Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei 23 August, județul Constanța (DOCUMENTE)
Alegeri locale 2024: Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei 23 August, județul
27 May, 2024 17:59
ZIUA de Constanta
1564
Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele candidaților la primăriile din localitățile județului Constanța.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţii de avere şi pe cele de interese ale candidaților la primăria 23 August, județul Constanța, pentru alegerile din 09 iunie 2024, documente preluate de pe site-ul oficial ANI.
La alegerile locale, se votează pentru primarii din fiecare comună, oraș sau municipiu, pentru consilierii locali și pentru președinții consiliilor județene. Pentru a vota, trebuie îndeplinite următoarele condiții: cetățenie română, vârsta de cel puțin 18 ani până în ziua alegerilor, domiciliul sau reședința stabilite în circumscripția electorală și înregistrare pe listele electorale permanente sau temporare.
Vă prezentăm în rândurile de mai jos lista candidaților pentru Primăria 23 August:
Circumscriptie | Poz | Nume | Prenume | Apartenenţa politică a candidaţilor |
23 AUGUST |
1 | MITRANA | MUGUR-VIOREL | PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL |
1 | OLTEAN | IOAN | PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT | |
1 | PÎRLEA | CRISTINEL | ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR |
Potrivit declarației de avere publicată la data de 23 aprilie 2024, deține un teren intravilan de 1106,17 mp dobândit prin partaj voluntar, un alt teren intravilan de 2592 mp dobândit în 2023, un teren intravilan de 502 mp dobândit în 2022, un teren intravilan de 843 mp, dobândit în 2023, un teren intravilan de 823 mp, dobândit în 2023 și un teren agricol în Dulcești, dobândit în 1998, de 5 000mp, dobândit prin reconstituire drept de proprietate, ½ dintr-un teren agricol de 1000 mp în localitatea Moșneni dobândit în anul 2014 și un teren agricol de 54.000 mp în localitatea Dulcești, dobândit în anul 2010.
De asemenea acesta deține o casă de locuit în județul Constanța, de 194,34 mp dobândită în anul 2014, prin partaj voluntar.Aceata mai deține un imobil de 77 mp, dobândit în 2023, în județul Constanța, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
La capitolul datorii, acesta are un credit la CEC Bank, contractat în 2021 si scadent în 2026, în valoare de 90.000 lei.
La rubrica Venituri a menționat salariul obținut de la Primăria 23 August în valoare de 109.157 lei și salariul soției de 19.283 lei de la Yse Trans SRL Dulcești.
În declarația de interese completată în data de 23 aprilie 2024, a menționat calitatea de președinte al Organizației PNL 23 August.
Despre Yse Trans SRL
Conform Confidas.ro, Yse Trans SRL are sediul social în Dulcești, județ Constanța, se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri, și îi are ca asociați pe Enis Teleu, cu 34%, pe Sezghin Isleam, cu 33 %, și pe Silviana Dima, cu 33 %. Sezghin Isleam este administratorul societății.
Enis Teleu apare în Lara Bet Trans SRL și în Yse Trans SRL, iar în trecut a figurat în Teleu Enis Întreprindere Individuală, radiată în prezent. Dima Silviana a mai figurat în trecut în Imob Grup Intermed SRL, Cmd Work Form SRL, Double D Blu SRL și în Car Pro System SRL, toate radiate în prezent.
Cifra de afaceri Yse Trans SRL a fost de 24,369,167.00 lei în anul 2022, cu un profit de 792,690.00 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 81.74%.
Yse Trans SRL a raportat un număr de 60 angajați în anul 2022.
Potrivit www.confidas.ro, compania Yse Trans SRL a încheiat 41 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 2.782.241,04 de lei.
YSE Trans este o mai veche colaboratoare a regiei de drumuri, de la care a primit în ultimii ani alte șase contracte în valoare de aproximativ 1.092.150 lei. Alte contracte au fost câștigate la primăriile Costinești, Mangalia, Castelu, 23 August, Albești sau Negru Vodă.
Oltean Ioan, candidat la primăria 23 August, județul Constanța, averea și interesele
Potrivit declarației de avere completată la data de 16 aprilie 2024, Oltean acesta a precizat că deține un teren intravilan în 23 August, dobândit în 2011, prin contract de vânzare-cumpărare, la care deține cotă parte-50%, în suprafață de 838 mp și un alt teren intravil în Costinești, dobândit în 2022, cu o suprafață de 400 mp, la care deține cotă parte-50%, dobândit prin contract de întreținere.
Acesta are și o casă în Costinești, dobândită în 2022, prin contract de întreținere, la care deține cotă parte-50%, în suprafață de 127 mp.
Acesta are și un credit de 10.000 de euro contractat în 2022 și scadent în iunie 2024.
La rubrica Venituri a menționat salariul obținut de la SC Natural Marion de 74.182 (moneda nefiind specificată), ca administrator și salariul de 78.118(moneda nefiind specificată), ce aparține soției ca profesor la Școala Gimnazială George Coșbuc.
Acesta a menționat și suma de de 6.6.74 lei bursă și alocație, a copilului.
În declarație de interese completă la data de 17.04.2024, a precizat calitatea de administrator în cadrul Natural Marion SRL.
Despre Natural Marion SRL
Firma Natural Marion SRL din 23 August, a fost înființată la data de 15.10.2002 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4120 - Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Cifra de afaceri Natural Marion SRLa fost de 1,076,588.00 lei în anul 2022, cu un profit de 255,351.00 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 327.25%.
Natural Marion SRL a raportat un număr de 8 angajați în anul 2022.
Asociat unic și administrator este Oltean Ioan.
Pîrlea Cristinel, candidat la primăria 23 August, județul Constanța, averea și interesele
Potrivit declarației de avere completată la data de 22. 04.2024, acesta nu a făcut nici un tip de precizări.
În ceea ce privește declarația de interese, completată la aceiași dată, situația este aceiași ca și ceaa declarației de avere.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale candidaților la Primăria 23 August, județul Constanța.
Citește și:
Alegeri locale 2024Iată cine sunt candidații pentru funcțiile de primar din cele 70 de UAT-uri ale județului Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii