Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:05 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este vizată infrastructura feroviară Bawi Construction și Swietelsky Construct modernizează și lotul II din Portul Constanța (DOCUMENT)

ro

14 Sep, 2024 17:06 946 Marime text
  • CFR SA- Sucursala Regională CF Constanța, a atribuit contractul de lucrări reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța, lot 2
  • Contractul în valoare de 84.514.909,20 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 16,9 de milioane de euro a revenit societăților Bawi Construction și Swietelsky Construct
  • Aceleași firme au mai câștigat în martie a.c.și contractul pentru lotul I - „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa I, Valu lui Traian”, în valoare de 377.508.624,73 de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 76 de milioane de euro

CFR SA- Sucursala Regională CF Constanța, unitate operațională a atribuit contractul de lucrări reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța, lot 2 - CAN1133113.
Contractul a revenit societăților Bawi Construction și Swietelsky Construct care au câștigat în martie a.c.și contractul pentru lotul I - „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa I, Valu lui Traian”, în valoare de 377.508.624,73 de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 76 de milioane de euro.
Lucrările din cadrul lot 2 constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 17 linii, totalizând 7,647 km.

De asemenea, vor fi înlocuite 38 aparate de cale în stațiile Port A, Port B si Mol V.

În cadrul lucrărilor, pe cele 17 linii vor fi utilizate exclusiv traverse din beton precomprimat iar în curbe vor fi prevăzute traverse din beton precomprimat cu supralărgire.

Valoarea totală a achiziției este de 84.514.909,20 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 16,9 de milioane de euro.
 

Despre Bawi Construction

Conform termene.ro, Bawi Construction SRL, fosta Wiebe Romania SRL, a fost fondată în anul 2003, are sediul în București, sectorul 1 și obiectul de activitate este „lucrări de construcții a căilor ferate de suprafață și subterane”.
Societatea este controlată de Willke Holding GMBH (Germania), Daniel Bîrsan și Marco Alpert.
Ultimii doi sunt și administratorii firmei.
Conform termene.ro, numele lui Daniel Bîrsan apare și în: MMD Cars SRL (radiată), Birsani Group SRL (radiată), Lucrări Mecanizate de Căi Ferate (L.M.C.F.) SRL (radiată), Consagrar – Group SRL, Rasun Energy SRL și Zarmosi Solar Energy SRL. Aceeași sursă arată că Marco Alpert este și în MMD Cars SRL, respectiv Lucrări Mecanizate de Căi Ferate (L.M.C.F.) SRL.
Bawi Construction SRL figurează pe termene.ro cu 68 de contracte de achiziții publice câștigate.

În anul 2022 a realizat o cifră de afaceri de peste 182 de milioane de lei, un profit de peste 26 de milioane de lei și a avut o medie de 161 de salalriați.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 20.89%.
 

Despre Swietelsky Construct SRL

Potrivit termene.ro, Swietelsky Construct SRL funcționează în București, sectorul 1, a fost înființată în 2004 și are același obiect de activitate ca Bawi Constrcution SRL.
Firma a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de aproape 107 milioane de lei, un profit de peste 5,1 milioane de lei și 108 salariați.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 81.53%.
Swietelsky Construct SRL este controlată de Swietelesky AG, din Austria.
Administratorul este Peter Kritsch.
Conform termene.ro, societatea a încheiat 11 licitații publice.



În secțiunea Documente puteti consulta anuntul de atribuire a licitatiei.


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Au obținut aproximativ 76 de milioane de euro Bawi Construction și Swietelsky Construct se vor ocupa de lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii