Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore (VIDEO)

ro

09 Jun, 2024 09:04 636 Marime text

Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale. 

În ultimele 24 de ore, au fost primite 665 de sesizări de incidente electorale, 14% fiind în curs de verificare. 

67% dintre sesizări a fost despre continuarea campaniei electorale, 11% au fost despre posibile fapte de corupere a alegătorilor, iar restul au privit alte tipuri de fapte. 

Au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100 de mii de lei și 242 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a 107 posibile infracțiuni. 

La acest moment, procesul de vot a început în întreaga țară, transmite MAI. 

Preşedinții birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Responsabilitatea președintelui secției de vot se întinde şi în afara localului secției de votare, până la o distanţă de 500 metri.

În ceea ce privește, atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne, așa cum în campania electorală, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate, și pentru astăzi la nivelul MAI au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice. 


Aproximativ 42.800 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri sunt mobilizați la nivelul întregii țări pentru protecția secțiilor de vot și pentru menținerea siguranței publice atât în proximitatea secțiilor de votare, cât și pe raza localităților. 
Echipe formate din angajați MAI au misiunea de a efectua cercetări de urgență în cazul sesizărilor privind nerespectarea legii în context electoral. 
Peste 1.600 de polițiști desfășoară activități în trafic și verificări inclusiv a modului în care se efectuează transportul de persoane. La această acțiune se va asigura sprijin aerian cu ajutorul aeronavelor IGAv.

Conducerea Ministerului a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, maximă atenție fiind acordată verificărilor privind comiterea unor contravenții sau infracțiuni electorale, indiferent de persoanele implicate.

Permiteți-mi să reamintesc o serie de contravenții și infracțiuni electorale:

Contravenții:


• Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în afara acestuia, până la o distanță de 500 metri, se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.200 și  3.000 de lei.
• Distribuirea, inclusiv de către candidați, de băuturi alcoolice în secția de votare și în afara acesteia, pe o rază de 500 metri, dar și comercializarea și consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare se pedepsește cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.
• Continuarea campaniei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, la sediul secțiilor de votare sau în jurul acestora pe o rază de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale ori candidați independenți se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.400 și  2.000 lei.
• Cu amendă de la 600 la 1.000 de lei se sancționează prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, cu excepția însoțitorului solicitat de alegător, din motive temeinice constatate de președintele biroului electoral al secției de votare. 
• Aceeași amendă se poate aplica și persoanelor care refuză accesul în localul de vot al membrilor și operatorilor de calculator ai biroului electoral al secției de votare, candidaților, persoanelor acreditate potrivit legii, jurnaliștilor și persoanelor care își exercită dreptul de vot. 
• De asemenea, alegătorii care își fotografiază sau filmează prin orice mijloace buletinul de vot, în timpul exercitării dreptului de vot, riscă o amendă cuprinsă între  600  și 1.000 de lei.

Infracțiuni electorale prevăzute în Codul Penal

• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Sunt exceptate bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
La alegerile de astăzi, au dreptul să voteze cetăţenii români care au peste 18 ani și cei 674 de români care chiar astăzi împlinesc 18 ani. De asemenea, pot vota, în aceleași condiții ca și cetățenii români, cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României.

Pentru alegerile europarlamentare, alegătorii pot vota la secțiile de votare la care sunt arondați, dar dacă nu se află în comuna, orașul, municipiul sau sectorul unde sunt arondați, pot vota la orice altă secţie de votare.

Atenție însă! Pentru autoritățile administrației publice locale, alegătorii pot vota numai la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința.

Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi persoanele care sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Vă reamintesc că pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și serviciile de evidență a persoanelor au program de lucru cu publicul și astăzi. Direcția Generală de Evidență a Persoanelor va avea program cu publicul până la ora 22.00.

Pe parcursul acestei zile, vom susține periodic declarații de presă cu privire la aspectele de interes pentru cetățeni referitoare la misiunile structurilor MAI în contextul procesului electoral. 

Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 11.00.-a mai punctat sursa citată.
 


Citește și:

Cum vor arăta buletinele de vot la alegerile din 2024 (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii