Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu nu mai vor ca Sorin Strutinsky să fie administratorul special al Xenoti SRL, care deține Hotelul Flora din Mamaia

ro

19 Nov, 2020 00:00 4102 Marime text
  • Partenerii de afaceri ai lui Sorin Strutinsky, respectiv Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, au formulat cereri de intervenție în procesul ce privește falimentul societății Xenoti.
  • Tribunalul a admis cererile, dar și o altă cerere, legată de convocarea AGA Xenoti, „urmând ca ordinea de zi a şedinţei să aibă ca obiect înlocuirea, de către asociaţi, a administratorului special anterior desemnat – Strutinski Gabriel Sorin şi desemnarea unui alt administrator special“.
  • Următoarea înfățișare în proces va avea loc pe data de 14 decembrie 2020.

După ani întregi de parteneriat în afaceri, după diverse firme deținute împreună, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu cer ca Sorin Strutinsky să nu mai fie administrator special al Xenoti SRL. Firma deține Hotelul Flora, din Mamaia, iar în prezent se află în reorganizare judiciară, fiind sub incidența Legii nr. 85/2014.

Partenerii de afaceri ai lui Sorin Strutinsky, respectiv Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, au formulat cereri de intervenție în procesul care privește falimentul societății Xenoti.

Tribunalul Constanța a admis cererile de intervenție ale celor doi.


Înlocuirea, de către asociați, a administratorului special

Totodată, se arată în minuta instanței că aceasta „admite cererea formulată de petenţii Constantinescu Nicuşor Daniel prin mandatar Constantinescu Codruţa Mihaela şi Mazăre Radu Ştefan prin mandatar Mazăre Petcu Radu Ştefan. Dispune convocarea, de îndată, de către administratorul judiciar Artemis Legal Insolvency SPRL al debitoarei Xenoti SRL în reorganizare , până la termenul de judecată din data de 14.12.2020, a Adunării Asociaţilor Xenoti SRL în reorganizare, urmând ca ordinea de zi a şedinţei să aibă ca obiect înlocuirea, de către asociaţi, a administratorului special anterior desemnat – Strutinski Gabriel Sorin şi desemnarea unui alt administrator special“.

Prin aceeași hotărâre intermediară, judecătorii respinseseră „cererea formulată de creditorul Banca Transilvania SA având ca obiect ridicarea dreptului de administrare a debitoarei Xenoti SRL în reorganizare, ca nefondată“.

Hotărârea aceasta poate fi atacată în apel în termen de cinci zile de la pronunțare, „în ce priveşte soluţia dispusă în cererea formulată de petenţii Constantinescu Nicuşor Daniel prin mandatar Constantinescu Codruţa Mihaela şi Mazăre Radu Ştefan prin mandatar Mazăre Petcu Radu Ştefan şi cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, în ce priveşte soluţia dispusă în cererea formulată de creditorul Banca Transilvania SA“.



Dat în urmărire națională

Amintim că Sorin Strutinsky este dat în urmărire națională încă din această vară, după ce, pe data de 6 iulie 2020, a primit o pedeapsă definitivă de zece ani și opt luni de închisoare.

În acest context, la unul dintre termenele din luna octombrie 2020 desfășurat în procesul ce privește falimentul firmei Xenoti, Strutinsky a fost citat inclusiv prin publicare pe Portalul Instanțelor de judecată.

Astfel, se arată în citația emisă pe data de 2 octombrie 2020 în dosarul cu numărul 8747/118/2016 că „Strutinsky Gabriel Sorin, cu ultimul domiciliu în Constanţa este chemat în această instanţă, camera Sala 1 - TR, în ziua de 19.10.2020, Completul F.7, ora 11:00, in calitate de Petent, în proces cu Xenoti SRL în calitate de Debitor, Xenoti SRL prin Administrator Judiciar Artemis Legal Insolvency SPRL în calitate de Debitor, Xenoti SRL prin Administrator Special Strutinski Gabriel Sorin în calitate de Debitor, cererea debitorului art.66 din Legea nr.85/2014“.


„În caz de neprezentare a părţilor, judecata se va face în lipsă, dacă se solicită în scris acest lucru de către una din părţi“, se mai precizează în citație.


Contractul care „a reținut atenția“ judecătorilor

Administratorul special al firmei este Sorin Gabriel Strutinsky, în timp ce administratorul judiciar este Artemis Legal Insolvency.

Pe parcursul desfășurării procesului privind falimentul firmei Xenoti SRL, s-a stabilit că există un contract ce a „reținut atenția“ judecătorilor, potrivit acestora.

Așa cum arătam în edițiile anterioare, este vorba despre un contract de novaţie prin schimbare debitor, act la finalul căruia Xenoti a preluat o datorie a lui Sorin Strutinsky către o altă firmă. Suma se ridică la peste 1,75 de milioane de lei.

Într-o hotărâre anterioară, citată pe Jurindex, judecătorii au arătat următoarele: „mai reţine atenţia şi enumerarea la pagina 93 din raport, a existenţei unui Contract de novaţie prin schimbare de debitor (a cărui dată nu este indicată), în finalul căruia societatea debitoare Xenoti SRL convenea preluarea datoriei debitorului novat Strutinsky Gabriel Sorin – chiar administrator şi asociatul debitoarei – către (...) în valoare de 1.755.022,7 lei, în condiţiile în care cele două societăţi fac parte din acelaşi grup, impunându-se analizarea oportunităţii contractului de novaţie în urma căruia datoriile Xenoti SRL creşteau semnificativ“.

Pe parcursul desfăşurării procesului privind insolvenţa firmei, moştenitoarele fostului acţionar Mihai Cârciog, respectiv Elena Maria şi Mirela Daniela Cârciog au contestat raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la starea de insolvenţă, întocmit de Artemis Insolvency.


Nu au fost analizate contractele de împrumut“

Cele două Cârciog au argumentat în faţa judecătorilor că: „nu au fost analizate nici contractele de împrumut bancar asumate de societatea debitoare (nr., Xenoti SRL) aflate în curs de derulare şi nici contractul de accesare a fondurilor Regio nerambursabile, nefiind oferite explicaţii sau efectuată o analiză a acestor operaţiuni esenţiale care au grevat patrimoniul debitoarei şi, cu siguranţă, au produs efecte asupra activităţii debitoarei Xenoti SRL“.

În plus, moştenitoarele lui Cârciog au vorbit şi despre faptul că „nu există menţiuni cu privire la contractul de cesiune de creanţe încheiat cu Banca Transilvania de către debitoare, neprecizându-se nici consecinţele contractării acestei creanţe“.

Nu în ultimul rând, reclamantele au spus că „nu s-au analizat nici achiziţiile de bunuri/creanţe realizate de societatea debitoare şi utilitatea acestora în raport de activitatea societăţii, contractele de închiriere aflate în derulare şi operaţiunile ce exced obiectului de activitate al Xenoti SRL“.

Astfel, la începutul acestui an, moştenitoarele fostului acţionar Mihai Cârciog au cerut schimbarea administratorului judiciar Artemis Legal Insolvency SPRL, solicitarea fiind însă respinsă de instanță.

Așa cum am precizat anterior, hotărârea instanței prin care s-a dispus convocarea de îndată a Adunării Generale a Acționarilor Xenoti SRL poate fi atacată în apel.

Următoarea înfățișare în procesul privind falimentul firmei se va desfășura la data de 14 decembrie 2020.


Citește și:

Mazăre și Nicușor vor să intervină în procesul Xenoti SRL, care deține hotelul Flora din Mamaia

1600 de lei fără TVA Adriana Strutinsky a cumpărat o mașină aparținând Clubului de Volei Tomis Constanța, prezidat de fostul soț Sorin Strutinsky

Datorii de milioane!:
Cum a intrat în insolvenţă Xenoti SRL, firmă controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii