#DobrogeaDigitală - „Lacrămă Ardealul”, de Carmen Aldea Vlad „Oare pentru ce, Doamne,ai lăsat să dispară acest altar al Thaliei, Teatrul Fantasio?”

Și dacă în ediția de ieri vă ofeream un prim fragment din această carte, pe care o puteți citi integral în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța, astăzi continuăm cu o altă mărturie, legată de frații Manolache.

„Unul dintre soliştii teatrului gălăţean, nimeni altul decât fratele său, Gelu (Manolache – n.r.), concerta în spectacolul «Clopoţei de iarnă». Este bine de reţinut moralitatea lui Aurel.

Gelu (Dumnezeu să-l odihnească - s-a stins în 2 august 1996), interpreta piesa compozitorului Ştefan Cardoş, «E toamnă iar». Turneu! Fratele dirijorului, răcit, răguşit a lipsit din spectacol câteva reprezentaţii. Aurel m-a

întrebat:

- Jula, tu ştii piesa aceasta «E toamnă iar»?

- Sigur c-o ştiu!

- Bine, înainte de matineu facem o repetiţie şi intri tu în locul lui Gelu, până se reface.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

Vreau să vă spun, că am cântat piesa, până ce Gelu şi-a revenit şi chiar şi după aceea. Aurel Manolache, uzitând de prerogativele funcţiei de director, a decis scurt:

- Gelu, tu nu mai cânţi această piesă, pentru că Jula o cântă mai bine decât tine.

Câtă frumuseţe de caracter, integritate, corectitudine. Reţineţi era vorba despre fratele lui Aurel, Gelu Manolache. Iar Aurel, când se punea în discuţie profesionalitatea, calitatea actului artistic, nu avea parti-pris, nu avea pardon, familiarisme. Aşa a putut realiza marile performanţe, continuate apoi cu brio la Constanţa, la Teatrul Fantasio (o altă creaţie a acestui gigant, care a fost Aurel Manolache, Dumnezeu să-l odihnească). Gelu Manolache, ani de zile a făcut carieră cupletistică, cu un alt plecat la ceruri, Jean Constantin, la acelaşi celebru Teatru de Revistă de la Constanţa, Fantasio. Inegalabili, fabuloşi, irepetabili…Oare pentru ce Doamne ai lăsat să dispară acest altar al Thaliei, Teatrul Fantasio???”. (...)

 

„Pe lângă Teatrul din Galaţi, am colaborat cu o sumedenie de instituţii artistice, ansambluri, case de cultură realizând încă vreo 43 de spectacole. Cu alte cuvinte, 55 plus 43, înseamnă aproape 100 de premiere, fără spectacolele de la Tănase - Bucureşti, Fantasio - Constanţa, de la baruri, restaurante, de pe litoral, de la radio şi televiziune, cu public. Una dintre şansele vieţii a fost că l-am avut ca dirijor pe fabulosul Sile Dinicu - capel meister-ul Orchestrei Radio - Televiziunii Române, GIGANTUL NEA SILE!”.