Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:49 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri prezidențiale 2019 Prezență masivă la vot și rezultate surpriză. Incidente, reacții la cald din inima principalelor partide politice

ro

11 Nov, 2019 00:00 3793 Marime text

Alegerile prezidențiale de duminică, 10 noiembrie 2019, a adus o prezență record la vot, iar introducerea votului de trei zile în diaspora a dublat practic numărul de alegători români din afara țării față de ultimele alegeri pentru Parlamentul European.

Comparativ cu alegerile europarlamentare, prezența a fost mai bună dacă pe lângă numărul de alegători din țară se adaugă și cel din diaspora. De altfel, prezența la vot a fost de 
Secțiile au fost deschise ieri dimineață, la ora 07:00, și au fost închise la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21.00 se aflau la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, au putut să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23.59. În judeţul Constanţa au fost 556 de secţii de votare din care 210 în municipiul Constanţa. În județul Constanța, potrivit BEC, la urne s-au prezentat 317.088 de constănțeni, procentajul fiind de 50.88%. În municipiul Constanța, 145.311 de votanți s-au prezentat la urne, fiind vorba de 55.60% din totalul locuitorilor cu drept de vot.

Exit poll IRES

Iată cum arată Exit-poll IRES ora 21, voturi în ţară:

Klaus Iohannis (PNL) - 39%

Viorica Dăncilă (PSD) - 22,5%

Dan Barna (USR-PLUS) - 16,4%


Mircea Diaconu (Ind.) - 7,9%

Incidente

Nervi întinși la maximum între membri secției de votare 342 din localitatea Ovidiu condusă de președintele Ioana Cristina Tașa. În această după-amiază, între reprezentanții partidelor din cadrul secției de votare a avut un schimb de replici mai aprig care a pornit din cauza lanternei de la telefonul mobil, uitată aprinsă de unul dintre membri. Inițial, ceilalți au crezut ca sunt filmați cu telefonul mobil. Între timp s-au lămurit că lanterna telefonului fusese uitată aprinsă. Conflictul a fost aplanat de președintele secției si nu a fost nevoie de intervenție din exterior. O altă sesizare, viza faptul că un alegător a venit să voteze cu un câine periculos, fără botniță.




Bani pentru mâncare

În localitatea Dumbrăveni, primarul PSD Stelian Clinciu ar fi fost fotografiat oferind bani președintei secției de votare din satul Furnica. Președintele BEJ, judecătorul Denis Gabriela Ghervase afirmă că nu are nicio sesizare în acest sens. Ghervase a subliniat că banii pentru mâncare sunt alocați prin lege de organizare a alegerilor, în sumă de 10 lei pe zi pentru fiecare membru al secției de votare. Primarul ar fi recunoscut că banii au fost înmânați președintei secției de votare nr.440, pentru ca membri secției de votare să își cumpere de mâncare. Este vorba despre suma de 150-200 de lei. În această speță, IPJ transmite că s-a autosesizat și efectuează verificări cu privire la situație. Se pare că sesizarea ar fi fost făcută la Poliție de către reprezentanții Partidului Național Liberal. Ulterior, oamenii legii au anunțat că s-a întocmit dosar penal în rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor. Urmează a se stabili cu exactitate situația de fapt, precum și existența elementelor constitutive ale infracțiunii.
Două buletine, două voturi?
În municipiul Constanța s-a întocmit dosar penal în cazul unei femei de 62 de ani din municipiul Constanța, care a încdercat să vitoze de două ori. Prima oară a votat la ora 9.30 la o secție de votare cu cartea de identitate valabilă iar a doua oară la ora 11.30 , în secția de votare 112 , unde femeia în cauză a prezentat o carte de identitate pe care o declasera pierdută. Potrivit biroului de presă al IPJ Constanța, în cauză , politiștii secției 4 au întocmit dosar penal pentru tentativă de vot multiplu, care se pedepsește cu amendă sau închisoare de 6 luni la 3 ani.

Declarații lideri politici constănțeni

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța a declarat pentru ZIUA de Constanța:

„Apreciez prezența ridicată la vot a constănțenilor și să le mulțumesc pentru participarea la acest scrutin electoral. Din punct de vedere al rezultatului, locul 1 nu a fost niciun moment pus în pericol și va câștiga și turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Acest tur de scrutin mi s-a părut unul decent, cu excepția unor mici incidente. Nu știu ce se va întâmpla în turul al doilea de scrutin, dar ma aștept ca turul al doilea sa nu aibă evenimente neplăcute și niciunul dintre participanții la vot sa nu forțeze limitele legale.

Rezultatul de la prezidențiale, ne face sa ne găsim la alegerile pentru primăria constanta. Menținem atât varianta de alianta cât și cea de candidat propriu al PNL.

Voi anunță varianta  agreata și de colegii mei, după ce vom lua o decizie și la nivel național. Fiind vorba despre candidatul pentru primăria constanta decizia trebuie sa treacă și prin filtrul Biroul permanent national.

„A fost o campanie în care organizația noastră a muncit foarte mult, foarte organizat, cu un calendar de acțiuni electorale extrem de bine structurat, cara a țintit toate grupurile de alegători. Într-un cuvânt, ca și concluzie, avem satisfacția muncii pe care am depus-o cu suflet și consistent în campania electorală. Exit poll-ul arată că în turul 2 sunt doi candidați, dintre care unul este al Partidului Social Democrat – doamna președinte Viorica Dăncilă. Este un lucru care ne bucură pentru că, așa cum am spus-o și în campanie, candidatul nostru este un candidat pentru toți românii, un candidat care nu este președintele doar al pesediștilor, ci va fi al tuturor, fie că sunt de la PSD, PNL, USR, UDMR. Va fi președintele tuturor românilor. Acest lucru este extrem de important, ca președintele țării să fie președintele tuturor românilor, indiferent de culoarea politică. În al doilea rând, sunt convins că dacă doamna Viorica Dăncilă va ajunge președintele României, vom trăi într-un climat normal, de pace socială, de liniște socială. Personal, m-am săturat să văd toată ziua cum românii se urăsc între ei, nici nu mai știu de ce. Se urăsc tați cu copii, medici cu pacienți, profesori cu elevi, șoferi cu călători. Nu acesta este sufletul românului, nu acesta este spiritul cu care românii trăiesc de milenii pe aceste meleaguri, nu acesta este spiritul cu care 19 etnii conviețuiesc în Dobrogea.
Strict la nivelul județului Constanța, mă aștept să fie fără conflicte electorale și fără incidente. Cu siguranță, vă spuneam că am muncit foarte mult, echipa a muncit foarte mult și ne așteptam la un rezultat bun de la Constanța. Dacă ar fi să îmi reproșez ceva, mi-aș reproșa că nu pot să conving pe toți cu care interacționez să lăsăm la o parte lucrurile care ne despart și să le prețuim pe cele care ne unesc”, a spus Felix Stroe, președintele PSD Constanța.

 

Primarul Decebal Făgădau, alături de echipa de la municipiu a așteptat rezultatele exit poll-urilor dupa închiderea urnelor.

"Indiferent de rezultatele finale, mulțumesc constănțenilor care au ieșit într-un număr foarte mare la votul pentru alegerile prezidențiale. Vreau să precizez că a fost o munca continuă.

Așadar, nu în cele din urma, le mulțumesc și celor cu care am făcut echipă" a punctat edilul Constanței pentru Cotidianul ZIUA de Constanța.

 Președinte USR județul Constanța, Remus Negoi, a declarat:

„Am urmărit împreună sondajele exit poll la ora 21.00. Suntem uimiți de diferența destul de mare dintre candidatul nostru Dan Barna și Viorica Dăncilă, dar, luăm în calcul mai multe chestiuni: sondajele sunt luate la ora 19.30 și știm cu toții că mobilizarea electoratului nostru este în intervalul în care nu sunt luate voturile în calcul, avem neluate în calcul voturile din diaspora, atât cele desfășurate, cât și cele în desfășurare, cele care vor apărea probabil mâine, în calculul final. Suntem încă optimiști, încă așteptăm rezultatele finale și sperăm ca turul doi să fie între Klaus Iohannis și Dan Barna”.

 
Ramona Dinu, senator de Constanța:

„Mulțumim pentru participarea la vot! Constanța are o medie de participare peste cea națională. De asemenea, în valoarea absolută, Constanța se situează între primele cinci județe din țară. Vedem că este o dorință de schimbare. Dacă astăzi nu am reușit să scriem acea filă nouă de istorie, cu siguranță lucrurile se vor schimba cu prilejul următoarelor alegeri. Putem spune că suntem mulțumiți pentru că deja suntem pe un trend ascendent. Tot mai mulți constănțeni și români își doresc schimbarea pe care o dorim și noi. Sunt treizeci de ani de maturizare socială și deja se culeg roadele”.

 
Dumitru Caragheorghe, președintele USR filiala municipală Constanța:

„Aș dori să mulțumesc colegilor din USR și colegilor de la Plus care au participat la această campanie. Sunt convins că rezultatele prezentate în exit poll nu sunt cele finale. Ne așteptăm la un rezultat mai bun după numărătoarea reală a voturilor  și suntem optimiști în această privință”.


Sorin Iacob, secretar Plus Constanța:

„Mulțumim celor care ne-au acordat votul de încredere! Suntem optimiști că vom obține un scor bun! Mulțumim frumos”


Cine au fost candidații
Ordinea în care candidații au apărut pe buletinele de vot conform tragerii la sorți efectuată de Biroul Electoral Central (BEC), este următoarea:
1. Klaus Iohannis - Partidul Național Liberal
2. Theodor Paleologu - Partidul Mișcarea Populară
3. Dan Barna - Alianța USR PLUS
4. Kelemen Hunor - Uniunea Democrată Maghiară din România
5. Viorica Dăncilă - Partidul Social Democrat
6. Cătălin Ivan - Partidul Alternativă pentru Demnitate Națională
7. Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc
8. Sebastian Popescu - Partidul Noua Românie
9. John-Ion Banu - Partidul Națiunea Română
10. Mircea Diaconu - Alianța Electorală Un Om - formată din ALDE și Pro România
11. Bogdan Stanoevici - candidat independent
12. Ramona Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal)
13. Viorel Cataramă - Dreapta Liberală
14. Alexandru Cumpănașu - candidat independent.

Citește și:

Alegeri prezidențiale 2019: Rezultatele celui de-al doilea exit poll. Iohannis, lider detașat

Au început să vină rezultatele de la secțiile de votare din județul Constanța

Alegeri prezidențiale 2019: Președintele PSD Constanța - „Avem satisfacția muncii pe care am depus-o cu suflet și consistent în campania electorală”

51% de alegători au votat. Prezența la urne la nivel municipal, județean și național

UPDATE: IPJ a preluat sesizarea. Primarul PSD de la Ciobanu a păzit toată ziua secțiile de votare din localitate (documente + galerie foto)

Altercație într-o secție de votare din localitatea Ovidiu. S-au certat de la lanterna telefonului mobil

Vot în Afganistan: Militarii din Kandahar își fac datoria față de țară (galerie foto)

Al doilea dosar penal la Constanta înregistrat la Dumbrăveni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor

UPDATE: Dosar penal in rem. IPJ face cercetări în cazul primarului de la Dumbrăveni care ar fi oferit o sumă de bani în ziua votului

Declarații importante ale președintelui BEJ. O femeie din Constanța s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de vot multiplu



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii