectului tehnic (PT+DE+CS) întocmit pentru execuţia lucrărilor de construire (arhitectură, rezistenţă, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termice), organizare de şantier în cursul verii din 2024, după mai multe licitații rămase fără câștigător.
Valoarea achiziției era de 17.095.145,01 lei fără TVA.
Mai reamintim că italienii de la Manelli Impresa SPA Monopoli Sucursala București au fost primii care s-au ocuptat de extinderea Delfinariului, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis la 20 iulie 2020.
În 2022, Consiliul Județean Constanța a reziliat contractul, după ce au susținut că antreprenorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că nu a prelungit Garanția de bună execuție și nu a prezentat toate asigurările așa cum sunt reglementate în clauzele contractuale.
În acest sens, CJC a transmis Antreprenorului o Notificare, prin care i s-a acordat un termen de 15 zile, de la primirea acesteia, pentru îndeplinirea obligațiilor mai sus indicate, în caz de neconformare, Antreprenorului i s-a pus în vedere rezilierea contractului, la expirarea celor 15 zile.
Având în vedere faptul că Antreprenorul nu a dat curs Notificării, contractul de execuție lucrări a încetat de drept la data de 22 octombrie 2022.
Despre Optim Project Management SRL
Conform termene.ro, platformă consultată joi, 10 aprilie 2025, firma a fost fondată în anul 2009, are sediul social în București, sectorul 1 și obiectul de activitate este „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.În anul 2023, Optim Project Management SRL a înregistrat o cifră de afaceri de peste 35 de milioane lei, un profit de peste 1,5 milioane lei, datorii de peste 4,7 milioane lei și 44 de salariați.
Conform termene.ro, asociații sunt britanicul Evans Michael David și Commercial Property Services SRL, fiecare cu câte 50%. Administrator este tot Evans Michael David.
În total, Optim Project Management SRL are trei cumpărări directe și patru licitații câștigate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
Italienii de la Manelli Impresa vor extinde Delfinariul de la Constanța (document)
Proiectul de extindere a Delfinariului din Constanța, deblocatUnul dintre cei mai mari jucători din piața de management de proiect va executa restul de lucrări. Detalii despre câștigător (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii