Este oficial! Veste șoc, în instanță, pentru Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010!
Este oficial!: Veste șoc, în instanță, pentru Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010!- Având în vedere dificultăţile financiare, o parte dintre sportivii „Şcolii de Fotbal Farul“ Constanţa 2010 au fost transferaţi către Academia de Fotbal Farul Constanţa.
Asociaţia Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010 a intrat în insolvență! Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanța, la solicitarea Unității Administrativ Teritorială a Județului Constanța, ce ar avea de recuperat suma aproximativă de 500.000 de lei.
Instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvenţă Emma Dumitrescu.
Tribunalul a fixat termenul limita pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 26.04.2023.
„Stabileşte termenul de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 05.05.2023, termenul de definitivare a tabelului creanţelor fiind la 29.05.2023. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 09.05.2023, ora 12, la sediul administratorului judiciar si dispune convocarea creditorilor. În conformitate cu art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la Oficiul Registrului Comerţului Constanta, iar potrivit art. 99 lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanta în vederea efectuării menţiunii. Potrivit art. 101 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile, inventarierea bunurilor din averea debitoarei. Fixează termen de judecata la data de 12.06.2023, ora 09.00, complet F12. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa – Secția a II-a Civilă“, potrivit minutei judecătorești.
Instanța a fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2023.
Decizia tribunalului nu este definitivă!
Amintim că prin Hotărârea de CJ nr. 182 din 07 mai 2012, CJC a aprobat alocarea către Asociaţia Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010 a sumei de 300.000 de lei, pentru activitatea competițională în anul 2012.
Apoi, prin Hotărârea nr. 57 din 12 martie 2013, CJC a hotărât alocarea către Asociaţia Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010 a sumei de 300.000 de lei, pentru activitatea competițională în anul 2013.
Prin Hotărârea nr. 44 din 17 martie 2014, CJC a decis aderarea Județului Constanța ca membru asociat la Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010.
Ca urmare a unui control al Curţii de Conturi, CJC s-a adresat instanţei de judecată, pentru recuperarea banilor.
Iniţial, dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, care, pe data de 30 octombrie 2014, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de Judeţul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în contradictoriu cu Asociaţia Club Sportiv „Şcoala de Fotbal Farul“ Constanţa 2010.
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată de CJC la Tribunalul Constanţa. În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, poate fi citită integral HCJ 182/07.05.2012.
În martie 2016, instanța a obligat „Şcoala de Fotbal Farul“ Constanţa 2010 să restituie CJC suma de 170.000 lei, „ca urmare a admiterii excepţiei de nelegalitate a hotărârii CJC nr.182/07.05.2012“.
Asociaţia a fost înregistrată la instanţele constănţene la data de 16 august 2010, avându-i ca fondatori pe Antonescu Dumitru, Tudor Grigorie, Constantin Victor-Aurel, Petre Valentina, Drăgan Mirela, Turcu Mihai, Şovăilă Eugen-Marian, Tudor Daniel, Constantinescu Ioan, Comăniţă Petre, ultimii trei făcând parte şi din consiliul director al formaţiunii sportive.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
„Plăţi nelegale“ către sportul constănţean
După ce s-au asociat, CJC vrea înapoi banii de la Şcoala de Fotbal Farul 2010 (documente)
Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență fundația ce trebuia să se ocupe de „promovarea şi sprijinirea sportului de performanţă“ din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp